306 matches
-
veneam odată la un an de zile În timp ce restul ce mai cumpăram la indrodus soția În patrie atunci când venea odată la șase luni În vizită la mine, ce să vă spun: n’a vrut sărmana să-i cumpăr nici măcar o broboadă...!” „Foarte bine a-ți procedat. Cine adună la tinerețe...!” „Exact. Dar o percheziție domiciliară a lucrătorilor miliției, a confiscat totul. Aur și alte obiecte electronice de fabricație străină În valoare de peste un milion lei...!! „Cum așa...?” „Da, da...! Biata de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
educație superioară. Ea a mers la liceu și la facultate. Pe vremurile comuniste (in the communist times, cu vorbele ei) au fost multe facilități în educație. Puține femei mai aveau văl, iar acelea, ca și ale noastre cu năframă sau broboadă, erau needucate, de la țară și fără serviciu. Ea și-a făcut toată școala în regimul comunist. Războiul mujahedinilor începuse deja, dar luptele se dădeau mai ales în provincii. Ei voiau să scape de ruși. Și ea se întreba ce caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
totul se împrăștie, mă dusei la Lung acasă. Poarta era deschisă, el rămăsese în capul treptelor prispei, soția coborâse și, când îmi ajunse în față, mă îmbrățișă alungând orice altă introducere, râdea, avea lacrimi în ochi: bucuria unei ființe sincere; broboada i se mișcă pe frunte, că păru pentru moment un personaj caraghios de comedie. Mai presus de toate, părea stăpâna acelei primăveri, ieșită din miezul și iarba pământului, vestitoare a întinsei câmpii. Stătui cu ei vreo două ore, nu știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
gospodăria boierului... mormăi încet moș Nastase. Umbra trecu iar. De data asta însă se opri, deschise ușa. Se arătă o femeie mică și subțirică, palidă la obraz, cu ochii foarte negri și cu nasul foarte ascuțit. Era îmbrăcată mohorât. O broboadă neagră îi ascundea părul cu îngrijire. — Ce este, moș Nastase? întrebă ea ascuțit. — Apoi am avea ceva de grăit cu boierul... —Așa? bine. Da’ pe fată-ta de ce n-o mai trimeți la curte, să mai ajute ș-aici, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
roase de vechime, roșii de ploi îndelungate și de soare fierbinte. Unii din copii, de zece ori de doisprezece ani, erau cu capul gol, având drept apărătoare un păr des, stufos și zbârlit. Printre bărbați erau amestecate și femei, cu broboade și polci cafenii. Ele erau mai triste și mai negre la față, și tăceau zdrobite de munca zilei. În dosul perdelei de stuf focul ardea vesel și vioi, împrăștiind fantasticele-i zbateri peste îngrămădirea aceasta pestriță. Un băietănaș slab și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul sta gânditor. Deodată, ca și cum ar fi grăit cu pipa, mormăi: — Eu spus buier face pun să însoară. —Cum? se însoară? întrebă Isailă cu uimire. —Iaca așa, izbucni călugărița, așa zice domnu Anton. A fost cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ce zici, Niță? Dă, ce să zic? Dacă li-s dragi unul altuia, le-a plăcea ș-aicea... Călugărița îl privi lung cu zâmbet. Marghiolița se întoarse în loc, cu obrazu-n umbră, și începu a cerceta hambarul plin. Își trase încet broboada pe gură, și oftă. Madama se ridică de la locul ei, ca o ramură scăpată din încordare. Apoi, moș Isailă, ia să iei dumneata vulpile și să mergi până la curte... Da’ învălește-le cu ceva... —Merg, merg... răspunse Isailă, dând la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
duse pâcâind din lulea. În hambar se făcu tăcere, și crescu puțintel lumina leșietică. Niță se sculă sprinten de la locul lui și se apropie de fată. Îi zâmbea cu dragoste și voi să-i cuprindă o mână. Marghiolița își ridică broboada de pe ochi și-și descoperi fața. Se trase îndărăt; îl privi spărioasă. —Bădică, vorbi ea grăbit, să nu te duci la curte... Lepădatu își lăsă mânile în jos și o privi cu luare-aminte. Dar ce este? Fetei îi veniră lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ș-om sta de vorbă... Deodată tresări. S-auzeau afară pași. Străbătu înlăuntru și glasul subțire al călugăriței. Apoi glasul mai slăbit: — Moș Isailă, nu sta, du-te înainte, că te ajung... Fata se desfăcu de lângă Lepădatu, își trase iar broboada pe ochi și peste gură; obrazul i se întunecă de ură. Șopti pripit: „Să vii, bădică...“ Și se strecură afară. Lepădatu rămase singur, amețit. Se cinchi jos iar, între blănile de oaie, lângă clitul de opinci. Încercă să lucreze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
După ce ieși la drumușor, băgă de samă că Vidra umbla în urma săniei. Opri și opinti un răcnet cumplit, adăogind o sudalmă cu totul neașteptată, încât cățelușa își supuse coada și se duse cu grăbire înapoi acasă. Nana Floarea își trase broboada peste gură. Bolnava zâmbea; părea a avea în ea o putere nouă; îi înfloriseră obrajii. Un răstimp de jumătate de oră, sania merse destul de bine. Calul pufnea în răcoarea dimineții și răsăritul încununa cu aur depărtările de codri. Apoi calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
n-o putea vedea. Acolo s-a rezemat de părete și a lăsat să-i curgă lacrimile, în tăcere. Le-a cules de trei ori cu vârfurile degetelor și le-a lepădat. Și-a trecut dosul palmelor și apoi colțul broboadei peste pleoape și iar a ieșit la vedere. A cercetat și a direticat câteva clipe prin odaie, după aceea s-a dus să pregătească prânzul pentru oamenii străini. La acel prânz, în căsuța de-afară, Traian a istorisit și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rudarilor, spre Fundul Lintiții, la coliba lui Mitrea Pescăruș, am văzut apărând o făptură ce mi s-a părut uimitoare subt arcul sălciei. Avea mișcări mlădioase și un obraz oacheș și pasionat. Purta fustă încrețită roșie cu puchiței negri și broboada verde îi era căzută pe umeri. În afară de ie, nu mai avea altă îmbrăcăminte. Umbla desculță. Pielea îi era arămie. Sub sprâncenele arcuite, ochii păreau în ceață. Erau ochii cenușii, care-mi plac. Părea ieșită din trecut, ca și Nitacrit. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Într-o curte interioară. Popescu se opri câteva secunde În centrul curții și privi bucata pătrată de cer de deasupra. La una dintre ferestrele strâmte ale bucătăriilor blocului văzu chipul unei femei bătrâne de la țară. Avea capul acoperit cu o broboadă neagră și o privire plină de tristețe fixată asupra curții murdare În care cineva se chinuia să bată un covor și mai mulți copii jucau tenis cu piciorul. Ana o văzu și ea pe femeie, dar nu zise nimic, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Toți membrii Sfatului domnesc erau plecați fie În Țara de Jos, unde luptele continuau, fie În zonele În care teritoriul fusese eliberat, iar reconstrucțiile trebuiau să Înceapă cât mai repede. Dinspre Bucovina Începuseră să sosească grupuri mici de femei În broboade negre, În căutarea bărbaților lor. Vestea victoriei se răspândise repede, dar, odată cu ea, se răspândiseră și veștile triste. Rămâneau multe văduve, rămâneau mulți orfani. Erina nu Îndrăznise să privească pe fereastră. Era prea multă tristețe și prea multă pustietate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
binelea de necum pătarea lui Nory, tăcea veninos. De Mini, tonul vulgar și acru pe care îl luase încăierarea o supără, mai ales că, opriți la colț de stradă, erau o adevărată stridență în discreția zilei nebuloase, care, înfășurată în broboada de ceață, nu da drumul în sus vibrațiilor să se risipească, ci grămădea toată discordanța lor subt tavanul umed și scund al aburilor de toamnă. Neînțelegînd nimic și plictisită, Mini se scuză că are timpul prins și vroi să plece
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
l-au făcut cu hotărâre. Și-au vărsat una alteia gălețile În care se aflau bucățile de brânză scufundate În zer; și-au storcit roșiile și le-au azvârlit una În fața alteia; s-au apucat de păr, și-au smuls broboadele de pe cap. Cu greu au putut să le despartă oamenii și să le țină la depărtare ca să nu se Încaiere din nou. E drept că spectatorii, bucuroși de acea reprezentație gratuită, nu au intervenit imediat și le-au lăsat nițeluș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și Ectoraș se ținuseră departe de remorca ucigașă ce zăcea Într-o rână. Albinele se potoliseră cumva, nu mai zburau bezmetic, ieșiseră din stupi și se așezaseră, aproape cuminți și pașnice, pe cutiile de lemn. Le Înconjuraseră ca Într-o broboadă neagră, mișcătoare. Pe măsură, Însă, ce se lumina cerul, tot mai multe Își luau zborul În cercuri din ce În ce mai largi și Ectoraș știa bine că erau zboruri de recunoaștere, căci insectele Încercau să se orienteze În noul loc În care fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
buluciră pe ușa ce avea saci de plastic În loc de geamuri și se rânduiră după Înălțime. Iamandi luă din nou cuvântul: „După cum vedeți, nici una nu are Încălțări. Trandafiro, un pas Înainte! Nu are ce-și pune În spinare. Garoafo! Nu are broboadă și fusta e numai găuri. Tudoro! Nu pot s-o trimit la școală Înfofolită În pătură. Zavastro! Îi pică mucii până pe piept de bolnavă ce e. Paraschivo! Trage dracu’ de cămașa aia mai jos că ți se vede - iertare, tovarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
luptător... A VENIT ASEARĂ MAMA A venit aseară mama, ca‐n romanța populară, Oare te‐a găsit acasă, oare mai știai că‐i ea, N‐ a venit ca să‐ ți aducă, a venit ca să îți ceară, A venit aseară mama cu broboada ei cea grea. A venit aseară mama și‐i atâta de‐nstărită, Încât nici nu poate spune tot ce are‐ntr‐ adevăr, Are astm, contracte, noră, pensie, nepoți, fleb ită, și argint din cel mai strașnic în sprâncene și în
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
vrei s‐ o iei la tine, pentru cât va mai trăi, Că o dau afar‐ din casă, că la dânșii în comună Fac curat, dărâmă totul, lasă brazdele pustii. A venit aseară mama, a plecat în zori la‐ gară, Cu broboada ca un plânset, peste ultimul temei, Hotărâtă să te uite și în casa ei să moară, Când or omorî cu fierul, cei ca tine, casa ei. BOCETUL MAMEI PENTRU FIUL SĂU Măi băiete, măi băiete, Ți‐o fi foame, ți
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
care stăteau și ei pe prispele lor uitați de timp și de griji. Bătrâna era vecina noastră Duntrăchița. Nu fusese mereu orbă. A orbit de bâtrânețe. O mai țin minte de pe când era încă în putere, cu fața aspră, cu broboada trasă decent pe frunte, cu hainele mereu curate, mirosind a flori de tei și a frunze proaspete de nuc.Mă simte dincolo de gard și întreabă cu glas tremurat dar destul de puternic: Cine-i? Cine-i acolo? Ești tu, fata cea
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
cu Nuți. Ți-am cerut câteva lucruri, tovarășa Vasilică. Câteva. Puține și clare. „Tovarășa“, auzi! Cum îl atingi la păsărica lui afurisită, gata, devii tovarășa, ca la tribunal, nu alta. Salariata Vasilica Vasilică, pe care o strigau Vili, își îndreaptă broboada. Coborî dreapta cu tava, de-a lungul halatului spălăcit și prea mare, iar cu stânga își îndreptă broboada. Înălță capul. O față mică, creață. Mâinile mari și lungi atârnau de-a lungul trupului mic, încovoiat. Ochi ageri, o gură lată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la păsărica lui afurisită, gata, devii tovarășa, ca la tribunal, nu alta. Salariata Vasilica Vasilică, pe care o strigau Vili, își îndreaptă broboada. Coborî dreapta cu tava, de-a lungul halatului spălăcit și prea mare, iar cu stânga își îndreptă broboada. Înălță capul. O față mică, creață. Mâinile mari și lungi atârnau de-a lungul trupului mic, încovoiat. Ochi ageri, o gură lată, puternică, cu dinți mici, suciți, argintați. Îl privea fix fix pe Șeful Teodosiu. Lucruri simple ți-am cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se reface altfel aderența. Între cotul vecinului din stânga și broboada femeii din față se deschise o fantă telescopică, în care se leagănă, în ritmul vehiculului turmentat, icoana de madonă populară. Retina Vancea reține chipul de porțelan alb, privirea rănită, genele lungi, zbatere de fluturi negri. Ar vrea să se miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
i-am dat nume, dar parcă așa o strigase o dată băiatul de la toneta vecină) a fost în iarna de după moartea tatei, când am găsit-o la taraba ei dând foc la frunze într-un tomberon. Cu cizmele desfăcute și o broboadă peste părul care credeam că nu suportă nici un acoperământ, cu buzele vopsite corai și fața îmbujorată de focul peste care sta aplecată - nu mai știu cum depășisem totuși criza erotică, probabil întâlnirea cu ea era prea legată de bolirea lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]