287 matches
-
același fel în care el era târfa sexuală a Liviei, dar cel ce obținea în mod sistematic mai mult din aceste contacte era tot Deggle, așa că lucrurile nu stăteau cum credea el. Deggle stătea întins pe o canapea acoperită cu brocart. — Aici nu mai încape nici strop de îndoială, a rostit el tărăgănat. Livia Cramm este un monstru. Vultur-în-Zbor n-a spus nimic. — La Femme-Crampon, a spus Deggle, și a râs ascuțit, în falset. — Ce? — Dragul meu Vultur, abia acum mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Abia mai târziu în dimineața aceea Vultur-în-Zbor a descoperit că prețioasa lui sticluță, fiola cu lichid albastru, dătător de liniște, dispăruse. S-a dus să-i ceară socoteală lui Deggle, care stătea întins, ca de obicei, pe canapeaua acoperită cu brocart din camera de lucru, cu veșnicele sale veșminte întunecate potrivite măcar de data asta cu situația. — Livia nu părea genul care să se sinucidă, a spus el. — Care-i genul ăla, prostule? a întrebat Deggle. Era bătrână. Nu știi nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Priveliștea era incredibilă: vase mici și mari navigau Încet prin apa Întunecată, trecând prin fața unei moschei frumos luminate, cu minarete care păreau să atingă cerul. Podelele erau dintr-un lemn lucios și Închis la culoare, aproape negru, iar canapelele din brocart și satin, țesute cu filigran auriu. Era cu totul descoperit, cu excepția câtorva pânze albe, care fluturau În vânt și confereau Întregului loc un aer de exotism sexy; singura lumină venea dinspre felinarele de sticlă În stil turcesc și de la sutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
da numele nimănui, al nimănui! Nu-i distruge viața bună pe care o începe din nou! Nu mă distruge nici pe mine! Și atunci când cerșea, o făcea cu eleganță. Mal făcu un gest care includea tapiseria din piele, draperiile de brocart și mica avere formată de broderiile din mătase. — Cum poți să predici în numele comunismului și, în același timp, să justifici tot ce ai? Regina Roșie zâmbi - cerșetoare meditativă. — Munca valoroasă pe care o fac îmi oferă o dispensă în privința lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
înăuntru, în creierul obosit, în afară de voința ei, se adâncise, crescuse fără de probe convingerea că Mika-Le cea invizibilă, cea de obicei cu lotul neînsemnată, era nucleul ocult al tragediei. Se ridicase apoi silnic și privise afară, înlăturînd puțin perdelele grele de brocart grenat. Resemnată unei zile pierdute și neplăcute, hotărâse să exploreze domeniul. Umblase pretutindeni, prin grădină, prin ograda păsărilor, prin îngrădirea vacilor, ia grajduri, fără să se poată distra cu nimic și fără să întîlnească pe nimeni, necum pe Mika-Le. Era
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
și rănit zace pe pat, încercând să învăluie într-o cochilie tot ce i s-a întâmplat. După o vreme, o pereche de hijra apare ca din ceață și-l duce înapoi la zenana, unde fotograful, al cărui ackhan de brocart are o gaură neagră pe piept, discută în contradictoriu cu diwan-ul. — Ești un incapabil! strigă acesta.Ce naiba facem acum? N-a văzut nimic, rostește scurt fotograful, trecându-și cu prudență degetele prin barba pârlită. Sunt sigur. Și a fost mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ia forma unui evantai. Regula e ca ouăle să nu fie sparte. Cum e asta posibil? Patroana pocnește din degete. Pe o ușă laterală intră două fete. Au în jur de nouăsprezece ani și sunt îmbrăcate în robe subțiri de brocart. Deși au trăsături plăcute, nu arată nici un fel de ospitalitate. Scuipă semințe de floarea-soarelui, își aruncă papucii și se urcă în pat. Desfăcându-și picioarele, se ghemuiesc deasupra ouălor ca două găini. Patroana pocnește iarăși din degete și fetele încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
clipă că nu va participa. Pretextul lui a fost că „doamnele Majestății Sale sunt numai pentru ochii Majestății Sale“. Nuharoo nu-și mai încape în piele. Gâtul ei se pleacă sub greutatea atâtor coliere din aur bătut, pietre prețioase și brocart. Ea e așezată pe tronul din sala de est a Palatului Sporirii Esenței. Tocmai și-a schimbat al doilea rând de haine și acum poartă o robă din mătase fină galbenă, brodată cu o mulțime de simboluri imperiale. Toți ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
că Ito mințise ca să-l consoleze și că băiatului avea să i se taie capul în fața lui Nobunaga. Începură din nou să plângă, dar Shojumaru nu le dădu absolut nici o atenție și luă pe el kimonoul alb, o manta din brocart roșu cu blazon și o fustă de mătase chinezească. Îmbrăcat în aceste straie elegante și încadrat de doi însoțitori, fu condus în camera lui Hanbei. Bine dispus, Shojumaru nu luă în seamă fețele brăzdate de lacrimi ale ajutoarelor. Păi, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în grădina cu nisip alb, unde să-și prezinte urările. Turiștii de Anul Nou mergeau prin castel, privind prin toate camerele. Admirau ușile glisante ilustrate de Kano Eitoku, se uitau cu ochii mari la rogojinile tatami cu chenarele lor de brocart coreean și priveau, minunându-se, pereții lustruiți și poleiți. Gărzile mânau mulțimea prin poarta grajdului unde, în mod neașteptat, drumul era barat de Nobunaga și de câțiva slujitori. Nu uitați contribuția! O sută de mon-i fiecare! striga Nobunaga. Lua banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de fier. Fiecare soldat ridica ochii la trecerea lui Mitsuhide, ostașii de toate gradele simțindu-se mândri de a lupta sub comanda unui atât de mare general. Mitsuhide purta o armură neagră cu fir verde deschis, pe sub o mantie de brocart alb cu argintiu. Sabia sa lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se întâmpla numai lui Mitsuhide. Când un om îmbrăca armura, își pierdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
afară, în timp ce flăcările se târau de-a lungul acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru, care încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau înecați de fum, pe când alții erau acoperiți cu cenușă. Ușile și paravanele pliante fuseseră aruncate în hol, iar acum brocartul auriu și bucățile de lemn aprinse se învăpăiau dens și rapid, arzând strălucitor ca un câmp în flăcări. Dar în micile cămăruțe și alcovuri era întuneric, iar formele rămâneau nedeslușite. Pline de fum, coridoarele nici măcar nu se puteau distinge. Ranmaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Când ajunseră la intrarea în fortăreața principală, văzură un samurai cu straie ciudate, care stătea ghemuit într-o poziție de supunere, lângă locul unde erau priponiți caii. Avea capul și un braț bandajate, iar mantia de peste armură îi era din brocart auriu pe fond alb. — Cine-i ăsta? Omul își ridică puțin capul legat. — Mi-e rușine să spun că sunt eu, Nagayoshi, stăpâne. — I-auzi, Nagayoshi? Am auzit că zăceai la pat. Ce-ți fac rănile? — M-am hotărât ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acela al armatei care a întors spatele. Nagayoshi, încurajându-și acum, din șa, oamenii, arăta ca un om care-și anticipa propria moarte. Armura sa era croită din piele neagră, cusută cu fir albastru închis, iar mantia-i era de brocart auriu pe fond alb. Avea coiful împodobit cu coarne de cerb și îl purta lăsat pe umeri. Capul îi era încă înfășurat până la obraji în bandajele albe care-i acopereau rănile. Unitatea a Doua se odihnise la Oushigahara, dar, de îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre el și se călcau în picioare sau, apropiindu-se, erau împroșcate cu torente de sânge. Apoi, însă, un glonț din ploaia torențială de focuri ale muschetelor, tras dintr-o armă care îl țintea pe războinicul cu mantie albă de brocart, îl nimeri drept între ochi. Gluga albă din jurul capului lui Nagayoshi se înroși cât ai clipi. Căzând înapoi pe cal, mai zări, o ultimă oară, cerul Lunii a Patra și, în valea aceea, bravul tânăr de douăzeci și șase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
noua tâmplă s-au pus icoane noi. Prin ele mai putem ști adevărata artă bizantină care împodobea cândva biserica. O notă nouă caracteristică icoanelor din Moldova secolului al XVII-lea este aureola sculptată și florile de pe veșminte, care amintesc de brocarturile italiene. Ele apar datorită dezvoltării sculpturii în lemn, care s-a înmulțit foarte mult încă din secolul al XVI-lea, cu motive florale și zoomorfe. Relieful plat al mobilierului din timpul lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș de concepție
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
footnote Ion Neculce, op. cit., p. 80 footnote>. Gheorghe Duca este un bărbat de statură înaltă, cam de 50 de ani cu o înfățișare agreabilă, cu îmbrăcămintea bogată. Peste caftanul verde brodat cu flori de aur, el poartă o mantie de brocart, fără mâneci, cu brandenburguri, brodată cu flori de aur. Pe cap are o căciulă cu surugiu. În mână el ține biserica pe care o prezintă ca dar lui Iisus Hristos încadrat de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, patronii mănăstirii - deci
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
mantii și rochii diferite, probabil pentru a da varietate tabloului. Ele poartă căciulițe roșii, cu marginea îmblănită și cu penaj alb. Doamna Anastasia poartă la gât un colan format din patru rânduri de perle. Este înveșmântată într-o rochie de brocart albastru, cu mânecile de mătase albă cusută cu fir, peste care poartă o mantie lungă, de stofă albastră, brodată cu flori de aur iar dedesubt o rochie cu brandenburguri. Ea poartă și un colan lung, care, pornind de la gât, coboară
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
de trandafiri. Rotea ușor lingurița de argint, înfășurând pasta într-o mică spirală roz înainte de a o duce la gură. Și, în timp ce limba ei plimba spirala pe cerul gurii, privi, ca din întâmplare, spre Manuc. Era îmbrăcat în zerbaf, un brocart turcesc din mătase de cea mai bună calitate, cu desene în relief și broderii fine din fire de aur. Fuma ciubuc, ținându-i capătul în căușul palmei. În general asculta, dar, atunci când vorbea, făcea un pas spre interlocutor îndepărtându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ca niște statui, Înainte de a se decide să se lanseze de la un pervaz la altul, cu bătăi greoaie de aripi. Porumbeii Încă nu isprăviseră când am ieșit din baie. Micuța cameră de zi a lui Janey, opulentă și Încărcată de brocarturi bogate ca și stăpâna, trezea amintiri legate de mirosul intens și primitor al cafelei. Janey mă privi posomorâtă, cu o Întrebare nerostită În ochi. — Da, iarăși s-au apucat de treabă. — Doamne. Și-acum o să se găinățeze din nou acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
alcătuit un alai din care făceau parte vizirul, câțiva emiri, zeci de ofițeri și de demnitari, femei vârstnice din familia sa, Împreună cu sute de străji și de sclavi, cu care a dus la Bagdad daruri de mare preț, camfor, smirnă, brocart, casete Întregi de nestemate, ca și o sută de mii de monede de aur. Califul i-a primit pe cei mai Însemnați membri ai soliei, a schimbat cu ei fraze politicoase, dar vagi, apoi, rămas Între patru ochi cu vizirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Acolo pășesc țanțoș, În libertate, păuni, Înfloresc caiși, cântă o fântână. În spatele fântânii, au dat de o poartă joasă, Încrustată cu sidef. Eunucul a deschis-o. Îl invită pe Omar să Înainteze. E o Încăpere Întinsă, cu pereții tapisați cu brocart, având la capăt un fel de firidă boltită, pe care o ascunde o draperie. De-abia intrase Khayyam, și ușa s-a Închis cu un zgomot surd. Încă un minut de așteptare, de nedumerire, apoi se face auzit un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ardelenesc cochet. Am tras la un hotel confortabil de multe stele, să ne limpezim gîndurile. Impecabil, ștaif, distincție afișată. Stilul Ludovic al XVII-lea, vorba mea ; barocul românesc post-comunist, vorba soției mele : grinzi aparente stil bavarez, cu oglinzi venețiene superbe, brocarturi franțuzești și imitații de pictură flamandă de prin casele burgheziei imperiale scăpătate, totul pe fundal de piscină stil Hollywood. Și chelneri șlefuiți și reci precum un diamant. Becalizare sau civili zație occidentală ? Ambele... Flori de mucegai... Un rahat imens prin
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cu poftă acele femei decât după ce ar fi asistat la moartea lui, ajungând acasă cu iubiții lor și aruncîndu-și pe jos rochiile însîngerate, pătate ca niște pansamente de substanță cenușie și lichid ocular. Dar Ruletistul sui pe lada îmbrăcată în brocart roșu, își duse pistolul la tâmplă și, cu aceeași expresie de spaimă paroxistică pe figură, smuci de trăgaci. Apoi, în tăcerea care suspendă totul timp de câteva secunde, se auzi doar bufnitura corpului său pe podea. După câteva zile de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
capacul pianinei, până când acesta, între celelalte mobile mai înalte, începuse să semene cu un culcuș îmbietor, policrom, de o moliciune delicioasă. Apoi, din despărțitura cealaltă a șifonierului, scoase umerașe întregi de rochii de seară, unele vechi, brodate migălos, groase ca brocartul, altele de mătase ușoară, apoi câteva haine și căciulițe de blană. Era cojocul alb, cu înflorituri negre și roșii, pardesiurile, cel galben-citron și altul crem, o altă blană de vulpe, pe care Gina nu o purta la școală, și trei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]