246 matches
-
sat nu privi înapoi nici măcar o dată. Știa ce se întîmplă în spatele lui. Femeile mergeau în laturile și în coada companiei, siluete disperate, spre jena celor pe care îi petreceau. Rămîneau treptat, în urmă, fie dînd buzna pe cîte o poartă, bufnind de plîns, fie lăsîndu-se, moi, să șadă pe marginea șanțului. Dreaptă, lipită de poartă, o văzu pe soția lui gătită cu ie și maramă. Dar parcă nu mai era ea ci imaginea ei, o poză, un tablou, ceva care doar
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
poate Elena! - De ce? Eu vreau! - Elena, știu că tu mai confunzi lucrurile din când în când, dar tati este acum șeful deținuților, nu al României... Înainte de înmormântare, soțul intră în cameră pentru a-și vedea soacra pentru ultima dată și bufnește în plâns. Soția: -De ce naiba plângi, n-ai plăcut-o pe mama niciodată! Soțul: -Știu, da’ mi s-a părut că mișcă! Un soldat aflat în Irak primește o scrisoare de despărțire de la iubita sa de acasă. În scrisoare erau
BANCUL ZILEI: EBA vrea să devină preşedinte () [Corola-journal/Journalistic/67286_a_68611]
-
Leahu atât de tare, încât își scăpă ochelarii pe jos. Se repezi după ei, ca un liliac pălit în urechi, dar se dovedi un gest nepotrivit. Trenul scârțâi și frână brusc. Se trezi aruncat în brațele lui Che Guevara. Îl bufni cu putere în piept cu un umăr, după care i se scurse în brațe ca un copil coborând dintr-un corcoduș. Che Guevara îl privea fix, cu o demnitate vecină cu nebunia. Profesorul Leahu înțepeni de rușine. Stătea moale în
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
vedeam niciodată. De asta te-au căutat pe-acasă! Au speriat-o pe mama... Ne-au speriat pe toți. Aide undeva să stăm de vorbă liniștiți. Aide-n baie. Numai terminați repede cu secretele, că acu pică, știi tu cine, bufni în râs scorpia mică. Cine să... Ce vorbește asta? Prostii, prostii, n-o băga-n seamă, îl liniști Irina. Vrea să te necăjească. Hai. De ce râde? Irina își strânse capotul pe ea și, luându-l de mână, îl sili s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
atingerea degetului; știa că e o membrană de grosimea unei coli de hîrtie, fără nici o încuietoare, dar acum n-o putea deschide; deși se dădu în spate și o izbi cu umărul de mai multe ori, draperia doar tremură și bufni ca o tobă. Furios, era pe punctul de a-i da un picior, cînd observă peisajul de la fereastră. Privea în jos, la o stradă liniștită, acoperită cu o pojghiță de gheață și, în depărtare, se vedea o casă cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cum realitatea și fantezia, geografia și legenda se leagă unele de altele. Era evident că Molly îl asculta. își lăsă picioarele pe podea și se aplecă spre el spunîndu-i: — Știi multe povești. — Da. Erau lecturile mele preferate. — Și ale mele. Bufni într-un rîs răgușit. De fapt, sînt în continuare. Cel mai mult îmi plac poveștile rusești. Ai remarcat ce multe sînt despre copii? Vorbiră despre vrăjitoare hidoase și rele, munți fermecați, daruri magice, monștri, prințese și mezini norocoși. Cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu născuse decît vorbărie inutilă. Stătea ghemuit pe podeaua amvonului, ațipind și trezindu-se doar după-amiaza, apoi se ridica și privea peretele neterminat, mușcîndu-și buricul degetului mare. Acum nu mai vedea decît forme complicate. McAlpin și Drummond intrară trîntind și bufnind, urmați de Macbeth. Thaw se uită la ei cu uimire, dar și cu ușurare. Sîntem aici, zise Drummond, pentru că am citit în ziare că stai aici și ții slujbe zilnice în care negrii sînt violați de femeile albe. — îți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vreme, ținîndu-l strîns de mînă; apoi se relaxă și urlă disperată: — Spune-i să-mi oprească durerea din spate! — Unele lucruri trebuie să se înrăutățească înainte de a se îmbunătăți, zise sora încercînd s-o liniștească. Bea ceai din termos. — Ha! bufni Rima batjocoritor. împinse mîna lui Lanark, strînse pumnii pe deasupra cuverturii și începu să se străduie din nou. Mult timp, perioadele de pauză iritată fură urmate de perioade de travaliu tăcut, forțat și hotărît. în cele din urmă își ridică genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
expresii ciudate, spuse la supărare, pline de cuvinte interzise. La Mircea acasă nu se-njura și nici nu se drăcuia. Doar foarte rar, când rămânea fără țigări, de exemplu, tatăl lui se făcea roșu ca racul la față, trântea și bufnea și mai scăpa cîte-un "Pastele mă-sii!" Mai zicea și "moaș-ta-n cur" sau "moașă-ta pă gheață", dar astea nu erau înjurături, așa-i vorbea el lui Mircișor când era bine dispus și glumea. Dar [...] alergase imediat să i-l
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
el se ridica încet, ca un capac de cufăr, azvârlind nori de făină-n aer și stoluri de porumbei speriați. Câțiva morari care-și făceau de lucru pe acoperiș căzuseră țipând pe asfalt și stropiseră curtea morii cu sângele lor, bufnind acolo ca niște vișine prea coapte. Mircea știuse, știuse mereu că moara era scobită pe dinăuntru ca un sarcofag. Și că sarcofagul nu era gol. Oprit chiar deasupra ei, aștepta să se-mprăștie norii de făină deasă din aer. Niciodată
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cu mâna întinsă spre redută, în căutarea unui imposibil ajutor, cu chipul contractat într-o grimasă de durere și gura larg deschisă într-un strigăt sugrumat, a fost ultima pe care Hippolita o văzu înainte capoarta grea să se închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând-o, laolaltă cu toți ceilalți fugari, de restul lumii. 9 Odată poarta închisă și zăvorâtă, Clemantius strigă la servitori să baricadeze intrarea cu scânduri și trunchiuri, aduse din timp în redută. Dând apoi din coate prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
frumos meci de fotbal din lume Pe vremea mea, uite că am ajuns s-o scriu și pe asta, jucam fotbal toată ziua. Uneori, la ocazii să zicem, mergeam și pe stadionul Doftanei Bănești. Spun stadion și mai să mă bufnească râsul. Un stadion unde pășteau oile lui Vasile Bou, iar în apropiere se afla un cimitir unde mai sărea mingea și spărgea candele și alte chestii de recuzită bisericească. De obicei, jucam pe latul terenului, că, na, eram și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
la cabină, am intrat, m-am uitat lung la el cum se demachia, m-am uitat, m-am uitat, m-am așezat rupt de oboseală pe un scaun și am îngăimat: ― Pe mine mă cheamă Mălaimare. Cred că l-a bufnit râsul. S-a uitat lung la mine, și-a țuguiat buzele, s-a scarpinat în cap și mi-a zis: ― Vrei să dai la teatru... bagă de seamă, când vii în București, să treci înainte pe la mine. Am ieșit fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
tău va trebui să se gândească la pensionare și să ducă o viață cât mai liniștită. Doctorul a spus clar că ăsta a fost ultimul avertisment. E numai vina mea, spuse Mark, amestecând în cafea cu încrâncenare ca să nu-l bufnească plânsul. Din reflex l-am luat de mână. Nu e vina nimănui. Nu eram sigură că și credeam asta. Sau poate e vina mea pentru că am vrut să schimb lucrurile. A fost vina mea că tu a trebuit să schimbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Pe EQP era o comedie cu Bobby Dish, care țopăia pe pilonii unui ponton în lumina lunii. La un moment dat Bobby Dish alunecă, se lovește de pod, apoi cade în apă. Apa e infestată cu rechini zâmbitori. M-a bufnit râsul și am hohotit un timp, după care am închis ecranul. Mângâiam absent telecomanda și am remarcat că mâncărimea pe care o simțeam de la o vreme în palmă se datora unei mici excrescențe de plastic aflată deasupra locașului bateriilor. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
urs, la cei ce "socializau" tot mai relaxat). Ha, ha! Ce ciudat: mi-a stricat atunci tot cheful de petrecere și totuși, de câte ori îmi aduc aminte și-1 văd din nou cum se uita pe sub sprâncene din bârlogul lui, mă bufnește râsul... Sînt un om antipatic, doamnă! Plecați de lângă mine, doamnă!" Credeți-mă că n-am mai văzut așa specimen..." Apoi adăugă, privindu-ne triumfător: "A fost singura mea experiență de până acum cu un romîn!" Ca de obicei, după hohotele
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
o iotă. La urma urmei, de câte ori nu m-am întors eu de la școală tocmai când se însera și de câte ori n-or fi trecut avioane cu reacție pe cer și nu s-or fi auzit autobuzele de la cap de linie uruind, bufnind ca tusea măgărească, claxonând sau ambalând motoarele înainte de-a pleca în cursă. Ce-ar fi fost să le țin minte pe toate? Șahist nu sunt, nici elefant, nici vreo arătare cu memorie hipertrofiată. Dacă el spune că-n ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
văzut la video, Migu nu s-a impresionat prea tare, potolește-te, atât i-a zis, văzuse și el filmu’. Să stau să se încalțe. Primu’!, zice Pipiță și o taie în jos pe scări, se aruncă pe balustradă, alunecă, bufnește îngrozitor, se dă iar pe balustradă, cade pe trepte, se ridică, înjură de morți, frac’su râde de se sparge, îl face prost, îi arată el cum te dai ca lumea pe balustradă, pe bune, Migu e artist, alunecă rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și pe scara blocului, nici nu m-a lăsat să văd dacă Filip plângea, dacă îl strângea pe Matei cel de jos de mână sau căldura pe care o simțeam venea din altă parte, de unde Dumnezeu putea să vină?, treptele bufneau sub pașii lor, Filip și Matei, iar apoi, nu știu, poate noaptea de afară, poate felinare, poate cald sau poate frig, a dispărut și șoimul, m-a rugat Matei să mă întorc și am dispărut amândoi înghițiți de ceață. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
vrăjit, acaparat) de aripile furnicilor. Era la fel de clar că, odată pornit pe panta enervantă a contrazicerii, Radu ar fi negat până în pânzele albe chiar și chestiunea, mai mult decât evidentă, că nu a rezistat căldării cu apă rece și a bufnit într-un plâns vecin cu isteria. La cât era de pornit, nu m-ar fi mirat să-l aud spunând că un războinic ca el nu cunoaște dezonoarea lacrimilor. În fine, chiar dacă nu avea nici un sens, eu totuși i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
către mare. Focul amintea de animalul măreț al desenelor apocaliptice. Putea să se întindă peste tot, înghițind orașul. Pompierii și poliția făceau tot ce puteau ca să împiedice focul să ajungă la blocurile vecine. Bucăți mari de lemn, devenite jăratic, cădeau bufnind pe trotuare printre trecătorii curioși care săreau țipând, dar vădit fascinați de foc, cu pupilele dilatate de o viziune în care viața lor scădea din preț - viața lor de animale de tracțiune, înhămați la un car care le sugea zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
prefăcu într-un vălătuc de cenușă. Doar capul i se înnegrise și rămăsese ca o bilă murdară în mijlocul flăcărilor. Părul de ață i se carbonizase de mult. Deodată, ca și cum s-ar fi trântit cu putere o ușă, cele două focuri bufniră într-o explozie de scântei și se stinseră. Nici măcar jarul nu mai ardea. Totul era cenușă și fum. Sala dărăpănată se umpluse de un fum înțepător, greu de respirat. Prin colțul dărâmat al zidului se vedea un sfert de lună
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
încoace. Și senzația că, pe coridor, cineva se strecoară spre ușa mea atât de fragilă și de subțire. Și statul pe divan încordat și cu capul care nu vrea să se culce ca nu cumva, lăsându-se pe pernă, să bufnească și să trezească toată casa; și ochii chinuiți, bolnavi de dorul de a se odihni pe un relief, ochi care privesc fix în întunericul sângeriu și pulsatoriu. Și fâșâitul chibritului pe care mâna înghețată și țeapănă îl freacă frisonând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
această vârstă Încolo, te gândești să te distrezi cu nepoții, să-i educi, să-ți scrii memoriile, sau să muncești În cerc mai restrâns, fără să mai ai pretenția că mai poți organiza viața complicată a unei țări Întregi. Te bufnea râsul când Îi vedeai la televizor cum dormeau În sălile de ședință sau țineau discursuri agramate, chiar dacă se străduiau să exprime ceva. Excepții de la această regulă sunt puține, și fiecare În parte este chemat să se autoanalizeze corect și să
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
criză de nervi și a început să trîntească hîrtiile. Cei de la coadă s-au pornit să-l apostrofeze pe Mihai că a indispus-o. Cîțiva au început să-și ceară scuze față de casieriță. Asta, mai de-a naibii, trîntea și bufnea. După un timp, de pe la ușă, a înaintat un bărbat scund. A împins portița batantă și a intrat la casieriță: Ascultă, cucoană! i-a zis, răsucindu-i la spate mîna pe care femeia o întinsese să-i arate ușa. Eu lucrez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]