314 matches
-
și doar era imposibil ca în tăcerea aia bezmetică să mai poată adia vântul), urcam treptele cu grijă, una câte una, etajele arătau la fel de mohorâte și pustii ca labirintul aleilor Băiuț, de dincolo de ușa familiei Pascu nu se auzea nici o bufnitură, nici un glas, puteam să jur că Migu și Pipiță nu locuiau acolo, etajul patru se preschimbase într-un fel de pod mucegăit, nu înțelegeam de ce mai trebuie să ciocăn, știam că nu-mi va răspunde nimeni, am intrat în apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe Jerry cu brațele În jurul fotoliului uriaș de piele. Icnind și fără suflu, se chinuia să-l Împingă prin fereastra deschisă. Inițial am crezut că vrea să-l arunce pe Stanley pe geam, și m-am pregătit să aud o bufnitură asurzitoare venind de jos. Însă, În realitate, el nu voia decît să Împingă fotoliul afară, pe scara metalică de incendiu și, odată pus acolo, s-a urcat și el În urma lui, cu o cană de cafea Într-o mînă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ocular. Dar Ruletistul sui pe lada îmbrăcată în brocart roșu, își duse pistolul la tâmplă și, cu aceeași expresie de spaimă paroxistică pe figură, smuci de trăgaci. Apoi, în tăcerea care suspendă totul timp de câteva secunde, se auzi doar bufnitura corpului său pe podea. După câteva zile de delir la spital, Ruletistul își reluă viața obișnuită. Mi-e greu să uit chipul său torturat zăcând cu fața în sus pe covorul de Buhara de la picioarele lăzii. Altădată, ruletistii care scăpau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a terminat liceul, s-a suit pe terasă și s-a aruncat de acolo pe asfalt. Eram în camera mea și făceam solnițe de hârtie când i-am văzut corpul mare căzând cu fâlfâiri neașteptate prin dreptul ferestrei. Am auzit bufnitura și rn-am uitat pe geam: pe asfalt, lângă o Pobedă, zăcea în uniformă fostul licean, iar profilul său nobil se contura pe fundalul unei pete vesele, purpuriu-deschis, care se lățea încetișor. Sigur, gașca mai cuprindea și alți membri, mai puțin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scara întunecată care miroase a pisici, ținându-mă de balustrada îngustă de fier, și-mi amintesc de timpurile când lăzile de gunoi nu existau. Îmi vine în minte o zi; e vară, liniște, și deodată, în curte se aude o bufnitură, de parcă s-ar imita tunetul la teatru; din niște folii de tablă aruncate din căruțe se fac lăzi de gunoi. Apoi, spre seară, foile de tablă rămase se rulează cu mare scrâșnet; am impresia că în curtea vecină se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Familii, tineri, mulți tineri. Vroiam să spun speranță, multă speranță, când, în drum spre camping, la o intersecție, la trei metri, un motoscuter s-a intersectat cu un taxi - model Zastava, Dacia sârbilor. Scrâșnet de roți pe asfalt de vară, bufnitură... triplu salt. Mortal. Liniște pentru o secundă. Spectatori fără voia noastră, am amorțit. Gust amar. În Serbia încă se moare... ca peste tot. Sforzando Schimbare de ritm. Cu Andra la un party drum & bass, pe plaja Tuborg de pe malul Dunării
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
să mă concentrez asupra unui episod vechi din Fawlty Towers, care se vede pe ecran. Poate am să Încep iar să număr. Trei sute patruzeci și nouă. Trei sute cincizeci. Trei sute și... Fuck. Mă izbesc cu capul de scaun. Ce-a fost bufnitura aia ? Tocmai ne-am lovit de ceva ? OK, nu intra În panică. A fost doar o mică bufnitură. Om fi intrat Într-un porumbel sau ceva de genul ăsta. Unde rămăsesem ? Trei sute cincizeci și unu. SÎnt sigură că totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Încep iar să număr. Trei sute patruzeci și nouă. Trei sute cincizeci. Trei sute și... Fuck. Mă izbesc cu capul de scaun. Ce-a fost bufnitura aia ? Tocmai ne-am lovit de ceva ? OK, nu intra În panică. A fost doar o mică bufnitură. Om fi intrat Într-un porumbel sau ceva de genul ăsta. Unde rămăsesem ? Trei sute cincizeci și unu. SÎnt sigură că totul e În regulă. Trei sute cincizeci și doi. Trei sute cincizeci... Și gata. Clipa de care mă temeam a sosit. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de sticlă de la intrare. O dată În viață, metroul vine la fix și ajung acasă În douăzeci de minute. În clipa În care Împing ușa de la apartament, dinspre camera lui Lissy se aude un zgomot ciudat. Un fel de lovituri, de bufnituri surde. Poate că Își mută mobila sau așa ceva. — Lissy ! strig intrînd În bucătărie. N-o să-ți vină să crezi ce s-a Întîmplat azi. Deschid frigiderul, iau o sticlă de Evian și mi-o lipesc de fruntea Încinsă. După un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
accentul franțuzesc. Pe bune, chiar e. — Jean-Paul și cu mine tocmai... Îhm... ne uitam pe niște materiale despre cazurile la care lucrăm, spune Lissy. — Aha, zic repede. Bravo ! Materiale despre cazuri. Vezi să nu. Și de-asta se auzeau toate bufniturile alea. Hai că mă umflă rîsul ! Trebuie să plec, spune Jean-Paul, uitîndu-se la Lissy. — Te conduc, spune ea, fîstîcită. Dispare pe ușa de la intrare și Îi aud șușotind pe palier. Mai iau cîteva Înghițituri de Evian, apoi mă duc În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Întrebări... ce făceai, cu adevărat, cu tipul ăla Jean-Paul, la tine În cameră ? Lissy trage aer În piept adînc. — Și nu-mi spune că vă uitați pe niște materiale despre nu știu ce caz, adaug. Fiindcă asta nu explică În nici un fel bufniturile alea ritmice. A ! spune Lissy, Încolțită. OK. Bine... ăă... Ia o gură de cafea și Îmi evită privirea. Făceam... ăă... făceam sex. — Poftim ? mă holbez la ea, deconcertată. — Da. Făceam sex. De asta n-am vrut să-ți spun. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
strig. Lissy, m-am Îndrăgostit ! Nu primesc nici un răspuns și simt o undă de dezamăgire. Voiam să vorbesc și eu cu cineva, să-i povestesc despre noua și geniala mea teorie despre viață și... Dinspre camera ei se aude o bufnitură și rămîn nemișcată În hol, Încremenită. Dumnezeule. Iar se aud bufniturile alea misterioase. Încă una. Și Încă două. Ce naiba... Și atunci o văd, prin ușa de la sufragerie. E pe jos, lîngă canapea. O servietă. O servietă neagră, de piele. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
o undă de dezamăgire. Voiam să vorbesc și eu cu cineva, să-i povestesc despre noua și geniala mea teorie despre viață și... Dinspre camera ei se aude o bufnitură și rămîn nemișcată În hol, Încremenită. Dumnezeule. Iar se aud bufniturile alea misterioase. Încă una. Și Încă două. Ce naiba... Și atunci o văd, prin ușa de la sufragerie. E pe jos, lîngă canapea. O servietă. O servietă neagră, de piele. El e. E Jean-Paul. E aici. În clipa asta ! Înaintez cîțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
fi ? Poate am să... Îhm... să văd, poate e la ea În dormitor ! Pornesc pe hol, cu niște pași pe care Încerc să-i fac cît mai normali, ajung la ușa ei și ciocănesc ușor. Dinăuntru nu vine nici un răspuns. Bufniturile au Încetat. Rămîn cu ochii la lemnul natur, ușor stresată. Chiar am de gînd să fac asta ? Da. Trebuie neapărat să aflu. Apuc mînerul, deschid ușa - și scot un țipăt, Înspăimîntată. Imaginea e atît de șocantă că, În primul moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
schimbă poziția. Julia Închise din nou ochii. — Bineînțeles că te iubesc, spuse ea. Stătură un timp așa, fără să vorbească. Țevile trosneau, răcindu-se. Dintr-o parte ascunsă a instalației se auzea un pic-pic continuu. De la subsol venea sunetul unor bufnituri, pentru că bărbatul care locuia acolo mergea greoi dintr-o cameră În alta; curînd Îl auziră strigînd la nevastă sau la fiică: „Nu, curvă cretină!“ Julia exclamă enervată: — Omul ăsta e revoltător. Apoi deschise ochii și strigă moale: Helen, cum poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
picioare mai rapid. — Eu sînt mai aproape, spuse ea. O să le iau eu. — Ești sigură? — Bineînțeles. Nu-mi ia mai mult de-o clipă. Își simțea respirația la fel de Întretăiată. Se cățără cu dificultate trecînd peste pervaz și aterizînd cu o bufnitură lîngă toaletă. Mai era timp să mai spună ceva. Își dorea mai mult ca oricînd. Iar țigara Îi va calma nervii. Își Îndreptă fusta. Viv strigă prin fereastră: — SÎnt În poșeta mea! Helen dădu din cap. O luă repede pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o să vă comunic. Coborî rapid treptele, cu pași băiețești, dezordonați. CÎnd ușa de jos se deschise, Îl auzi spunîndu-i lui Viv, cu o voce scăzută, dar afectuoasă: — Mi-e teamă că te-am pus În Încurcătură... Apoi se auzi o bufnitură cînd ușa se Închise. Helen stătu nemișcată o clipă, după care intră În biroul ei și-și scoase țigările, dar aruncă pachetul jos, fără să-l deschidă. Acum se simțea mai ridicolă ca niciodată. Își aminti cum atunci cînd urcase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mai simțea pulsul. Nu mai putea nici măcar să vorbească, să spună la revedere. Închise ochii. Tocmai o duceau În holul spitalului cînd Alarma Începu să sune. Helen auzi sirenele din apartamentul Juliei din Mecklenburgh Square. Aproape imediat urmară trosnituri și bufnituri. Se gîndi la Kay și-și ridică fruntea. — Unde crezi că lovesc? Julia dădu din umeri. Se ridicase să ia o țigară și umbla după pachet. — Poate Kilburn? opină ea. N-ai cum să știi. Am auzit un monstru căzînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
surd ca piatra, dar avea un fel de radar În el, atunci cînd venea vorba de Alec, așa că tăcu. Își tot rodea unghiile și Începuse să măsoare camera. Afară, zgomotelele raidului deveniseră insuportabile - parcă se adunaseră cu toate Într-o bufnitură profundă, tot mai apropiată de pămînt. Fereastra lui Duncan Începuse să vibreze ușor. — Plec de-aici, repetă Alec, măsurînd În continuare camera. Plec. Pe bune. Nu fugi, zise Duncan cu fermitate. Nu-i cinstit. Nimic nu mai e cinstit. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cînd te-aștepți mai puțin. Își curmă vorbele brusc. Duncan se uită la ușă, amintindu-și din nou de boala maică-sii, avînd din nou acel simțămînt straniu, așteptîndu-se pe jumătate să audă oameni vînzolindu-se prin hol... În schimb, auzi bufniturile neîntrerupte ale avioanelor, bum-bum-ul monoton al bombelor, urmat de funinginea care se rostogolea pe horn. Îl privi din nou pe Alec, și deveni tot mai neputincios. Căci Alec Își lăsase mîinile, În sfîrșit, și părea nefiresc de calm. Întîlni privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
apăsase pe trăgaci. - Ai văzut pe cineva ieșind pe ușa aia? - Ce se-ntâmplă? - Ai văzut ceva suspect?! își pierdu ea cumpătul. - Nu, doamnă. - De cât timp te afli aici? - Nu știu. Zece minute... Cred, se precipită interlocultorul. O nouă bufnitură se auzi dinăuntru. Franciscovich le făcu semn îngrijitorului și paznicului să se depărteze. Trase aer în piept, își ridică din nou arma și apăsă ușor clanța. Ușa era descuiată. Se trase din dreptul ei pentru a preveni riscul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ființe, fie ea și ostilă, separându-mă de mine însămi, liniștindu-mi temerile, aducându-mi la cunoștință faptul insuportabil de prețios acum că, dacă s-ar întâmpla să alunec în baie în mijlocul nopții, ar exista cineva acolo care să audă bufnitura, toate acestea se vor uita odată cu trecerea anilor, se vor transforma într-un monument rece, de piatră, al unei familii micuțe de trei suflete, care a fost odată și nu mai este. O femeie tânără trece pe lângă mine alergând, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Siberia, trecuse. Prima plantație de varză a însemnat din nou muncă din zori până în noapte, dar parcă nu era la fel de istovitoare ca desțelenirea sau poate mă obișnuisem cu efortul. Într-un zori de zi, am fost trezite de zgomote, voci, bufnituri. Mi-a fost frică de o razie militară în căutarea dezertorilor, așa cum fusese cea de la Crăciun, dar de data asta a fost o surpriză plăcută. Axel venise cu două căruțe încărcate cu materiale și cu trei mujici. În câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
câteva fire de zahăr. Pe dinăuntru Însă, inima mi se făcu cât un purice la gândul că aveam mai puțin de două zile la dispoziție pentru a scoate banii de chirie. Trecu o mașină. Apoi ușa se trânti cu o bufnitură Întârziată. — După miercuri urmează joi - și apoi vineri. Mai puțin În calendarul tău, nu, ia zi, Knisch? — Număr zilele săptănii la fel ca ceilalți, doamnă Britz. Mulțumesc, doamnă Britz. La revedere, doamnă Britz. Administratora mă urmări, pas cu pas, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
glacială. Toate astea sunt istorie. Ar trebui să discuți cu istoricii. — Amy, ai de gând să vorbești cu mine? Vocea lui Rose părea enervată. — Mamă, trebuie să te las. Te sun mai târziu, a spus Armanoush. S-a auzit o bufnitură bruscă, Însoțită de un fâșâit care suna ca și cum maică-sa ori turnase o altă lingură de aluat de clătite În tigaie, ori izbucnise În plâns. Armanoush a preferat prima variantă. Vădit enervată, s-a Întors la masă, s-a așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]