243 matches
-
Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I se părea că duce în spinare o piatră de moară. Și inima îi era atât de sângerată și totuși atât
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Don' locotenent, am adus prânzul, zise ordonanța, care se oprise la spatele lui Bologa cu sufertașul. Apostol, auzind vorba românească, sări drept în picioare, ca și când l-ar fi lovit cu un ciomag în moalele capului. ― Da... bine... bine, Petre, bâigui buimăcit, clătinîndu-se pe călcâie și apoi trîntindu-se pe pat, ca să nu-i observe soldatul tulburarea. Ordonanța așeză masa, trăgând cu coada ochiului spre Bologa. Îl văzu amărât și, crezând să-l ușureze, întrebă supus: ― Ați primit vreo veste rea de acasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Nu-și dădea seama ce s-a întîmplat. Tunurile băteau mereu, rar, cum poruncise dânsul. " Mi se pare c-am spart reflectorul", se gândi atunci, mirîndu-se cum a putut face el asemenea ticăloșie și bucurîndu-se că a făcut-o. Stătu buimăcit un răstimp, având conștiința că ar trebui să mai facă ceva și neputîndu-și aminti ce anume. Apoi deodată, speriat, simți receptorul telefonului și strigă: ― Rachetele!... Rachetele!... Pe cerul mohorât se ivi, sfârâind mânios, un glob de lumină ca un ochi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa, e sigur, reluă căpitanul mai plângător. Crede-mă... O patrulă mi-a adus de aseară știrea că se fac pregătiri grăbite... Ai să vezi, Bologa!... Așa e totdeauna... Zece minute Cervenko nu mai conteni cu jelaniile, încît Apostol plecă buimăcit, blestemîndu-și clipa care l-a îndemnat să intre la ruteanul maniac. Afară însă, în tăcerea frământată de vânt și în întunericul necăcios, îi veni inima la loc și-și zise că Cervenko a început să nebunească, de vreme ce visează numai încăierări
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
obrajii Ilonei. Atunci Apostol uită de ce s-a ridicat și se gândi cum să treacă el prin pata de soare fără s-o tulbure. Și, tot gîndindu-se, se pomeni c-a și pășit în șuvoiul razelor poleite și se opri buimăcit, fiindcă și fata se apropiase, ca și cum ar fi ademenit-o cine știe ce putere tainică. Buzele ei se mai mișcau, dar el nici glasul nu i-l mai auzea. Șopti răgușit: ― Mulțumesc... Ilona... pentru că... O privea și se vedea în ochii ei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
când te-am prevenit în tren și pe urmă și... Rău îmi pare că... Eu mi-am făcut datoria... numai datoria, precum trebuie să și-o facă orice om pe lume, oriunde și în orice împrejurare... Întîlnindu-i privirea obosită și buimăcită, ultimele cuvinte i se încurcară într-un simțământ de neliniște. Făcu un pas spre el, să-i întindă mâna. Își luă seama brusc și trecu fără să-l mai privească. Și, ieșind, tuși ca și cum ar fi vrut să-și curețe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
groază cumplită... Goli tava și mai stătu o clipă, neclintită, murmurând de câteva ori, domol, ca un susur: ― Dumnezeu... n-ai grijă. Dumnezeu... Apoi ieși cu privirea în pământ. Apostol o văzu coborând cele trei trepte. Se frecă la ochi, buimăcit. Plutonierul intră și, aprinzând lampa atârnată de o grindă, zise încet, să nu-l audă santinela: ― Atâta mi-a bătut capul primarul, și fetița atâta a plâns, că mi-am călcat pe inimă și i-am dat voie să vă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avu o mișcare de curiozitate, să vază ce va face, dar își reveni în fire și ieși cu demnitate, urmat de plutonierul care trase încet ușa, fără să mai învîrtească cheia în broască. Obișnuit cu zgomotul lacătului, Apostol se uită buimăcit, șoptind: ― Oare de ce n-au încuiat și n-au pus lacătul?... Oare... Din toate colțurile minții zeci de răspunsuri năvăliră în pripă cu vești încîntătoare. Poate că acuma, după ce s-a îmbrăcat în haină civilă, n-are decât să pună
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
santinele parfumate, noaptea grea și fierbinte forțând ferestrele, perdeaua, patul, la căpătâiul căruia un ceasornic micuț își mișca limbile pentru a face timpul să treacă, apoi s-a uitat din nou în ochii mei. — N-am găsit nimic, a spus buimăcit, fără siguranța lui obișnuită, fără să știu sigur dacă era o constatare sau o altă-ntrebare, sau cuvintele unui om căruia îi fugea pământul de sub picioare. S-au auzit pași pe scări, lenți, penibili, dureroși, pașii mai multor oameni: Barbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de la armată. M-am prezentat la generalul Ștefan Alexie, care mi-a strâns amabil mâna și m-a întrebat doar dacă sunt pregătit să anchetez un terorist. Răspunsul nu putea fi, se înțelege, decât afirmativ, după care am ieșit, aproape buimăcit. De fapt, nici nu mă așteptam să aflu cine știe ce detalii la acel nivel, dar nu înțelegeam de ce secretarul de stat a vrut să dea ochii cu mine. Poate fiindcă nu mă cunoștea din alte anchete și voia să vadă pe
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
tocmai prindea a miji o geană de lumină, când, din iarba somnoroasă și-naltă, țâșni drept în fața lor o arătare grozavă și, o dată cu ea, bubui un glas de spaimă: — Bine-ați venit în Moldova, da’ stați pe loc! Mâinile sus! Buimăcite, fețele bisericești ridicară mâinile. Se uitau tremurând la acel trup din care ieșea acel glas și nu vedeau bine: om să fie sau ucigă-l crucea mamii mă-sii, că prea îi speriase? Era om, și încă unul uriaș, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
podul palmelor! - spuse ca pentru sine majordomul. Păi la ora asta se bate? Se sculă, își puse țigara în colțul gurii și ieși să deschidă. Episodul 117 AL DOILEA DIALOG GOTIC După câteva clipe, bătrânul majordom Piotr reveni și anunță buimăcit: — Călugării Metodiu și Iovănuț, de la gurile... ale cui guri? șopti el uitându-se peste umăr. — Guri ale Dunării - îi suflă, din spate, Metodiu. — De la guri ale Dunării, cer permisiunea unei întrevederi - spuse Piotr. în același timp eu cer permisiunea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lucruri bune. Să luăm un exemplu... în momentul acela o izbitură cumplită în corabie îi azvârli din jilțuri pe punte, unul peste altul. Catargul cel mare se clatină și trosni din încheieturi, trezind matelotul legat în vârf. „Pămââânt!” strigă el buimăcit. Intr-o clipită toți marinarii, în frunte cu căpitanul Ianis, ieșiră val vârtej pe punte. — Fire-ai a dracului - urlă căpitanul, uitându-se spre vârful catargului - acuma strigi?! — Nu s-a văzut nimic - se justifică matelotul de sus. — Bine, hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-și luase o ploscă mai mare decât toate. Galopa din ce în ce mai iute. Trebuiau să treacă Nistrul pe-ntuneric și la întâia geană de lumină să năvălească în primul sat, să-i ia pe oameni din somnul cel dulce, când sunt încă buimăciți. Cerul era înnorat, nu se vedea nimic, doar undeva în față, spre Moldova, puțin în stânga, atamanului i se păru că deslușește, printr-o spărtură în nori, Găinușa. Simți că iapa trage și ea ușor spre stânga, dar se lăsă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Café avem! Café avem!”. Barzovie le răspundea tuturor binevoitor, înclinând ușor capul. La un moment dat își opri armăsarul în dreptul unui răzăș bătrân, cu plete albe curgându-i pe umăr. — Ia zi, moșule, merge treaba? - întrebă Vodă zâmbind. — Aud? - făcu buimăcit moșneagul, care era nițel surd de-o ureche. — Treaba! - strigă Vodă și făcu un gest care imita săpatul. Merge treaba? — Merge, merge! - se dumeri moșneagul. Foarte bine, bravo! zise Vodă dând pinteni armăsarului. După ce alaiul se pierdu spre palat, moșneagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sa a luat sfârșit și a deschis ochii. Era întins pe pământ, aproape de poalele muntelui, la câțiva pași de platoul acoperit de iarbă pe care-l străbătuse nu demult. Contrariat că este altfel echipat, s-a ridicat și a pornit buimăcit, dornic să se întindă pentru a se odihni. Îmbrăcat lejer, în blugi și tricoul său favorit, tip sportiv, încălțat în adidași moderni, așa cum plecase la întâlnirea de Tainicele cărări ale iubirii rămas bun cu un grup de tineri pe care
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
lingură sau, alteori, când îi lipsea răbdarea, sugea direct din fiolă licoarea amară ca fierea ce-i oferea amăgirea unei liniștiri de mică durată. De obicei adormea cu fruntea pe birou, epuizată, cu simțurile răvășite, după un timp se trezea buimăcită, răsfoia cărțile și se pornea să citească, lacom, repede, cu ochii mijiți de efort, până când simțea zvâcnetul, își încorda palmele pe brațul fotoliului, zgâlțâia din picioare, apoi durerea exploda ca o petardă în creier. Sărea din fotoliu, mugea, își îndesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cum ar arăta amorul acum, la vârsta asta, ce-ar însemna să-i simtă palma cum i se plimbă pe coapsă... să fie undeva și să se audă foșnetul pielii înfiorate, atât, atât, să fie foarte multă liniște. Strânse pleoapele buimăcită. Cochetați cu ideea de vârstă, doamnă, îi spuse Dimitrie. Și nu-i cazul, deocamdată nu-i cazul. Bineînțeles că nu era cazul, asta știa și ea foarte bine, bietul naiv, cum căzuse în plasă! Zâmbi măgulită: uite că uneori sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
1111 10101—100000— 1111— 1010 - 10000— 111 11 —11110— 1101 - 1101— 100 —100000----(Atenție! Rog comparați cu originalul. Am pus doar liniuțele orizontale, nu le-am pus și pe cele verticale. Trebuie să rezulte o spirală.) Norman privea ecranul complet buimăcit. Doar Harry Își plesni mâinile Încântat. — Excelent, spuse el. Asta e foarte util. — Adevărat? — Bineînțeles. Acum am o șansă să lupt. Adică să descifrezi codul? — Da, desigur. — De ce? — Îți amintești de secvența numerică inițială? Asta e aceeași secvență. — Zău? — Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
în minte, cu glas, tare, să aștern pe hîrtie aceste cuvinte, care nu pot fi legate nicicum de armata română. Eu, Mihai Mihail, nu-mi pot îngădui așa ceva, șeful Serviciului nu poate să gîndească acest lucru!" Leonard Bîlbîie era complet buimăcit. Nu știa ce să creadă, ce să mai creadă. Mihail îl chemase în biroul lui ca să-l sperie, să-l zdrobească, poate chiar să-l dea afară numai pentru că și-a făcut datoria? Doar el îl trimisese la Basarab Cantacuzino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ar fi însemnat că eu mă purtam anormal. ― Bine, spuse ea amuzată. Cu o condiție: mie să nu-mi vorbești despre Bătrânul. Ai mîncat? ― Nu. ― Atunci ridică mâneca la cămașă, să-ți iau sânge. Și cum eu stăteam în continuare buimăcit, s-a lipit de mine. Prostule! M-a sărutat, am simțit un val de căldură în tot corpul și astfel ne-am împăcat. Fără alte explicații. Ne-am înțeles să ieșim după-amiază în bălării. Acum sânt toți cu ochii pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
apropiam de Șari tiptil, când se crăpa de ziuă și așa cum fata dormea cu lampa aprinsă, în semn de așteptare, cu cămașa de stambă roșie suflecată deasupra mijlocul ei o aduceam binișor cu șalele pe colțul divanului, unde se trezea buimăcită, cu bulbul dinăuntrul ei agățat în craca scurtă și împietrită de sângele înspumat al trupului meu dogoritor. Nu pot să uit ochii ei frumoși de vită înjunghiată, cu care mă urmărea neliniștită, când apoi, sătul de carnea ei, treceam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vreodată, acum era momentul. Trucul prin care scăpase de gărzi nu putea fi repetat. Craig se concentră fizic și psihic. Se făcu că se chinuie să se ridice într-un genunchi. Apoi îngenunchie acolo, clătinând din cap, ca și când era încă buimăcit. Mormăi în cele din urmă: - Dați-mi o mână. Nu contase pe faptul că femeia îl va ajuta, deși chiar și asta era posibil, prin prisma atitudinii lor, în general serviabile. Dar ea o făcu. Se apropie și începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Ieșeau toate cu caimac și delicioase. Un negru, fost în serviciul doamnei Petre Grădișteanu, arestat pentru furt, ne servea la masă, ne văcsuia ghetele și ne peria hainele. Un alt deținut mătura odăile și făcea paturile. Când am ieșit, eream buimăciți! Efectele deprimante ale detențiunii au fost de mult constatate. Întemnițarea celulară dezorganizează sistemul nervos, topește energiile, sleiește puterea de rezistență a voinței. Chiar o întemnițare de scurtă vreme și în condițiuni de cvasilibertate lasă urme. Numai după cinci zile de
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
aici, într-o situație dramatică pentru erou, în timp ce în altă parte, satirizând, scoate la iveală, dar parcă în al doilea plan, prostia, venalitatea sau necinstea (Scrisoarea pierdută). Descoperirea acestei comedii a cuvântului îl aduce pe Caragiale spre conștiințe adormite sau buimăcite (Căldură mare), sau crapuloase (Groaznica sinucidere din strada Fidelității), sau de-o lipsă de gravitate angelică, precum la Costică Panaite, care, tot întîrziind prin bodegi, uită că are în buzunar o petițiune iscălită de mai mulți cultivatori de prune, pe
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]