584 matches
-
a claselor sociale, de dispariție a statului, de edificare a unei societăți fără clase, în care „administrarea lucrurilor se va substitui guvernării oamenilor”. Există totuși un punct asupra căruia Marx n-a făcut niciun fel de concesie: ura față de „democrația* burgheză”, de „pretinsele drepturi ale omului”; iar atunci când consimte la recunoașterea utilității tactice a votului universal, o face numai pentru a facilita întărirea comuniștilor și a netezi calea revoluției*. „Parlamentarismul burghez” și cortegiul său de „libertăți formale” nu-și au locul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
care subordona în mod evident edificarea comunismului eliminării prealabile a „claselor dominante” ale societății, care făcea din violența revoluționară marea făuritoare a istoriei și care, la modul general, lăsa să planeze o suspiciune definitivă asupra valorilor și procedurilor unei democrații „burgheze”. Cum s-ar putea împăca o reprezentare a lumii care-și face un țel din făurirea unei societăți omogene, lipsită de conflicte și neîntinată de nicio mediere, care se sustrage instinctiv probei criticii, cu principiile democrației, care postulează nedeterminarea radicală
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
să-și stabilească hegemonia. în ianuarie 1943, PCF trimite un reprezentant oficial pe lângă generalul de Gaulle, iar în iunie se află în Consiliul național al Rezistenței. După un eșec în octombrie, participă pentru prima oară, în martie 1944, la guvernarea „burgheză” condusă de Charles de Gaulle la Alger. Concomitent, dezvoltă, în lunile de dinaintea și de după Eliberare*, o strategie de dublă putere sortită eșecului din cauza fermității gaulliste în restabilirea statului. Totuși, de-abia în noiembrie 1944 și după întoarcerea în Franța a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și că sensul ei este cel al ajungerii într-o lume mai bună, nu o preocupare pentru științificitate, ci o foarte veche schemă culturală este pusă în mișcare la Marx: lumea văzută ca un pelerinaj, ca un tărâm promis... știință burgheză și știință proletară Ultimul tip de problemă este de ordin ideologic. A afirma că marxism-leninismul oferă un punct de vedere științific asupra lumii și societății înseamnă a susține că numai el e în afara iluziilor, rezistențelor, orbirilor proprii grupurilor sociale chemate
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
doua este cu necesitate falsă, căci își trădează devenirea istorică. Biologii „burghezi” sunt sancționați, chiar arestați, iar lîsenkismul va domina biologia sovietică până în 1965, pricinuindu-i o întârziere considerabilă. La rândul său, Stalin se amestecă în lingvistică și condamnă lingvistica „burgheză”, în favoarea lingvisticii „proletare” a școlii lui Marr. Succesele de moment ale tehnicii* sovietice în spațiu vor conferi un oarecare credit acestor teze. Teoria celor „două științe”, pe care o susțin atunci în Franța intelectuali comuniști - Jean-Toussaint Desanti, Louis Aragon sau
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în 1912, este străbătut de valuri patriotice, chiar șovine. Contrar predicțiilor lui Marx* - „proletarii nu au patrie” -, sentimentul național o ia înaintea noțiunii de clasă. în plus, Unirea sfântă îi împinge pe liderii socialiștii nu numai să voteze cu partidele „burgheze”, ci să și participe la guvernările „burgheze”. Drept reacție și față cu ororile războiului*, în interiorul IOS se cristalizează, încet-încet, o minoritate pacifistă și revoluționară care ar fi rămas marginală, dacă nu ar fi intervenit revoluția rusă din februarie 1917, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
chiar șovine. Contrar predicțiilor lui Marx* - „proletarii nu au patrie” -, sentimentul național o ia înaintea noțiunii de clasă. în plus, Unirea sfântă îi împinge pe liderii socialiștii nu numai să voteze cu partidele „burgheze”, ci să și participe la guvernările „burgheze”. Drept reacție și față cu ororile războiului*, în interiorul IOS se cristalizează, încet-încet, o minoritate pacifistă și revoluționară care ar fi rămas marginală, dacă nu ar fi intervenit revoluția rusă din februarie 1917, apoi conflictul violent prin care Lenin va căuta
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
proprietatea asupra mijloacelor de producție, „burghezii”, și cei ce sunt excluși de la ea, „proletarii”, statul burghez deghizând sub argumente fals-universaliste voința sa de a prezerva „interesele clasei dominante”. Obiectivul mișcării muncitorești este, deci, cucerirea puterii, „sfărâmarea vechii mașini de stat burgheze”, instaurarea unei „dictaturi temporare a proletariatului”, însărcinată să pregătească trecerea la socialism*, ceea ce incită, de fapt, la disoluția oricărei societăți civile. Acest obiectiv, bolșevicii* l-au radicalizat, revoluția lor părând un demers metodic de distrugere a societății civile, inițiată în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu un program foarte moderat, la prima vedere. După cum le-o va zice apropiaților săi Walter Ulbricht, viitorul conducător al RDG: „Trebuie să păstrăm aparențe democratice, dar trebuie să controlăm totul”. Primul obiectiv al comuniștilor este de a neutraliza partidele „burgheze”, adeseori lipindu-le eticheta de „fasciste” și de „colaboraționiste”. Apoi își asigură posturile-cheie în guvernele de coaliție - poliție, armată și propagandă - și își instalează în cadrul lor o ierarhie paralelă. Poliția își infiltrează agenți în toate partidele și îi recrutează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
considerare în afara raporturilor de producție în care sunt puse în aplicare: „Diviziunea muncii primește, de exemplu, prin folosirea mașinilor, un impuls mai puternic decât prin manufactura propriu-zisă”, scrie autorul Capitalului. Invers, raporturile sociale influențează dezvoltarea tehnică. Astfel, pentru Marx, lumea „burgheză”, spre deosebire de feudalitate, „nu poate exista fără să revoluționeze constant instrumentele de lucru”, proces care angajează o dinamică „pozitivă”, cel puțin atât timp cât condițiile de dezvoltare a producției - în special socializarea progresului științific și tehnic - nu intră în contradicție cu raporturile sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Primul argument ignoră sau, cel puțin, relativizează finalitatea „particularistă” ce se afla și în inima proiectului comunist. Chiar dacă societatea fără clase era formulată ca „reconcilierea omenirii cu ea însăși”, ea era totuși capătul unui proces ce făcea din eliminarea „claselor burgheze” ale societății o condiție prealabilă edificării „comunismului real” și care deschidea chiar astfel calea unei represiuni fără margini. Al doilea argument trimite la teza așa-numită a „unicității Shoah”: ar trebui deosebit între lagărul nazist, special afectat exterminării „raselor dăunătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cei ai lui Stalin, Molotov și ai cadrelor IC Gottwald și Togliatti sunt trimiși la școala nr. 25 - și își petrec vacanțele în locuri rezervate, cum e Artek, în Crimeea. Astfel sunt reconstituite niște microsocietăți într-o aparență de viață „burgheză”, însă apartamentul, casa de vacanță, accesul la magazinele speciale sunt mărci precare ale rangului. în cadrul unui sistem al penuriei, relațiile personale dobândesc o mare importanță, în măsura în care ele permit palierea deficitului de acces la bunuri. Fenomenului de blat („pilă”), omniprezent în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ale trecutului, evocarea faptelor de excepție ale unor copii) se decupează din confruntarea punctului de vedere oficial, vizând „conținutul, obiectul, funcția socială” a actului artistic, cu teoriile „idealiste”, axate pe autonomia esteticului. Antimaiorescian, I. susține intenția de satirizare a societății „burgheze” din comediile lui I.L. Caragiale, respinge operele lui Urmuz, din pricina „comicului lor gratuit”, se pronunță împotriva sentimentalismului romantic și a „concepțiilor idilice”. Autorul este preocupat de surprinderea nuanțelor conceptuale care ar trebui folosite în construcția noilor tipuri de eroi; astfel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287610_a_288939]
-
alarmante. Prin anticiparea unei "adevărate democrații", în care "funcțiile guvernului să devină simple funcții administrative"10, teoria marxistă (Neocleous și Wood, inclusiv) a azvîrlit o întreagă tradiție de gîndire asupra amplorii și a limitelor puterii de stat în muzeele preistoriei "burgheze". *** Ernest Gellner, în cartea sa Conditions of Liberty, furnizează un răspuns complex la atacurile marxiste contemporane asupra societății civile 11. Studiul lui Gellner este important și merită o atenție deosebită, în mare măsură pentru că acesta este cel mai bun exemplu
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
o distincție importantă: între explicațiile centrate pe capitalism și explicațiile, mai cuprinzătoare, centrate pe societatea civilă. *** Exemplul cel mai influent din prima categorie este insistența cu care Marx a pus accentul pe conflictul potențial al relației muncă plătită/capital. Era burgheză modernă, a remarcat Marx, este unică prin aceea că ea efectuează o separare a formelor de stratificare politică și socială. Ea subdivide specia umană, pentru prima dată, în clase sociale; separă statutul legal al indivizilor de rolul lor socio-economic în cadrul
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
siguranță, din propensitatea membrilor lor pentru societate. Ele sînt entități determinate istoric, caracterizate prin forme și relații specifice de producție, de divizare și luptă de clasă, și sînt protejate un timp de mecanisme politico-juridice corespunzătoare. Nu numai că societățile civile burgheze sînt un produs al timpurilor moderne, dar speranța lor de viață este limitată prin aceea că ele dau naștere proletariatului, clasa cu lanțuri radicale, clasa din societatea civilă care nu este a societății civile, clasa cu potențial universal care semnalează
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
deoarece oricît de frumoasă ar fi forma exterioară (...) ele nu vor putea salva sau ridica cultura burgheză, din moment ce baza lor morală este putredă, din moment ce se află în serviciul proprietății private capitaliste, în serviciul intereselor egoiste și lacome ale clasei superioare burgheze 15. Dimpotrivă, trebuie o literatură pentru popor, care să descrie viața poporului, care să lumineze ca un proiector calea spre viitor. Acestea trebuie să fie sarcinile unui scriitor integru, ale unui pictor comunist, ale unui muzician în serviciul clasei muncitoare
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
și reificare: "Ideologia este parte a acelui proces general de alienare, prin care produsele activității umane își asumă propria viață și ajung să-i conducă pe oamenii care le-au produs. Pentru Marx, insistența asupra autonomiei statului, în teoria politică burgheză germană, a fost un caz de mistificare. Mistificarea deci apare atunci când entități imaginare obturează realitatea relațiilor specifice activității umane; iar aceasta își are rădăcinile în reificare. Ideea reificării este o generalizare care își găsește aplicarea concretă în noțiunea mai familiară
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
asupra ideologiei ci și o mutație epistemologică. Aceasta din urmă e dată de faptul că ideologia nu mai este legată de fenomenul dominației, nu mai apare ca un instrument de "falsificare" a realității pentru menținerea status-quo-ului aferent unei clase (celei burgheze, în interpretarea marxistă), ci apare ca un tip de cunoaștere specific oricărui grup, în funcție de mediul social care îi determină existența. Teza lui Mannheim este deci aceea că, odată cu recunoașterea relației existențiale dintre subiectul și obiectul cunoașterii, devine evident că toate
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
drept "iraționale", precum acupunctura sau vegetarianismul. După 1954, în China a început o campanie de demascare a "burghezilor" din Ministerul Sănătății, aceasta dovedindu-se a fi un bun prilej pentru considerarea practicilor medicale de tip occidental ca fiind ele înseși burgheze. Fiind de inspirație politică, această campanie implica două premise: în primul rând, a existat o identificare a științei occidentale (și, implicit, a practicilor medicale bazate pe aceasta) cu știința burgheză și, în al doilea rând, s-a insistat pe refuzul
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
capital, familiile găsesc în această apropiere posibilitatea de a a-și mări bogăția socială, acolo unde dă semne de slăbiciune, sau de a-și întări un capital sau altul. "Poleirea" blazonului înseamnă că mariajul unui fiu al nobilimii cu o burgheză bogată va umple în cele din urmă cuferele castelului. Dar câștigul simbolic, în direcția opusă, echilibrează schimbul. Aceeași situație se poate repeta în alte combinații sociale posibile, de exemplu atunci când unul din fondatorii sociologiei franceze se căsătorește cu o bogată
by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
moment extrem de important pentru istoria asimilării în Franța. Versailles constituie într-adevăr un "creuzet" formidabil, în care aristocrații și burghezii se frecventează, dar câteodată se unesc și se influențează reciproc" [Noiriel, 1992, p. 89]. Această interpenetrare între aristocrație și elită burgheză a avut consecințe asupra ambelor grupuri sociale, burghezia adoptând moduri de viață și valori ale aristocrației. Dar anumiți membri ai nobilimii fuseseră câștigați, chiar înainte de Revoluție, de filosofia iluministă. Dezvoltarea acesteia îi datorează mult unei anumite fracțiuni din cadrul nobilimii. "După
by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
sprijin acțiunilor caritative. Vechea burghezie, ca și nobilimea, are săracii ei de îngrijit, se întreprind acțiuni sau se fac donații menite să ușureze suferința și să reducă sărăcia. Fără a fi neapărat un calcul, caritatea, binefacerea, filantropia legitimează privilegiile. O burgheză catolică va merge să viziteze și să ajute bolnavii de SIDA. Un fost președinte-director general, la pensie, evreu, nepracticant de altfel, nu va ieși niciodată fără o bancnotă de zece euro împăturită în buzunar, pentru cerșetorul de colțul străzii, obișnuit
by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
există deja o modă literară generată de Canturi, o adevărată maladie a leopardismului (formularea îi aparține lui Gilberto Lonardi), diferită de cea patriotică din prima jumătate a secolului: Nu te lasă și tu furat de fanatismul leopardian. E o modă burgheza. Aceste canalii nesuferite fac astăzi cu Leopardi ceea ce au făcut cu Byron. Toți avocățeii și medicii de doi bani, toți funcționărașii și tot tineretul stricat, fiii de croitori, simt durerea universală, nihilismul mistuitor al lui Leopardi. (...) În orice caz Leopardi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
propagandă ideologică. Dacă în capitala impunerea idealurilor fasciste părea să înregistreze un oarecare succes, în celelalte centre culturale proiectul mussolinian de centralizare și aducere la ordine înainta cu dificultate, favorizând păstrarea unor portițe prin care un vechi iluminism de sorginte burgheza părea să aibă o șansă de supraviețuire. În acei ani Quasimodo a părăsit capitala (1926) și s-a transferat la Reggio Calabria. Acolo a reînnodat vechile prietenii cu foștii colegi de liceu, care l-au îndemnat să revină la poezie
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]