209 matches
-
plictisești. Mă plictisesc greu. Atunci doar mă uit. Bine. Vino. Lui Alin i-a părut rău că i-a zis că n-o să-l lase și că Marcu a acceptat și așa. Poate o să-l lase. Radu a început să butoneze plictisit telecomandă. Pîn-o șterg toți din preajmă, poate găsește ceva cu sînge și bătăi. După aia, pune ce-i place. I se terminaseră semințele. Cotrobăind printr-un sertar, a găsit o pungă cu alune. Nu aveau același efect, dar mergeau
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
să dea pe la școală toată ziua, dar n-avea cu cine pierde vremea. Corpul lui Cornel tînjea după apă. Cu toate astea, dacă n-ar fi fost Marcu, ar fi rămas în continuare pe canapeaua de acasă de unde-ar fi butonat telecomanda pentru a găsi un film cu supereroi dintre cele pe care le mai văzuse de o sută de ori. Chiar dacă nu era dotat cu o piele care să facă față unor astfel de temperaturi și forțele lui s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
se simțea cu musca pe căciulă. Dar de fapt tata nu-i prea certa, nici măcar nu ridica vocea la ei. Doar uneori, cînd era de față cu alții, ca să nu zică ăia că-i un tată fără autoritate. Tata a butonat telecomanda pînă ce-a ajuns la un post cu desene animate. Erau desene animate pentru cei mici, uitînd, ca de fiecare dată, că Marcu depășise de mult trei ani, iar surioara nici ea nu era chiar atît de mică. Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
suprapus imagini viu colorate din joc, misiunea care nu-și găsea rezolvarea fără ajutorul lui, dar și din cele precedente, chestiile care l-au acaparat. Tot corpul i se scursese, prin ochi, în imaginile ce acum au depășit tavanul. Degetele butonau o telecomandă imaginară. Picioarele i s-au încordat, dispărînd în lemnul de la capătul patului. Și totuși nu era de-ajuns. Era flămînd după un joc, oricare, numai să simtă, pentru o clipă, cum se cufundă din nou în fascinația unui
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
și cine știe dac-ar fi avut cum să ia zece măcar la un obiect, că erau atîtea. Trebuie să reții toate chestiile alea! Aici încă o opțiune, aia cu telefonul, dar era mai evidentă, putea fi imediat văzut că butonează telefonul în căutarea fișierelor scrise, deși ar fi fost mult mai ușor să le caute acolo, apoi proful i-ar fi confiscat telefonul și i-ar fi pus unu a văzut atîtea cazuri. Asta nu era o perspectivă prea plăcută
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ochi, gîndindu-se dacă să se transforme într-o creatură gigantică și să-și atace adversarul, la joaca băieților, pînă ce i-au părăsit ecranul ochilor. S-a gîndit la jocurile de-acasă, dar n-a fost suficient, de vreme ce mîinile lui butonau în gol. Jocurile de pe telefon niciodată nu i-au plăcut, pentru că ecranul era prea mic și n-aveai aceeași senzație, parcă nici nu jucai. Și nici nu erau interesante. Cînd s-au întors creaturile cu barca, a observat că erau
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
crede. Tot mai des auzi gospodine sau tineri bărbați, șoferi pe rutele care leagă satele moldave cu capitalele Europei zicând că, în ziua de azi, copiii sunt mai deștepți. Copiii de azi, zic ei, intră în computer, navighează pe internet, butonează tot ce găsesc. Nu-s ca părinții lor, care la aceeași vârstă nu știau să citească. Internetul, zic ei, i-a făcut pe oameni mai deștepți. S-ar putea ca, în timpul apropiat, perioada de gestație la femei să scadă la
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
conținută în aceste încercări, motiv pentru care este (aproape) imposibil de codificat la nivel abstract (este similară cu ceea ce epistemologia numește cunoaștere tacită). Aflat în prezența unui gadget copilul nu se repede imediat să citească instrucțiunile, ci va începe să butoneze în conformitate cu anumite scheme de acțiune pe care nu le conștientizează, dar care se vor finaliza cu anumite regularități empirice, extrem de eficiente în exploatarea ulterioară a gadgetului respectiv. În plus, spațiul virtual oferă un număr practic infinit de modalități de explorare
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
mea la păscut, așa încật ucenicia într-ale socotitului mi-o făcusem de mult. Continuam cu lucru manual, meșteșugind roți mari împletite din pănuși de porumb sau paie de grậu, ori cuseam cu acul pe gherghef adevărate grădini de margarete, butonași sau trandafiri. Nu ezitam să folosesc fiecare clipă și fiecare secundă o consideram valoroasă în pregătirea mea pentru viață. Dintotdeauna am abordat școala ca pe o problemă de voință puternică, de plăcere inefabilă, de satisfacții enorme și, mai ales, de
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
fraier știe de Veronica Micle, Gore, Sandu te-a verficat superficial. Eu am să te Întreb dacă ai auzit de po, edgar alan po. Fața lui Gore se lungește văzând cu ochii. De unde ai auzit tu de po, Gicule? Sandule, butonam televizorul și am dat Întâmplător peste o emisiune culturală, că de greve, discuții, promisiuni și răbdări sindicale prăjite m-am săturat. Și am auzit de po ăsta, m-a dat pe spate. Uite la Gore ce față a făcut. Măăă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
care o așteptam de când am aflat că Pământul e rotund s-a întîmplat, și este în direct și pe TVR, și pe CNN, și pe Rai Uno, și doi, și trei, și chiar și pe Al Jazeera, ce mai, să butonez pe telecomandă și să apară aceeași imagine pe toate posturile din lume. Omenirea s-a întîlnit cu civilizația extraterestră care ne vizitează de sute de ani cu farfurioarele sale zburătăcitoare. Breaking news pentru toată planeta. Să se termine cu tot
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
mai spus nimic. Astfel treceau anii, mai bine, mai cu frustrări și Noel a ajuns la liceu în clasa a IX-a la filologie. Alesese această ramură, pentru că dorea acum să se facă judecător. Noel, îl întrebă tatăl său, în timp ce butona telecomanda la televizor, aș vrea să-mi spui după cine te-ai luat, cine te-a influențat ca să dai la filologie? Închizând tv.-ul și întorcându-se spre băiat care citea o carte, continuă: Îți menții preferința pentru judecător? Noel
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
tot etajul șase, în timp ce pe ecran un trio de ursuleți animați dansau ținând în mână o pancartă pe care scria „La mulți ani!“. Oamenii de prin apropiere îi zâmbiră și îi făcură semn cu mâna. Se strâmbă la ei, apoi butonă în tastatură ca să închidă mesajul înainte de a ridica receptorul și de a forma interiorul. — Foarte potrivit, îi spuse Annei Sweeney, directorul de resurse umane. Întotdeauna e bine să începi ziua exasperându-ți colegii cu o muzică oribilă. — E vesel, protestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
să lucreze în aeroport pentru că știa că ar fi fost un dezastru. Echipamentul electronic părea să o urască din capul locului. Laptopul ei ceda mai des decât funcționa, așa că ideea de a-l scoate și de a începe să-l butoneze violent și fără efect în public era prea jenantă. Cu toate acestea, se simțea întotdeauna puțin stingheră, stând lângă cei care lucrau în disperare, cu ziarul ei sau vreo revistă ca Newsweek sau The Economist (ar fi preferat ceva gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
somnului întrerupt din noaptea precedentă - o făcu în final să picotească. Citise odată pe undeva că în timpul zborurilor lungi, companiile aeriene dădeau căldura mai tare pentru ca pasagerii să adoarmă. Nu era sigură de asta, însă știa că acum era obosită. Butonă de zor până când reuși să încline spătarul scaunului cât de mult putea, se întinse și trase o pătură peste ea. Cinci minute mai târziu adormi și, în ciuda turbulențelor pe care le întâmpinară deasupra Oceanului Indian, nu se trezi până când pilotul anunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
dea lacrimile. Leigh cotrobăia prin geantă căutând ceva, orice, ca să-și facă de lucru până la sosirea lui Jesse. Nu putea să stea așa acolo, ce naiba, uitându-se pe pereți, nici nu vroia să pară una care s-a cocoșat detot butonând de zor la BlackBerry. Avea un fragment de o sută de pagini din manuscrisul pe care i-l dăduse secretara ei când ieșea din birou, dar renunță repede și la ideea asta; să scoată pe masă un manuscris în timp ce lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
acum, când eu exact asta fac, nu vorbiți decât de măritiș! — Foarte bine, querida, liniștește-te. Firește că vreau să te distrezi și tu. Hai să vorbim despre altceva — cum ar fi despre mine. Emmy a început să râdă în timp ce butona canalele pe televizorul dat fără sonor. — Mi se pare normal. Ce mai face domnul Baron? Minunat ca întotdeauna? — Face bine. S-a întors la filmări în Toronto. Dar am să-ți dau o veste. — Nu-mi spune că— — Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Sunt inginerul X de la Exploatarea minieră Pietrosul. Am venit în problema minerilor internați la începutul săptămânii, îi explic eu, politicos, omului îmbrăcat în cafeniu, care, pe jumătate absent, scormonește într-o cutie de conservă de stavrid, cu un briceag scurt, butonat la vârf printr-o bucată de pâine. Da' ați fost chemați? mă seminariză portarul, îmbrăcat într-o urâtă rubașcă maron, folosind a doua plural. Ce chemare, omule? Sunt oamenii mei, colegii mei de muncă, bădie, nu pricepi? Nu vă supărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
c-a ajuns până pe vârful dealului; se mai găsiseră viteji care să deschidă ușa ori să pună mâna pe telefonul mobil și sfârșiseră neprevăzut: transformați în strecurătoare sau cu două degete lipsă. Berea mea avea gust de votcă și-aventură. Butonam calculatorul și măream imaginea emisunii preferate: Air Crash, o poveste care, de două ori pe săptămână, îmi amintea că ghinionul unora face norocul celorlalți. Vedeam avioane bubuind în aer, spintecate de explozii sănătoase: fuselajul se răsucea, topit ca foița de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și Camil Petrescu ar mai fi trăit, ar fi lăsat baltă „Capșa“ ca să se-așeze aici. Când m-am întors la computer, Lepidopteros își terminase treaba. Nu spunea nimic, dar știam că mă invită să citesc rezultatul pe imprimantă. Am butonat funcțiile potrivite: File, Print, OK. Parcă umblam prin propriul meu creier. Urma să am pe-o foaie de hârtie ceea ce Brutus văzuse pe calculatorul lui Mihnea: secretul final, printul fotografiei imaginii pe care animalul o înregistrase de pe ecran, stocând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sau poate zile) și în care, cine știe de ce, nu mă recunoșteam. M-am abținut. „Ia să vedem ce-avem aici...“ N-am lăsat-o pe Maria să continue. Am împins-o la o parte și-am început eu să butonez tastatura. Ba chiar m-am așezat pe scaun, în locul ei. „Egoistule! Repede să te instalezi tu... Măcar pot să mă uit și eu sau e și asta secret, ca telefoanele tale de dimineață?“ Apreciam pluralul, dădea măsura geloziei (deci și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mea de joc, dar unul pe care îl mișcam grijuliu, cu respect: rănile nu se vedeau, demnitatea rămânea intactă. Într-un fel, Mihnea devenise proteza vie a trecutului meu, arhivarul memoriei afective, telecomanda de 85 de kilograme pe care o butonam pentru a accesa calupurile de imagini pe care le însuflețisem cândva și care acum, la un pahar de bere, încă ne mai țineau în picioare. De fiecare dată când simțeam nevoia să refuzăm tot ce merita refuzat (de la vârstă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
minte că detaliile, amănuntele mărunte și nesemnificative nu se branșau așa cum îmi închipuiam eu. Tot ce-mi dorisem era o viață tihnită, pe linia de plutire, fără nimic pe umeri. Să zac ca Beavis și Butt-Head în fața televizorului și să butonez catastrofă după catastrofă. O plantă de canapea, admirată de toată lumea. Apoi să ies liniștit pe străzi și să mă simt al naibii de bine, cum nu ți se întâmplă decât în copilărie. Bineînțeles că treaba nu funcționa. Degeaba mă bălăceam în cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o sârmă în loc și firul se rupsese. Sau poate era un dispozitiv special, să nu poți deschide ușa fără zgomot. Am pus-o înapoi și-am încercat din nou. Ușa a scârțâit și, prin crăpătură, l-am văzut pe Mihnea butonând. Nu mai avea nici un rost să mă ascund. Mi-am luat și eu laptop-ul și l-am lipit de-al lui. Acum arătam meschin, patibular: doi gangsteri cibernetici, lucrând în paralel pe ecrane. „Nici tu n-ai somn, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sub un salcâm. Ploua cu noroi și frunze, dar măcar controlam ieșirea din spate. Aia pe care urma să ridicăm „coletul“. Mihnea a deschis ușa din dreapta și-abia atunci pauza din capul meu a încetat și-am auzit cuvintele. Parcă butonase cineva sonorul la un DVD. „Eu merg în spate, la ușă. Domnu’ procuror se duce cu invitația-n sală. Se-așază la locul lui și face frumos o oră, cât durează gargara. Pe urmă, iese normal, pe ușa din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]