232 matches
-
îl adusese acasă. Lana avusese dreptate afirmând că nebunul acela mătăhălos era ca sărutul morții. Ce rău se purta cu mama lui! Sărmana doamnă! Darlene se așeză pe sofa ca să reflecteze la posibilitățile de a-și găsi o slujbă. Papagalul cârâi și fâlfâi din aripi până când îi puse în cioc cercelul de aur, jucăria lui preferată. Apoi sună telefonul și când răspunse auzi glasul unui bărbat: „Ascultă, ți s-a făcut o reclamă grozavă. Eu am un club de noapte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
De-acord? Sifakis încercă să-și înalțe degetul mijlociu de la mână, care-i era zdrobit. Buzz își mângâie bastonul și le zări pe Audrey Anders și Lucy Whitehall în cadrul ușii deschise, cu gurile căscate. Grecul își ridică scăfârlia de pe pavaj, cârâind: — Î-îmi ce’ scuze. Buzz și-i imagină pe Lucy și pe partenerul ei canin, pe Sol Gelfman punând capăt carierei fetei cu niște pelicule de mâna a enșpea, pe sărmana fată târându-se înapoi la grec pentru o partidă dură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
foc. Danny spuse: — Detectiv Upshaw. Și nu te mai obosi cu bancheta din spate - tipul care-a făcut-o e mult prea deștept. — Ai putea să-mi spui și mie de unde știi? Stația de emisie-recepție din mașina specialistului se auzi cârâind. Bătrânul se dădu jos din Buick, dând din cap. Danny memoră cardul de înregistrare laminat al mașinii, plasat pe axul volanului: Nestor J. Albanese, St. Andrews, numărul 1236 Sud, L.A., Dunkirk-4619. Se gândi la posibilitatea ca Albanese să fie asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Haven, îi plăcea să se înțepe în venă. Femeia apelase de trei ori la serviciile doctorului Terry Lux. Terry îi spusese că Loftis îi procura heroină. Din raportul lui Mal despre interogarea lui Sammy Benavides/ Mondo Lopez/ Juan Duarte: Benavides cârâise ceva despre Chaz Minear, amicul poponar al lui Loftis, cum că ar fi cumpărat băieți de la „serviciul de escorte puto”. Al lui Gordean? Apoi tot despre Minear: în dosarul lui psihiatric Chaz justifica faptul că îl turnase pe Loftis celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
favorit la bursa pariurilor. — Atunci fii băiat deștept și fă-o. — Nu facem târgul. Ai grijă, ovreiașule! O să-ți duc lipsa. Pe cuvânt. *** La sanatoriul Pacific - rapid. Buzz ieși de pe autostrada Pacific Coast și claxonă la poartă. Difuzorul de la poartă cârâi: — Da? — Turner Meeks. Îl caut pe doctor Lux. Vreme de zece secunde bune se auziră niște pârâituri, apoi: — Parcați în stânga dumneavoastră, lângă poarta pe care stă scris „Vizitatori”, traversați apoi holul și luați ascensorul până la etajul întâi. Domnul doctor vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
atât de înfrunziți sau atât de înghesuiți la un loc ca să acopere cerul, care se vedea limpede printre crengi. În fața ochilor lui, zburătăcind și agitându-se, se afla un stol de papagali, de un verde viu, ca acela al bijuteriilor, cârâind și țipând în dispoziția cea mai bună. Scena îi umplu toată mintea și se întrebă dacă s-ar putea sătura vreodată. Așa trăiau bogații și asta era o viață de rege, își zise... și își dorea să o cuprindă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
un intelectual șovăielnic, cum s-a mai spus și odinioară. Ei, mare noroc cu democrația! În anii stalinismului șovăielnicii ăștia erau trimiși la canal sau la gherlă. Azi pot să zică mersi că stau alături de oamenii puternici și pot să cârâie pe lângă ei. Realitatea nu e însă asta. Dintre cei doi, doar unul e viu, rațional, uman și demn de atenție. Celălalt, politicianul, e de obicei un biet robot cu procesor slab și microfon puternic, care repetă tare și apăsat câteva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
crede-mă că Papagalul îi curajos, Vetucă! Mai curajos decât oamenii. El vorbește ce simte fără nicio opreliște. Și vorbește bine, chiar dacă nu gândește... Am fost la Secție, zice... Și mi-au adus în preajmă un șoim, dar i-am cârâit pre limba lui că în curând va scăpa de obligațiile de torționar al zburătoarelor pentru că cei de după ei îi vor reda libertatea și că el se va putea deplasa oriunde va dori, chiar și în țări mai depărtate de unde a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
și-au înghițit tot ce se afla într-însa... Să-l fi văzut pe cel mic cum striga Dă cârr, dă cârr în loc de cârnaț și cum cea mare i-a dat bucata lui, dar i-a spus să nu mai cârâie ca cioara și să zică seleam, mai mare dragu, măi Giovan... Ia uite-i cum dorm toți patru cu burțile pline de franzele și seleam... Lasă-i să doarmă, Bianco! Să facă și ei câte un caca mare de român
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
inaniție. Întâmplarea a trecut neobservată în familie, nu ca la moartea tatălui când a fost răpus de bâtele unor oameni călări care au apărut ca din senin pe plantația de la Golf ca să facă rânduială printre cei care au început să cârâie, ziceau. Șapte vieți au curmat nelegiuiții atunci, printre care și pe cea a tatălui acestei numeroase familii, care l-a bocit și l-a jeluit îndelung. În schimb, la moartea fetiței, nimeni nu a schițat nici măcar un gest de regret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
la dus și tot atâția la întors. I-adevărat că în drumul său trecea și pe lângă o școală mult mai apropiată, dar nu era chip să te apropii de ea că aceea era numai pentru albi, iar școlarii de acolo cârâiau ca ciorile chiar și la vederea unui copil negru, aflat doar în trecere pe drumul din preajmă, ceea ce îl obliga să-și continue marșul forțat către școala lui încă nu mai puțin de o jumătate de oră pe ceasornic. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ridice mîinile-n sus! Ordinul s-a executat îndată. Clasa avea aspectul, original și ciudat în același timp al unei bande de gangsteri în fața unui uriaș revolver imaginar! Și totuși broscuța și-a continuat orăcăitul obsedant, care semăna mai mult a cârâit de pasăre, spre desperarea profesorului! Ce se întîmplase? Cum eu renunțasem să mai manevrez broasca, de teamă să nu fiu prins, Löbel mi-a luat-o înciudat, șoptindu-mi: ― Dă-o, mă, încoace! O pun sub talpă și-o apăs
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Un fulger brăzdă Întreagă zare, urmat de un tunet ce se sparse În ecouri. Luna care abia se Întrezărea la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul grajdului răzbăteau behăiturile Evlampiei, urmate de lovituri de copite În podea. Găinile cârâiră, ascunzându-se printre mărăcini, iar rațele și gâștele stăteau cu gâturile Întinse În așteptare, sâsâind și măcăind ușor. Berzele Își mișcau În tăcere ciocurile roșii ce sclipeau În Întuneric ca niște cărbuni aprinși. O liniște nefirească se lăsase odată cu crepusculul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se simțea neliniștită, nu cumva semnase pactul cu Anticristul? Norii se adunară pe cer. Vântul Îi adusese de pe câmp ca pe pe niște snopi de paie pregătiți de treierat. Un miros greu de pene arse se răspândi În curte. Găinile cârâiră, ascunzându-se În tufișurile de coacăze ce mărgineau grădina. Celelalte păsări scoaseră și ele tot felul de sunete, căutându-și adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mărunte, mărunte de am dat la fiecare copil câte o cumenecătură de paradis din munca și speranțele noastre din care o parte rămânea și aici. Speranțele și puțina avere am încărcat-o în trei căruțe. Trei arce de unde guițau porcii, cârâiau păsările. Am luat și câinele. Doar caprele, cele două capre de ținut podina patului le-am lăsat înlocuitorului nostru. Eram un alai curios, nici vesel, nici trist, mulțime de oameni nedespărțită până la Dermendere. Ni se rupea inima. Dar ce să
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
pare că au cam exagerat rudele și, din exces de zel, o să-l trimită pe răposat spre centrul pământului. O bătrână apare c-o găină neagră, legată cu sfoară roșie de picioare, și-o dă peste groapă altei femei. Găina cârâie și bate o dată din aripi. Preotului nu prea-i place scena, „superstiții păgâne...”. Mă doare totuși umărul, îmi masez și mușchiul de la braț. Aș avea poftă de-o cafea cu lapte. - Fănele, dragă, ne-ai răscolit pe toți, ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Imaginați-vă, vă rog, acest peron pustiu unde nenorocirea e că am la dispoziție mai mult timp decât Hamlet. ,,A fi sau a nu fi?" După ce am repetat întrebarea, aud cum țiuie vântul lovindu-se de acoperișul gării și cum cârâie ciorile. Credeți-mă, timpul prea mult amenință să-ți sară în beregată ca lupii. Atunci nici un răspuns nu mai e bun. Cabotinul din mine e gata să ricaneze. Cum să înțeleagă așteptarea cei care n-au trăit-o decât în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai apăra învelindu-se cu trenciul. De asemenea, mă agasa cârâitul ciorilor care se înmulțiseră, probabil alungate de secetă din altă parte, și formau adevărate cicatrice negre pe câmp. Stăteau ațipite în țărână și, când ieșeau din somnolență, dădeau ocoluri cârâind întruna. Nu mai reușeam acum să adormim decât cu greu și doar pentru două, trei ceasuri. Căldura era înăbușitoare. Mă trezeam în mijlocul nopții și dădeam ocol gării ca să nu mai simt presiunea îngrozitoare a sângelui în artere. Dacă stam întins
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
așteptând. În clipa următoare, mai întîi becul din sala de așteptare și apoi cel de pe peron s-au stins cu un zgomot sec și peste întreaga gară s-a așternut o noapte neagră, sfâșiată când și când de fulgere. Ciorile cârâiau pe câmp, îmbătate de apropierea furtunii sau, poate, speriate de ea. Mi-e cu neputință să vă explic ce căuta Eleonora atunci la telefon. Fapt e că am auzit-o deodată țipând. Un țipăt lung și ascuțit, ca un cuțit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
e nici o speranță. Oricum, aici nu se mai întîmplă nimic în afară de faptul că vântul seceră în fiecare noapte țârâitul greierilor și se sfârșește vara. Din când în când ridic privirea și mă uit în zare. "Spre pădure. Apoi aud ciorile cârâind. Îmi amintesc de procesele pe care le-am judecat. Pe eșafod și-au făcut ciorile cuib, toată lumea e inocentă. Singurul vinovat sânt eu. Nebunia de a face din orice o partidă de șah m-a transformat. M-am sfâșiat singur
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ca să nu-l mai care după cu el la birou și așa rămăsese în sufrageria ei în următorii doi ani; îl mai deschidea din când în când vreun musafir care inevitabil comenta ce cuplu frumos făceau Duncan și Emmy. Otis cârâi în colivia lui așezată în colțul studioului în formă de L. Se prinse cu ciocul de una din gratii, o zgâlțîi bine și croncăni: — Otis vrea să iasă. Otis vrea să iasă. Trecuseră unsprezece ani și Otis devenea tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
acela sugestiv — și arătând perfect sănătos — Adriana își dădu seama că fusese păcălită. Ieșise deja din baie și se afla în hol pe la jumătatea drumului, când Otis strigă din răsputeri “Graso!” de trei ori la rând, oprindu-se numai să cârâie între țipete. — N-ai decât să crăpi, șobolan înaripat. Sper să fie o moarte lentă și chinuitoare. O să țopăi de mormântul tău de pasăroi nenorocit. Toată povestea asta o înfuria peste măsură! Doar pentru că Emmy se simțea prea vinovată ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
în jos, cu ciocul încremenit în ceea ce s-ar putea descrie o expresie tristă. Dar mai ales se privea în oglindă și, chiar când Adriana a înțeles importanța acestui fapt, Otis a slobozit un oftat trist și lung și a cârâit “Grăsană” cu un calm resemnat. Abia atunci Adriana și-a dat seama că Otis credea că el e gras, nu ea. În tot acest timp în care Otis strigase “graso” și “grăsană”, de fapt el strigase după ajutor! El probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
stroboscop, muzică de ultimă oră, ce mai, puteai să fii oriunde în lumea asta și să nu te rușinezi acolo. Acum însă intervine specificul național de tranziție. Lângă gardul stabilimentului crește porumb, vacile pasc pe tăpșan, câte o găină mai cârâie la muzică, un cârd de rațe ignoră private propriety și își fâțâie fundul pe aleea grădinii de vară. Să turbe ecologiștii de pretutindeni în fața democrației extinse a biosferei! La fel de suprarealistă mi-a părut reclama de la capătul unui sat: „Vizitați Casablanca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mea, fața lui Finn se cam boțește: — Nu se poate? Cum ai ghicit? Păstram secretul ăsta pentru un final apoteotic! — Atunci, în weekendul acela de la vila părinților tăi, mi-am dat seama cât de mult îi plăcea de ea. —Aha! cârâie Finn, revenindu-și puțin. Ți-a luat prea mult timp! Eu știu asta de vreo jumătate de an! — Chiar? întreb eu. Sunt impresionată. —Of, Doamne, zice Finn. Voi, fetele, sunteți atât de arogante! Aveți impresia că numai voi sunteți sensibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]