253 matches
-
de pe lume. Cu oamenii. Acasă - tot nesingur. Cu florile. Pe care le trecea, rând pe rând, din neființă în ființă, apoi, le pregătea și transfera oamenilor și amintirilor acestora. Și, niciodată, singur. Pentru că, reflectase, odată, față de cineva, care-i cam căina singurătatea, omul nu-i nici când singur. Singurătatea, și-o crează, dacă vrea să se considere a fi locatarul acestei lumi. Nesingurătatea - după cum și-o umple, cu ce, sufletul, inima și priceperea-i pot oferi. Dacă nu-i oferă nimic
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
tolerant mai degrabă decât agresiv) adică "orientași", "năzăricuși", "penticostași". La o atentă analiză s-ar putea ca toate aceste sufixări să provină ele prin etimologie populară din mai vechiul substantiv "papistași": aceștia fiind strămoșii Papei ăstuia pe care l-a căinat uina Slauca, pe când a spus că mai bine i-ar sta acasă, pe lângă cuina papală, decât prin avioanele din care cu atâta dificultate se scoboară pentru țeremonii și cuvântări. Ar mai fi de spus că, în cazul substantivului "sâmbătar", sufixul
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Parlagiu), mățarul abatorului improvizat din marginea târgului dar nu a putut afla nimic de la el, care se ocupa de curățirea mațelor, care luau calea fabricii de mezeluri iar o parte le vindea pe băutură. Comandantul, nemulțumit de răspuns se tot căina scărpinându-se în cap, măi, măi îmi vine să smulg tot părul de pe cap (deși era chel ca în palmă), du-te măi și întreabă-l cum s-a întâmplat și cine l-a omorât. - Dar nu scoate nici un cuvânt
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
eu. Nu mai eram decât un "caz". Și acela, închis, cu crucea pusă."Galilei? A, da, cel care a abjurat..." Am reacționat, atunci, cu un amestec de nedumerire și furie, socotind compasiunea o lipsă de modestie din partea celor care mă căinau. Mi-am zis: "Aș vrea să-i văd duși la Inchiziție, un singur ceas. După aceea nu m-ar mai învinui pe mine că am ratat minunatul prilej pe care l-am avut, de a lăsa în urma mea o cenușă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
audă. Vei fi încredințat că n-ai încotro. Trebuie să ai o slujbă, să publici cărți, să cercetezi stelele. Ce rost are să te expui? Riști rugul, în vreme ce toți ceilalți, mai înțelepți decât tine, se vor mărgini, cel mult, să te căineze în șoaptă. Și, cu cât ipocrizia e mai firească, dictată de convingerea că nu există altă soluție, cu atât Inchiziția e mai puternică. De fapt, idealul ei e să proclame, mărinimoasă, încetarea terorii fizice, să renunțe la instrumentele de tortură
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
puteau lăsa pe urmăritorii lui Krog să facă ce poftesc. - Dar când s-au petrecut toate astea, mare Tată din Cer? - După ce Krog plecat de la noi. Of, ce mai luptă de sânge ai lăsat În urma ta, măi Krog, măi... se căină Logon. Cum era să nu vin după tine? - Dar când au apucat să se petreacă atâtea? Când? - Păi, nu asta zis Tatăl? Că vorbele o să iuțească oamenii ceva de necrezut... Nu așa zis? Tu, frate al lui Moru, nu așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ca și când ar fi fost chinuit de o mare durere lăuntrică. Fața îi era tânguitoare, iar Aglae și Aurica ședeau îngrijorate în juru-i, îmbărbătîndu-l: - Dar n-ai nimic, omul lui Dumnezeu, de unde ți-a maivenit și asta? - Așa spui dumneata, se căina Titi, dar eu știu că sufăr de inimă. Uite, mă doare aici. - Unde te doare? Fleacuri! făcea Aglae, expertă, punând mâna pe locul arătat de Titi. - Și tata suferă de inimă. Familia noastră toată a suferit. - Ăsta ți-a vârât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
camera ei, vecină, ecourile plânsului. - Dar ce s-a-ntîmplat? întrebă Aglae, atrasă de zgomot.Stănică repetă știrea. - Proastă ești tu, Aurico, vorbi Aglae suspinătoarei prinușa deschisă, să-ți faci sânge rău pentru o dezmățată! G. Călinescu - N-am avut noroc, se căină Aurica printre sughițuri. - N-ai avut îndrăzneală, fiindcă te-am crescut bine. Darnici de una ca ea nu s-alege ceva. S-o găsi cineva să deschidă capul lui Pascalopol. - E de datoria unor oameni de onoare să informeze pePascalopol
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
persecutând astfel spiritul ascuns în ele. - Ești nebun, striga Aglae, eu nu știu ce-o să mă fac cutine. Mi-ai pus toata casa cu josu-n sus. Nu ți-a scurtat nimeni nici o haină, așa au fost ele. - Le chinuiți! se căină Simion. Aglae era în fond singura plictisită, fiindcă Aurica își reîncepuse turneele pe Calea Victoriei, iar Titi, placid, privea neînțelegător, legănîndu-se cu spatele rezemat de sobă și cu mâinile împreunate catolic. Când scandalul devenea mai mare, Aglae îl îndemna să se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întrucît acest domiciliu se află de mult în strada... etc. Este în interesul dumitale să tranșăm această chestiune, fără zgomot, prin consimțământul ambelor părți. Vă salut cu mult respect, Stănică Rațiu" - N-am avut noroc cu copiii și pace! se căină Aglae. Amsă mă duc să-i dau una, să mă țină minte. Supărarea are și ea marginile ei. Să zic că i-ai făcut ceva. Bine! Oamenii se ceartă și se-mpacă. De ce nu l-ai luat și tu mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de capacitățile mele. Ce nenorocire este să te îndoiești? Și ce mare defect e să rămâi, un pic, modest? 261 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI gloduroase, aproape propovăduite, în spectacolele ei, de către directoarea școlii de Balet rusesc, Lubow Egorova... Căinară, nu s-a înțeles bine din care motiv, o expoziție vernisată, în toamna anului 1921, la galeria Rosenberg, deși cuprinsese acceptabile pânze, semnate Bracque, Picasso, Gris. Forfecară mult prea elocventa pasiune (deșănțată și masochistă) pentru colecția sa de arici, a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
A cui e boala asta? - Ce boală? sări proprietarul. Ăsta-i bou de Arad care a jucat la nunta Iu' împăratu' Traian! - Fugi, bă, d-acilea! Nu vezi că pică d-a-n picerele? E bun de pastrama! Vânzătorul se căina, blestemă mincinoșii, scuipă nădușit și văzu cu ochii lui cum pierde prețul. Se făcu supărat: - Nu-l lua dacă nu-ți place! Negustorul scoase teancul, dintr-o pungă lunguiață de piele doldora de hârtii de o sută, și îl flutură
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
flori, se închinau și plângeau. În odăile dogarului plutea un miros de tămue și de busuioc stătut. Văduva a chemat un preot, acesta a citit slujba, femeile puseseră gura în batiste, zguduite de mfluiire. - Tătucă, tătucă! Ne lăsași, tată! se căina Lina peste cosciugul lui. Cârciumarului îi dădură lacrimile. Se uita împrejur, casa tot curată, ca la venirea lui în petit. Afară ședeau desfăcute câteva butoaie cu papura în doage. Meșterul lucrase până în ultima zi. Pe scaun, atârna șorțul lui mototolit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe el tâmplar, să învețe meseria lui, că din asta trăise. Fier rău, însă. N-a scos-o la capăt nici cu vorba bună, nici cu bătaia... A rămas Petre golan la poarta lui! Se înhăitase rău și degeaba se căina părintele: - Mă, o s-ajungi prost! Ai să mori de foame! N-o să se uite nimeni la tine! Vorbele cădeau ca ploaia în baltă. Zidarii puseseră bâta pe-ai lor. Învățătorii îi speriaseră cu amenzile dacă nu-și trimit copiii la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fost chip șă iasă unul afară mai mult de-o săptămână și-a început ramazanul cel mare. Cu trei puni în traistă n-au dus-o nici două zile. - S-au pus pe capul nostru, vor să ne dibuie! se căina Sandu, într-o seară -la podidit pe codoș. A dat un plâns în el de nu se mai potolea. ; - Ce-ai, mă curcă? -la luat Piele în râs. - Nu știu. Mi s-a urât. M-a făcut mama inimă slabă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
De, mârâi în cele din urmă, de ce nu mai stăturăți și voi măcar până mune de dimineață, ați stricat petrecerea... și dădu bice cailor, dispărând într-un vârtej de zăpadă. - Ce-i facem acu, am rupt-o-n fericire! se căina Dumitru, și-și potrivi mai bine curelele țambalului pe umăr. - Ho, cobea dracului, fl potoli Mitică Ciolan, cât te-ai văita, mai bine am porni-o la drum! Și-o luă înainte. Ceilalți îl urmară. Să fi mers un sfert
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
auzi, pufni Pârnaie. Dacă piticania a început să gândească înseamnă că a și adormit... — Mă gândeam, continuă Chisăliță netulburat, că măcar el șade învelit, bine mersi. Am vrut mort și iaca mortu’, repetă Iadeș, trăgându-și jerpelitura peste umeri și căinând speranțele care nu i se împlineau. Luna se agățase de crucea de pe vârful muntelui. Cerul se acoperise cu o spuzeală de stele. Acolo unde licăririle lor cădeau pe câte un ciob de sticlă, cerul cobora pe pământ. Mormanul de gunoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tăcând, am uita să mai plecăm... Acum socoteala e mai ușor de ținut, constată Maca. Doi suntem deasupra și doi dedesubt. Mai rămâne să vedem care sunt unii și care ceilalți. Depinde de unde privești. — Te pomenești că și ei ne căinează pe noi. Ar avea și de ce, dacă stai să te gândești... Un tren șuieră pe lângă gardul cimitirului. Maca numără vagoanele. — Erau mai lungi înainte. Nu doar că erau mai lungi, ci erau și mai dese. Nouă ne-au plăcut trenurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Vin timpuri grele, domnule Ioanide, ce ne facem? zise Saferian când arhitectul fu lângă el. Cum Ioanide nu deschise gura, Saferian mai emise o interogație: - Ce ne facem dacă e război? Ioanide făcu un gest de nepăsare. - Afaceri încurcate, se căină armeanul, nesiguranță. Undesă pleci mai întîi, ce să scapi mai degrabă? Timpuri grele, timpuri grele... - E mai bine să nu ne mai batem capul, fu de părere Ioanide. Noi aici suntem pățiți, obișnuiți cu toate răzmerițele. - În comerț e greu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
altfel aprehensiunea vagă că o lipsă poate să-i atragă vreo reținere din salariu sau pierderea unui beneficiu, și Gulimănescu era desperat când, spre exemplu, lipsise de la o recepție urmată de bufet. - M-a ținut pe loc un individ, se căina, și am întîrziat.Filozofia explicită ori numai semiconștientă a lui Gulimănescu era "a nu pierde nimic", a pune mâna pe cât mai multe lucruri, fie oricât de neînsemnate. Reclama cele mai mici misiuni, dacă erau plătite. Metoda lui era de a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
apă în direcția unui sicriu de aur înflorit ca și raza tabloului și plutind în larg. Se deșteptase cu sentimentul că apa-i ajunsese la gură. Pictura îi făcu o impresie neplăcută, de funebru. Saferian, aflând de vânzarea tabloului, se căină: . - Trebuia să-l faci cadou. Așa scump! Puteai să iei, dacă refuză gratis, cincizci de mii de lei cel mult. Eu am dat cinci lei pe el. . Lui Pomponescu nu-i plăceau vechiturile în casă, voia mobilă nouă, folosită de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
grav. Suflețel ieșise de două-trei ori în oraș, mai ales spre a face curtea sa lui Pomponescu, apoi deodată se auzi că a fost internat într-un sanatoriu. - E grav bolnav, domnule, așa se spune, nenorocitul! zicea Gaittany. - Săracul! Îl căina Saferian, mergeți să-l vedeți. Suflețel însă insista să nu primească pe nimeni, pretexta că doctorii interzic vizitele. Aflând unde este internat, Saferian îi trimise struguri orientali de stafide, primiți din Orient, curmale și alte rarități vândute în magazinele sale
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în plus de la mine cinci lei, neavând mărunțiș. Olteanul își deplasa căciula pe cap, uimit de așa memorie. Erminia nu proceda astfel din avariție, ci din sentimentul exactității și al justiției. Și - ce e mai ciudat - delicata, dezinteresata Erminia se căina de ciudă când, întoarsă acasă, băga de seamă că a fost înșelată la un magazin, reținîndu-i-se mai mult. Uneori, dacă mai era posibil, mergea să reclame. "Îngerii, zicea Ioanide, au în iconografii aspect efeminat ca să se poată înțelege de ce sunt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
posibilitate, pentru că ultima deplasare a arhitectului era opera sa. Întrucât îl privea, se temea de confiscarea casei, care era pe numele său. Exprimîndu-și prin aluzii teama de a nu ajunge ca Ioanide, fu ironizat de madam Pomponescu: - Ce tot îl căinezi pe Ioanide? Are un adevărat palat și dărecepții senzaționale. Pomponescu privea incredul, deoarece expresia "bietul Ioanide!" aruncată de Gaittany se popularizase. Era o apelație căreia îi corespundea un adevăr subtil și totodată o glumă a superficialilor, în primul rând șocați
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ne-a copleșit, în tot acest răstimp, de la 9 dimineața până către miezul nopții, cu vorbiri dezlănțuite, cu reacții imprevizibile, cu accese de tiranie, cu volubilități neașteptate, cu irepresibile izbucniri în plâns, care îl făceau să se rușineze și să căineze amarnic ceasul bătrâneții. Avusese, cu o săptămână înainte, un salt de tensiune (amețeli, urechi înfundate) și coborâse la Sibiu pentru un control medical amănunțit. Analizele spuneau că totul este bine, dar pesemne că o spaimă a sfârșitului începuse să crească
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]