598 matches
-
se fi temut pentru unele dintre opțiunile sale strict estetice dinainte. Cazuri de scriitori deveniți inamici publici erau destule. Temperamentul lui Călinescu îi cerea să se manifeste mereu în public. Lipsit de ecoul acesta, spiritul său intra în amorțire. Histrionismul călinescian avea nevoie de acest dialog cu celălalt, pe care, se vedea bine, regimul comunist l-ar fi putut întrerupe. Parțial, a și făcut-o, când i-a interzis accesul la studenți, în 1949. Lui Călinescu regimul comunist i-a dat
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
a declarat că orice scriitor conștient de valoarea lui trebuie să-și păstreze independența de gândire și de creație, făcând, în regimul de azi, numai compromisuri neînsemnate care să nu-l angajeze definitiv". (1958) Este aici, în fond, rețeta eschivării călinesciene din anii "obsedantului deceniu": mimarea angajamentului, histrionismul ca soluție de relativizare a atitudinilor oficiale pe care era obligat să le adopte, prioritatea operei, în care nu înțelegea să se adapteze la cerințele ideologice ale vremii (a făcut-o parțial în
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
a fost trădat de cei mai apropiați colaboratori - sunt bagatele, accidente... Interesul cărții lui I. Oprișan vine și din altă parte: se recuperează câteva texte inedite (două scrisori, câteva mici piese de teatru), care aduc informații importante privitoare la laboratorul călinescian. Pentru biograful de azi, care nu mai are acces la martorii epocii, ies la iveală documente esențiale privitoare la episodul crizei erotice a lui Călinescu și mai ales a depresiei de după, la intențiile suicidale, cauzate de ruptura de Liliala Fischer
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
144, apr. 2010, nr. 4, p. 32-36. Varujan Vosganian. Cartea șoaptelor. Iași: Polirom, 2009. SOROHAN, Elvira. Povestea face suportabil Infernul. În: Convorbiri literare, 143, ian. 2010, nr. 1, p. 18-21. Andrew Davidson. Gargui. București: Allfa, 2009. SOROHAN, Elvira. Retorica polemicii călinesciene. În: Convorbiri literare, 144, dec. 2010, nr. 12, p. 26-29. G. Călinescu. Gîlceava înțeleptului cu lumea: pseudojurnal de moralist: vol.1(1927-1939). București: Editura Minerva, 1973. SOROHAN, Elvira. Scriitorul și multidisciplinaritatea. În: Convorbiri literare, 144, sept. 2010, nr. 9, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Munteanu. În: Convorbiri literare, 148, aug. 2014, nr. 8, p. 9-19. SOROHAN, Elvira. Mircea Diaconu și scriitura insolită. În: Convorbiri literare, 148, apr. 2014, nr. 4, p. 28-32. SOROHAN, Elvira; ILISEI, Grigore. Nu facem altceva decât să mergem pe linie călinesciană, să încercăm interpretarea fenomenului vechi literar românesc din perspectivă estetică" / Grigore Ilisei în dialog cu Elvira Sorohan. În: Cronica veche (Iași), 4, aug. 2014, nr. 8, p. 10-11. SOROHAN, Elvira. O originală monografie a unui sat bucovinean. În: Convorbiri literare
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cititorului comun, pentru că presupune coduri culturale pe care acesta, de regulă, nu le stăpânește. Mentalitatea medievală prelungită în spațiile orientale sau periferic orientale care se poate desprinde din scrierile vechi îi prilejuiește autoarei pagini întregi de caracterologie, în fericită tradiție călinesciană: portretele cronicarilor se construiesc pe baza consemnărilor din letopisețe, esența spirituală se decantează din scris, printre protagoniștii cu portrete vii se numără și naratorii. Nu întâmplător autoarea îl alege pe Miron Costin și pentru o prezentare monografică: rupturile de ritm
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
literar" de intimitatea altora) în fond, ghicim o nerostită nemulțumire cu privire la propria viață. Cum confiscarea criticului de către puterea comunistă a devenit un subiect fierbinte al anilor postdecembriști, autoarea propune o ieșire din maniheismul simplist de tipul intelectual vândut-intelectual victimă. Autoficțiunile călinesciene nu coincid obligatoriu cu realitatea biografică, iar Elvira Sorohan alege un astfel de moto precaut al criticului foarte conștient de cele două biografii ale sale una a operei, cealaltă a omului. Toți acești autori au în comun categoriile revoltei, revoltă
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
astfel că pericolul senzației de putere se diminuează. Cel de-al doilea avertisment al autoarei Salonului de literatură poartă titlul explicit Doctrina criticului și face o frumoasă reverență "școlii postume lăsate în scris" de Călinescu: "un fel de vade mecum călinescian". Arta criticii pe care acesta din urmă a ilustrat-o superlativ devine cheia perenității interpretării literare, care, în afara forței estetice proprii, riscă să sucombe o dată cu prilejurile care au produs-o dacă nu chiar să moară în fașă. Interdeterminarea istorie, teorie
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
-o superlativ devine cheia perenității interpretării literare, care, în afara forței estetice proprii, riscă să sucombe o dată cu prilejurile care au produs-o dacă nu chiar să moară în fașă. Interdeterminarea istorie, teorie și critică literară, comparativism și interdisciplinaritate conferă stilului critic călinescian dimensiunea unui model creator de canon. Ce cred scriitorii despre critici sau critica devenită temă a ficțiunii e problematica celui de-al treilea avertisment: Critica literară subiect de roman ironic. Autoarea ne reamintește, ca un avocat neobosit al marilor spirite
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ceea ce Călinescu numește amusia, ca lectură literară, fără participare, să descoperim ce anume trăsături proprii ființei sale sunt puse în aceste opere, ca unice adevăruri despre sine... Toate scrierile recitite și comentate mai departe, sunt file importante din cronologia sufletului călinescian, intenționat scrise cu cerneală simpatică. Și-a șlefuit neobosit profilul personalității, în replică la ce spuneau contemporanii și, nu mai puțin, posterioritatea.". Într-un fel sau altul, toate textele de critică semnate de Elvira Sorohan sunt, identic, file importante din
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
p. 130). În G. Călinescu..., substantivul autoportret, pe lângă faptul că apare în titlu, este folosit de peste zece ori, fie simplu, fie însoțit de determinanți precum interior, în mozaic sau caleidoscopic, pentru a desemna versiunea asupra sinelui pe care unele texte călinesciene o propun cititorului atent și lucid, dornic să reconstituie "din fărâme autoportretul freneticului creator" (p. 16). Dacă pe primul palier de raportare la scriitor, discursul critic al Elvirei Sorohan utiliza termeni frecvent întâlniți în jargonul criticii și teoriei literare (imagine
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
p. 285). Singurătatea... "Prin urmare, istoria e și ascunsă, și redimensionată, falsificată astfel încât să răzbune complexul unui frustrat în ordine socială" (p. 13). G Călinescu... "După ce ai încheiat un interesat, și nu o dată încântat exercițiu de lectură pe paginile publicisticii călinesciene, constați că în transparența lor, indiferent de conținut, descoperi peste tot detalii de autoportret interior. E o lectură în palimpsest, de pertinență psihologică, la care te obligă umbra autorului insinuată sub mantia unui dublu sau proiectată direct. Direct sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și la avizata interpretă a hieroglifelor din opera lui Dimitrie Cantemir, care caută în literatură documentul de personalitate, faptul estetic autonom, scoțând-o astfel din orizontul previzibilelor determinări de ordin sociologic. Așa se explică preeminența metodei monografice, însușite în spirit călinescian, în discursul critic al profesoarei ieșene care-și afirmă încă din cuvântul prefațial convingerea că "interpretarea trebuie să se concentreze asupra a ceea ce îi face inconfundabili pe cei câțiva autori selectați din ultima jumătate de secol, adică scriitura care îi
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Cu o aspirație nemărturisită spre măreție și soliditate - trădată, poate, de fascinația pentru Homer, Cervantes sau Goethe -, cu ambiția atingerii totalității, personajul-autor rămâne însă închis în lumea meschină a provizoriului și a precarității, surprinsă fugitiv și fragmentar. Deși de ținută „călinesciană” și adăpostită de jurnal, opera lui Ț., îngăduind cititorului să asiste nemijlocit la transformarea insului obișnuit în scriitor, o întâlnește pe aceea a prozatorilor din ultimul val al modernității, cei care fac ca romanul să nu fie predeterminat, ci să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290226_a_291555]
-
unde dacă tema e previzibilă încă din titlu, concluzia neașteptată - „în trinomul Eminescu-Creangă-Caragiale, ultimul este cel ce revelă, de fapt, fiorul religios cel mai profund și înfiorat” - arată încă o dată disponibilitățile imaginative ale autorului, comparabile doar cu acelea din studiul călinescian Domina bona, „model” în care V. pare să se „oglindească” adesea. SCRIERI: Spectacol interior, Cluj-Napoca, 1977; Radu Stanca. Poezie și teatru, București, 1978; Modelul și oglinda, București, 1982; Adolfo Bioy Casares, Madrid, 1990; Ibsen și „teatrul invizibil”, București, 1995; Cioran
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
sau Voința de obscuritate în poezie etc.). Altele sunt articolele de critică la zi, implicate în disputele literare curente, precum Direcția nouă și călinescianismul, Critica creatoare, critica normativă, critica fermentativă și altele, într-un moment dominat în critică de exemplul călinescian, îndeosebi pe latura sa impresionistă. B. afirmă că modelul Călinescu nu mai este întru totul de urmat și că o critică estetico-filosofică, fără a fi excesiv normativă, ar fi mai potrivită și mai utilă noilor generații de literați. Se manifesta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
sinuoasă a unui intelectual care se expune în permanență, având pretenția ca propriile convingeri să devină model paideic. Aparent neomogene, articolele selectate au o coordonată esențială comună, afirmată cu o anume ostentație - intoleranța față de impostură, lichelism și demagogie. Prin Feldeința călinesciană (2001) P. revine la vocația sa adevărată, comentariul de literatură. Ca și în Pactul cu diavolul, el întreprinde un studiu de caz - subtitlul e „studiu monografic” -, de această dată în mod declarat. Termenul „feldeință” este împrumutat din limbajul lui Dimitrie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289057_a_290386]
-
este împrumutat din limbajul lui Dimitrie Cantemir. Personalitatea lui G. Călinescu, considerată chiar de majoritatea celor apropiați plină de contraste și paradoxuri, e supusă unei analize lucide, amănunțite și lipsite de complexe. După mărturisirea autorului, cartea încearcă reconstituirea „specificității psihicului călinescian, ca o pregătire și o anticipare a dezvoltărilor referitoare la duhul variatelor lucrări pe care le-a elaborat”. Sunt decelate documente semnificative, „pornind de la premisa că un om este și ceea ce face, dar și ceea ce ascunde”. Liantul dintre teoria literară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289057_a_290386]
-
nu neglijează raporturile ce se stabilesc între text, imagine și valoare estetică. SCRIERI: Pactul cu diavolul. Șase zile cu Petru Dumitriu, București, 1995; Cronica unei mari dezamăgiri. O istorie mediatică, Iași, 2000; Partidul și partida (atitudini politice), București, 2000; Feldeința călinesciană, Constanța, 2001; Elemente esențiale de tehnică mediatică, Constanța, 2001. Traduceri: Robert K. Ressler, Tom Shachtman, Vânător de ucigași, București, 1993. Repere bibliografice: Radu G. Țeposu, Un boier cu frică de Dumnezeu, „Cuvântul”, 1995, 2; Alex. Ștefănescu, Petru Dumitriu despre pactul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289057_a_290386]
-
trebuind să se sincronizeze, cumva retroactiv, cu o „Europă culturală arhetipală”, cu o „clasicitate absolută”. Pe de altă parte, criticul descinde din ceea ce el numește „simbolismul” textului lovinescian, revendicându-se și dintr-o înțelegere a actului critic ca expresie intuitivă. Călinescian până la un punct este N. printr-o concretețe aproape senzuală a limbajului, prin imprevizibilitatea jubilantă a asociațiilor și comparațiilor ori printr-o anumită tehnică a citatului. Cu toate acestea, originalitatea sa rămâne frapantă, pe unele paliere chiar ostentativă. Cărțile tipărite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
în 1954 și rămâne, alături de Istorie..., opera fundamentală a autorului. Eminescu este abordat din perspectiva unui proiect vast, care constă în scrierea unei istorii a literaturii române, concomitent cu altă necesară, tranșantă disociere a valorilor. Criticul preia și radicalizează demersul călinescian de valorificare a postumelor până la schimbarea poziției lor valorice față de antume. La apariția studiului reacția tradiționaliștilor împotriva acestui „sacrilegiu” a fost extrem de vehementă. În realitate, exegetul nu discreditează poezia eminesciană antumă, ci o disociază de cealaltă, rămasă în manuscrise, aplicând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
comunică pe calea unui umor intelectual de sursă livrescă. Traversând claviaturi diverse ale poeziei române din secolul al XX-lea, de la St. O. Iosif la Ion Barbu, de la Mateiu I. Caragiale la Radu Stanca, bătând cu specială insistență pe clape călinesciene, nu fără a recurge la jonglerii care lui Călinescu îi displăceau (rime funambulești, de exemplu), poetul pastișează cu grație, picurând în surâsul ironic duioșie, alături de admirație. Bunica Beps e un fel de Ghenca, și într-o piesă (Înspre noapte) e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
funambulești, de exemplu), poetul pastișează cu grație, picurând în surâsul ironic duioșie, alături de admirație. Bunica Beps e un fel de Ghenca, și într-o piesă (Înspre noapte) e portretizată paralel cu aceasta, transcriindu-se, în acest scop, versuri din poemul călinescian. SCRIERI: Zile fierbinți, București, 1955; Calitatea producției - onoarea fabricii, București 1956; Ev nou în Țara Banilor, București, 1961; Harpe și ape. Album dunărean, București, 1962; Colocvii. Artistul și opera sa, de la I.L. Caragiale la Eugen Barbu (în colaborare cu Ștefan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
nu avea noutăți de interpretare sau de sistematizare ale materialului, rămânea - adică - doar o foarte clară și bine rânduită unealtă de introducere în studierea scrisului românesc medieval. În acest context (ce va fi drastic „hotărnicit”, în 1941, de strălucitoarea „explozie” călinesciană), C. publică, între 1940 și 1945, Istoria literaturii române vechi, redefinind, prin amploarea informației și a concepției ordonatoare, prin metoda de cercetare, prin sistemul de abordare a faptului literar, o disciplină ce dispunea de o tradiție considerabilă, dar care, paradoxal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286132_a_287461]
-
posibile care vin din direcția dinspre interpretare. Sigur că asemenea încercări se pot face și aci am căutat să întregesc viziunea care vine asupra cercetării laturii acesteia teoretice la Eminescu, teoria spațiului poetic mai ales, cu rădăcini în tradițiile cercetării călinesciene și a generației care a urmat. Astfel de preocupări le au tinerii mei colegi și foștii mei doctoranzi, între care cel mai apropiat exemplu este Ștefan Munteanu, a cărui lucrare Eminescu și India mi s-a părut excelentă, scriind pentru
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]