598 matches
-
mijloc și înclinația dantescă a spiritului lui Eliade însuși, întrucîtva suprasolicitată de Călinescu"; "Lunga și cam nesărata diatribă n-a oprit pe Călinescu de la a lăuda vocația pamfletară a lui Eliade și truculența argheziană a limbajului"; "Personajul Eliade din Istoria călinesciană e un bufon caraghios, în pofida anvergurii sale spirituale"; "Oricît ar insista Călinescu pe aerul cețos ossianesc și pe hohotirile byroniene, acestea par mai curînd un adstrat ulterior adăugat la un idiom liric deja constituit, și care este, dacă-l cercetăm
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9100_a_10425]
-
care să iasă structuri acceptabile". Prin urmare a propus o istorie de valori, bizuită pe un stil critic adecvat, de regulă numit "impresionist". îl putem socoti un precursor, în măsura în care propozițiile unui René Wellek, din Teoria literaturii (1949), se suprapun celor călinesciene. Conform acestuia, istoricul literar "își poate examina direct obiectul de studiu, opera însăși; el trebuie s-o înțeleagă, s-o interpreteze, s-o evalueze, pe scurt, el trebuie să fie critic pentru a fi istoric". Iar Hans Georg Gadamer, în
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9119_a_10444]
-
alcătuiește o diagramă a vieții acestora. O viață ideală în cuprinsul căreia intervin fapte, opinii, atitudini ce determină înălțări și căderi ale operelor, altfel spus se compune un epos ce se cuvine a intra, spre a ne folosi de cuvintele călinesciene, în "sinteza epică" a istoriei literare, istorie care n-ar putea fi decît "o știință inefabilă", corespunzătoare valorilor estetice, și ele, de la un prag încolo. Operele cunosc o existență paralelă, cea pe care le-o stabilesc critica și istoria pe
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9119_a_10444]
-
Citiți cu interes și asumați pînă la un punct, Mihail Bahtin, Jean-Pierre Richard, Roland Barthes, Umberto Eco, Tzvetan Todorov, Gianni Vattimo etc. au ajuns îndeobște la confluențe cu discursul consacrat al comentariului asupra literaturii. S-a adeverit din nou propoziția călinesciană potrivit căreia rostul criticii și, implicit, al istoriei literare, care se cuvine a avea o substanță critică, "nu e de-a cerceta obiectiv probleme impuse din afara spiritului nostru, ci de-a crea puncte de vedere din care să iasă structuri
Despre "stilul critic" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9229_a_10554]
-
viziuni asupra personalității respective, implicit două judecăți de valoare, ce diferă mult, dacă nu sînt chiar diametral opuse. Și amîndoi se opun părerilor formulate de Ovid S. Crohmălniceanu, D. Micu și Virgil Ierunca, apropiindu-se în anumite puncte de poziția călinesciană, pe care n-o acceptă nici unul în totalitate. Extrem de derutantă, această divergență face necesar un studiu mai îndeaproape al cazului Paul Sterian, mai ales că informațiile noi acumulate sînt suficient de multe 9. Pentru început, vom reveni și noi la
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
care n-o acceptă nici unul în totalitate. Extrem de derutantă, această divergență face necesar un studiu mai îndeaproape al cazului Paul Sterian, mai ales că informațiile noi acumulate sînt suficient de multe 9. Pentru început, vom reveni și noi la aserțiunea călinesciană din Istoria literaturii..., nu însă pentru a o respinge, precum predecesorii noștri, întrucît falsitatea ei este evidentă. Paul Sterian nu era evreu și nimic din poezia lui de pînă atunci nu justifica încadrarea ei în compartimentul parodiei. (De prisos să
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
Hus). Ar mai fi multe lucruri de spus, căci aproape în fiecare capitol întâlnim observații care ar necesita o discuție aparte. Mi se pare, de pildă, foarte bine venită invocarea conceptului de "corupere a jocului" (împrumutat de la Caillois) în legătură cu poezia călinesciană din anii '60, tributară, în bună măsură manipulării ideologice, așa cum nimerită mi se pare demonstrația privitoare la "eliminarea poetului de către discurs" în cazul lui Nichita Stănescu sau cea prin care se urmărește reliefarea dimensiunii teatrale a Liliecilor sorescieni. Remarcabil este
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
cîntărește"? Oare îi convine "rolul judecătorului" sau îl schimbă și d-sa, rapid, precum crede că ar proceda Divinul, cu cel al "procurorului"? Din politețe nu ne mai punem chestiunea dacă "gesturile cabotine și glasul de stentor" aparțin doar umorii călinesciene. Ca și, în concluzie, "deturnarea" amintită de îndată. Pentru a nu fi înțeles greșit, menționez o anume inteligență pe care o vădește discursul lui Alexandru Dobrescu, bine organizat și insistent în urmărirea țelului propus, oferind o fluiditate agreabilă și un
Un duel cu aerul (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7705_a_9030]
-
a unor Hasdeu, Blaga sau Mircea Eliade, exegetul nostru optează pentru îmbrățișarea punctului de vedere al lui G.Călinescu. Portretul cvasidesființator semnat de Divin este reluat cu suficientă fidelitate, prin amănunțirea și îngroșarea liniilor cu un condei malițios. Din sămînța călinesciană crește un arbust cu frunze toxice. Să-l urmărim pe Alexandru Dobrescu. În ochii d-sale, Titu Maiorescu n-ar fi ilustrat decît un cumul de defecte care i-ar fi alterat caracterul, i-ar fi subminat șansele constructive ori
Un duel cu aerul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7732_a_9057]
-
colegilor, explicate, justificate, chiar prevestite. Laudele profesorilor, cît de neînsemnate, sunt notate cu grijă, ca și împrejurările cînd își depășește camarazii. Nu e doar fireasca dorință de a-și vedea răsplătite strădaniile". Sau cu o satisfăcută coroborare printr-o sintagmă călinesciană: "Maiorescu nu concepe să fie măcar al doilea, necum să ocupe o altă poziție în ierarhie. Are, a intuit bine G.Călinescu în Poezia realelor, optică de premiant". Incomensurabila dorință de-a ajunge "în fruntea ierarhiei" s-ar asocia cu
Un duel cu aerul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7732_a_9057]
-
viciere ideologică profundă și gravă a viziunii istoricului literar. Noua versiune a Istoriei... nu a ajuns să se confrunte cu cenzura și, prin urmare, modificările pregătite de critic nu sunt determinate de constrângerile regimului comunist. Ediția a doua a Istoriei... călinesciene, pregătită de autor "în secret" pentru a prinde un moment favorabil, nu este coruptă ideologic de cenzură și, prin urmare, este pe deplin creditabilă, deși nu a apucat să fie tipărită sub supravegherea autorului. După 1990, unele edituri au luat
G. Călinescu în reeditări by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9681_a_11006]
-
Ilenei Mihăilă semnalează în addenda (21 de pagini) modificările științifice, stilistice și politice făcute de autor în ediția din 1964 față de cea din 1938. Surprinzătoare (și convingătoare) sunt deciziile luate de Nicolae Mecu, în privința textului de bază, privitoare la romanele călinesciene, în ediția critică apărută în 2004 la Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, în colaborare cu Editura Univers enciclopedic, în colecția "Opere fundamentale", coordonată de Eugen Simion. Opțiunile formulate de Nicolae Mecu vor trebui luate în seamă de acum
G. Călinescu în reeditări by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9681_a_11006]
-
pentru literatură. Acolo, în vol. 5 de Opere (p. 2) există mențiunea că a fost preluată ediția a doua, cea din 1964 (de fapt, 1965), respectând modificările făcute față de prima ediție. Nu mai e o procedare acceptabilă astăzi. În poezia călinesciană sunt modificări de-a dreptul comice. Versul "La început a fost Cuvântul" din volumul de Poesii din 1937 a devenit "La început a fost Avântul" în volumul Lauda lucrurilor din 1963. Versurile "Așa dumnezeiască este rufăria/ În care dorm Isus
G. Călinescu în reeditări by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9681_a_11006]
-
dumnezeiască este rufăria/ În care dorm Isus și Fecioara Maria" devin: "Așa fără păcat este rufăria/ }esută la fabrică de fruntașa Maria". Marcel Duță a arătat toate aceste prefaceri, care produc stupefacție, în prima ediție integrală după manuscrise a poeziei călinesciene, Lauda lucrurilor. Poezii 1927-1965, Editura "Grai și Suflet - Cultura Națională", 1992. Concluzia vine de la sine în privința ultimei voințe a autorului. Romanele lui G. Călinescu trebuie reeditate de acum încolo după textul ediției critice din 2004 a lui Nicolae Mecu, realizată
G. Călinescu în reeditări by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9681_a_11006]
-
-l de bizareriile lumii sociale și asociindu-l cu deformările umanității din anturaj. Ioanide este un spirit clasic încastrat în spiritul baroc al romanului. Nicolae Balotă sesizează chiar o intersecție culturală mai complexă între clasicism, romantism și baroc în spiritul călinescian: Perfect conștient de sorgintea romantică a ideii de geniu, așa cum el însuși și-o formulează, Călinescu poate fi definit în această ipostază a sa drept o natură barocă (...) care râvnește spre o ordine clasică, dar având un daimon, mult mai
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
poate fi decât baroc. Intelectul instituie ordinea și restaurează, idealist, abstract, sensul clasicismului. Bietul Ioanide e un roman baroc construit în jurul unui personaj de mentalitate clasică. Tensiunea intelectuală dintre clasic și baroc e contradicția internă care constituie însăși temelia spiritului călinescian. G. Călinescu nu e întreg în Ioanide, clasicul, nu se încorporează numai în Ioanide, fără lumea barocă din jurul lui. G. Călinescu e, așa cum îl deconspiră romanul, un spirit baroc ce s-ar vrea clasic și chiar se recomandă, derutant, conform
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
Simona Vasilache Dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale e-un capăt de frază călinesciană care a creat un complex. Același pe care părintele lui s-a zbătut, într-un fel, să-l vindece, lăsînd impresii, studii, note despre capodopere universale trăgînd, prin comparație, scrierile în românește spre apele repezi ale literaturilor mari. Antologate de
Ieșirea în lume by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9714_a_11039]
-
și Eugen Simion din anii '60, G. Călinescu nu mai are apărători la fel de statornici și de convingători. Dacă nu cumva greșesc, G. Călinescu nu se află astăzi printre referințele criticilor tineri. Ei continuă o simptomatică atitudine de repudiere a modelului călinescian, persistentă de vreo trei decenii, din mai multe pricini declarate, alcătuind un adevărat rechizitoriu: clișeizarea unor formule critice transmise pe cale didactică până la sațietate, absolutizarea criticii estetice într-un moment de expansiune a culturalului postmodern și a relativismului, prea marea libertate
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
ce duce interpretarea spre o literaturizare excesivă, în dauna conceptualizării și a scientizării, lipsa de ancorare a călinescianismului într-o metodă unanim acceptată, posibil a fi racordată la una din căile "acreditate" de cunoaștere în domeniul științelor umaniste. Virtuțile criticii călinesciene sunt astfel convertite în vicii și argumente de inactualitate. Nu pun la socoteală pactizarea cu regimul comunist, căci acesta este un motiv secundar (exterior, nu intern) de uzură morală a călinescianismului. Există deci suficiente argumente pentru ca E. Lovinescu și G.
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
a eșuat într-un gen sau altul, proclamând critica "o activitate de înaltă simpatie între creatori pe diferite planuri ale spiritului", iar "obiectivitatea ei se bizuie pe cultură și pe simțul organic de valoare, refuzat celor sterili" (II, 204). Exigențele călinesciene față de critică sunt copleșitoare și la ele trebuie să luăm aminte: "Ca un critic să nu poată să fie artist într-un chip oricât de modest, ca el să nu aibă nici o competență într-un domeniu de erudiție, să nu
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
Alex. Ștefănescu Este uimitor ce poate face un om care crede în ceva. Constantin Th. Ciobanu, cucerit în tinerețe de personalitatea lui G. Călinescu, a vrut să reediteze ceva din fervoarea spiritului călinescian într-un mic oraș de provincie, Onești, de la confluența din Cașin și Trotuș. Și, cu o strădanie permanentă, cu un eroism discret, cu o capacitate rar întâlnită de a nu se descuraja, a reușit. A reușit nu numai să evoce
Amintiri frumoase by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9222_a_10547]
-
de kilometri distanță, într-un climat general cu totul nefavorabil culturii, intelectuali de elită ai României pentru a susține în fața publicului adevărate spectacole de idei. Cu o mână delicată, dar fermă, Constantin Th. Ciobanu a dirijat atent organizarea Zilelor culturii călinesciene, aducându-le până la a 39-a ediție, care s-a desfășurat de curând (în perioada 21-23 septembrie), și promițând să meargă și mai departe. Această activitate de o mare complexitate, care n-a abdicat niciodată de la libertatea exprimării opiniilor și
Amintiri frumoase by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9222_a_10547]
-
traduse în sanscrită de un specialist în cuneiforme și transcrise în hieroglife pe blocuri de piatră desprinse din statuile aztece aceste poeme ar începe să pară mai puțin banale. Opera docliniana Si critica timoftiana Există adjective consacrate ca „eminescian“, „arghezian“, „călinescian“... Știm cu toții de la numele căror scriitori derivă. De altfel, acest mod de derivare devine legitim numai atunci când este vorba de scriitori mari și cunoscuți... Iată însă că de curând a fost pus în circulație și adjectivul „doclinian“, de la Octavian Doclin
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Martin. Zărindu-l prin târg, deziluzionat, mă întreb de ce n-a participat și el la lansarea cărții la Bookfest. Cartea sa, G. Călinescu și "complexele" literaturii române, 1981, rămasă la volumul întâi, i se pare lui E. Negrici lovinesciană, nu călinesciană. El nu comentează termenul "complexe", resemantizat prin ghilimele, dar găsește complexele (,problemele de sincronizare, retardarea, discontinuitățile, imitațiile, veșnicele începuturi, accelerările, ruralitatea etc.") "nu întotdeauna infecunde", niște "slăbiciuni", de care G. Călinescu era conștient, dar le-a preschimbat, iluzionant și seducător
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
observă E. Negrici, servește ideii de superioritate literară compactă, de la mari prezențe la prefigurarea lor. Aș introduce o comparație: ca în căutarea în Vechiul Testament a esenței Noului Testament). Am testat fiecare cu propriul său spirit "hipnoza (tot iluzia, n.n.) verbului călinescian" (206), excerptând și nu exceptând "amnezii și exaltări păguboase" (225) Europenitatea deplină rămâne iluzia noastră stabilă. E. Negrici se uită și în grădina vecinului literar/literat bulgar și vede tot "poleire prin denaturare" (210). Fenomenul nu devine etnic, național, dar
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]