196 matches
-
distincte anatomic și cu ax propriu individual, se comportă ca o unitate funcțională, deoarece mișcările se fac în jurul unui ax rezultant, sau de compromis. Acest ax trece oblic spre inferior, posterior și lateral prin colul talusului, sinus tarsi și străbate calcaneul ieșind pe fața lui laterală în apropierea trohleei peroniere. Înafară de acest ax, mai există și unul transversal al articulației talo-crurale și unul sagital al articulației medio-tarsiene - în jurul căruia se produc mișcări de pronație (eversiune) și supinație (inversiune). Tripla oblicitate
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
pe cea de profil alături de talus (cu capul, colul și procesul posterior), spațiul articular talo-crural, articulația talo-naviculară, precum și articulația talo-calcaneeană. Tot pe radiografia de profil, se poate observa arhitectura regiunii, remarcându-se continuitatea traveelor osoase din tibie spre talus și calcaneu, iar de aici spre restul plantei. La sfârșitul celei de-a 4 săptămâni de dezvoltare embrionară (embrion de 8-11 mm), sunt deja distincte cele 3 regiuni ale membrului inferior (coapsa, gamba și planta). Dezvoltarea plantei continuă în a 5-a
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
etapă a scheletogenezei, care va continua în cea de-a 7-a săptămână (embrion de 22-24 mm). Regiunea talusului se va condrifica - în succesiune aproximativă, după metatarsienele 2-5 și cuboid, înainte de primul cuneiform, primul metatarsian și falange, relativ concomitent cu calcaneul precum și cu al doilea și al treilea cuneiform. În a 8-a săptămână (embrion de 25-30 mm), la finalul căreia se trece din perioada embrionară în cea fetală și modelele cartilaginoase ale structurilor scheletice adulte sunt deja formate, procesul de
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
Începutul etapei de osificare este semnalizat de penetrarea vasculară a modelelor cartilaginoase, penetrare care începe la nivelul talusului sub forma unei vacuolizări (stadiul de 43 mm). La embrionul de 27 mm, talusul este în poziție joasă și se suprapune ușor calcaneului. Torsiunea capului sau înclinația colului nu sunt evidente în această etapă. În perioada fetală viitorul os se alungește. Capul se rotează spre lateral, înălțimea corpului crește și unghiul de declinație col-trohlee descrește, pe măsură ce osul este „extras” dintre maleole în această
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
evidente în această etapă. În perioada fetală viitorul os se alungește. Capul se rotează spre lateral, înălțimea corpului crește și unghiul de declinație col-trohlee descrește, pe măsură ce osul este „extras” dintre maleole în această fază și supinația plantei se corectează. Modificările calcaneului din această etapă - corelate cu cele ale talusului, corectează adducția plantei. Osificarea talusului începe în luna a șasea de viață intrauterina la fete și a șaptea la băieți. Goldstein și colab. (1988) a constatat că centrul de osificare a fost
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
tarsul (diferențiat din autopod) și laba. Membrul posterior la anure prezintă un femur foarte alungit. Tibia și peroneul au concrescut formând un singur os crural - tibioperonealul. Rândul proximal al tarsienelor este reprezentat numai prin două oase: tibialul (astragalul) și peronealul (calcaneul), alungite astfel încât formează o pârghie. Aceste două oase sunt concrescute între ele, distal și proximal. Rândul distal al tarsienelor este reprezentat prin osișoare mici, legate de metatarsiene, în număr de cinci, ca și degetele. Acestea din urmă sunt foarte alungite
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
saurieni sunt lipsite de membre; alte genuri au membre fără degete. Crocodilienii (crocodilii) prezintă o dispoziție specială a tarsului. Primul rând al oaselor tarsiene este compus din numai 2 oase voluminoase: astragal (format prin sudarea tibialului, intermediarului și centralului) și calcaneu (peroneal). Acesta din urmă prezintă, pentru prima dată în seria vertebratelor, o proeminență situată pe partea posterioară: tuberculul calcaneului. Rândul distal al tarsului este format din oscioare ce se sudează mai târziu, în mod parțial, între ele. Păsările nu au
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
Primul rând al oaselor tarsiene este compus din numai 2 oase voluminoase: astragal (format prin sudarea tibialului, intermediarului și centralului) și calcaneu (peroneal). Acesta din urmă prezintă, pentru prima dată în seria vertebratelor, o proeminență situată pe partea posterioară: tuberculul calcaneului. Rândul distal al tarsului este format din oscioare ce se sudează mai târziu, în mod parțial, între ele. Păsările nu au astragal, deoarece rândul proximal al oaselor tarsiene s-au sudat la capătul distal al tibiei, pentru care acesta se
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
care se pot găsi și celelalte tarsiene, adică tarsienele distale, precum și osul central. Astfel bazipodul pelvin la mamifere este format din 7 oase tarsiene, dispuse pe două rânduri între zeugopod și metapod. Rândul proximal, este format din 3 oase: astragal, calcaneu și scafoid (osul central), aflat în centru; astragalul este osul ce se articulează cu tibia. Rândul al doilea este format din cuneiformul I (micul cuneiform), cuneiformul II (sau intermediar), cuneiformul III (marele cuneiform) și cuboid. La cal și iepure, există
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
la om" este format din 7 oase tarsiene, dispuse în două rânduri în jurul osului central, reprezentat prin "navicular" (scafoidul tarsian). Rândul proximal este format din: "astragal" sau "talus" (format prin sudarea tibialului și intermediarului) care se articulează cu zeugopodul, și "calcaneu" (peroneal) ce constituie porțiunea posteroinferioară a tarsului. Rândul distal de oase tarsiene este format din "cuboid" (format prin sudarea tarsienelor 4 și 5) și din cele "trei cuneiforme" (tarsienele 1, 2, 3). Talusul, care primește toată greutatea corporală de la tibie
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
posteroinferioară a tarsului. Rândul distal de oase tarsiene este format din "cuboid" (format prin sudarea tarsienelor 4 și 5) și din cele "trei cuneiforme" (tarsienele 1, 2, 3). Talusul, care primește toată greutatea corporală de la tibie, o transmite în jos calcaneului și anterior spre degete, prin navicular cu care se articulează și prin cele trei cuneiforme, care se articulează cu acesta. La rândul său, calcaneul transmite o parte din această greutate spre degetele 5 și 4, prin intermediul cuboidului cu care se
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
tarsienele 1, 2, 3). Talusul, care primește toată greutatea corporală de la tibie, o transmite în jos calcaneului și anterior spre degete, prin navicular cu care se articulează și prin cele trei cuneiforme, care se articulează cu acesta. La rândul său, calcaneul transmite o parte din această greutate spre degetele 5 și 4, prin intermediul cuboidului cu care se articulează, precum și direct pe sol. Alături de aceste oase, care sunt numite fundamentale sau canonice, mai există și alte oase de o natură mai puțin
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
accidentelor rutiere (mai ales la motocicliști), la sportivi sau prin cădere de la înălțime. Mecanismul comun de producere al fracturilor de talus este cel de hiperdorsiflexie forțată al piciorului pe gambă și compresiune în cădere de la înălțime cu talusul cuprins între calcaneu și epifiza distală a tibiei. Particularitățile acestor fracturi sunt datorate caracteristicilor anatomice și funcției biomecanice speciale ale talusului, aportului sangvin deficitar, precum și frecvenței mari a complicațiilor tardive de temut (necroza avasculară și artroza posttraumatică). Aproape 60% din suprafețe talusului sunt
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
Fracturile corpului talusului sunt fracturi articulare și reprezintă 10-25% din totalul fracturilor de talus; ele sunt adesea asociate cu fracturi maleolare. Cel mai frecvent sunt rezultatul traumatismelor prin cădere de la înălțime, produse prin comprimarea axială a talusului între tibie și calcaneu. Complicațiile tardive (post-fractură) ale fracturilor corpului talusului sunt: necroza avasculară, pseudartroza, calusul vicios, artrofibroză și artroză. După clasificarea Sneppen, modificată de DeLee, fracturile corpului talusului sunt clasificate în 5 tipuri: Domul talusului (= trohlea talusului) este o suprafață articulară curbată netedă
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
ligamentului colateral lateral al articulației tibiotarsiene în timpul unei hiperflexiuni dorsale forțată cu rotație externă a piciorului sau, probabil mai frecvent, printr-o mișcare de hiperflexiune plantară forțată contra plafonului tibial, care strivește tuberculul lateral între marginea posterioară a tibiei și calcaneu, așa cum este cazul lovirii mingii blocate de către un fotbalist. Fractura tuberculului medial este mult mai rară. Fractura bituberculară Stieda detașează partea posterioară a talusului în totalitate; ea interesează în mod constant suprafețele articulare posterioare și se datorează unei mișcari de
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
"" ("Articulatio subtalaris"), numită și "articulația talocalcaneană" ("Articulatio talocalcanea"), este o articulație intertarsiană a piciorului, care unește fața inferioară a talusului și fața superioară a calcaneului prin intermediul fețișoarelor lor articulare posterioare și anume prin fața articulară calcaneană posterioară a talusului și fața articulară talară posterioară a calcaneului. Este o articulație plană (o dublă artrodie) sinovială de tip elipsoidal. Mijloace de unire sunt reprezentate de o capsulă articulară
Articulația subtalară () [Corola-website/Science/336027_a_337356]
-
articulația talocalcaneană" ("Articulatio talocalcanea"), este o articulație intertarsiană a piciorului, care unește fața inferioară a talusului și fața superioară a calcaneului prin intermediul fețișoarelor lor articulare posterioare și anume prin fața articulară calcaneană posterioară a talusului și fața articulară talară posterioară a calcaneului. Este o articulație plană (o dublă artrodie) sinovială de tip elipsoidal. Mijloace de unire sunt reprezentate de o capsulă articulară și cinci ligamente: talocalcanean lateral, talocalcanean medial, talocalcanean posterior, talocalcanean interosos și cervical (interosos anterolateral). Suprafețele articulare sunt ovalare, cu
Articulația subtalară () [Corola-website/Science/336027_a_337356]
-
talocalcanean medial, talocalcanean posterior, talocalcanean interosos și cervical (interosos anterolateral). Suprafețele articulare sunt ovalare, cu axul oblic mare îndreptat înainte, lateral și în jos și sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin. Suprafața calcaneană (fața articulară talară posterioară a calcaneului) este convexă și are forma unui segment de cilindru plin, iar cea talară (fața articulară calcaneană posterioară a talusului) este concavă, de forma unui segment de cilindru gol. Aceste suprafețe articulare realizează o articulație de tip aproximativ elipsoidală sau trohoidă
Articulația subtalară () [Corola-website/Science/336027_a_337356]
-
articulația talocrurală. Ligamentul talocalcanean lateral ("Ligamentum talocalcaneum laterale") este scurt, turtit și subțire. Are originea sus pe versantul anterior al procesului lateral al talusului, de aici se îndreaptă oblic înapoi și în jos și se termină pe fața laterală a calcaneului sub fața articulară talară posterioară. Are o direcție paralelă cu aceea a ligamentului calcaneofibular, sub care este situat; sub ligamentul talocalcanean lateral se află tendonul mușchiului peronier scurt. Ligamentul talocalcanean medial ("Ligamentum talocalcaneum mediale") este inconstant, foarte subțire și mai
Articulația subtalară () [Corola-website/Science/336027_a_337356]
-
medial al procesului posterior al talusului și marginea posterioară a "Sustentaculum tali" și este acoperit de ligamentul deltoidian. Ligamentul talocalcanean posterior ("Ligamentum talocalcaneum posterius") este scurt și întins de la tuberculul lateral al procesului posterior al talusului la fața superioară a calcaneului; el trece ca o punte peste tendonul mușchiului flexor lung al degetului mare ("Musculus flexor hallucis longus"). Acesta poate fi scindat în două fascicule cu originea pe tuberculii medial și lateral ai procesului posterior al talusului. Dacă osul trigon există
Articulația subtalară () [Corola-website/Science/336027_a_337356]
-
și lateral în sinusul tarsului; el separă articulația subtalară de cea talocalcaneonaviculară. Este cel mai important dintre ligamentele articulației subtalare, atât prin rezistența sa, cât și prin rolul său funcțional. Se inserează sus în șanțul talusului și jos în șanțul calcaneului. Ligamentul talocalcanean interosos este format din două planuri (lame sau fascicule): unul posterior și altul anterior, separate prin țesut adipos, uneori, printr-o bursa sinovială. Planul posterior aparține articulației subtalare, pe când cel anterior articulației talocalcaneonaviculare. Ligamentul talocalcanean interosos este remarcabil
Articulația subtalară () [Corola-website/Science/336027_a_337356]
-
medial, care mențin în contact cele două suprafețe articulare. "Ligamentul colateral lateral al articulației talocrurale" este așezat pe fața laterală a articulației, pe care o întărește. Acest ligament radiază de la maleola laterală a fibulei la oasele tarsiene învecinate, talus și calcaneu, și este format din fibre grupate în trei fascicule distincte, denumite în raport cu situația lor: fasciculul anterior sau ligamentul talofibular anterior, fasciculul mijlociu sau ligamentul calcaneofibular, fasciculul posterior sau ligamentul talofibular posterior. "Ligamentul colateral medial al articulației talocrurale" este un ligament
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]
-
triunghiulare și de aceea se mai numește și ligament deltoidian al articulației talocrurale. Își are originea superior pe marginile și pe vârful maleolei mediale a tibiei și de acolo se răspândește în evantai în jos la oasele tarsiene posterioare (talus, calcaneu, navicular). În constituția lui intră două straturi: superficial (ligamentul deltoidian propriu-zis) și profund. I se descriu patru părți sau fascicule: tibiotalar anterior, tibionavicular, tibiocalcanean și tibiotalar posterior. Scripetele astragalian și cu cele două fețe maleolare sunt acoperite de un strat
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]
-
gambei, pentru sindesmoza tibiofibulară. Ligamentul colateral lateral al articulației talocrurale ("Ligamentum collaterale laterale articulationis talocruralis") este așezat pe fața laterală a articulației, pe care o întărește. Acest ligament radiază de la maleola laterală a fibulei la oasele tarsiene învecinate, talus și calcaneu, și este constituit din fibre grupate în trei fascicule distincte, denumite în raport cu situația lor: fasciculul anterior sau ligamentul talofibular anterior, fasciculul mijlociu sau ligamentul calcaneofibular, fasciculul posterior sau ligamentul talofibular posterior. Fasciculul anterior sau "ligamentul talofibular anterior" ("Ligamentum talofibulare anterius
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]
-
calcaneofibulare"), numit și ligamentul peroneocalcanean, este un cordon lung aflat pe fața laterală a articulației talocrurale. El se inseră pe vârful maleolei laterale a fibulei, de aici se îndreaptă oblic în jos și înapoi, terminându-se pe fața laterală a calcaneului. Ligamentul calcaneofibular acoperă ligamentul talocalcanean lateral și este încrucișat pe fața sa superficială de tendoanelor mușchilor peronier scurt ("Musculus peroneus brevis") și peronier lung ("Musculus peroneus longus"), participând de altfel la formarea culiselor acestor tendoane. Ligamentul calcaneofibular este cel mai
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]