1,524 matches
-
deja pustiu. Un numar de lupatatori arabi a fost capturat mai încolo, si au fost trimiși la comandamentul Brigăzii Cârmeli în kibuțul Eyn Hamifratz. Moshe Cârmeli a redactat un mesaj către locuitorii Acrei, tradus în arabă, și în care cerea capitularea necondiționată a orașului. Scrisoarea a fost transmisă la Acra printr-unul din prizonieri. La 17 mai 1948 au sosit la citadela închisorii Acra un preot și alți doi arabi purtând un steag alb și au cerut să li se comunice
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
orașului. Scrisoarea a fost transmisă la Acra printr-unul din prizonieri. La 17 mai 1948 au sosit la citadela închisorii Acra un preot și alți doi arabi purtând un steag alb și au cerut să li se comunice condițiile de capitulare. Ei s-au întors apoi spre miezul nopții și au anunțat că arabii accepta să semneze acordul. La 18 mai 1948 disdedimineața membrii primăriei orașului au semnat acordul de capitulare, au ordonat încetarea luptei și au deschis porțile orașului vechi
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
alb și au cerut să li se comunice condițiile de capitulare. Ei s-au întors apoi spre miezul nopții și au anunțat că arabii accepta să semneze acordul. La 18 mai 1948 disdedimineața membrii primăriei orașului au semnat acordul de capitulare, au ordonat încetarea luptei și au deschis porțile orașului vechi. În cursul Războiului de independență a Israelului, două treimi din populația Acrei s-au refugiat în Liban și în unele sate din Galileea. Restul de o treime din locuitorii arabi
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
d. 23 mai 1945, Lüneburg) a fost un criminal de război nazist și important colaborator al lui Adolf Hitler. Himmler a fost comandantul organizației partinice rasiste SS (Schutzstaffel) și unul dintre liderii naziști de prim rang ai Germaniei naziste. În preajma capitulării Germaniei, Himmler l-a avut ca șef numai pe Hitler în ierarhia politico-administrativă a statului. Având gradul de „Reichsführer-SS” (comandantul suprem al SS-ului), Himmler era concomitent șeful SS-ului și al Poliției Secrete de Stat, poliția politică cunoscută cu
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
adept și promotor fanatic al ideologiei naziste de exterminare, în cadrul așa-zisei „soluției finale” („Endlösung”), a populațiilor considerate de ideologia nazistă ca „rase inferioare”. În 1945, cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului, Himmler a încercat să negocieze cu Aliații occidentali capitularea Germaniei, cerând ca el să nu fie judecat și inculpat ca lider nazist. La două săptămâni după capitularea Germaniei, Himmler a fost arestat de o unitate militară britanică și, la 23 mai 1945, s-a sinucis în timpul unei examinări medicale
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
de ideologia nazistă ca „rase inferioare”. În 1945, cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului, Himmler a încercat să negocieze cu Aliații occidentali capitularea Germaniei, cerând ca el să nu fie judecat și inculpat ca lider nazist. La două săptămâni după capitularea Germaniei, Himmler a fost arestat de o unitate militară britanică și, la 23 mai 1945, s-a sinucis în timpul unei examinări medicale, strivind între dinți o capsulă cu cianură de potasiu. Heinrich Luitpold Himmler s-a născut la München, într-
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
săi [[Felix Kersten]] și [[Walter Schellenberg]]. A crezut că Germania ar fi putut obține pacea cu [[Marea Britanie]] și [[Statele Unite ale Americii]]. L-a contactat la [[Lübeck]] (aproape de [[Danemarca]]) pe contele [[Folke Bernadotte]] al [[Suedia|Suediei]] și a început negocierile vizând capitularea pe [[frontul de vest]]. Hitler l-a declarat trădător și i-a anulat titlurile și rangurile. Succesor al lui [[Hitler]] a fost numit [[Joseph Goebbels]], care, de-a lungul carierei, a avut mai multe dispute cu Himmler. Hitler l-a
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
teritoriale. Dezvoltarea artileriei de asediu a sporit vulnerabilitatea zidurilor care protejau eficient multe orașe. Multe orașe au fost subordonate de monarhii în sec. XV-XVI, republicile urbane fiind transformate în principate teritoriale, ca Florența, ce a devenit ducat în 1532 după capitularea din 1530 în față armatei spaniole, apoi mare ducat al Toscanei în 1569. Veneția și-a păstrat independența până în 1797, dar a pierdut o parte din imperiul său colonial în confruntările cu Imperiul Otoman, evitând conflicte în Italia. Provinciile Unite
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
lui papa-rege și armata națională italiană, de pește șaizeci de mii de oameni, a generalului Cadorna, aflată la mai puțin de o zi de zidurile Romei. Pius, nemaiavînd cui să ceară ajutor, a ordonat numai o rezistență formală și apoi capitularea. Regele Victor Emmanuel, în fruntea noii sale națiuni, cîștigase. Romă avea să fie capitala întregii Italii. În ziua de douăzeci, la răsăritul soarelui, artileria italiană a pornit focul. După mai puțin de cinci ore, steagul alb a fluturat pe domul
Victor Emanuel al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/314713_a_316042]
-
două sau mai multe entități aflate în conflict, (de obicei țări sau guverne), care pune capăt în mod oficial stării de război dintre cele două părți. Tratatul de pace diferă de armistițiu, care este un acord pentru oprirea ostilităților, de capitulare, în care o armată este de acord să depună armele, sau o încetare a focului, în care părțile cad de acord să înceteze luptele temporar sau pe termen nelimitat. Există o serie de prevederi care pot fi incluse într-un
Tratat de pace () [Corola-website/Science/323344_a_324673]
-
împinse în Tunisia în martie 1943. Aviația germană a fost împiedicată să transporte suficiente provizii, ceea ce a dus la înfrângerea definitivă a Afrika Korps. Puținele vase italiene rămase nu au putut împiedica debarcarea aliată din Sicilia din iulie 1943. După capitularea Italiei din 1943, atât Aliații cât și germanii s-au luptat pentru cucerirea controlului asupra Insulelor Dodecaneze. Insula Rodos a fost cucerită de germani, dar britanicii au preluat controlul asupra majorității insulelor din regiune până la mijlocul lunii septembrie 1943. Germanii
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
Italia continentală a fost planificată să se desfășoare în trei faze codificate "Baytown", "Avalanche" și "Slapstick". Operațiunea "Baytown" a fost declanșată pe 3 septembrie, când Armata a VIII-a comandată de Montgomery a traversat Strâmtoarea Messina și a ocupat Calabria. Capitulările în serie a unităților italiene au lăsat întreaga povară a apărării pe seama germanilor, care au trecut la distrugerea sistematică a podurilor și căilor de transport, pentru a întârzia înaintarea britanicilor. Pe 9 septembrie a fost declanșată Operațiunea "Slapstick" - debarcarea de la
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
cărui scop a rămas controversat. Armata olandeză a ajuns la concluzia că situația sa militară este fără scăpare, iar continuarea luptei nu ar fi dus decât la pierderi inutile de vieți omenești și la distrugerea fără sens a noi orașe. Capitularea a fost semnată pe 15 mai. Forțele olandeze au mai continuat în Zeelanda și în colonii, iar regina Wilhelmina a format un guvern în exil în Anglia. Olandezii au pierdut în timpul luptelor 2.157 de infanteriști, 75 aviatori, 125 de
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
întăriri cu doar 24 de ore înainte de atacul germanilor - Regimentul al 3-lea de tancuri, echipat cu blindate ușoare și Brigada a 30-a de infanterie motorizată. Apărătorii Calaisului au rezistat cu dârzenie, deși fără succes, fiind conștienți că o capitulare prea rapidă ar fi deschis calea forțelor germane spre Dunkerque. Forțele britanice și franceze au reușit să se mențină pe poziții în ciuda eforturilor făcute de divizia germană. Guderian, enervat de rezistența aliaților, a cerut ca, dacă Divizia a 10-a
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
parte a forțelor germane de la Dunkerque, ceea ce a permis în final evacuarea a aproximativ 70.000 de soldați aliați. Efectivele totale aliate evacuate până pe 31 mai se ridică la aproximativ 165.000 de oameni. Situația aliaților a fost complicată de capitularea regelui Belgiei Léopold al III-lea de pe 27 mai, amânată până pe 28 mai. Zona părăsită de armata belginană se întindea de la Ypres la Dixmude. Cu toate acestea, prăbușirea frontului aliat a fist evitată, iar evacuarea soldațlor francezi și britanici a
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
de avioane la Dunkerque. Confuzia în rândul trupelor aliate a continuat. După evacuarea de la Dunkerque și în timp ce Parisul erea supus unui asediu de scurtă durată, Divizia I de infanterie canadiană a fost trimisă în Bretania numai pentru ca să fie retrasă după capitularea Franței. Divizia I blindată britanică comandată de generalul Evans, total lipsită de trupele de infanterie, care fusesereă trimise să apere regiunea Calais, a ajuns în Franța în iunie 1940. Tanchiștilor britanici li s-a alăturat un batalion de geniști scoțieini
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
reflectat capacității de luptă a francezilor. Rommel și tanchiștii pe care îi comanda din "7. Panzerdivision" s-au îndreptat spre vest, traversând Sena spre Normandia și au cucerit portul Cherbourg pe 18 iunie. În timpul deplasării spre Cherbourg, Rommel a forța capitularea Diviziei 51 de scoțieni pe 12 iunie. În timpul operațiunilor armate, "Luftwaffe" a avut o contribuție importantă la dispersarea forțelor blindate franceze. Deși coloanele de blindate germane erau foarte întinse și vulnerabile la contraatacuri, susținerea neîncetată a tancurilor de către "Luftwaffe" i-
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
elvețiană, iar Linia Maginot a fost izolată de restul Franței. Cele mai multe unități franceze au capitulat până pe 25 iunie, iar germanii au declarat că au luat 500.000 de prizonieri. Câteva dintre fortificațiile puternice au continuat să lupte, în ciuda apelurilor la capitulare. Ultima a capitulat doar pe 10 iulie, după ce au fost li s-a cerut aceasta de către generalul Alphonse Joseph Georges. Chiar și așa, apărătorii au protestat împotriva capitulării. Dintre cele 58 de fortificații importante ale Liniei Maginot, doar 10 au
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
prizonieri. Câteva dintre fortificațiile puternice au continuat să lupte, în ciuda apelurilor la capitulare. Ultima a capitulat doar pe 10 iulie, după ce au fost li s-a cerut aceasta de către generalul Alphonse Joseph Georges. Chiar și așa, apărătorii au protestat împotriva capitulării. Dintre cele 58 de fortificații importante ale Liniei Maginot, doar 10 au fost cucerite de "Wehrmacht" prin luptă, restul capitulând. Evacuarea celui de-al doilea Corp Expediționar Britanic a fost efectuată în timpul Operațiunii Ariel între 15 - 25 iunie. "Luftwaffe", care
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
din bătălia Franței). În ciuda unor asemenea succese, "Luftwaffe" nu a reușit să împiedice evacuarea în masă a 190.000-200.000 Allied militari aliați. Descurajat de reacția ostilă a miniștrilor săi la propunerea britanică de credarea a Uniunii Franco-Britanice pentru evitarea capitulării și având credința că membrii cabinetului francez nu îl mai susțin, premierul Paul Reynaud a demisionat pe 16 iunie. El a fost succedat de mareșalul Philippe Pétain, care a ținut imediat un discurs la radio în timpul căruia a anunțat intenția
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
aveau să preia controlul acestor vase aflate în porturile militare de sub controlul Regimului de la Vichy din sudul Franței și Africa de Nord și aveau să le folosească pentru invadarea Angliei (Operațiunea Leul de Mare). Royal Navy a organizat la o lună de la capitulare atacul de la Mers-el-Kébir împotriva forțelor navale franceze staționate în Africa. Comitetul Sefilor Statelor Majore avea să declare în mai 1940 că, în cazul colapsului Franței, „nu putem să gândim că putem continua războiul cu vreo șansă de succes” fără „sprijinul
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
a Franței, Operațiunea Dradoon. Fiind amenințate să fie izolate în centrul și vestul Franței, trupele germane au început să se retragă spre Reich. (Bazele de submarine puternic fortificate de pe coasta atlantică a Franței au rămas sub controlul german până în momentul capitulării). Pe 24 august 1944, Paris a fost eliberat, iar până în septembrie, cea mai mare parte a țării intrase sub controlul aliaților. Până în momentul eliberării, aproximativ 580.000 de francezi și-au pierdut viața datorită războiului. Dintre aceștia, 40.000 au
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
rapidă și neașteptată din Franța a creat un val de euforie în rândul populației germane și mare elan al sentimentelor războinice. Popularitatea naziștilor și a lui Hitler în particular a atins apogeul în timpul celbrărilor de pe 6 iulie 1940 legate de capitularea Franței. În data de 19 iulie 1940, Hitler a înălțat la gradul de feldmareșal 12 generali în cadrul unei ceremonii de la Opera din Berlin. Hermann Göring, care era deja feldmareșal, a fost înaintat la rangul de Reichsmarschall, el fiind singurul militar
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
membri ai echipajelor. Dintre aceștia din urmă, 1.129 au fost uciși, iar 1.930 au fost luați prizonieri sau au fost declarați dispăruți în luptă. Un mare număr dintre prizonierii de război au fost eliberați din lagărele franceze după capitulare. Italia a pierdut 1.247 soldați morți sau dispăruți și 2.361 răniț. În plus, italienii au înregistrat peste 2.000 de cazuri de militari care au suferit degerături în Alpii Francezi. Franța În conformitate cu informațiile deținute de „Service historique de la
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
Război Mondial și declanșarea Războiului Rece, țara a fost împărțită între cele două blocuri politico-militare concurente - blocul răsăritean și blocul occidental. De abia în 1990 Germania a fost reunificată. La Conferința de la Potsdam, din 17 iulie - 2 august 1945, după capitularea necondiționată a Germaniei din 8 mai 1945, Aliații au împărțit Germania în patru zone militare de ocupație: franceză - în sud-vest; britanică - în nord-vest; americană - în sud și sovietică - în răsărit. Fostele provincii germane situate la est de linia Oder-Neisse (Prusia
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]