534 matches
-
lux, unul dintre hotelurile alea ca un palat uriaș din teracotă smălțuită construite acum o sută de ani, unde portarii poartă frac cu galoane aurii pe umeri. Eu port un peignoir și-un capot de baie. Fără văluri. Jumătate din capot s-a prins în portieră și a fost târâtă pe autostradă pe ultimii treizeci de kilometri. Penele mele de struț put a fum și încerc să păstrez secret faptul că sub braț țin o pușcă așa cum aș ține o cârjă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
o eșarfă Hermès peste părul roșcat și-o leagă sub bărbie. Eu nu mă văd decât pe mine reflectată în ochelarii Ray-Ban ai lui Brandy, mititică și oribilă. Încă încordată și debusolată de aerul rece al nopții în jurul parbrizului. Cu capotul de baie încă târât pe asfalt, prins în portieră. Fața mea, dacă-mi atingi fața spulberată, o uriașă cicatrice, ai jura că atingi bucăți de coajă de portocală și piele. Mergând spre est, nu sunt sigură de ce anume fugim. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
jachetă de schi albă, vătuită, cu guler de blană falsă și un bikini alb de la Donna Karen. Look-ul era distractiv și spiritual și ne simțeam lejeri și populari. Serile erau făcute pentru o haină dungată alb cu negru, gen capot, lungă până la pământ, pe care Brandy nu reușea niciodată s-o țină închisă până sus, pe dedesubt cu pantaloni sexy de lână neagră. Addison Wesley s-a transformat în Nash Rambler, și-am închiriat alt Cadillac. Sari la Edmonton, Alberta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
se lipea de pielea ei, se prelingea pe picioare, Îi atingea coapsele - și-ar fi dorit să fie el spuma care i se scurgea printre sâni și se aduna În buric, picurând Între labiile mari. Ar fi vrut să fie capotul pe care Îl Îmbrăca - să fie patul, pentru a o primi. Și-ar fi dorit să fie un ciorap fin, un pantof, o pereche de chiloți de bumbac. Ar fi vrut să fie autobuzul care te duce, soarele care te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să fi fost camera unei fetițe, căci are pereții acoperiți cu tapet impermeabil roz pe care sunt Împrăștiate zâne și personaje din lumea lui Walt Disney. Pe podea, un corp alb chircit. Pare să fie Învelișul unei fantasme. E un capot. Grămada aceea de stofă fără viață Îi provoacă o neliniște surdă. Nu Îndrăznește s-o atingă. Se apleacă să analizeze ceva auriu care lucește pe mochetă. E un cartuș. Și totuși În Încăpere nu este nimeni, iar glasvandul care dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
salonul lui, ce deghizare reușită! Așa că mi-am făcut curaj și am coborît la gineco, unde am găsit o companie selectă de doamne care fumau În jurul scrumierei cu picior, identică cu cea de sus, toate brunete și slăbănoage, În niște capoate sau halate zdrențăroase, ete fată că veni și lunganu’, s-a auzit o voce plină de grație, mă, ai o țîgară? Bineînțeles că aveam, bineînțeles că aveam tot ce Îmi trebuia ca să ducem la capăt povestea asta romantică. Bună seara
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu ei vreo două ore, nu știau cu ce să mă servească de-ale gurii, și, după o mică întârziere, anume calculată, odată cu aducerea clondirului cu țuică, desfăcui micul pachet ce-l țineam la mine, și le dădui; ei, un capot înflorat, de „bună calitate”, mă asigurase doamna Pavel, iar lui o tabacheră de metal argintat, cu încrustări și reliefuri geometrice, nouă, cumpărată de mine de la un bijutier evreu, prieten cu tata, o marfă comună dinainte de război. Era lucrată cu migală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și în parte nepăsător ca păsările cerului. Doream să-l văd și pe primar, dar era plecat la oraș, se întorcea a doua zi. Soția lui Lung, vrând să-mi facă plăcere, sau bucuroasă ea însăși, își puse pe ea capotul ce i-l dădusem, și o clipă fața-i străluci de frumusețe. Lung, zâmbind, își trecu țigările din pachetul lor, cum le cumpărase, în tabachera de metal; adăugă, glumind: - Așa tabacheră cere numai țigări boierești! M-am boierit, domnule judecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vorbeam asemeni. Mai era din parte-i o anume ciudățenie de comportament, potrivit căreia i se părea firească (știam de la mătușă-sa, care făcuse cândva haz) primirea unui musafir de către o femeie (era vorba de ea), îmbrăcată numai într-un capot tras la repezeală peste trupul gol abia ieșit din baie, încins însă - în acoperire completă - cu un cordon strâns bine pe mijloc, neavând nici o importanță că musafirul, fie el și bărbat, era înștiințat, drept scuză, asupra vestimentației grăbite, purtarea fiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Eram din nou elev de liceu, lucrările de sinteză de peste an. Seara, târziu, era la mijlocul lui mai, nemairezistând, m-am întors la casa muribundei, convins să-i vorbesc. Am bătut la poartă; mi-a deschis aceeași doamnă, purta acum un capot maro cu desene în locul rochiei cu care ne întâmpinase dimineața, probabil cea mai elegantă ce o avea. - Sărut mâna, vorbii. - Domnul judecător! făcu mirată. - Aș dori să stau de vorbă cu doamna Perussi. - Poftiți, dar doarme, nu s-a simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
el îmbrățișându-l. - Să nu ne uitați, rostii. El mă îmbrățișă din nou. 20. Când ajunse acasă, Marga Popescu deschise ferestrele dinspre curte, atentă la perdelele de voal, albe și lungi, - nu le mișca nici o adiere. După ce-și puse capotul pe ea, ieși în curte, potrivi furtunul pe care-l ținea într-o ladă lângă cișmea și stropi asfaltul încins din fața ferestrelor, răcorindu-l. Apoi intră în casă, își făcu un duș și la urmă se întinse pe canapeaua din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de „permanență”. Bârfeau, vorbeau continuu despre boli, excreții și organe interne, despre moarte și sfârșitul lumii. Babele (de fapt, femeile peste 35 de ani, prematur îmbătrânite) erau, în general, diforme, obeze și șleampete, cu coafuri „permanent” vopsite roșcat, varice și capoate slinoase. Îmi evocau bătrânele rusoaice de gubernie din romanele lui Gorki și Dostoievski. În agora masificată a cozii poveștile de viață se țeseau naturalist, scatologic și morbid. Moși clămpănitori, parkinsonieni, păpuși dezarticulate. Aproape întotdeauna se aciua câte (cel puțin) un
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Ne putem face o idee despre subversiunea operată de E. Jelinek din acest extras în care "directorul", întruchipare caricaturală a puterii masculine, se aruncă asupra unei femei în baie. Dar bărbatul îi face deja nasturii să plesnească. Tras de pe ea, capotul i se înfășoară în jurul urechilor. În vintre răsună un zgomot de fiare captive care încearcă să scape izbind cu picioarele. Cămașa de noapte din batist, lumânare luminoasă și alburie, e îndesată în gura femeii și natura bărbatului apare, șovăitoare, din
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
ca rezultat năruirea celor doi piloni ai dispozitivului pornografic: transparența referențială și afectele euforice ale unui subiect focalizator. Cititorului îi este cât se poate de greu să-și reprezinte scena; atenția se fixează preferențial pe detalii lipsite de interes sexual (capotul tras peste urechi, emailul căzii care strălucește etc.) și desemnările indirecte fac dificilă identificarea referenților. Cât despre afectele euforice, exprimarea lor este blocată de o distanțare generalizată, dominată de o atitudine cel puțin ironică. Cititorul este pus în poziția de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
ei mi-a mângâiat fața. Gura i s-a înălțat spre mine ca să fie sărutată. Tot corpul îi tremura. Buzele i se întredeschiseseră și limba îi fremăta. Apoi și-a lăsat brațele în jos, a făcut o mișcare bruscă și capotul i s-a desfăcut. Sub el era goală ca Dimineața de septembrie, dar de șapte ori mai puțin sfioasă. - Pune-mă în pat, a gâfâit ea. M-am supus. Strângând-o în brațe, i-am atins pielea, pielea moale și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
formele și posibilitățile cele mai importante de a-ți afirma prezența în lume. Copilul de trei ani o întreabă pe mama sa de ce soarele este numai pe cer, însă mama tocmai vorbește la telefon. Tot trăgând-o de mâneca de la capot, copilul repetă și repetă întrebarea. Discuția mamei durează câteva minute bune, și, atunci când, în sfârșit, pune telefonul în furcă și se adresează copilului, solicitându-i să repete ce a vrut să știe, acesta, deși a continuat tot timpul s-o
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
al camerei. Și-a pus mîna pe aceasta, însă era trecut de miezul nopții, iar teracota era aproape rece. Negăsind nici măcar acest confort mărunt pe care îl căuta, s-a rezemat cu spatele de sobă și, tușind, și-a încheiat capotul, dedesubtul căruia se vedea o cămașă uzată de mătase; a respirat profund pe nări ca să poată trage puțin aer în piept, întrucît de obicei era răcit. Era o răceală specială, sinistră, care abia dacă trecea vreodată. Îi înroșea pleoapele și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Piatra Neamț, care avea doi băieței și ieșeau la stradă cu salam, cu bunătăți, iar mie-mi curgeau balele de poftă și de foame, că noi nu aveam nici măcar bani de pâine. Mă întâlneam cu ei și mamă-sa ieșea în capot și îi chema în casă. Militarii aveau hrană iar pentru mine era un fel de ispită că vedeam că le aduce carne, ulei... Noi nu aveam nici măcar cartelă pentru pâine. C. I.: Cu ce anume v-ați hrănit atâta timp
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
-și pentru ce venisem, da, bineînțeles că actu’ locului e la Năsoasa. Și cât a plâns, Dumnezeule mare, cât a plâns și s-a jelit! Era vai de capu’ ei și răgușită-n ultimu’ hal Motănica și-nfofolită până-n dinți În capotul ăla de molton vinețiu, Încinsă peste mijloc c-un fular și legată la cap cu alt fular, pe sub care Îi scăpau șuvițe blonde și argintii. Câți ani o avea? O fi bătând spre cincizeci, s-o ia dracu’, ea-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
fi vrut. Oricum lui Laur nu-i surâdea, deși doamnei avocat Eugenia Vițelaru părea să-i meargă din plin. Era cu totul alta față de cea pe care o văzusem În preajma Înmormântării mămicii mele Felicia. Arăta proaspătă, Îmbăiată și spreiată, și capotul ei răpănos de molton Îl schimbase cu un soi de chimonou de mătase verde Împodobit pe spate cu două hieroglife roșii chinezești. Era sprintenă ca un judokan Motănica servindu-și musafirii cu cafele și destupând o ditamai butelca de un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
vechiului Mercedes. Alexandra spune cu senin)țațe: — O s) pierdem avionul. Nu as fi putut suporta s) m) Întorc la sticlele goale, la farfuriile și hârtiile Îngr)m)dite pe toate mesele. Ins) șoferul știe exact ce s) fac) sub capot). Nu se discut) deloc. El meșterește ceva cu o șarm). Pornește. În cinci minute suntem În afara orașului și coborâm În vitez) coasta muntelui. În avioanele care circul) sâmb)ta nu se afl) hasidimi. Servim cafeaua deasupra Mediteranei. Plutim peste ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
picuț teamă de tatăl lui Suze. În mod sigur nu vreau să-l trezesc. — Suze? zic, mai încet. — Bex! Mi s-a părut mie că aud o voce! Mă uit - și o văd pe Suze în capul scărilor, într-un capot din tartan, cu părul blond liber pe spate și cu un zâmbet încântat. — Suze! Mă reped pe scări și o îmbrățișez strâns. Când mă desprind din îmbrățișare, amândouă avem ochii ușor înroșiți, și scot un hohot de râs cam stângaci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mea Kate Spade + inelul meu de argint cu piatra lunii și tabloul meu cu doi elefanți. (b) Încredințez și las moștenire mamei mele, JANE BLOOMWOOD, toate celelalte genți ale mele, rujul Chanel, toate bijuteriile mele, cuvertura mea albă de la Barneys, capotul meu gofrat, pernuțele de piele de căprioară, vaza mea de sticlă venețiană, colecția mea de linguri pentru gem și ceasul meu Tiffany.* (c) Încredințez și las moștenire tatălui meu, GRAHAM BLOOMWOOD, jocul meu de șah, CD-urile mele cu muzică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
făcut de emisiunile matinale britanice și micile scâncete ale lui Ernie. Dumnezeule, îmi pare foarte rău că ți-am vorbit așa ieri. M-am simțit nasol toată seara... — E OK. Serios, am și uitat. Mă trântesc pe parchet, strângându-mi capotul în jurul meu. Suze, fii atentă. Luke s-a certat cu mama lui. Și a contramandat nunta de la Plaza. Așa că, până, la urmă, putem în fine să facem nunta la Oxshott. — Poftiiim? Vocea lui Suze aproape explodează la celălalt capăt al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
faci. Cred că la ora asta dansezi țonțoroiu’! Cred că ești... — Sunt. Să zicem. Suze se oprește brusc din efuziune. — Cum adică să zicem? — Știu că totul s-a aranjat foarte bine. Știu că e extraordinar. Îmi răsucesc cordonul de la capot în jurul degetului. Dar, nu știu... nu mă simt chiar așa nemaipomenit. — Ce vrei să spui? Dă volumul de la televizor mai încet. Bex, ce s-a întâmplat? — Mă simt ca naiba, zic precipitat. E adevărat, am câștigat, dar parcă nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]