322 matches
-
la unison ridicarea artistului dintr-o perspectivă mercantilă, dorind să obțină, pentru localitatea în care trăiesc sau pentru ei personal, toate avantajele posibile. E un bun prilej pentru autor de a prezenta fațetele târgului de provincie, cu nuanțe mai mult caragialești decât sadoveniene. Admirabil e surprinsă psihologia creșterii și descreșterii interesului public față de Angelica Manolache, mama violonistului, în funcție de știrile care vin din străinătate. Atâta timp cât presa franceză anunță succesele artistului, toți îl consideră un simbol al orașului, iar mamei i se acordă
VLADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290605_a_291934]
-
Paladu - inițial caricatură a unui om politic al vremii, apoi „un moș Teacă țivil” -, prototip al bucureșteanului gălăgios și atoateștiutor, surprins în cele mai variate ipostaze. O tentativă de a crea tipuri contemporane reprezentative conțin și „istorioarele cinematografice” de atmosferă caragialescă, avându-l drept erou pe Matache Pisălog, mahalagiu de un grobianism inocent, refugiat la berărie pentru a scăpa de teroarea consoartei. Inventivitatea jovială caracterizează majoritatea prozelor scurte, mai cu seamă pe cele care aduc în scenă animale cu tabieturi și
RANETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
tentația senzaționalului, fantasticului și abisalului psihologic. Definitorie rămâne însă perspectiva moralistului și a umoristului, care uzează de o gamă largă de mijloace, de la zâmbetul îngăduitor, solidar cu duioșia, până la distanțarea sarcastică. Sub camuflajul ironiei și al jovialității sudice, cu tentă caragialescă (s-a vorbit de „miticismul” naratorului și al eroilor săi), se ascunde un liric și un sentimental care râde ca să nu plângă, dotat cu înțelepciunea celui ce privește viața, semenii și pe sine însuși ca spectacol. Povestirile avându-l ca
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
ale criticului, care se vor axa pe pragmatica textului. Asaltul „Caragialiei” este reluat, într-o manieră mai personală, în Caragiale, firește (1999). Cartea reciclează, mai întâi, studiile mai vechi, care, revăzute și aduse la zi, depistează maladiile esențiale ale omului caragialesc: hipersintaxia și hipersemantismul (în traducere aproximativă: entropia lumii operei comice), care conduc la efasarea, până la vidul lăuntric, a identității de sine a indivizilor și a identității lor exterioare, ambele devenind „lichide”, „pură convenție”. Partea a doua, relevant intitulată La răscruce
PAPADIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
stilul autorului, comparându-l cu „dansul pe tăișul sabiei”, e un florilegiu de eseuri, scrise (majoritatea și publicate) între 1987 și 2002, bazate pe tema cioraniană a unei filosofii a culturii românești. Discursul este fragmentar, compozit, deleuzian, ludic-aluziv în spirit caragialesc sau cinic-cioranian. Nu atât teoriile și ideile sunt original-șocante (autorul stă în umbra lui Cioran, Caragiale, Mihail Ralea, Mircea Martin, Luca Pițu ș.a.), cât maniera, care aspiră să provoace perplexitate absolută prin jocul lingvistic și paradox. Dar pentru că miza e
MIHAILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288130_a_289459]
-
noastră, ca și cele care ne-au precedat, aceleași păcate, aceleași vanitoase ifose, aceleași intoleranțe și aceeași apetență pentru spectacol public. Cu injurii, cu demascări, cu deziceri. Acestea, toate, erau pe deplin vizibile în urmă cu mulți, mulți ani. Sună caragialesc, dar așa mi se pare a fi: cine n-a avut caracter în tinerețe n-o să-l aibă nici la maturitate, nici la bătrânețe. Caracterul nu-i un sac pe care să-l peticești întruna. După cum talentul nu-i simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
disciplinei: cunoscând din interior dificultățile, dar și beneficiile studierii textului dramatic în școală, punându-și la bătaie și vocația teoretizantă, autoarea volumului oferă în special cititorilor parteneri în actul didactic un auxiliar foarte prețios în analiza și interpretarea operei literare caragialești. Cu meticulozitate, paciență și o dăruire ieșite din comun, Aurora Ștefan cartografiază, în acest op, un teritoriu pe care numai ignoranții îl pot cataloga, cum din păcate se mai întâmplă uneori, drept o Cenușăreasă a literaturii române: acela al dramaturgiei
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
și femei”<footnote Ibidem, p. 65. footnote>), avarul (fiind și prima întruchipare a „provințialului”). Caracterurile lui Mumuleanu cuprind momente de comedie de moravuri. Lingușitorii, Muierile, Nobilul vechi și sărac, alcătuind o amplă galerie de portrete în gustul clasic, anticipând comicul caragialesc. Tipurile fundamentale ale epocii apar în Comedia vremii (1833), cunoscută mai ales sub titlul de Franțuzitele, aparținând lui Costache Facca. Este prima piesă românească destinată interpretării pe scenă și realizată ca atare. Comedia vremii, inspirată din moravurile epocii, constituie o
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
autorul satirizează tipul unui june boier, demagog și interesat, care, jonglând cu fraze revoluționare, aruncate alături de altele dubioase, caută să tragă profit din schimbările care se anunțau. Acest tip va fi prezent și în teatrul lui Caragiale. În sfera tradițiilor caragialești, prin pitorescul uman și comedia vieții de mahala, intră comedia Badea defteriu sau Voi să fiu actor la Iași (1849). Tânărul Iorgu Șetrărescu „scriitor” (i. e. conțopist) și domnișor la modă din comedia O toaletă neisprăvită sau Obrăznicia slugilor îl anunță
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Klaine Swabe, după cum Zița a fost nevasta „pastramagiului” de Ghiță Țircădău. Și ceilalți eroi autentici din O noapte furtunoasă au predecesori în teatrul lui Alecsandri. Astfel, Rică Venturiano are asemănări cu Iorgu de la Sadagura. S-a mai observat că accentele caragialești devin frecvente în comedia politică. Venturiano cere la gazetă introducerea „sufragiului universal”, care este înțeles de Ipingescu ca „sufragiu”, „om care servește masa”, așa cum înțelege și Gheorghe al Saftei în Rusaliile sau satul lui Cremene. Deviza „vox populi, vox Dei
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
ales pe comicul de limbaj, în genul lui Alecsandri și prefigurându-l pe al lui Caragiale. Un loc important în rândul precursorilor lui Caragiale îl ocupă și B. P. Hasdeu. În domeniul creației comice, numeroase elemente identificate și în piesele caragialești sunt concentrate în Trei crai de la răsărit. Jupân Dumitrache ne apare în chipul băcanului bucureștean Hagi-Pană, conservator și zgârcit la culme. Opiniile politice și le rezumă printr-o expresie tipică: „doi pepeni într-o mână nu pot ține” (vorbind despre
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
dorit de Ministerul de Interne. Semănând cu Pristanda, unul dintre alegători, cu o casă de copii, Simeonovici, aprobă pe cei mari și pe prefect. La fel ca cetățeanul turmentat el este dezorientat politic, dar are de apărat niște interese. Tipic caragialești sunt scenele de la început (citirea și comentarea unui articol din gazetă) și din finalul comediei, care aduce împăcarea celor două tabere printr-o soluție de compromis. Exemplul de mai sus ne arată cât de dificil, dar promițător a fost drumul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
și din finalul comediei, care aduce împăcarea celor două tabere printr-o soluție de compromis. Exemplul de mai sus ne arată cât de dificil, dar promițător a fost drumul comediei în literatura română. Dar, așa cum remarca Al. Piru, „oricât de caragialești, toate acestea sunt doar frânturi, cărora numai geniul lui I. L. Caragiale a știut să le dea locul și sunetul potrivit în creția sa unică...”<footnote Piru, Al., Precursorii lui Caragiale, în „Viața românească”, IXV, nr. 6, București, 1962, p. 117
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
aparținând mimus-ului greco-latin. Acestor idei li se mai poate adăuga aceea că însuși Caragiale întrebuințează în locul termenului „personajele” pe acela de „oamenii dramaturgului” sau „păpușile lui”<footnote I. L. Caragiale, Oare teatrul este literatură?, în op. cit., p. 317. footnote>. Înrudirea comediei caragialești cu mimus-ul este ilustrată prin structura comediei D-ale carnavalului, în care sunt prezente pantomima, travestiul și unele personaje tip: bărbierul, prostul, servitorul, încornoratul, cuplul comic, femeile vesele. Personajele feminine sunt cele mai apropiate de vechile scheme comice dintre toate
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
poftește pe nimeni, dacă e vorba de pofte, se lasă mințit intrând în jocul celor ce conduc mașinăria puterii și astfel devine încă un personaj ridicol, dar o figură, memorabilă, una din cele mai vii din întreaga suită a timpurilor caragialești, un „homo comicus” ce nu poate ieși din spațiul ridicolului. În rest e simplu, rudimentar în judecăți ca modelul său Conu Leonida. Categoria lui Leonida e cea a „amploiaților”, blamată, disprețuită de Jupân Dumitrache. Prin Conu Leonida, Caragiale introduce în
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
plasării replicilor, a notării minuțioase, a exactității gesturilor și indicațiilor scenice pe care le folosește în construirea personajelor. Prin „comediatragică”, Mihail Sorbul este considerat un precusor în contextul artei dramatice europene al secolului al XX-lea. O replică adusă personajului caragialesc este Mitică Popescu, personajul comediei Mitică Popescu de Camil Petrescu. Însuși autorul a precizat că Mitică Popescu are ca predecesor pe Mitică al lui Caragiale, dar cu trăsături diametral opuse. „Miticismul” caragialean ce ilustrează spiritul mărunt, redus intelectual, dar cu
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Calup! Jupân Dumitrache a fost copiat după natură. Iar Balzac n-a spus el însuși că vrea să fie secretarul epocii lui? Va să zică secretar! Ce e misteros aici? În edițiile următoare, intrăm însă nu într-o interpretare literară a operei caragialești, ci într-una pur sociologic vulgară, față de care "dosarele" și "carnetele" pe care le-am ironizat mai sus sânt adevărate elemente ideale de întreținere a curiozității vii pentru creația artistică. Cine e Caragiale din studiile care însoțesc aceste ediții? Caragiale
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de arta cea mare nimic care poate fi făcut cu ușurință de oricine, chiar dacă istoria civilizației artistice ar fi creat de mult tipare și pentru astfel de elucubrații. Stăm prost, mon cher, continuă el într-un autentic și nesimulat stil caragialesc, dacă am ajuns să ne împăcăm cu ideea că nu mai avem ce spune și am început să-i imităm pe copii, cazând în mintea lor, care orice-ai zice nu pot crea nimic, lipsindu-le, fiindcă sânt prea mici
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
face obiectul studiului de față. Pentru lămuriri suplimentare, încercați la guvernul României, primul pe dreapta, după a doua curbă... Figuri cu drept de uitare Un cititor al blogului meu, mi-a făcut o imputare. Nu e vorba de clasica imputare caragialescă, precum că aș fi mult prea-prea, sau foarte foarte, ci totul la el se reduce la procedură, mânca-l-ar nenea de cititor cu tot cu ochelari. Mi-a imputat, că mă iau prea mult de preacinstitul, preablândul, preabunul, preaomenosul binefăcător al
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
ci te atrage, te amuză, te farmecă, te subjugă estetic, îți dă o plăcere pur intelectuală, gratuită, ludică, joc din ce în ce mai plictisitor, mai steril, când e reluat. Comicului tehnic al romanului adăugîndu-i-se comicul propriu al eroilor: toți sunt personaje de comedie caragialescă, având ticurile, resorturile mecanice ale eroilor caragialești, numai că - deosebindu-se de autorul Scrisorii pierdute - humorul călinescian s-a eliberat de veninul satiric, de cuțitul nemilos al zeflemistului, care avea o atât de vie conștiință a moravurilor. Caragiale e un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
te subjugă estetic, îți dă o plăcere pur intelectuală, gratuită, ludică, joc din ce în ce mai plictisitor, mai steril, când e reluat. Comicului tehnic al romanului adăugîndu-i-se comicul propriu al eroilor: toți sunt personaje de comedie caragialescă, având ticurile, resorturile mecanice ale eroilor caragialești, numai că - deosebindu-se de autorul Scrisorii pierdute - humorul călinescian s-a eliberat de veninul satiric, de cuțitul nemilos al zeflemistului, care avea o atât de vie conștiință a moravurilor. Caragiale e un nervos și un îndurerat social (nu moral
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Prin faptul că se aplică acelorași tipuri, aceleiași epoci (cu o diferență poate de o generație și, bineînțeles, într-o viziune despoliticianizată), cu aceeași tendință de a împinge comicul la delir, la absurd, humorul lui Călinescu se înrudește cu cel caragialesc. La ambii autori putem vorbi de amestecul de "moft" și de straniu uman în postură comică, la ambii putem observa inaptitudinea pentru tragic (la Gogol, comicul e tragic). Dar nici humorul lui Caragiale nu seamănă cu humorul sănătos, care sporește
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
constituirii acestui for a fost, probabil, în primul rând, răspunsul la presiunile politice ale unor grupuri politice care reclamau puterea, acuzând guvernarea provizorie de lipsă de democrație. Preluarea autorității de luare a deciziilor fundamentale de către CPUN, o instituție de tip caragialesc, rezultat nu al vreunei reprezentări, ci al compromisului dintre grupuri politice în lupta lor pentru putere, a fost o sursă puternică de alienare. În fapt, CPUN a reprezentat mai degrabă o negociere a tehnocrației cu grupurile politice anticomuniste radicale provenite
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Neculai”. Mai periculoasă decât șicul lui Țircădău e șpanga lui Chiriac, dar el, la conflict, nu o îndreaptă spre Veta, ci spre sine. Pentru Rică ar fi utilizat însă pușca din dotare. Mița aruncă la necaz cu vitriol. Restul personajelor caragialești se mulțumesc să-și pălmuiască amicii infideli sau adversarii politici, chiar la cafiné central. Cu excepția dureroasă a preotului din Păcat..., care își ucide copiii incestuoși cu pușca din două focuri fără avertisment. Chiar mai crud se poartă Leiba Zibal în
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Chiriac, sau (Alla) Stella confindente. Această romanță de Vincenzo Robaudi (1819-1882) e cântată la pian și vocal de domnișoara Pavugadi logodnicului său Mache Preotescu în prezența cumnatului ei, Lache. Ștefan Cazimir o trece în rândul kitschului care ar caracteriza personajele caragialești. Totuși opul se mai cântă și azi, iar în comuna San Benigno Canavese de lângă Torino funcționează chiar o filarmonică numită Vincenzo Robaudi. Orișicât, e mai puțin kitsch să cânți Robaudi la pian, în salon, decât Paderewsky din gură, pe coclauri
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]