1,124 matches
-
toată intriga asupra romanțului nostru, să juri că devine ca la Teatru...” (s.n.). Povestea de amor Își asociază comèdia, iar viața se teatralizează permanent. Viața e percepută ca spectacol. Conștienți parcă de faptul că lumea e o amplă scenă, eroii caragialieni din creația comică a scriitorului par a se urmări permanent În propriul rol. Prefectul Tipătescu, uluit de faptul că incredibilul e mai acut În realitatea imediată decât În realitatea ficțională, exclamă: „Atâta neglijență nu se pomenește nici În romane, nici
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
dublă, Crăcănel se declară din nou inflexibil (e crud), când Îl crede pe Iordache Bibicul: „Da! vreau scandal...”. Principala modalitate de creare, vehiculare și de Întreținere a scandalului rămâne - Într-o epocă a modernității ca cea În care trăiește personajul caragialian - presa scrisă: „Pe când deschid gazeta guvernamentală, să mă uit la ultimele informațiuni asupra scandalului, iată că...” (Atmosferă Încărcată); dar scandalul din presă 72 se mută În cafenea, sub forma unei răzvrătiri penibile nu Împotriva acțiunilor guvernului, ci Împotriva cititorului oficiosului
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
le-a transpus scenic - în elaborări rămase clasice -, cu pietate și cu scrupulul nuanței infinitezimale. Împreună cu Victor Iliu, realizează, în 1953, o versiune cinematografică a piesei O scrisoare pierdută, cu o distribuție de calibru. Ca regizor, A. - care montează capodopera caragialiană și în Finlanda, Polonia, Belgia - s-a bucurat de o durabilă autoritate (reliefată și de triumfurile repurtate în turneele efectuate la Paris, Veneția, în fosta URSS, la Belgrad, Budapesta, Viena). Dar comentariile sale așa-zicând teoretice (din „caietele de regie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285240_a_286569]
-
subiectul într-o superbă nuvelă de tinerețe 145), confruntarea cu propria moarte transformă clorotica făptură într-o banală țață pusă pe ceartă (nu într-o harpie!). Posibila "dramă" glisează aici înspre comedie, iar scena finală amintește, și prin limbaj, de caragialianul "proces" al clondirului cu mastică. Tot în notă comică (mai exact: parodică) dramatizează Lovinescu, în lipsa altor surse de inspirație, episodul mitologic al răzbunării încornoratului Vulcan (în Homer travestit), episod focalizat așadar pe același pattern al triunghiului conjugal, cu motivul adiacent
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Academiei Române (I-IV, 2000-2002; Premiul Academiei Române). Volumele Publicistică și Corespondență cuprind peste cincizeci de articole noi și aproape două sute de scrisori necunoscute, iar în note și comentarii au fost introduse texte care vorbesc despre geneza operei și despre receptarea scrierilor caragialiene de-a lungul timpului. Ampla exegeză Liviu Rebreanu în atelierul de creație stabilește o relație de determinare între biografia marelui scriitor și opera sa. I. operează cu mijloacele de investigație ale istoricului literar, cercetând minuțios și atent întreaga arhivă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287526_a_288855]
-
în evidență particularitățile discursului teatral de tip comportamentist și psihologic, originalitatea materialului dramaturgic, fascinația străfundurilor enigmatice, a reacțiilor iraționale, a determinărilor obscure, surprinse cu ironie enormă, simț al paradoxului ori cu sugestie fină. Se revelează astfel un dramaturg în descendență caragialiană, având remarcabile afinități cu teatrul expresionist și cu teatrul absurdului. SCRIERI: Dramaturgia românească între 1900-1918, Cluj-Napoca, 1983; Actori pe scena lumii, Cluj-Napoca, 1990; Lucian Blaga și teatrul, I-II, București, 2000-2003; Chipurile Traviatei. Reprezentația lirică, Cluj-Napoca, 2002; Dramaturgia prozatorilor. Gib
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
accuse fără drept de apel. I se oferă, de astă dată, lui Seneca ocazia de a parodia, într-un stil impecabil, retorismul discursurilor pe care le practicau politicienii vremii. Un stil care amintește, fără doar și poate, de politicienii dramaturgiei caragialiene, prin jocurile subtile de limbaj, prin distragerea atenției de la lucrurile cu adevărat importante, prin însăși structura alambicată și învăluitoare a fiecărei fraze. Ironia naratorului, care îi atribuie acestui discurs "foarte multă elocvență", întregește un tablou parodic omniprezent, ieri ca și
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
B... în rol de Cațavencu", Jurnalul Național), replici memorabile: Într-o "criză teribilă, monșer!", avem "turtă dulce, panorame, comédii..." (Jurnalul Național). Titlul este un bun exemplu de performanță discursivă prin dubla asociere de "discurs repetat": pe de o parte, exclamația caragialiană "criză teribilă, monșer!", pe de altă parte (tot de la Caragiale citire): "Turta dulce, panorame, comédii...", replică ce pare să fi adus un ton optimist în vremea când "românul se distra la spectacole populare de bâlci și cumpăra din dughene turtă
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
se spune în cărți, nefericit prin definiție. Or, colegul lor nu arată deloc a fi nefericit și nici nu lasă impresia că trece prin crize mistice. E, dimpotrivă, vital, zeflemitor, pus pe farse, îi place să tachineze în buna tradiție caragialiană, este bine hrănit și dovedește un mare apetit pentru bunurile lumești, în fine, în dragoste nu pare a fi o victimă. Mai mult, se poartă tiranic, face exces de autoritatea lui de tânăr frumos, inteligent, fermecător. Este un elev mediu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
literare, București, 1957; În jurul romanului, București, 1959; Grigore Alexandrescu, București, 1960; Momentul Caragiale, București, 1963; Artă și arte, București, 1965; Teoria literaturii, București, 1965; Prelegeri de estetică, București, 1967; Literatura de frontieră, București, 1969; Construcție și lectură, București, 1970; Dimensiuni caragialiene, București, 1972; Configurații și rezonanțe, București, 1973; Proză și luciditate, București, 1974; Mobilitatea privirii, București, 1976; Reîntâlniri cu France și Shaw, București, 1978; Texte și întrebări, București, 1979; Reverberații, București, 1981; De-a lungul unui secol, București, 1983; Voltaire-1983, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287610_a_288939]
-
al fiecărei zile. Tocmai de aceea, orice întâmplare care bruschează obișnuințele se supradimensionează incredibil, trezind o neliniște vecină cu panica (Spre Slatina). Ca și Gună Mosor (din Miraj), consilierul de curte Ambrozie (din În goana trenului) se înrudește cu nevroticii caragialieni care, dintr-o spaimă, dintr-o mânie, pot să dea în fandacsie. Plictisul e mare și oamenii își mai alungă urâtul ținându-se de pozne sau - nevindecabil miticism - discutând politică. Comice, până la un punct, sunt șiretlicurile la care, urmărind să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
de la cârciumă. Alteori naratorul nu se identifică total cu personajele, și atunci tonul lui este unul amuzat, ironic cu tandrețe și hâtru, prin simularea seriozității, prin adoptarea unor clișee proprii exprimării pretins îngrijite, de fapt kitsch. Prozatorul - a cărui ascendență caragialiană a fost semnalată de Mircea Martin încă de la debut - încearcă să transpună spiritul lui I. L. Caragiale în contextul vremurilor de azi. Și nuvela Fratele meu geamăn vădește aceeași filiație, dar modelul e dat de proza cu o desfășurare dramatică, unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
Caragiale a fost un scriitor realist și moralizator, un mare creator de oameni și de viață, cu spirit de observație necruțător (O scrisoare pierdută, D' ale carnavalului, O noapte furtunoasă, Conu Leonida față cu reacțiunea). În orice epocă întâlnim personaje caragialiene, care se caracterizează prin vicii, ridicol, prostie. Pentru a ilustra moravurile societății, dramaturgul utilizează satira și sarcasmul, creionează tipuri umane, tipologii, a vrut să contribuie la îndreptarea moravurilor sociale. O noapte furtunoasă este o comedie a moravurilor de mahala, care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
puie coarne, să nu le poți duce", "să ne vedem când mi-oi vedea ceafa... fără oglinzi". El a prelucrat în viziune comică această temă a diavolului însurat sau a femeii smintite, textul încadrându-se în "capitolul oriental al mitologiei caragialiene" (Mircea Tomuș). Fantasticul relevă acțiunea malefică a personajelor feminine asupra bărbaților, care scapă înțelegerii raționale. Vrând să afle adevărul despre comportamentul uman, Dardarot trimite un drac pe pământ, travestit în negustor. Acesta nu era "nici matuf, dar nici prea țângău
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
realism: pe de-o parte, interesul pentru om, pe de alta, interesul pentru mediul social (societatea și zona familială). Zaharia se caracterizează în primul rând, prin șiretenie, fiind în societate "venerabilul", "onorabilul" și în familie "neica Zaharia". În rândul personajelor caragialiene se manifesta, uneori, o criză a comunicării la nivel rațional și afectiv, ca o consecință a unui vid existențial. Acestea au o singură vocație: vorbăria, plăcerea de a "trăncăni" lungi monologuri, alcătuind un univers de marionete, o "lume pe dos
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
este prost, egoist și limitat sufletește. BIBLIOGRAFIE: Cazimir, Șt., Caragiale Universul comic, E.P.L., București, 1967; Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Editura Minerva, 1982; Cioculescu, Șerban, Viața lui I.L. Caragiale. Caragialiana, Editura Eminescu, București, 1977; Constantinescu, Pompiliu, Scrieri, vol. II, E.P.L., București, 1967; Cornea, Paul, postfață la vol., Nuvele. Povestiri, Editura Minerva, București, 1985; Elvin, B., Modernitatea clasicului I.L. Caragiale, E.P.L., 1967; Fanache, V., Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984; Iorgulescu, M.
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Paul, postfață la vol., Nuvele. Povestiri, Editura Minerva, București, 1985; Elvin, B., Modernitatea clasicului I.L. Caragiale, E.P.L., 1967; Fanache, V., Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984; Iorgulescu, M., Eseu despre lumea lui Caragiale, Editura Cartea Românească, București, 1988; Iosifescu, S., Dimensiuni caragialiene, Editura Eminescu, București, 1972; Ibrăileanu, G., Studii literare, Editura Albatros, 1976; Lovinescu , E., Critice, vol. I, Editura Minerva, București, 1982; Mancaș, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983; Manolescu, Florin, Caragiale și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Vianu, Tudor, Istoria literaturii române moderne, E.D.P., București, 1971. Cioculescu, Șerban, Introducere în poezia lui Tudor Arghezi, Editura Minerva, București, 1971. Cioculescu, Șerban, Prozatori români, de la Mihail Kogălniceanu la Mihail Sadoveanu, Editura Eminescu, 1977. Cioculescu, Șerban, Viața lui I.L. Caragiale. Caragialiana, Editura Eminescu, București, 1977. Cioculescu, Șerban, Itinerar critic, vol. III, Editura Eminescu, București, 1992. Ciocârlie, Livius, Negru și alb. De la simbolul romantic la textul modern, Editura Cartea Românească, București, 1979. Ciocârlie, Corina, Femei în fața oglinzii, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1998. Ciopraga
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
noapte, Editura Cartea Românească, București, 1974. Iorgulescu, M., Al doilea rond, Editura Cartea Românească, București, 1976. Iorgulescu, M., Scriitori tineri contemporani, Editura Eminescu, București, 1978. Iorgulescu, M., Eseu despre lumea lui Caragiale, Editura Cartea Românească, București, 1988. Iosifescu, S., Dimensiuni caragialiene, Editura Eminescu, București, 1972. Irimia, Dumitru, Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iași, 1979. Istrate, Gavril, Studii eminesciene, Editura Junimea, Iași, 1987. Ivașcu, George, Istoria literaturii române, I, Editura Științifică, București, 1969. Ivașcu, George, Titu Maiorescu, Editura Albatros, București, 1973. Lovinescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și în cazul lui Slavici. Bogăția manuscriselor lui Eminescu și a informațiilor pe care ele le oferă l-au condus pe Ștefan Badea la realizarea unui studiu despre "semnificația numelor proprii eminesciene"164, tot așa cum cele două repertorii de nume caragialiene au dus la fundamentarea numeroaselor studii despre arta creatorului lui Cațavencu. Poveștile despre nopțile nedormite în care Caragiale căuta nume pentru personajele sale din comedii sunt de mult cunoscute și vehiculate pe scară largă. Este clar pentru oricine că atât
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
dreptul de a fi246. Maiorescu va publica articolul său întru apărarea lui Caragiale abia în 1885. Slavici e printre primii, puțini, care văd în comedia O noapte furtunoasă "o producție izvorâtă din intuițiunea adevărului". Pentru pocitaniile omenești ce populează lumea caragialiană, Slavici găsește și în 1879, ca în 1912, argumente solide care să le susțină valoare: sunt oameni pe care îi găsim în mahalalele Bucureștilor, sunt lucruri adevărate care se petrec în fiecare zi aproape de noi, este o viață netrebnică, dar
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
de generalitate și semnificație diferite: jocurile propriu-zise, jocurile textuale și jocurile propriei sale cariere literare sau politice”. Pe acest traseu o sugestie i-a putut veni de la Al. Călinescu, care decelase procedeul de reabilitare a speciilor foiletonistice minore în publicistica caragialiană de început. M. extinde observația criticului ieșean la întreaga literatură a lui Caragiale. Scrutarea creației și a biografiei scriitorului îl conduce la concluzia unei dualități a omului și a artistului Caragiale. Substanța însăși a eseului o constituie explicitarea acestei mobilități
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287991_a_289320]
-
a ordinii prestabilite. Mitul rămâne astfel solar iar fantasticul nu e niciodată terifiant, dezmințind definițiile prea rectilinii, după care fantasticul ar fi inseparabil de spaimă. La polul celălalt, întâlnim, ca și la Caragiale, alianța comicului cu fantasticul. De exemplu, dracul caragialian are o slujbă măruntă în lumea subterană și tremură în fața lui Dardarot, iar pe pământ este terorizat în mod continuu de Acrivița. Îngerii decăzuți ai lui France practică întotdeauna meserii umile: Nectaire e grădinar, Mirar artist în Cartierul Latin, iar
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
voie, mă-nțelegi, să mai zici o vorbă măcar despre o femeie care...’’ Ea este însă mult mai izbitoare în basmele nefinisate, putându-se cu ușurință observa. Spre deosebire de ultima Poveste, narațiunea din Abu Hasan curge cu degajare specifică unei opere caragialiene. Însă Abu Hasan se adresează ,,foarte dulce’’ roabelor, ca în Monopol, cu ,,drăguță’’ și cu ,,mătăluță’’. ,,Salbă de mărgăritare, în sănătatea mătăluță... Te rog, fă-mi și matale tot așa hatâr !’’ În Poveste: ,,A râs toată lumea, iar I.P.S. zice: Ei
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
fratele atunci când interesele domniei o cer și să simuleze o durere protocolară. Textul reprodus de către Zarifopol după manuscris, a fost publicat de Ion Luca tot în Abu-Hasan. Versiunea existentă în Opere este foarte interesantă pentru a putea pătrunde în laboratorul caragialian, în locul unde se crea de fapt aceasta. Zarifopol consemnează toate ezitările, tăieturile și revenirile cuprinse, adnotațiile lui Caragiale, printre care aceea atât de caracteristică: ,,N.B. cu mare băgare de seamă la tot ce se poate suprima, cât de mult’’. În
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]