1,124 matches
-
sec, cinic, unde mafiotul cu experiență, zâmbet larg, paternalist și ochelari fumurii explică în câteva cuvinte esența organizației: ucide și stăpânește. Comentariul regizorului lipsește, impresia fiind că a pus sub lupă toată această lume declanșând un efect opic de tipul caragialianului "simt enorm și văd monstruos". Neorealismul lui Matteo Garrone este îmbibat în cruzime, nu una contrafăcută, cosmetizată ca să creeze efecte, ci una denundată de orice rest de romanță și pitoresc, o vivisecție fără anestezie. În primele scene ale filmului chipurile
Viața ca o pradă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7302_a_8627]
-
fetișizarea limbajului. Odată cu aceasta începe al doilea plan al cărții. Realismul e categoric pus între paranteze. Din punctul meu de vedere, un paragraf cum e acesta (selectat de Bogdan-Alexandru Stănescu pentru a proba afinitatea lui Lăcustă cu marele comediograf) e caragialian în coloratura verbală, nu în dinamică: " - Ai omorât fata... șopti Girevengu, urmărind cum firul de sânge se lățește pe pânza mototolită. Tocmai de sfânta zi a Crăciunului. Petreceam și noi la televizor, cu veselie și muzică, că ne simțeam oameni
Arta programării textuale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7122_a_8447]
-
obsesii structurante, va trebui să reamplasăm și să redistribuim gestica firească a unui om restituit biografiei sale: tânăr, bărbat, român, moldovean în malaxorul gazetăriei bucureștene, îndrăgostit nu numai de lirica sa, ci și de Bălăuca aceasta căreia îi scrie epistole caragialiene în formă și eminesciene în conținut. Bun cunoscător și mai vechi admirator al textelor lui Caragiale, Dan C. Mihăilescu face câteva paralele pline de savoare între personajele "ultimului fanariot" și eul epistolar al unui scriitor și gazetar care-i disprețuiește
Eminescu pentru toți by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7362_a_8687]
-
teribilă luciditate autoscopică, Eminescu fiind totodată bolnavul cronic, fizic și sufletește, și medicul de oameni care analizează și expune boala. În aceste contorsionări și autoreflectări epistolare, Eminescu este, așa-zicând, un personaj al lui Eminescu însuși, scăpând de mărcile (devenite) caragialiene ale discursului amoros și recăzând în abisul propriei filozofii. Dan C. Mihăilescu va cita o suită de fragmente din scrisorile caracteristice pentru această reasumare, încheind cu cea mai impresionantă pagină din corespondența inedită. E o pagină în care marele poet
Eminescu pentru toți by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7362_a_8687]
-
o sintagmă bine sudată, prin utilizarea ei largă în jargonul politic, în demersul publicistic și în discursul public. Cei din generația mea și eu însumi credeam inițial că Europa care stă cu ochii pe noi este o filă de comedie caragialiană, o pagină de ficțiune satirică. După decembrie 1989 și, practic, în apropierea fiecărei date importante din istoria românească postrevoluționară, când politicienii și oratorii, gazetarii și analiștii, oamenii de stat și reprezentanții ONG-urilor au insistat până la saturație asupra Europei care
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7490_a_8815]
-
ale comunității și societății. Treptat (și, sper, ireversibil), modul occidental de a munci, a gândi, a acționa și a interacționa va diminua șmecheria autohtonă, tactica lucrului făcut de mântuială, fatalismul etatist și complexul alternant, de inferioritate și superioritate, al rromânului caragialian. Una dintre cele mai clare diagrame ale acestui proces apare în sfera literaturii și a celorlalte arte. Despre celelalte arte nu am competența să vorbesc, dar e limpede pentru toată lumea de bună credință că avem un nou val de regizori
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7490_a_8815]
-
Cosmin Ciotloș Doar a zecea parte din totalul de personaje caragialiene se regăsește în masivul dicționar publicat acum, în ediție definitivă, de Gelu Negrea la Cartea Românească. Filologic vorbind, cifra e îngrijorător de mică, în pofida tuturor precauțiilor pe care autorul și le ia în prefață: Sugestia există deja pe coperta volumului
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
precauțiilor pe care autorul și le ia în prefață: Sugestia există deja pe coperta volumului, adjectivul Ťsubiectivť din titlu vrând să însemne două lucruri. 1. Libertatea de selectare, dintre cele aproape o mie patru sute de personaje care apar în textele caragialiene, a celor circa o sută cincizeci pe care le-am considerat semnificative pentru creația scriitorului și cărora le-am consacrat articole de sine stătătoare; toate celelalte (dintre care unele se înscriu în serii tipologice deja tratate separat, altele nu dispun
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
observație formidabilă: "V-ați întrebat vreodată ce va să însemne inocenta sintagmă Ťrepaus dominicalť? Păi, ce să-nsemne: ziua a șaptea, duminica, destinată de Cel de Sus odihnei - repausului, care va să zică! Ion Vartic glosează inteligent pe chestia asta: ŤMetaforic vorbind, omul caragialian moare duminica spre a se naște lunea. Căci în biografia sa cotidiană, duminica reprezintă ziua malefică ș...ț Negată ca idee de repaus, duminica nu va mai fi duminică...ť etc. La fel procedează V. Fanache în Vesela sau Trista
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
a se naște lunea. Căci în biografia sa cotidiană, duminica reprezintă ziua malefică ș...ț Negată ca idee de repaus, duminica nu va mai fi duminică...ť etc. La fel procedează V. Fanache în Vesela sau Trista duminică în lumea caragialiană. Toate bune și frumoase numai că în bucata literară care prilejuiește respectivele pertinente considerații nu este vorba despre nici un fel de duminică: acțiunea din Repausul dominical se petrece în cu totul altă zi a săptămânii! Căci iată ce zice Caragiale
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
seara...ť și tot restul este încadrat în cele 24 de ore care succed momentul temporal menționat. și încă ceva: buclucașul Repaus dominical este publicat în Universul din 25 mai 1909. Dacă pornim de la ideea (omologată de numeroase alte momente caragialiene) că prozele din Universul se nasc din realitatea imediată și că datarea lor - explicită sau implicită - este corectă, ne mai întâmpină o ciudățenie: în anul de grație 1909, ziua Sf. Împărați Constantin și Elena - în speță 21 mai - nu cade
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
chef monstru. De la De ce trag clopotele, Mitică? (1981) al lui Lucian Pintilie puține filme mai au un filon caragialesc atât de accentuat, atât de pur. În fața camerei, Mănescu inventează un episod revoluționar inexistent, care ne trimite la o esențială provincie caragialiană, Ploieștul republicanei Mița Baston, unde s-a turnat strașnica revoluție cu aportul "boborului" burzuluit. În provincia Caragiale, fie că se cheamă Ploiești, Vaslui sau altcumva, evenimentele își pierd adâncimea, consistența și orice relevanță, împrumutând rezistența mucavalei. Mănescu care se pune
Locul unde nu s-a întâmplat mai nimic by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7253_a_8578]
-
cât ea ascunde o resemnare tragică, momentul de frumusețe se va scurge în noroiul cotidian în care trăiesc îngropați toți locuitorii urbei cu destinele lor manufacturate cu mici diferențe după aceeași rețetă meschină a eșecului sau a succesului carnasier. Filonul caragialian are la capătul lui un nerv tragic, o tragedie corozivă pentru că stâlcește prin grotesc și farsă. În doi timpi și trei mișcări, regizorul întorce foaia, îngheață râsul și scârba deopotrivă și relevă o solemnitate de o tristețe dizolvantă. O altă
Locul unde nu s-a întâmplat mai nimic by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7253_a_8578]
-
ridică evenimentul la dimensiunea aproape extatică a unei beatificări sau cel puțin a unei transfigurări. "Plaiul", spațiul mioritic vuiește surd de sunete care vin parcă din adâncul pământului, sunete chinuitoare care îndreptățesc pentru eroina tragediei în curs de desfășurare sintagma caragialiană "simt enorm și văd monstruos". Katalin Varga (Hilda Péter) a fost victima unui viol în urmă cu 10 ani, soldat cu nașterea unui copil. Soțul află adevărul în urma unei confesiuni imprudente făcută la 10 ani de la incident și își alungă
Pe-un picior de plai... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7139_a_8464]
-
piesa lui Rebreanu se dovedește ambiguă, deoarece Doinaș se confrunta cu o constrângere interpretativă. În 1956, trona imperativul ca orice comedie de moravuri de dinainte de instaurarea „democrației populare" să fie socotită o satiră la adresa „claselor exploatatoare". Or, având o influență caragialiană indiscutabilă, era obligatoriu ca piesa să fie situată Pe linia satirei românești: „Marin Iorda a scos în evidență identitatea de substanță dintre cele două piese [O scrisoare pierdută, n.m.], ceea ce - artistic vorbind - nu este deloc neindicat". Cronicarul introduce o distincție
Ștefan Aug. Doinaș și Ștefan Popa. Două semnături, același autor by George Neagoe () [Corola-journal/Journalistic/5986_a_7311]
-
de „Convorbiri literare”, unde prezența lui Iorga îl indispunea, Dragomirescu fondase, în 1907- 1908, „Convorbirile critice”. Le va adăuga această „Falangă” ce nu rezistă decât în primele luni din 1910, părăsită treptat de redactori. Scena schimbului de scrisori înaintepomenit e caragialiană: Minulescu îl ponegrește pe N. Davidescu, învinuit că i-ar fi furat manuscrisele la Romanțe pentru mai târziu. Revista se dezice, publicând o notă prin care-l exclude pe Minulescu dintre colaboratori. În mai puțin de-o lună, Minulescu este
Anul literar 1910 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5740_a_7065]
-
Simona Vasilache La sfârșitul lui 1930, Mateiu Caragiale publică, în Gândirea, un prim fragment dintr-o poveste rămasă neterminată, Sub pecetea tainei. Decorul acestei povești e caragialian pe de-a întregul: o berărie, chiar dacă una pricopsită, în care un amic ieșit la pensie din poliție deapănă amintiri. Numele lui ? Rache, întregind o serie. Un Lache mai pedant, mai asprit, om de viață, dar și de lecturi solitare
Celălalt Anghelache by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6213_a_7538]
-
anul 1907. Ar fi de dorit să mai citim, în cadrul acestui dosar sau în continuarea lui, și texte despre situația actuală a populației rurale, așa cum arată ea astăzi, împărțită între subzistență și migrație. Până atunci, însă, recomandă m recitirea textului caragialian, măcar și pentru dubla aniversare - a răscoalei și a scriitorului - pe care o marchează acest an.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4849_a_6174]
-
teroarea vidului moral. Fugim, asemeni personajelor lui Caragiale, de vidul din noi înșine pentru a ne regăsi - neschimbați! - în vidul din vorbele care par a spune totul necomunicând, în fapt, nimic: a vorbi fără a comunica, aceasta este drama personajului caragialian și - asta e! - tragedia noastră. Mircea Iorgulescu îl citește pe Caragiale pornind din prezent și întorcându-se în prezent: violarea interiorității, expunerea ei din frica de oglindă (un cuvânt care apare rar la Caragiale și numai cu intenția deformării, a
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
Și se rostogolește până la un deznodământ de comedie, pu- țin forțat, în care spiritul practic al Magdei taie (sic!) nodul gordian, scoțîndu-l pe Andronic, la fel de simplu cum a nimerit acolo, dintr- o lume care nu-l privește. Mecanismul este pur caragialian. Bucșan, afaceristul care controlează tot orașul - dar care n-are nimic din, de pildă, Claire Zachanassian, fiindcă este flexibil, din frică, nu dârz, din ură - se simte ameninț at de noutate. De un nume pe care nu-l știe, de
Detalii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5402_a_6727]
-
ș. Cioculescu purcede figura unui satiric, ins al zeflemelei incontinente, creator al unei lumi de fantoșe rizibile, al unui guignol autohton. Atitudinea lui Gelu Negrea e tranșantă: o aproape sistematică respingere a înțelegerii moral-depreciative, mizantropice, clădite pe cinism a personajului caragialian, punîndu-se în chestiune „criticismul excesiv al comentatorilor lui Caragiale", ce „împing personajul într-o zonă a ridicolului și penibilității deloc meritate". E o perspectivă înrudită cu cea a carității absolutorii pe care o propunea N. Steinhardt. Cațavencu? „Dacă avem tăria
Un dicționar atipic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6407_a_7732]
-
Negrea e, la rîndul său, un fel de hipertrofie care se străduiește a distruge „armonia" unei imagini critice solide, devenită, grație școlii, un „bun național". Rămîne la latitudinea cititorului să-i accepte ori nu generoasa versiune. În orice caz, bibliografia caragialiană o va înregistra ca pe un aport major. Gelu Negrea: Dicționar subiectiv al personajelor lui I.L. Caraggiale (A-Z), Ed.Cartea Românească, 2009, 384 pag.
Un dicționar atipic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6407_a_7732]
-
apariției, n-a trecut neobservat. Prin urmare, a o întâmpina acum cu ingenuitate ar fi ușor ridicol.) Două lucruri numai aș vrea să remarc. Întâi. Marta Petreu nu se sfiește să afirme în clar calitatea numărul unu a spiritului creator caragialian. Inteligența. (În paranteză fie spus, o calitate care n-are îndeobște nume bun când e vorba de scriitori). O inteligență aproape cumplită. În ultimul dintre eseurile de aici, după un excelent decupaj prin opiniile contemporanilor, autoarea încheie en fanfare: „Citind
Filosofie și conștiință artistică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4746_a_6071]
-
deloc exagerată, născută în mare parte din constrângerile mondene ale vremii ei, care e la belle époque, să nu uităm. Alexandru Dragomir a interpretat eronat curat al lui Pristanda ca pe o formă de obediență slugarnică. În realitate, nici un personaj caragialian nu e reductibil la stereotipia unor replici. Nici Cetățeanul turmentat nu poate fi considerat ostatecul replicii care ne vine automat în minte („Eu cu cine votez?”). Când, excedat, Tipătescu îi strigă: „Votează cu cine poftești!”, vine imediat replica: „Eu nu
Din nou despre Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4815_a_6140]
-
făcut să mă gândesc la ceea ce scria Mircea Eliade în Istoria religiilor: „o regenerare periodică a timpului presupune într-o formă mai mult sau mai puțin explicită o nouă creațiune..., o repetare a actului cosmologic”. Ion Cocora NOTA AUTORULUI. Limbajul caragialian a devenit, de mult, parte din retorica uzuală, marele clasic îmbogățind - și din acest punct de vedere - patrimoniul lexical românesc. Aproape că nu există automatisme de exprimare ale personajelor caragialiene care să nu fie folosite - cu sens peiorativ, ironic, sarcastic
A DOUA SCRISOARE PIERDUT| sau TRENUL TOGOLEZ NU OPREȘTE LA PARIS Comedie post-caragialiană în patru acte (fragmente) by Eugen Șerbănescu () [Corola-journal/Journalistic/4434_a_5759]