KorAP: Find »[drukola/base=caragialism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 9 >

201 matches

Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596

la cele mai subtile, vizând patentarea anumitor experimente scripturale sau prelucrarea și recontextualizarea unor personaje, dar, mai ales, recuperarea invariantelor caragialiene prin pastișarea deliberată și asumată constructiv, încadrează decisiv căutările și tendințele prozatorilor târgovișteni printre reperele traseului literar postcaragialian. Amprenta caragialismului marchează vizibil proza jucăușă și deconcertantă a lui Mircea Horia Simionescu precum și romanele, pseudotratatele și miniaturile umoristice ale lui Costache Olăreanu, dar mai puțin sesizabil jurnalele și romanele cerebrale ale lui Radu Petrescu, sau lucrările celorlalți scriitori afiliați ulterior "Școlii

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
cititorul și demersul inedit îndreptat înspre dezvăluirea ostentativă a strategiilor scripturale, fac din Caragiale "primul nostru poietician"22, atât în planul producției literare, cât și în cel al teoriei, expusă direct în Câteva păreri și O bună lectură. În concluzie, caragialismul se manifestă în proza scriitorilor târgovișteni în primul rând prin asimilarea constructivă a unor intuiții "textualiste" precum mozaicarea discursului, inventarierea și fărămițarea continuumului ficțiunii, indeterminarea, ambiguizarea sau transparența textuală, conștientizarea actului creativ. Experimentul caragialian devine model stimulativ, exercitând, cum am

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
print-un înalt grad de originalitate în peisajul extrem de diversificat al literaturii române la cumpăna deceniilor șapte-opt și cu mare putere germinatoare în spațiul literar al optzeciștilor "postmoderniști". 6.2.2. Personajul care "viază" Un alt domeniu de manifestare a caragialismului în paginile scriitorilor târgovișteni este cel tipologic. Așa cum anticipam în capitolul median, Miticii, amicii, semidocții, politicienii, pristandații, "rinocerii", încornorații "magnifici" care populează inconfundabila lume caragialiană, își transmit genetic trăsăturile prin urmașii lor dintr-un univers ficțional cu alte coordonate istorice

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
magnifici" care populează inconfundabila lume caragialiană, își transmit genetic trăsăturile prin urmașii lor dintr-un univers ficțional cu alte coordonate istorice și de idiostil. Am arătat deja că aceste suprapersonaje s-au dovedit, de altfel, cele mai fertile mărci ale caragialismului, trecând definitiv în patrimoniul valorilor atestate și reciclate printr-o activitate productivă de resemantizare, în afara oricărei intenții epigonice. În capitolul respectiv anunțam că exemplificarea recurenței acestor personaje epitom în literatura postcaragialiană poate fi completată cu ipostaze ficționale din proza scriitorilor

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
39, gen Ana Pauker: "Astfel ne apare limpede, tovarăși, că poporul și lupta spre mai bine constituie principala forță motrícă (schimbă accentul) mótrică în transformările spre stări superioare care au survenit și survin de-a lungul istoriei..."40. În concluzie, caragialismul tipologic este fructificat în contextul ficțional al târgoviștenilor, care-i exploatează semnificațiile în scopul demistificării istoriei, printr-un demers recuperatoriu totodată, prin care i se pulsează o nouă viață și i se reconfirmă "actualitatea eternă"41. 6.2.3. Pasageri

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
care-i exploatează semnificațiile în scopul demistificării istoriei, printr-un demers recuperatoriu totodată, prin care i se pulsează o nouă viață și i se reconfirmă "actualitatea eternă"41. 6.2.3. Pasageri într-un "accelerat al complimentelor" O formă de caragialism explicit este imitarea ostentativă, mergând pe o linie ascendentă de la recunoașterea expresă a modelului, cum procedează adesea Costache Olăreanu 42, până la parodierea și pastișarea exemplară, demonstrativă pentru asimilarea conștientă și transmutarea creativă a lecției înaintașului. În general asociată cu ideea

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
și scriptor al comediei umane, ci de-a dreptul caragializat, întruchipându-i simultan pe gazetarii "scârța-scârța pe hârtie" și pe tribunii gen Cațavencu, Farfuridi, Dandanache, dar și eminescianizat, în postura unui "Mitică sumbru, corect gramatical"46. Cristalizarea locului geometric al caragialismului în această scriere simbiotică, justifică încadrarea autorului târgoviștean într-o posibilă direcție literară postcaragialiană. Mircea Horia Simionescu face dovada, astfel, că și-a însușit opera maestrului și că o poate continua exemplar, pe cont propriu. 6.2.4. Reciprocitatea datoriei

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
justifică încadrarea autorului târgoviștean într-o posibilă direcție literară postcaragialiană. Mircea Horia Simionescu face dovada, astfel, că și-a însușit opera maestrului și că o poate continua exemplar, pe cont propriu. 6.2.4. Reciprocitatea datoriei textuale Depistarea elementelor de caragialism în proza scriitorilor târgovișteni presupune un exercițiu de marcare a transcendenței textuale în ansamblul operelor analizate. Hipotextul caragialian se configurează atât ca prefigurare a unor tehnici scripturale "clasicizate" prin contribuția "Școlii de la Târgoviște", cât și ca sursă de modele tipologice

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
certificate, au putut fi recunoscute în manifestările literare ulterioare. În linii mari, am remarcat în cazul fiecărui mod al comicului, aportul caragialian esențial și raportarea aproape exclusivă a celorlalți scriitori la modelul său. Pentru completarea paradigmei comicului, dar și a caragialismului, am împletit în capitolul următor cele două noțiuni, deoarece componentele centrale ale celei din urmă tipologia, tematica și expresia artistică particularizează, de fapt, într-o manieră decisivă, clasele mai generale ale comicului de caracter, de moravuri și de limbaj, astfel încât

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
am selectat în următorul capitol câteva dintre exemplele concludente, pune în lumină importanța de necontestat în alchimia și dinamica literară românească, a prelucrării și a revigorării tradiției inaugurate de Caragiale. Restrângând progresiv câmpul de investigație, am completat afilierile regresive la caragialism din primele capitole, cu cele care demonstrează calitatea de precursor al lui Caragiale, pe de o parte în privința literaturii absurdului, pe de altă parte în privința "postmodernismului românesc". În consecință, etape intermediare, precum proza urmuziană și cea a reprezentanților "Școlii de la

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
raportării la elemente anticipatoare din opera lui Caragiale. Cu alte cuvinte, grila de lucru care presupunea îmbinarea reperelor comicului cu cele ale absurdului, a funcționat ca o rețea menită să rețină acele reprezentări literare prin care este menținută vie imaginea caragialismului. Fie că s-a marcat diseminarea intertextuală nu doar în operele unor scriitori vizibil influențați de Caragiale, precum G. Ranetti, Al. O. Teodoreanu, Tudor Mușatescu, Teodor Mazilu, Ion Băieșu, ci și în lucrări ale unor autori pentru care o astfel

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
lucrări ale unor autori pentru care o astfel de înrudire pare surprinzătoare, fie că a fost subliniat precursoratul în raport cu Urmuz, Eugen Ionescu, în privința absurdului și cu reprezentanți ai "Școlii de la Târgoviște" și ai generației 80', din perspectiva postmodernismului românesc, prezența caragialismului în literatura veacului trecut credem că a reieșit cu prisosință. Am putut constata astfel că termenul-umbrelă de "postcaragialian" caracterizează descendența caragialiană atât ca tendință literară, cât și ca o constelație de texte care pun în lumină, prin forța lecturii intertextuale

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
că a reieșit cu prisosință. Am putut constata astfel că termenul-umbrelă de "postcaragialian" caracterizează descendența caragialiană atât ca tendință literară, cât și ca o constelație de texte care pun în lumină, prin forța lecturii intertextuale, diferitele aspecte constitutive din paradigma caragialismului, revigorând-o. Aplicat scriitorilor, atributul se referă nu atât la autorii care au urmat momentului Caragiale, cât la cei care i-au urmat exemplul, modelându-și creațiile, în proporții diferite, în funcție de matricea artistică a acestuia. În plus, am remarcat că

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
social-politică a operei sale1, ci la vigoarea semințelor sale textuale, care au germinat și au străpuns câmpul literaturii pe o arie vastă, înflorind mereu. În acest sens, de "urmaș literar al lui Caragiale", termenul de "postcaragialian" trimite la cel de "caragialism" cu înțelesul de "descendență literară" specifică. Nu este vorba însă de o echivalare a acesteia cu epigonismul, întrucât toți scriitorii amintiți, situați pe trepte valorice diferite, rămân totuși originali, chiar dacă lasă la iveală mai multe indicii care le atestă "conștiința

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
sau Ion Anapoda, Schimbarea la față, piesa lui Mihail Sebastian, Ultima oră, romanul lui Gib I. Mihăescu Zilele și nopțile unui student întârziat, romanul lui I. Peltz Actele vorbește! și multe altele, sunt printre astfel de dovezi ale apartenenței la caragialism prin replici viabile ale unui dialog intertextual întreținut de scriitori cu identitate literară proprie, incontestabilă, cu nimic umbrită de încadrarea în posteritatea literară a lui Caragiale. Varietatea și mai cu seamă bogăția acesteia ar putea constitui punctul de plecare al

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
de plecare al unei cercetări care să ateste consfințirea unei direcții literare caragialiene în literatura română. Deși poate părea o exagerare, demonstrația instaurării acesteia este posibilă, întrucât ținem cont de o întreagă simptomatologie care indică instituirea unei astfel de orientări. Caragialismul denotă o sinteză estetică și atitudinală care durează de cel puțin un secol în cultura românească și care, în linii mari, se opune eminescianismului. Fără să intrăm în amănuntele vechii dispute legate de așa-numita "atitudine Caragiale"3, reținem că

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
în linii mari, se opune eminescianismului. Fără să intrăm în amănuntele vechii dispute legate de așa-numita "atitudine Caragiale"3, reținem că la începutul perioadei interbelice intelectualitatea se polarizase deja în două "spirite" antagonice, dintre care cel marcat de semnul caragialismului era clar conotat negativ, ca promotor al zeflemelei dizolvante, al jemanfișismului, al spiritului critic, al scepticismului etc. în timp ce orientării eminesciane i se rezervau atributele creației, al accesului la metafizică și transcendență, al mesianismului. Paralelismul între cei doi poli ai spiritualității

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
al scepticismului etc. în timp ce orientării eminesciane i se rezervau atributele creației, al accesului la metafizică și transcendență, al mesianismului. Paralelismul între cei doi poli ai spiritualității românești a fost adesea dus la extrem, perechile de opoziții fiind, de regulă în defavoarea caragialismului. Dan C. Mihăilescu inventaria o serie de astfel de dihotomii în aparență juste: "introvertire/ extravertire, sublimul utopiei/ grotescul ei, hamletismul/molierismul, idealismul luptător/realismul placid, melancolia cu accente violente/sarcasmul cu accente de jubilație bonomă, activismul coleric/ flegmatismul pragmatic, himericul

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
semnificativ, chiar sintagma "o nouă școală a lui Caragiale", cu referire la generația sa, dar care, prin însăși calificarea acesteia drept "nouă", ne întărește observația că este vorba de o redescoperire și reafirmare mai pronunțată a unei fățișe aderențe la caragialism, însă nicidecum singulară, ci ca o culminație sau ca reper, să zicem, ultim, pe un traseu ascendent, marcat periodic de astfel de recuperări. Așa cum am văzut, există enclave ale caragialismului nu doar la începutul secolului trecut, când era de așteptat

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
redescoperire și reafirmare mai pronunțată a unei fățișe aderențe la caragialism, însă nicidecum singulară, ci ca o culminație sau ca reper, să zicem, ultim, pe un traseu ascendent, marcat periodic de astfel de recuperări. Așa cum am văzut, există enclave ale caragialismului nu doar la începutul secolului trecut, când era de așteptat ca ecoul acestuia să fie resimțit mai puternic în conștiința și în creația scriitorilor (G. Ranetti, Gh. Brăescu. I. A. Bassareabescu, D. D. Pătrășcanu), ci și în perioada interbelică, la

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
să inversăm termenii celebrei învinuiri aduse de N. Davidescu "ultimului ocupant fanariot"7. Mai exact, ar trebui să recunoaștem că se poate vorbi nu de "inaderența lui Caragiale la spiritul românesc"8, ci de profunda aderență a spiritualității românești la caragialism. Literatura noastră însăși, infirmând teoria lui E. Lovinescu, dovedește trăinicia materialului în care geniul caragialian și-a împlântat "mirabila sămânță" care rodește încă, de mai bine de un veac. Bibliografie 1. Opere Adameșteanu, Gabriela, Dimineață pierdută, Editura Cartea Românească, 1983

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
Atitudinea comică și personalitatea caragialiană", în Buletinul Universității PetrolGaze din Ploiești, nr. 2, 2003, pp. 72-76. Ilie, Loredana, "Caragiale fabulist și parodist" în Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, volum LV, seria Stiințe umaniste, nr. 4/2003, pp. 13-19. Ilie, Loredana, "Caragialismul în perioada interbelică", Annales Universitatis Apulensis, Philologica, Tom 1, Alba Iulia, 2003, pp. 113-119. Ilie, Loredana, "Nonaristotelismul caragialian", publicat în volumul Ion Bălu, Editura Universității din Ploiești, 2003, pp. 81-90. Ilie, Loredana, "Pișicherul postcaragialian", Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, vol

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
Ilie, Loredana "Pe urmele lui Mitică", Jurnalul literar, serie nouă, an XV, nr. 13-18, iulie-august 2004, p. 8. Ilie, Loredana, "Universul tipologic caragialian", Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, vol. LVI, seria Științe Umaniste, nr. 1/2004, pp. 53-62. Ilie, Loredana, "Caragialism în tendințele și căutările prozatorilor târgovișteni", Jurnalul literar, serie nouă, an XVI, nr. 5-10, martie-aprilie-mai 2005, p. 16. Ilie, Loredana, "Hipotextul caragialian la Mircea Horia Simionescu", Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, vol. LVII, seria Filologie, nr. 1/2005, pp. 126-133

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
volumul Poezie românească. Tendințe și direcții actuale, Editura Universității din Ploiești, 2009, pp. 55-63. Ilie, Loredana, "Hipotextul caragialian în opera lui Tudor Arghezi", în Philologica Jassyensia, anul VI, Nr. 2 (12), 2010, Iași, pp. 85-92. Ilie, Loredana, "One Century of.... Caragialism in Romanian Literature", Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, Seria Filologie, vol. LXII, nr. 4, 2010, Ploiești. Ilie, Loredana, "Urmuz postcaragialian", în volumul LIMBA, CULTURA, CIVILIZATIE. Idei în dialog 2010, Editura Politehnica Press, București, 2010, pp. 216-220. Ilie, Loredana, "Teme caragialiene

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
Steinhardt, Nicolae, Secretul "Scrisorii pierdute" în revista Ethos, caietul II, Paris, 1975, p. 151. Abstract In an apparently saturated exegetic domain, such as the critique of Caragiale's work, there is, nevertheless, no study dealing with the systematic analysis of Caragialism and of its dissemination in our literature. In direct relation to this, the evolution of the comic and of the absurd has not been thoroughly studied either. Our paper focuses, therefore, on Caragiale's immense literary posterity that proves the

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]