213 matches
-
putere. În Ungaria stânga va veni la guvern. În Bulgaria stânga domnește. Toate stângele acestea au dorit și doresc din fundul inimei independență descrisă atât de limpede de ziarul parizian. [ 13 noiembrie 1880] {EminescuOpXI 404} ["ADEVĂRUL DOARE... Adevărul doare. Lecția cartagineză pe care ne-am permis a o da onorabililor adversari de la "Presa" i-a făcut să-și piardă mințile și să vorbească în bobote. Patru coloane și jumătate de injurii în contra ardelenilor sânt răspunsul la adresa falsă ce se dă la
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
a altor orizonturi. Gustul pentru exotic își are aici una din surse. Leul, cu un peisaj saharian conceput în maniera lui Leconte de Lisle, La Polul Nord, desfășurând priveliștea feerică a întinderilor de gheață încremenite într-un somn etern, Tanit - imn cartaginez, la fel ca Pe muntele Sitú, Cântarea lui Walmiki ș.a., sunt câteva izbânzi ale acestui prețuitor al formei frumoase și limpezi (Arta versurilor clare). Amețit de miresme, încercat, ca și D. Anghel, de nevroze, tânjind de „dorul vecinic de mister
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289520_a_290849]
-
Parmenide, Herodot; nu lipsesc Minciuna și Adevărul, acestea personificate în modul celor vechi; ne solicită constelații și legende (Andromeda și Peștii). Fraza densă din Balada schimbului în natură (dicțiune în modul lui Al. Philippide) are o alunecare ceremonială uleioasă; corăbii cartagineze transportă bunuri de o pitorească diversitate: Erau acolo: animale, rodii, mademuri scoase de sub vechi custódii, pocale, scuturi, tunici verzi, cu fir, orez roman în vase egiptene, oglinzi și scolopendre cu antene, sandale, săbii, nasturi de safir... În tapiseriile lui Doinaș
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Sfântul Ioan Gură de Aur (Despre slava deșartă și cum trebuie părinții să-i crească pe copii), pentru omiletică și teologie pastorală”. Nu este lipsit de interes faptul că practica catehizării din școala timpurie a condus la această scriere: diaconul cartaginez Deogratias roagă pe episcopul și prietenul său Augustin să-i dea îndrumări privind instruirea catehumenilor. Ceea ce îl determină pe Deogratias să ceară aceste sfaturi este responsabilitatea sa de catehet în grija căruia se aflau mulți „rudis”, ignoranți în ceea ce privește învățătura creștină
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
Augustin atenționează că uneori „limba n-a fost la înălțimea inimii”. Experiența acumulată pe parcursul multor ani îi permite să înțeleagă îndeaproape frământările lui Deogratias și, pe de altă parte, să propună anumite remedii. Starea de disconfort, despre care vorbește diaconul cartaginez este împărtășită de Augustin nu din simplă modestie, ci întrucât ea scoate în evidență limitele fundamentale ale comunicării umane prin intermediul cuvintelor (verbal). Există o prăpastie între „inimă” (cor) - termenul care desemnează „interioritatea augustiniană” - și „expresia verbală” (lingua), o prăpastie care
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
extinderii ecumenei politico-economice. Astfel, încă din epoca preislamică arealele afro-mediteraneene și levantine (pe atunci nearabizate) au reprezentat ariile de constituire a unor remarcabile formațiuni statale ori hinterlandul de interes al acestora: Egiptul faraonic și apoi Egiptul elenistic, formațiunile feniciene și cartagineze, orașele grecești și extensiile/coloniile acestora din Africa de nord, formațiunile iudaice din Palestina. Arealele ocupate de triburile arabe se limitau doar la spațiul peninsulei arabe, cu un mediu geografic repulsiv și puțin cunoscut “lumii civilizate”. Doar câțiva învățați greci
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3055]
-
că cele patru imperii erau cel babilonian, cel medo-persan, cel macedonean și cel roman; Augustin, în cartea a douăzecea din Cetatea lui Dumnezeu, reia interpretarea lui Ieronim, neținînd cont de cea a lui Orosius. Acesta a completat seria cu stăpînirea cartagineză, interpretînd-o ca pe un imperiu meridional, opus celui septentrional al macedonenilor. Cel babilonian, păgîn prin excelență, a fost primul, iar cel roman este ultimul, cel ce pregătește sfîrșitul vremurilor. într-adevăr, sfîrșitul lumii este deja în parte vizibil în epoca
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
epocă. Bibliografie. Ediții: PL 45. Studii: S. Prete, Mario Mercatore, polemista antipelagiano, Marietti, Torino, 1958. 3. Quodvultdeus Acest nume era destul de răspîndit în Africa creștină din secolele V-VI. Quodvultdeus, născut probabil la Cartagina prin 380-390, apoi diacon al Bisericii cartagineze, intră în contact cu Augustin. Ne-au rămas două scrisori trimise de Quodvultdeus lui Augustin în 428-429 și păstrate în epistolarul acestuia: în prima (nr. 221) el îl îndeamnă pe vestitul episcop să alcătuiască un mic compendiu al ereziilor, care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
citat de mai multe ori în termeni elogioși; planul operei îl determină să folosească mai ales Cetatea lui Dumnezeu și predicile episcopului de Hippona. Quodvultdeus l-a citit pe Orosius, de la care împrumută ideea succesiunii celor patru imperii: babilonian, macedonean, cartaginez și roman. Chiar și exegeza biblică este, în esență, cea augustiniană. Nici autorii profani nu sînt folosiți la prima mînă, datele fiind luate din Lactanțiu și din Augustin. O situație diferită este aceea a lui Vergiliu, citat destul de des (mai
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Augustin. O situație diferită este aceea a lui Vergiliu, citat destul de des (mai ales faimoasa bucolică a patra, care nu putea lipsi dintr-o carte de profeții, și din Eneida). Quodvultdeus este un martor prețios al evenimentelor din istoria locală, cartagineză; el își amintește atît evenimentele dinaintea invaziei vandalilor, cît și pe acelea, atît de dureroase, din perioada următoare. Ca scriitor, Quodvultdeus dovedește o anumită practică în utilizarea limbii literare; deși scrie în plin secol al V-lea, într-o epocă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și barbari, neexistînd vreun interes pentru raporturile dintre barbari și imperiu, care s-au concretizat de mai multe ori în acorduri și tratate. Limba folosită, deși are unele întorsături de frază populare, tipice vorbirii comune, este aceea a păturilor culte cartagineze din secolul al V-lea. Scriitorul, chiar dacă face exces de emfază retorică și cade în prolixitate, reușește totuși să fie un narator eficient. Bibliografie. Ediții: CSEL 7, 1891 (M. Petschenig); MGH Auct. Antiq. III, 1, 1879 (C. Halm); Victor de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nou statu-quo al acordului de pace. Astfel, un război care a fost declanșat de învingător ca un conflict defensiv - pentru menținerea statu-quoului antebelic - se transformă de la sine, odată cu apropierea succesului, într-unul imperialist, purtat pentru obținerea unei schimbări permanente. „Pacea cartagineză”, prin care romanii au modificat permanent relațiile de putere față de Cartagina în favoarea lor, a devenit expresia proverbială pentru tipul de acord de pace care tinde să perpetueze relațiile existente între învingători și învinși așa cum erau ele la sfârșitul confruntărilor. Punând
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
denumită atunci monarhie universală. Amenințată direct de A, B se coalizează cu C, D și E, aflate într-un potențial pericol, pentru a provoca eșecul ambițiilor lui A. Polibiu a indicat astfel esența acestei configurații în analiza relațiilor dintre romani, cartaginezi și Hieron din Siracuza: Fiind încolțiți din toate părțile, cartaginezii au fost obligați să apeleze la toți aliații. În cursul actualului război, Hieron fusese cel mai prompt în a le răspunde cererilor și era acum mai complezent decât de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
a lui Bismarck și pe care nu le-am găsit în cea a lui Hitler, întrucât există două modalități de a trata o problemă a politicii internaționale precum cea germană. Una este metoda prin care romanii au rezolvat definitiv problema cartagineză. Este metoda de a rezolva o problemă politică tehnică prin mijloacele adecvate, fără legătură cu vreo considerație morală transcendentă. Deoarece, din punctul de vedere al aspirațiilor pentru putere ale Romei, erau prea mulți cartaginezi, Cato își încheia fiecare discurs proclamând
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
transcendentă. Deoarece, din punctul de vedere al aspirațiilor pentru putere ale Romei, erau prea mulți cartaginezi, Cato își încheia fiecare discurs proclamând: „Ceterum censeo Carthaginem esse delendam” („În rest, sunt de părere că trebuie distrusă Cartagina”). Odată cu distrugerea ei, problema cartagineză, așa cum era văzută de Roma, era rezolvată pentru totdeauna. Nici o amenințare pentru securitatea și ambiția Romei nu s-a mai ridicat vreodată din locul pustiu care a fost odată Cartagina. La fel, dacă germanii ar fi avut succes în planurile
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
guvern descentralizat; este, împreună cu Madison și Jay, autor al Federalist Papers. Ca ministru de Finanțe și fondator al Partidului Federalist în timpul administrației lui Washington, Hamilton a exercitat o mare influență în ceea ce privește afacerile externe și problemele fiscale. Hannibal - 247-182 î.Hr. General cartaginez; a pătruns în Italia traversând Alpii în al doilea război punic (218-201 î.Hr.). Hegel, Georg Wilhelm Friedrich - 1770-1831. Filosof german. Henric al II-lea - Rege al Franței (1547-1559); continuă lupta începută de tatăl său, Francisc I, împotriva lui Carol Quintul
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
a celui mai înalt nivel de sănătate”. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură - Înființată în 1946, cu scopul de a ameliora condițiile vieții rurale, a îmbunătăți producția și distribuția în domeniul agricol și a crește nivelul de nutriție. Pacea cartagineză - Distrugerea Cartaginei săvârșită de Roma în 146 î.Hr., la sfârșitul celui de-al treilea război punic, 149-146 î.Hr. Pactul Kellogg-Briand - Tratat, numit și Pactul de la Paris, semnat în 1928 de Statele Unite și alte 43 de națiuni, care angaja semnatarii să
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
nave, mare, orizonturi, parcuri, toamne, copaci goi, flori palide, saloane, instrumente muzicale, cripte, castele, vagi medievalități. Câteva obsesii coloristice, congenere, filtrează și fixează imaginile. Dar mai cu seamă sonoritățile fastuoase, exotice duc către elemente de decor și atmosferă specifice orientării („cartaginezele carene”, „pragul de agată”, „laur corintian”, „cârje de cedru din Liban”, „unghii de camee florentine”, „vase de Gallé” ș.a.). Cât stă sub semnul sugestiei, melancolia transpare surdinizată, grațios muzicală. Mai frecvent însă ea se comunică declamativ, în scenarii epice simetric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285913_a_287242]
-
orografic și-a pus amprenta asupra caracteristicilor locuirii și organizării spațiului. Astfel, teritoriul disponibil, redus la îngusta fâșie litorală din fața segmentului montan, i-a determinat pe fenicieni să organizeze diferite alte entități statale în regiunile litorale circummediteraneene, între care statul cartaginez de pe actualul teritoriu tunisian. De asemenea, protecția oferită de cele două catene montane a favorizat concentrarea și perpetuarea până astăzi pe teritoriul libanez a unei mari diversități culturale și etno confesionale: comunități musulmane sunnite, șiite, creștine, druze, armene, azere, grecești
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
Ion Diaconescu și prof. dr. Ovidiu Pop, în volumul: Sfântul Ciprian al Cartaginei, Scrisori, scrisoarea LXIV (și nu LIX cum e în P. L.), Editura Sophia, București, 2011, p. 294-298. Am consultat și aceste traduceri. footnote>. Hotărârea adoptată de sinodul cartaginez în frunte cu Sfântul Ciprian n-a făcut decât să „păstreze credința statornică a Bisericii”, precum observă Fericitul Augustin<footnote Epistola CLXVI, 28, 23: „... Fericitul Ciprian nu a adus o hotărâre nouă, ci a păstrat credința statornică a Bisericii ca să
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
adresează direct problemei temeiurilor botezului nou-născuților, este inechivocă opinia sa că la sfârșitul secolului al II-lea e. n., aceasta era o practică standard (p. 166). footnote>. Conchidem că obiecțiile lui Tertulian erau îndreptate împotriva unei practici deja proeminente în cadrul Bisericii cartagineze. Căci, chiar dacă acesta e arătat ca un scriitor potrivnic botezului copiilor, tocmai această împotrivire a sa dovedește că botezul ființà. „Căci el își arată părerea sa personală că botezul ar trebui săvârșit mai târziu. Aceasta însă tocmai arată că practica
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
imperii erau cel babilonian, cel medo-persan, cel macedonean și cel roman; Augustin, în cartea a douăzecea din Cetatea lui Dumnezeu, reia interpretarea lui Ieronim și nu ține cont de cea a lui Orosius. Acesta, așadar, a completat seria cu stăpânirea cartagineză, interpretând-o ca pe un imperiu meridional, opus celui septentrional al macedonenilor. Cel babilonian păgân prin excelență, a fost primul, iar cel roman este ultimul, cel ce pregătește sfârșitul vremurilor. Într-adevăr, sfârșitul lumii este deja în parte vizibil în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
PL 45. Studii: S. Prete, Mario Mercatore, polemista antipelagiano, Mariett; Torino 1958. 3. Quodvultdeus Acest nume era destul de răspândit în Africa creștină din secolele al cincilea și al șaselea. Quodvultdeus, născut probabil la Cartagina prin 380-390, apoi diacon al Bisericii cartagineze, intră în contact cu Augustin. Ne-au mai rămas două scrisori expediate de Quodvultdeus lui Augustin în 428-429 și păstrate în epistolarul acestuia: în prima (nr. 221), el îl îndeamnă pe vestitul episcop să alcătuiască un mic compendiu al ereziilor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este Augustin, citat de mai multe ori în termeni foarte elogioși; planul operei îl determină să folosească mai ales Cetatea lui Dumnezeu și Predicile. Quodvultdeus l-a citit pe Orosius, de la care împrumută ideea succesiunii celor patru imperii: babilonian, macedonean, cartaginez și roman. Chiar și exegeza biblică este, în esență, cea augustiniană. Nici autorii profani nu sunt folosiți la prima mână, datele fiind luate din Lactanțiu și iarăși din Augustin. În schimb, o situație diferită este aceea a lui Virgiliu, citat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o situație diferită este aceea a lui Virgiliu, citat destul de des (sunt pasaje din faimoasa bucolică a patra, care nu putea lipsi dintr-o carte de profeții, și din Eneida). Quodvultdeus este un martor prețios al evenimentelor din istoria locală, cartagineză; el își amintește atât evenimentele dinaintea invaziei vandalilor, cât și pe acelea, atât de dureroase, din perioada următoare. Ca scriitor, Quodvultdeus dovedește o anumită practică în utilizarea limbii literare; deși scrie în plin secol al cincilea, într-o epocă în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]