1,722 matches
-
Fidorous plimbându-se de la babord la tribord, de la pupa la prora, privind apa, Ian învârtindu-se încolo și-ncoace pe punte și vrând să stea cât mai aproape de mine posibil, din când în când câte un scârțâit al lemnului punții, catargul cronometrându-ne în sens invers timpul rămas în vreme ce Orpheus continua să se încline către mare. Eu stând lângă vinci cu sulița în mână. Și-atunci se întâmplă. Totul se întâmplă foarte repede. Un pocnet-bubuit-huruit sub noi - a ieșit sub barcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lovi tare în spate și cablul se smulse din priză și ștecărul îmi biciui coastele și țâșni pe punte, peste balustradă și dispăru în mare. Tăcere, întreruptă doar de vasul care se scufunda pârâind. Apa revărsându-se peste balustrade și catargul înclinându-se spre mare. Eu întins pe spate plângând. Gravitația trăgând încet totul de pe punte către albastrul apei. 33 Fragmentul becului (Partea a treia / Porțiunea codificată) totul totul s-a terminat. Ultimele semne ale verii încă-și mai fac loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
din picioare, cum mor copacii. N-am fost acolo, dar pîrîitul lemnos al căderii îl pot auzi. Îl vedea în fel și chip. E și termometru al stărilor personajelor ei. I se părea, uneori, că are un aer desuet, de catarg într-un port mort. Își rezema ochii de el cînd își bea cafeaua și ploua. Plopul se ridica pe vîrfuri, să i se uite în casă. Matur, îi depășise etajul: Mă cam privea de sus. Și, oftînd: Avea pielița prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
diverse activități, mai mult sau mai puțin școlare, mereu trebuiau să poarte cravata de pionier, să asculte lozinci și sloganuri politice pro-sovietice ori Îndemnuri de un patriotism artificial și grobian, să stea smirnă În careu pe platoul școlii În timp ce la catarg se ridicau cele două steaguri și se intonau cele două imnuri de stat. Tătucul Stalin murise de curând, poporul român l-a plâns Îndelung, pe alocuri au fost și lacrimi, cei mai mulți afișau o tristețe falsă, de circumstanță și abia spre
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Francesca coboară treptele terasei, afundându-și pașii în nisip, spre mal. În urmă, așezat la masă, Alex îi privește eșarfa de pe umeri, care, bătută de vânt, profilată pe marea care începe să se întunece din adâncuri, pare o pânză de catarg.“ Ce poate fi mai frumos! Și mai lipsit de bun gust! Dragoste S ´ i gramatica Romanul Trădat de iubire (Opinia, Brăila, 2007) este a zecea carte publicată de Marin Cioranu în ultimii ani. Autorul scrie și versuri, și proză, trece
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
numele tău unei flori / ce s-a uscat / și a murit“; „ca un vierme minuscul / am încercat / să îmi ucid amantele / prin indiferență“; „un strigăt venit de mult mai departe / mestecat în gura ta / ucide memoria celor neîntâmplate“; „spre miazănoapte catarge / de pescari morți ce / nu lasă să se / împrăștie putreziciunea“; „o moarte firavă / mi se strecoară pe sub ușă“; „aveai chipul înecaților / uriași pereți / în care intrau toate șoaptele / acea senzație de incertitudine uriașă / până îmi plesneau timpanele / asemenea unei încăperi
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
prefac în mijlocul verii. Frate semn, nici cuvintele nu ne sunt îngăduite să le schimbăm între noi de dragul cuvintelor. La 16 ani, viața pe verticală este o amăgire a înaltului. În cer marea urcă doar când pescarii pășesc pe ape, când catargele zgârie burțile norilor, când farul aprinde Steaua Polară, scoicile pavează drumul Carului Mare, peștii într-o băltoacă de lună își vopsesc solzii de culoarea aurului, pescărușii ciugulesc stele stinse ca pe niște grăunțe din palma lui Dumnezeu. În cer omul urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rețete de amăgit întunericul, rețete pentru condimentat clipele, rețete pentru îndulcit iluzii. Bătrânii satului își luau porția de amăgire în fiecare duminică pentru șapte zile și coborau pe la casele lor. Dumnezeule, unde este demnitatea furtunii? Mare fără țărm, corabie fără catarg, val fără înecați. Te-ai speriat, Bătrâne, de propriile suferințe și refuzi să-mi mai pozezi modelul. Peste ruinele mânăstirii ploua cu stropi de gheață. Ca într-un tablou, focul ardea în inima cărămizilor. Complicitatea flăcării este alta decât complicitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
concentrice.) Nostalgia adâncului sfredelea cerul. Gândurile încețoșau oglinda, țăndări de apă pe un cadran de ceas fără timp. Cercurile se destrămau dintr-un punct, se spărgeau în memorie, se împrăștiau în vene valuri până la Dumnezeu, valuri în mărul biblic, în catargul lui Noe, în piatra lui David, în lașitatea lui Iisus: Cercuri, tulburătoare cercuri. Perfecțiunea geometriei este, de fapt, o imperfecțiune a limitelor, linie frântă deschisă, linie frântă închisă... Nici o diferență între un fir de păianjen și o rază, senzația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pădure în cimitire. "Hai, întinde mâna, omule, și desenează cu degetul de plumb o poartă în cer! Coboară în genunchi și atinge cu fruntea nisipul până va crește mare, până se vor naște furtuni în burțile scoicilor, până vor coborî catarge din palma lui Dumnezeu în jurul cărora Noe va ciopli arcă! Adună-ți degetele câte trei, câte două, în podul palmei și, cu ambele mâini, însemnează-te! Doar așa se va uni cerul și pământul în două jumătăți de sicriu. Întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
bârnă din ochii tăi! La 15 ani, Petru își trăia moartea ca pe o intimitate desăvârșită. Un pumn în obraz, altul în plex, altul în tâmpla dreaptă și în oglindă a coborât ceață, s-a stârnit furtună, s-au rupt catarge. De sub nuci, frunzele, ca niște veverițe zburătoare, urcau în cer; din cerul plopilor, nori de puf înecăcios acoperea seninul fântânilor; până în rădăcina izvoarelor și mai adânc strănutau pietrele. În oglindă a coborât ceața. Parcă dormea pe prispa de lut, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-mă țol de cordele în acest fir de urzeală roșie! Decupează, Doamne, din mine atât cât să-ți ajungă pentru un preș la intrare! Împletește, Doamne, din acest fir năvodul pescarului! Îmi este foame de furtună, de mare adâncă, de catarg rupt, de pânze sfâșiate, de stâncă înfiptă în pântecele corăbiei. Suferința este incomoditatea sufletului de a se disipa în stările altora, durerea este disponibilitatea; trupul primește cât poate duce; ce trece peste semnul umerilor moarte se cheamă. Durerea face parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Nu poftă, nu nesaț, nu lăcomie. Fără dragoste nu pot găsi lumii nicio justificare. Iluzoriu este tot ce mi-ai dat amanet, Stăpâne! "Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui." Jupiți-mi pielea pânză pentru corăbii, ciopliți din oase catarge, din coaste vâsle, învingeți potopul, trimițându-mi gândurile păsări, aprindeți-mi în ochi faruri și puneți-le la marginea mări, modelați-mă după cum bate vântul, dar lăsați-mă dracului cu miluitul! Mi-e scârbă de mila voastră și de mila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Scot apă zilnic pentru a-ți tulbura chipul; cresc flori în inimă, sângele tău întomnează în petale de trandafir și eu mă bucur. Leagăn corăbii prin vene de dragul furtunii, pânzele croite după cămașa ta de sărbătoare s-au făcut franjuri, catargele au străpuns cerul și curge ceva verde ce seamănă a Eden peste cochiliile scoicilor și iarăși mă bucur. Dumnezeul meu trecător, noaptea îmi țeși vise din cele mai coapte, ziua îți lustruiești cizmele cu visele mele. Dumnezeul meu poezie, îngheț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în crematoriu, semănată sub brazdă, despicată de copitele cailor, stropită pe tocuri de ușă, pironită pe cruce. Măști pentru toate nefericirile lumii și nici un ciob de lumină. Chipul lui Petru schimonosit de absență: Doamne, cu ce frunze pot împodobi un catarg putred? Au înmugurit vâslele, bube negre puroiază albastrul din carnea corăbiei, se desprind viermi din pânze, necuprinsul, într-un cocoloș de mătase, cade pe gânduri. Durerea fecunda stropii de ploaie; Cibinul, o maternitate de avortoni. S-au înfundat canalele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
desfăcute spre cer. Picioare subțiri cu mers legănat ca de trestie, suliță și frânghie până mai sus de grindă; Doamne, femeia asta... trebuie să umble cu scara după ea. Picioare bine lucrate, parcă arcuite după carnea viori, sculptate dintr-un catarg de corabie, genunchii vorbesc sub penelul lui Buonarroti despre niște furtuni ce au spintecat pânzele. Picioare grăbite ca de galop: di fetele tatii, nu vă lăsați, rupeți hamurile, înghițiți zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vă tremurau chiloții la Rășinari. 4 dimineața. Cineva striga prezența în oglindă. Locul de lângă fereastră o decupare a memoriei. Pași descompuși curgeau pe valea Cibinului. Mersul seamănă cu o alunecare de ape. În maternitate se ascuțeau foarfece, ombilicul creștea în catargul corăbiilor, durerea de a fi singur se confunda cu nostalgia depărtărilor, pacea de a întinde mâna provoca îmbrățișări în stâncă. "Petre, încetează să te cauți acolo unde nu poți fi de unul singur! Amăgești oglinda cu promisiuni exfoliate de pe retina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
miezul nopții, deasupra casei, se ridicau 9 turnuri, poarta era păzită de străjeri în armuri, o caleașcă de aur aștepta sub fereastră. În fiecare noapte o luai de la capăt. Visai, copile, te visai ofițer, marinar, profesor, te visai pe un catarg de corabie, în livada împăratului păzind merele coapte, deasupra unui soclu în mijlocul celui mai impunător mausoleu. Pentru visele acestea ar trebui să te trezești, Petre, ești tânăr, în inimă ți-a crescut o redută, ce mai aștepți?! Vise, doctore, vise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sunt o corabie cu venele tăiate, farul de la capătul lumii s-a făcut țăndări pe când un pescăruș a plonjat în lumină; s-a pătat marea de o hemoragie galbenă. Am naufragiat între două intenții, pânza pansează rana zilei de ieri, catargele zgârie cerul pe burtă, plouă cu îngeri pleșuvi deasupra mării. Despre ce minune îmi vorbești, când bătrânul se face a uita să tragă fermoarul? Tata a cărat scrisori și colete poștale toată viața. El împărțea veștile împăturite pe din patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cruce sub formă de aeroplan; genunchii însemnează păcatul; mai sus de brâu doar la mila lui Dumnezeu. Genia, în mănăstire mă simt ca într-un port cu nave eșuate: putrezesc pânzele, se desfac nodurile, pocnesc punțile și nici o lacrimă de catarg frânt. În lume, furtună până și în ceașca de ceai, munți de sare sub ochii păcătoșilor; durerea sapă galerii în icoană. Nici dincolo, nici dincoace, nu mă pricep să exist într-o iubire ce se minte că știe să doară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în trupul tău. Îmbrățișarea nu ține locul de vânt în pupă. Genia, tu exiști dincolo de furtună. Icoana un arhipelag de stânci, dincolo, doar pescăruși în chip de îngeri pot trece. Am aprins candela far la capătul lumi, am cinstit crucea catarg pentru lancea mare, am deschis Psaltirea puntea mateloților tineri, am pregătit potirul busola arată Steaua Polară, am tămâiat Sfânta Sfintelor din nou, norii prevestesc vreme rea, mâine o iau de la capăt. Acum nu mai sunt singur în biserică. Vă rog, treceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
înnourat. În dimineața aceasta, cu ochii închiși vei desface noduri, pe când eu, cu ochii închiși, în nevederea ta, Miopule, voi pune masă aici, în fața Ușilor Împărătești și voi chema toți nepoftiții la ospăț. Hai, curaj, dezleagă ce-ai înnodat de catargul acesta rupt! Nu-ți fă griji, nu-ți fie milă de o funie putredă, știm pe de rost, deopotrivă, mersul cu spatele. Confuz, absent, puțin, tot mai puțin, dâră lascivă de vierme pe o frunză sub arșița soarelui. Viața coajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
privință, este moderație. Să știe și el că, dacă pe un om onest clemența îl duce la bunătate, nu înseamnă că înțelepciunea nu-l duce la rigoare. Dar rigoarea lui seamănă cu aceea a unui abil navigator; el nu taie catargele și frînghiile corăbiei decît atunci cînd este forțat de un pericol iminent, la care-l expun vijelia și furtuna. Există ocazii în care trebuie să fii sever, dar niciodată crud. Mi-ar plăcea mai mult ca, în ziua bătăliei, să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
apă care năvăleau de peste tot pe corabia care se răsucea în loc, apăruse un bătrân de nu se știe unde, cu barba înspicată și pletele albe, sprijinindu-se într-o cârjă mai înaltă decât el, care stătea drept printre resturile de catarge de pe punte și care le arăta o lumânare singura lumină într-un întuneric de smoală. A stat așa, nemișcat în bătaia valurilor, până când se zări țărmul. Lumina se mișca înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe care luminau aprinse nu una, ci șapte lumânări câte haruri dăruiește omului Duhul Sfânt. Era zi, ajunseseră la țărm, trăiau. Era Ziua Nașterii Domnului. Veniseră să-și respecte promisiunea. În ziua în care dorul fiecăruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]