KorAP: Find »[drukola/base=categorial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...36 >

877 matches

Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692

screening. Avantaje și dezavantaje ale instrumentelor de evaluare a tulburărilor de personalitate Privitor la avantajele și dezavantajele prezentate de diversele instrumente, dintre interviurile semistructurate nici unul nu a demonstrat o evidentă superioritate în validitate și credibilitate. Majoritatea se referă la evaluarea categorială după DSM-IV-TR. Unele au în plus întrebări pentru a se aplica la ICD-10. Ele diferă prin numărul de itemi și durata de aplicare. Unele - ca IPDE și SCID-II - au variante pentru screening, fapt ce ajută la o orientare generală și

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
final este, în general, același: • Interviurile centrate pe un anumit tip de tulburare - borderline, narcisică, psihopatică - se folosesc în cercetare. Modelul cu cinci factori permite să se evalueze personalitatea în ansamblu. • Interviurile de autoadministrare nu sunt direct orientate spre diagnosticul categorial, dar unele pot fi utilizate în acest sens: MMPI cere destul de mult timp. Cel mai utilizat în cercetări este MCMI-III. Acesta permite și diagnosticul unor categorii ce nu sunt în DSM-IV-TR. Wisconsin Personality Inventory - IV și SASB sunt puternic influențate

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
persoană la intervale nu prea mari de timp e destul de stabilă. Ea nu e inferioară ca stabilitate hetero-evaluării repetate efectuate de același evaluator. Evaluarea severității tulburărilor de personalitate nu e clar precizată într-o serie dintre instrumentele standardizate. Cele mai multe interviuri categoriale sunt orientate de criteriile de diagnostic a diverselor categorii de tulburări de personalitate și urmăresc identificarea acestora, eventual intensitatea cu care se manifestă un anumit tip. O evaluare de ansamblu a gravității tulburărilor de personalitate nu e totdeauna clar formulată

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
that includes all data - Spitzer, 1983; Skodal, 1988Ă. Dar experții în materie se formează greu și nu e clar, în cazul tulburărilor de personalitate, ce înseamnă faptul de a include „toate datele”. Evaluarea standardizată a tulburărilor de personalitate oscilează între categorial și dimensional. Ambele perspective au avantajele și dezavantajele lor. Un sistem categorial include un număr finit de tulburări de personalitate și descrierea acestora, criteriile pentru diagnosticul lor. Dar aceste sistematizări se schimbă în timp, iar în cazul tulburărilor de personalitate

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
se formează greu și nu e clar, în cazul tulburărilor de personalitate, ce înseamnă faptul de a include „toate datele”. Evaluarea standardizată a tulburărilor de personalitate oscilează între categorial și dimensional. Ambele perspective au avantajele și dezavantajele lor. Un sistem categorial include un număr finit de tulburări de personalitate și descrierea acestora, criteriile pentru diagnosticul lor. Dar aceste sistematizări se schimbă în timp, iar în cazul tulburărilor de personalitate avem nevoie de rezultate în perspectiva unor durate îndelungate. Diagnosticele puse prin

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
a avea un contur clar diagnostic, care ar permite detectarea ei în populația generală, apare ca exagerată. Totuși, încercări se pot face: s-au făcut și încă se mai fac. Faptul e posibil doar dacă se adoptă punctul de vedere categorial, maladiv-nosologic. În perspectiva dimensională apare, în mod evident, un continuum care ridică problema punctului de cotitură, deci de trecere de la normal la patologic. Pașii ce s-au făcut și se fac în abordarea epidemiologiei tulburărilor de personalitate sunt utili și

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
medicinei psihiatrice și se petrece în cadrul unei tendințe persistente de psihiatrizare a vieții psihice a oamenilor în societatea contemporană. Concepția „comorbidității” este medicală, fiind în mare măsură tributară separării axelor și tendinței neo-kraepeliniene de a diviza psihiatria în mici unității categoriale presupuse a exista distinct. Din 1980 când DSM-III a lansat această viziune, ea a fost supusă multor comentarii și critici. Comorbiditatea sau co-ocurența dintre două entități morbide în cazul de față dintre Axa I și II, necesită modele de interpretare

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
de co-ocurență (DOLAN-SEWEL, 2001Ă. Se presupune explicit că cele două boli sunt distincte și nu au zone importante de acoperire reciprocă. După DSM-III tema comorbidității în psihiatrie a devenit o problemă importantă, deoarece: Bolile (tulburările psihice, sindroamele psihopatologiceă sunt concepute categorial, fiecare cu definiția sa, cu criteriile sale de diagnostic. Sunt circumscrise multe astfel de tulburări (sindroameă presupuse ca distincte, deși în practica curentă la fiecare se menționează o importantă co-ocurență; Tendința sistemului actual de clasificare a bolilor este una de

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
deși pentru unele sindroame se menționează criterii ce apar și la altele, astfel încât delimitările sunt de fapt vagi; Tulburările personalității sunt plasate pe o Axă II fapt ce ridică problema co-ocurenței cu sindroame de pe Axa I; Tulburările personalității sunt prezentate categorial dar cu limitele destul de vagi; Cercetările cazuistice au indicat că identificarea unui singur tip de tulburare de personalitate e rară, cel mai frecvent întrunindu-se criteriile din două sau mai multe categorii la aceeași persoană. Ar exista deci o mare

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
psihismului. Probleme metodologice în studiul comorbidității dintre axele I și II. Din perspectivă metodologică o primă problemă ar fi cea a definirii tulburărilor de personalitate și a mijloacelor de a o identifica. În prezent se folosește cel mai mult sistemul categorial din DSM-IV-TR dar e încă neclară evaluarea gravității, cu diferențieri între formele de TP gravă, medie și ușoară, eventual cu trecere spre persoana particulară sau „persoană ce are probleme”. Se consideră că tulburarea de personalitate e subdiagnosticată deoarece personalitatea e

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
2 ani. Diverse instrumente de evaluare a tulburărilor personalității nu dau toate aceleași rezultat, chiar aplicate competent la același subiect, în funcție de construcția lor și baza lor teoretică (TYRER, 2000Ă. Instrumentele ce se bazează pe doctrina dimensională trebuiesc „traduse” în termeni categoriali. Evaluarea patologiei psihiatrice pe Axa I pe tot cursul vieții și nu doar cu ocazia unui episod actual, este uneori dificilă. Există puține studii prospective pe termen lung, pornindu-se de la cazuri identificate cu comorbiditate pe cele două axe, comparativ

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
sistemului DSM-III și IV au identificat importante co-ocurențe între cele două axe. Progresiv s-a decantat concluzia că datele obținute și ipotezele de interpretare capătă o mai mare coerență dacă nu se privește din perspectiva fiecărei tulburări de personalitate înțeleasă categorial ci din aceea a celor trei mari clustere, A, B și C. În continuare vor fi prezentate o serie de date cunoscute în prezent privitor la comorbiditatea între axele I și II. Punctul de plecare este acela în care se

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
aceste instrumente susțin ideea că atât personalitatea normală cât și cea anormală sau tulburările psihopatologice sunt fundamentate în aceleași structuri subiacente. Evident, e vorba de o perspectivă largă și complexă ce încearcă să depășească limitele rigide ale actualelor constructe nosologice categoriale de pe Axa I și II, bazându-se pe cercetări empirice, cu instrumente de investigare standardizate și validate. Au fost avute în vedere entitățile deja menționate: tulburările afective, anxioase, dependența de substanțe și tulburările de conduită. Primele două au fost categorisite

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Stilul de coping pare a influența evoluția tulburărilor de personalitate (VOLLRATH, 1995Ă. De-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp - cinci și mai mulți ani - stabilitatea tipului de tulburare se menține doar la aproximativ 50% din cazuri în perspectiva categorială. Acest atribut pare a fi ceva mai bine reprezentat în perspectiva dimensională (McDAVID, 1996Ă. De-a lungul timpului, mai ales după 50 de ani, TP antisocială dar mai ales TP borderline tind să se amelioreze. Existența unei tulburări pe Axa

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
studiu prospectiv longitudinal, ce evaluează 4 tulburări de personalitate diagnosticate după DSM-IV (1994Ă: TP schizotipală, borderline, evitantă și obsesiv-compulsivă. Ca și grup de comparare s-au luat pacienți cu tulburare depresivă monopolară recurentă (MPDĂ. Tulburările de personalitate sunt studiate și categorial și dimensional, cu evaluări la 12 și 24 luni. Deși se constată că tulburările de personalitate sunt mai stabile decât MPD, un număr important dintre acestea apar ca având o „remisiune” după 24 luni. Ipoteza e că tulburările de personalitate

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Varianta morocănoasă, disforică înclină spre depresivul iritabil, impulsiv și suspicios. Grandiozitatea ar putea fi o trăsătură de tip narcisic. Suspiciunea sugerează interferențe cu paranoidul iar anafectivitatea îl apropie de schizoid. Ambiguitatea categoriilor e de altfel o caracteristică pentru întreg sistemul categorial pluritetic a DSM-IV, construit prin votul unei echipe de experți ce tind să împace mai multe orientări. Psihopatia după CLECKLEY. În 1941 apare cartea lui H. CLECKLEY, „The mask of sanity” (CLECKLEY, 1964Ă. În ea este descris și comentat un

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
constituțională, structurală bazată organic-cerebral, de a înțelege unele semnificații, cum ar fi cele de responsabilitate, vinovăție, rușine, alături de semnificația prieteniei, dragostei, grijii față de aproape. Psihopatul circumscris de CLECKLEY a rămas un tip de referință. El este construit în mare măsură categorial, prototipic, oricum nu dimensional. Mai mult, stilul de abordare și circumscriere pleacă de la cazuistică și se întoarce la ea, surprinzând ceva esențial pentru o categorie - în sensul în care în fenomenologie se vorbește de intuirea esenței și de „tipul ideal

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Slab control comportamental Psihopatia, așa cum poate fi ea circumscrisă prin PCL-R poate fi relativ ușor de identificat, cu o bună concordanță între diagnosticieni. Ea este însă un construct ce rezultă parțial din instrument. În raport cu tipurile de tulburări de personalitate descrise categorial în DSM-IV, această „psihopatie” este o dimensiune de personalitate supraordonată, un „cluster” care cuprinde trăsături ce se regăsesc la mai multe tipuri. În afară de personalitatea antisocială se mai găsesc trăsături descrise la histrionic - șarm superficial, insinceritate, egocentricitate, manipulare - la narcisic - grandiozitate

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
rapidă, performanța, etc. să mascheze existența acestui tip, în măsura în care el nu ajunge la agresivitate și infracțiuni. Oricum, faptul că psihopatul CLECKLEY acoperă trăsături prezente la mai multe categorii de tulburări de personalitate pledează pentru o abordare mai mult dimensională decât categorială a acestuia, deși inițial el a fost descris în stil categorial. 3. Domeniul general de caracterizare a persoanei psihopate și subtipuri de psihopatie Dincolo de unele tipuri ce beneficiază de descrieri prototipice politetice precum TP antisocială sau de psihopatul CLECKLEY - HARE

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
ajunge la agresivitate și infracțiuni. Oricum, faptul că psihopatul CLECKLEY acoperă trăsături prezente la mai multe categorii de tulburări de personalitate pledează pentru o abordare mai mult dimensională decât categorială a acestuia, deși inițial el a fost descris în stil categorial. 3. Domeniul general de caracterizare a persoanei psihopate și subtipuri de psihopatie Dincolo de unele tipuri ce beneficiază de descrieri prototipice politetice precum TP antisocială sau de psihopatul CLECKLEY - HARE, există un consens actual de circumscriere a unui domeniu de manifestare

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
similar cu întreaga nosologie psihiatrică, cu circumscrierea generală a tulburărilor de personalitate și cu cea a diverselor tipuri de tulburări de personalitate, care, toate, sunt constructe teoretice ce se referă, desigur, la o realitate dată sau eventuală. În raport cu descrierile prototipice categoriale a tulburărilor de personalitate, constructul psihopatiei este însă cel mai larg și mai vag, asemănându-se cu clusterele din DSM-IV. Subtipuri de psihopatie. În măsura în care se acceptă un domeniu de agregare - sau un cluster - a persoanei psihopate - distinctă de TP antisocială-dissocială

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
constructul psihopatiei este însă cel mai larg și mai vag, asemănându-se cu clusterele din DSM-IV. Subtipuri de psihopatie. În măsura în care se acceptă un domeniu de agregare - sau un cluster - a persoanei psihopate - distinctă de TP antisocială-dissocială sau de alte tipuri categoriale, apar în discuție și variante sau subtipuri ale acesteia. Ele au fost comentate mai ales din perspectiva populației penitenciare, a celor ce au comis infracțiuni grave, care au ajuns în locuri de detenție de maximă siguranță, dar și din partea unor

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
controlat, sociabil, ne-anxiosă; 4. Psihopatul inhibat (I - retras, controlat, rușinos, moderat anxios, cu stimă de sine scăzutăă (BLACKBURN, 1975, 1987Ă. Aceste grupe de indivizi cu tulburare de personalitate ce au comis grave și uneori repetate acte antisociale cuprind diverse tipuri categoriale de tulburări de personalitate. În grupul P predomină cei narcisici, histrionici și antisociali, în grupul S antisocialii, pasiv-agresivii, evitanții, schizotipalii. În acest sens, psihopatia e circumscrisă mai mult din perspectiva dissocială a comportamentului agresiv și criminal, ca un superfactor. Autorul

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
agreabilității din FFM și cu psihoticismul lui EYSENCK. Perspectiva dimensională este necesară în comentarea psihopatiei. Ea este complementară cu alte aspecte care se organizează ierarhic și anume: Caracterizarea generală a domeniului psihopatiei Tipurile de tulburări de personalitate comentate în sistemele categoriale Subtipurile de psihopatie descrise de diverși autori Variabilele dimensionale Toate aceste perspective se articulează cu înțelegerea biologică, psihiatrică, relațională, psiho-socială și antropologică a persoanei umane. 5. Aspecte etiopatogenice în dezbaterile actuale privitoare la psihopatie Aspecte neurobiologice. Unul din aspectele importante

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
zi cu zi în mijlocul vieții comunitare, printre ceilalți oameni. Se ridică problema cum poate fi identificat acest aspect al existenței personale? Este de presupus că insuficiența sau distorsiunea conștiinței morale este diferită de ceea ce caracterizează în mod specific diverse tipuri categoriale sau configurații dimensionale. Faptul reiese clar din itemii de caracterizare. Dintre elementele invocate pentru identificarea categoriilor prototipice din DSM-IV-TR, foarte puține fac referință, și atunci indirectă, la aspectele comportamentului moral. De asemenea, caracteristicile morale nu se regăsesc explicit în FFM

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]