736 matches
-
Cruce Roșie de pe traseul trenului spre Călărași i-au luat exemplul, prinzând curaj să ofere tot sprijinul sărmanilor călători. După această eroică și dreptcreștinească faptă, Viorica Agarici a primit emoționante manifestări de recunoștință dar și reproșuri, gesturi reprobabile, mai puțin cavalerești din partea unor cetățeni ai urbei Roman. Cu amărăciune în suflet, începând cu anul 1943 renunță la șefia filialei Roman a Societății Naționale de Cruce Roșie, slujire pe care a onorat-o timp de 15 ani și se mută la București
Viorica Agarici () [Corola-website/Science/304144_a_305473]
-
a treia cruciade, dar și de reunificarea Bisericii creșine. În august 1198, papa a chemat la o nouă cruciadă. El a mai perceput și o taxă de cruciadă, care trebuia plătită de toți prelații, inclusiv de mănăstiri și de ordinele cavalerești, care erau scutite de alte taxe. Chemările la luptă ale papei au fost ignorate de monarhii europeni: germanii luptau cu puterea papală (de aceea papa nici nu l-a chemat pe împăratul german), iar Anglia era angajată în război cu
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
în urma acuzației de a-l fi rănit într-un duel pe un anume Antonio Sigura, acțiune ce l-ar fi mâniat pe regele Filip al II-lea al Spaniei. A ajuns la Roma în decembrie 1569. Acolo a citit poemele cavalerești ale lui Ludovico Ariosto și „Dialogurile de amor” ale evreului sefardit León Hebreo, de inspirație neoplatonică, ce aveau să contureze concepția despre dragoste a lui Cervantes. Scriitorul este influențat de stilul acelor autori și de arta italiană în general, fapt
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
un mare succes din partea publicului. În curând s-a tradus în principalele limbi europene și în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume. La început, intenția lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărțile cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalerești era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
fost de a combate popularitatea atinsă de cărțile cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalerești era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea, pe măsură ce opera avansa, Cervantes a trecut de la scopul său inițial la scopul de a reflecta societatea din timpul său și a medita asupra comportamentului uman. Ca și în „"El licenciado Vidriera
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
igiena corporală erau considerate imorale, “pierdere de timp”. Această concepție a durat câteva sute de ani și doar odată cu dezvoltarea ideii cavalerismului se recunoaște importanța cunoașterii înotului pentru a putea depășii obstacole naturale, (înotul regăsindu-se printre cele șapte virtuți cavalerești - lupta, călăria, înotul, mânuirea armelor, aruncarea, viața de curte și turnirul). Apariția armurilor grele în echipamentul cavalerilor a determinat abandonarea învățării înotului. În secolele XV-XVIII, odată cu dezvoltarea ideilor renascentiste se înregistrează un progres semnificativ privind practicarea înotului în scop igienic
Înot () [Corola-website/Science/313510_a_314839]
-
În anul 1201 dioceza se mută la Riga, o cetate de construcție recentă. Episcopul Bertoldo este prins și masacrat de populația locală. În anul 1202, Albert von Appeldern, numit arhiepiscop al Livoniei de către Papa Inocențiu al III-lea, înființează "Ordinul Cavaleresc al Purtătorilor de Spadă" ("Fratres Militiae Christi") cu scopul creștinării popoarelor din regiune. Livonia, țară situată la granița cu popoarele creștine, nu voia să renunțe la riturile păgâne. Situația degenerează când misionarii creștini trimiși aici, la început neînarmați, fură masacrați
Cruciadele Nordice () [Corola-website/Science/302202_a_303531]
-
Letoniei și Lituaniei era cuțitul păgân înfipt în teritoriile pe care domina creștinismul. În 1192, Papa Celestin al III-lea declară o cruciadă împotriva păgânilor de pe coasta estică a Mării Baltice. Ca rezultat, pe malul de estic a mării apar ordinele cavalerești. Livonienii populau regiunile din apropierea Mării Baltice, aceștia se aflau sub suzeranitatea Principatului Polotsk, iar Aestii sub protectoratul Novgorodului, însă creștera influențaei cruciaților în ținuturile aflate sub protectoratul cneazilor ruși, îi constrânge pe slavi să înceapă operațiile militare declarînd razboi ordinului. În
Cruciadele Nordice () [Corola-website/Science/302202_a_303531]
-
acesteia nu se potrivește în propoziție. O serie de cacofonii din această categorie nu pot fi însă evitate ușor, pentru că apar în expresii fixe sau în nume de persoane: B"iserica Catolică", "Epoca Capitalistă", "Ion Luca Caragiale", "banca comercială", "tactica cavalerească". Printre necunoscători umblă informația falsă că ar exista trei, cinci, șapte sau mai multe cacofonii acceptate „în mod oficial”. Atunci cînd estetica mesajului contează, succesiuni de sunete tautofonice (repetitive) precum următoarele pot fi considerate cacofonii: La români se poate vorbi
Cacofonie () [Corola-website/Science/305949_a_307278]
-
Cetatea medievală a fost construită de o familie de cavaleri și a servit ca reședință a seniorilor din Schwangau. În 1523, castelul a fost descris ca având ziduri prea subțiri pentru a fi utile în scopuri defensive. După stingerea familiei cavalerești în secolul al XVI-lea, fortăreața și-a schimbat de mai multe ori proprietarii și a fost distrusă de mai multe ori. Declinul cetății a continuat până când aceasta a ajuns în cele din urmă în stare de ruină, la începutul
Castelul Hohenschwangau () [Corola-website/Science/327164_a_328493]
-
a apărut în 1615 sub numele de "El ingenioso caballero don Quijote de La Mancha". Romanul este în prezent una dintre operele cele mai traduse din lume, depășită fiind doar de Biblie. Deși fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor povestiri cavalerești, povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influențat de lecturile sale, ajunge să se creadă un cavaler în căutare de aventuri, devine o frescă a societății spaniole și o reflexie asupra comportamentului uman. Tiparul din "El licenciado
Don Quijote de la Mancha () [Corola-website/Science/314625_a_315954]
-
apropie de vârsta de 50 de ani („hidalgo”, în spaniolă, provine de la "hijo de algo" — fiul cuiva care a fost "cineva", de spiță nobilă) locuiește împreună cu nepoata sa într-o porțiune necunoscută a ținutului La Mancha. Cititor pasionat de romane cavalerești, Don Quijote ajunge să se considere un „cavaler rătăcitor” astfel că pornește la drum călare pe mârțoaga sa, Rocinanta, înarmat cu arme din carton. Întocmai ca eroul din romanele de aventură pe care le citea, Amadis de Gaula, el își alege
Don Quijote de la Mancha () [Corola-website/Science/314625_a_315954]
-
găsit și ajutat să se întoarcă acasă de un țăran vecin, Pedro Alonzo. După însănătoșire, Don Quijote plănuiește să plece într-o a doua aventură . Între timp, nepoata sa, slujnica, preotul și bărbierul au aruncat în foc mare parte din cărțile cavalerești ale eroului, spunându-i acestuia că un magician a venit călare pe un nor și însoțit de un dragon,i-a furat acestuia cărțile. Eroul își alege drept ,scutier" un țăran pe nume Sancho Panza, căruia îi promite că la
Don Quijote de la Mancha () [Corola-website/Science/314625_a_315954]
-
a urmărit și interese strategice. După această călătorie, în 1909 a fost trimis ca comandant în regimentul al 13-lea de cavalerie "Vladimir". În următorul an Mannerheim a fost avansat la gradul de general maior și trimis să comande Garda Cavalerească a Majestații Sale în Varșovia. În 1912 ajunge să facă parte din anturajul Imperial. La începutul anului 1914, lui Mannerheim i s-a acordat comanda brigăzii de cavalerie din Varșovia. În scurt timp Germania a declarat război Rusiei iar trupele
Carl Gustaf Emil Mannerheim () [Corola-website/Science/297806_a_299135]
-
așezăminte să supraviețuiască, dar reforma din țările protestante, revoluția din Franța și din regatele napoleoniene și secularizarea in celelalte regiuni au însemnat sfârșitul definitiv al ordinului Sfântului Mormânt. În 1847, Papa Pius al IX-lea decide să creeze un ordin cavaleresc cu numele "milites Sancti Sepulcri" pentru a contribui la recrearea patriarhiei latine de la Ierusalim. Dar opoziția ordinului suveran de Malta și a marelui maestru, care era oficial deținător al titlului, va dura până în 1868. Abia la douăzeci de ani După
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]
-
sau Artur este un rege britanic legendar, reprezentând idealul cavaleresc, atât în război, cât și în pace. De-a lungul timpului, popularitatea poveștilor despre regele Arthur a crescut, depășind granițele Marii Britanii. În Europa și America mai ales au apărut numeroase alte legende, povești, cărți și filme care măresc universul ficțional
Regele Arthur () [Corola-website/Science/301522_a_302851]
-
către pierzanie. Lara o ignoră și întreprinde o expediție către Siria, sperând să găsească mormântul Profetului Constantinopolului, personaj-cheie în legenda orașului Kitezh. Expediția se termină cu succes, dar mormântul este găsit gol, iar Lara este întreruptă de către Trinity—un ordin cavaleresc antic, care există acum ca și organizație paramilitară ce investighează supranaturalul—și de liderul acesteia, Konstantin. După ce reușește să fugă, Lara descoperă un simbol pe mormânt, pe care ea îl leagă cu o carte pe tema religiei ruse din studiile
Rise of the Tomb Raider () [Corola-website/Science/334757_a_336086]
-
saga ale islandezilor" (íslendinga sögur), în care sunt prezentate preponderent conflicte între persoane și familii din Islanda, "saga ale contemporanilor" (samtíðar sögur), care vorbesc despre islandezi și norvegieni de seamă ce au trăit în secolul al XIII-lea, și "saga cavalerești" (riddara sögur), în care se vorbește despre aventurile unor cavaleri cel mai adesea fictivi. Cele mai cunoscute și mai citite în ziua de azi sunt saga islandezilor, numite și „saga de familie”. Saga Islandezilor desemnează mai ales acea categorie a
Saga () [Corola-website/Science/298231_a_299560]
-
lancastrieni ai lui Henric și yorkiștii loiali lui Edward al IV-lea. Dornic să-și asigure căsătoria, Henric a strâns aproximativ 2.000 de oameni și a ridicat ancora din Franța la 1 august. Până în secolul al XV-lea, ideile cavalerești engleze privind sacrificiul de sine pentru rege fuseseră deja denaturate. Oștile se strângeau doar la nivel de moșie individuală; toți bărbații în stare să poarte arme trebuia să răspundă apelului stăpânului lor, și fiecare nobil avea autoritate exclusivă asupra miliției
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
o dedică realizării tabloului intitulat ""Predarea Bredei"". Tabloul reprezintă momentul în care Justin Nassau, guvernatorul orașului olandez Breda, predă cheile orașului său generalului Ambrogio Spinola, comandant al oștilor spaniole victorioase. Scena, care avea menirea să prezinte idealul spaniol de noblețe cavalerească față de adversarul învins, este realizată veridic în lumina naturală a zilei, scoțând în evidență tonurile verzi și albastre specifice peisajului olandez. Tabloul este realizat pentru decorarea marelui salon al noului palat ""Buen Retiro"". Atribuțiile lui Velázquez în calitate de pictor al curții
Diego Velázquez () [Corola-website/Science/298567_a_299896]
-
la metrese. În ciuda diferenței semnificative de vârstă dintre cei doi, Elisabeta era de asemenea încântată de soțul ei; în scrisorile către mama ei ea s-a proclamat norocoasă să se căsătorească cu un așa prinț fermecător. Filip a găzduit turniruri cavalerești pentru a-și distra soția. Elisabeta a jucat rol de mamă pentru trei tineri prinți de la curtea Spaniei: Carlos, Prinț de Asturia (fiul cel mare al lui Filip al II-lea), Ioan de Austria (fiul nelegitim al lui Carol al
Elisabeta de Valois () [Corola-website/Science/310289_a_311618]
-
format ducatele francilor și suabilor. Decăderea celor două ducate până în secolul al XIII-lea a condus la o fragmentare teritorială extremă, în sute de comitate mici, orașe imperiale, zone cu o credință specifică sau chiar a unor sate cu specific cavaleresc. Medierile de după războaiele napoleoneene au instituit un proces în urma căruia au rămas doar trei teritorii: Württemberg, Baden și Hohenzollern; mai mult, orașul Wimpfen era o enclavă a landului Hessa. În anul 1806 regatul Württemberg (prin bunăvoința lui Napoleon) și marele
Baden-Württemberg () [Corola-website/Science/297271_a_298600]
-
lung poem în 8.000 de versuri, adaptat după Boccaccio, în care se relatează povestea de dragoste a prințului troian Troilus pentru tânăra și frumoasa văduvă Cresida, fiica profetului Calchas. Respingând negarea ascetic-călugărească a dragostei, dar totodată depășind idealizarea ei cavalerească, Chaucer ajunge la o concepție umanistă asupra iubirei, pe care o consideră o însușire naturală a firei omenești. În același ton este scrisă și "Legenda unor bune femei" (""The Legend of Good Women"", 1380-1386), femei care au suferit și murit
Geoffrey Chaucer () [Corola-website/Science/298321_a_299650]
-
va primi la întoarcere o cină pe socoteala celorlalți. În Prolog și povestiri (peste 18.000 de versuri), Chaucer prezintă un tablou al vieții sociale din Anglia secolului al XIV-lea, în același timp înmănuchează toate genurile literaturii medievale: romanul cavaleresc, legendele bisericești, "fabliaux"-urile, bestiariile, predicile moralizatoare, alegoria. a contribuit în mare măsură în dezvoltarea limbii engleze la rangul unei limbi literare. O dată cu acest "pelerinaj" spre Canterbury începe calea glorioasă a literaturii engleze. În perioada așa zisei Renașteri engleze, Edmund
Geoffrey Chaucer () [Corola-website/Science/298321_a_299650]
-
ca un fin autoanalist, plin de nostalgia casei și a patriei. În proză, Heidenstam debutează cu un roman nesemnificativ, "Endymion", tot pe motive orientale. Mai original este romanul "Hans Alienus" (1892), în care se dezbat probleme vechi și noi, lumea cavalerească și adânca filozofie. Hans Alienus, funcționar la Biblioteca Vaticanului, încearcă nu numai să se lămurească, ci să "trăiască". Își caută dezlegarea în lumea frumosului și a plăcerii, în spiritul romantismului începutului secolului al XIX-lea. Abia în 1895, Heidenstam publică
Verner von Heidenstam () [Corola-website/Science/297870_a_299199]