371 matches
-
la termenii subiect și obiect, dar aceștia pun probleme de identificare. Blake (1976: 295) arată că termenul subiect este folosit în două sensuri: (a) subiectul gramatical al unui verb tranzitiv este determinat în funcție de care constituent nominal are proprietăți gramaticale (marcare cazuală, acord verbal etc.) identice sau asemănătoare cu constituentul nominal dintr-o structură intranzitivă; subiectul gramatical e greu de identificat după criterii morfologice, ca urmare a amestecului de sisteme (acuzativ și ergativ); (b) subiectul semantic al unui verb tranzitiv este actantul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de inacuzativitatea verbelor și de dubla atribuire a rolurilor 19. Pentru verbele cauzative este nevoie de un VP dublu, relația dintre verbul cauzativ tranzitiv și cel inacuzativ fiind legată de proiectarea sau de absența Agentului. În bască (vizibil prin marcarea cazuală) și în germană (vizibil prin selecția auxiliarului), verbele de mișcare au comportament inacuzativ, dar în anumite limbi verbele de mișcare funcționează ca tranzitivele. Avram (2003: 192) și Sorace (2004: 247) formulează o observație asemănătoare privitoare la comportamentul acestor verbe în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care atribuie Caz inerent. Grimshaw (1987: 253) observă că teoriile formulate de Burzio și de Belletti oferă explicații diferite pentru deplasarea obiectului în poziția subiectului: Burzio (1986) explică deplasarea prin teoria Cazului, iar la Belletti (1988) explicația constă în proprietățile cazuale ale inacuzativelor. Woolford (1993) arată că există o regulă responsabilă de efectele atribuite Generalizării lui Burzio și de faptul că verbele nu pot atribui acuzativ structural obiectului lor, o regulă universală a teoriei Cazului, blocarea Cazului acuzativ (engl. Accusative Case
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
proiectată numai pentru inacuzative, nu și pentru inergative, însă, odată proiectată, aceasta trebuie saturată. O abordare similară aparține lui Pesetsky (1995: 124, 155), care susține că un verb nu poate atribui cazul obiectiv pentru două DP: primul obiect este marcat cazual de către V, iar al doilea, de către un element nul, G. Acest element apare în cazul verbelor cu dublu obiect și al celor care acceptă alternanța cauzativ/incoativ. Statutul categoriei G este asemănător celui al unei prepoziții: așa cum to 'la' introduce
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fost formulate anumite generalizări, sub forma unor ierarhii. Problema ierarhiilor este discutată de Levin și Rappaport Hovav (2005: 154, 156, 158, 159). Autoarele arată că ierarhiile sunt folosite pentru diverse domenii: realizare a argumentelor, topică nemarcată, acord, marcare inversă, marcare cazuală. Pentru realizarea argumentelor nu pot fi ignorate interacțiunile dintre argumente, deci ierarhiile sunt dependente de context: opțiunile pentru realizarea sintactică a unui argument nu sunt determinate numai de lista de roluri, ci și de rolurile purtate de celelalte argumente: un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
setul lui de participanți. Tema este entitatea care se mișcă sau care este localizată. În abordările pur localiste, Agentul este considerat ca fiind Sursă. Croft (1991: 192−198) demonstrează că mișcarea și localizarea au un rol important în determinarea marcării cazuale. Rappaport Hovav și Levin (2002)86 au reinterpretat astfel ideile vehiculate de teoriile localiste: un argument care suportă o schimbare de stare este constrâns să fie obiect direct; verbele de schimbare de localizare au diferite opțiuni de realizare argumentală. (b
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
the stick 'John a rupt bățul cu o piatră/O piatră a rupt bățul' (c) Flies swarm in the room/The room swarms with flies ' Muștele roiesc în cameră'/' Camera roiește de muște'. Autoarea arată că, în română, neutralizarea raporturilor cazuale subiect − obiect este aproape inexistentă, reducându-se la un număr extrem de mic de situații: Ion continuă/începe discuția/Discuția începe Ion a urcat prețul/Prețul a urcat. Pană Dindelegan (1972a: 56, nota 2) arată că, în română, "așezarea" obiectului pe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
formei pasive a verbului sau a formei reflexiv-pasive: Ușa s-a deschis, Geamul s-a spart, Ușa a fost deschisă de..., Geamul a fost spart de..., niciodată *Ușa a deschis, *Geamul a spart. Tot extrem de rară este și neutralizarea raporturilor cazuale subiect - circumstanțial de loc (Pană Dindelegan 1972a: 57): Țipetele răsună pe stradă/ Strada răsună de țipete Sudoarea șiroiește pe frunte/ Fruntea șiroiește de sudoare. Ceva mai frecventă este neutralizarea raporturilor sintactice subiect − instrumental: Ion combate boala cu vitamine/ Vitaminele combat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sintactic. Autoarele susțin că operația de reflexivizare nu este o operație de reducere (cum spune Chierchia), ci o operație care ia două roluri tematice și formează un rol tematic complex, adică o operație de concentrare (engl. bundling). Reflexivizarea implică reducerea cazuală. Parametrul Lex-Syn prezice existența a două tipuri de reflexivizare. (a) Reflexivizarea lexicală. Lexiconul este un inventar de concepte codificate, al cărui subset denotă un eveniment, ia participanți la evenimente (poartă roluri tematice) și suportă operații de aritate specificate de GU
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care trebuie satisfăcute este mai mare decât cel al DP-urilor prezente, atunci deplasarea DP va asigura verificarea tuturor pozițiilor tematice prin crearea a două copii identice, cu două roluri tematice. Conform lui Hornstein, ambele copii trebuie pronunțate, din necesități cazuale. vP vP 3 3 DPi v' DPi v' 4 3 4 3 v0 VP v0 VP 3 3 V0 DP V0 DPi ! ! ti SE În limbile romanice, copia aflată cel mai jos în configurația sintactică are expresia fonetică se și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un Caz acuzativ plin, pe când 'a fi', nu. Reinhart și Siloni (2005) susțin că soluția bazată pe rolurile tematice este valabilă numai pentru selecția auxiliarului în cazul inacuzativelor, nu și al reflexivelor. Autoarele propun următoarea soluție: anumite limbi au sistem cazual mai puternic; în aceste limbi, în urma operațiilor de aritate, rămâne un reziduu de Caz acuzativ care trebuie verificat; auxiliarul 'a fi' este obligat să verifice acest reziduu de Caz. Adoptând ipoteza că toate Cazurile (nominativ, acuzativ, genitiv, dativ) au două
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inserată în intrarea verbală din Lexicon; trăsătura de acuzativ a verbului afectează operațiile de aritate; dacă operațiile se aplică în Lexicon, Cazul acuzativ e redus; dacă se aplică în Sintaxă, Cazul acuzativ este absorbit de se/si. Mecanismul de reducere cazuală echivalează cu eliminarea componentului tematic al Cazului. Alegerea auxiliarului 'a fi' este efectul unei proceduri de verificare; reziduul de acuzativ este manipulat într-o proiecție flexionară. Operațiile de aritate reduc rolul tematic extern și acuzativul tematic, dar limbile care au
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mișcare și de (schimbare de) stare cu un singur argument. Avram (2003: 175) arată că inergativele nu acceptă construcția cu there, însă inacuzativele acceptă structura, pentru că argumentul lor este generat în poziție postverbală: there ocupă poziția de subiect, fiind marcat cazual, pe când argumentul rămas in situ, împreună cu care formează un lanț, este marcat tematic. Din aceleași motive, și predicatele pasive sunt compatibile cu there. Avram (2003: 176) observă că numai inacuzativele prototipice pot apărea în construcția cu there, pe când cele care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
apare; a avea nu e polisemantic, ci sensul său e stratificat (Cotte 1998). Cotte (1998: 417) arată, folosind argumentul pasivizării accidentale, că a avea nu este tranzitiv, ci atributiv, complementul direct în acuzativ apărând numai în limbile care au flexiune cazuală. Dacă presupunerea lui Benveniste (avoir este un être à inversat) este adevărată, atunci a avea este o entitate complexă, derivată sintactic. O explicație frecventă pentru natura complexă a lui a avea este încorporarea unui element. Urmându-l pe Benveniste, Freeze
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acordului obiectului), care să-i permită atribuirea Cazului obiectiv (acuzativ). Pornind de la analizele propuse, Rouveret (1998: 46) ajunge la două întrebări: (a) care este explicația absenței aproape sistematice a verbului a avea în limbile ergative? și (b) cum se legitimează cazual argumentul Temă în construcțiile cu a avea? Autorul (Rouveret 1998: 47-48) încearcă să reconcilieze, prin teoria Principiilor și a Parametrilor, cele două interpretări legate de încorporare: apariția lui a avea în structura de suprafață presupune o dublă încorporare, în proiecția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
altul, despre A. ABHAZĂ Limbă din familia caucaziană, ramura de nord-vest. 45 000 de vorbitori. Ergativitate morfologică. Singura limbă caucaziană care păstrează rudimente ale unui sistem de clase nominale. Acordul de tip ergativ este independent de caz. Nu există morfologie cazuală. Topică SOV. ACEHNEZĂ Familia austroneziană, grupul indonezian. Limbă vorbită în Indonezia (insulele Aceh, Sumatra). 3 milioane/1 milion de vorbitori (surse diferite). Limbă care ilustrează principiul ergativului extins sau al nominativului marcat: dacă este marcată numai una dintre perechile A
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
formelor de persoanele 1 și 2 singular, absolutivul este nemarcat. Acordul în persoană este distinct morfologic de acordul în gen și număr și apare numai la anumite timpuri. Acordul în gen și număr este independent de timp−aspect−mod. Marcarea cazuală și acordul în gen și număr urmează tiparul ergativ. Acordul în persoană funcționează conform partiției intranzitive. Topică flexibilă. ALSEA Mică familie de limbi de pe Coasta Oregon, dispărută, aparținând grupului de limbi penutian. Două dialecte: yaquina (vorbit până în jur de 1900
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Acordul în persoană funcționează conform partiției intranzitive. Topică flexibilă. ALSEA Mică familie de limbi de pe Coasta Oregon, dispărută, aparținând grupului de limbi penutian. Două dialecte: yaquina (vorbit până în jur de 1900) și alsea (ultimul vorbitor a murit în 1951). Marcare cazuală ergativă. Folosire frecventă a pasivului, care dispune de mărci multiple. ALUTOR Limbă paleosiberiană din familia ciukot-kamceatka, vorbită în nord-estul Siberiei. 2 000 de vorbitori. Ergativul coincide ca formă cu locativul pentru numele proprii și cu instrumentalul pentru numele comune. ANYULA
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
intranzitive atribuie pronumelui de persoanele 1 și 2 cazul ergativ, dacă acțiunea este voluntară, și cazul absolutiv, dacă acțiunea este involuntară. Alegerea ergativului sau a absolutivului are cauze semantice. Limbă cu S variabil (engl. fluid-S). Tipar special de marcare cazuală ergativă: cazul ergativ nu marchează numai subiectul verbelor tranzitive, ci și pe cel al anumitor verbe intranzitive. Cercetătorii nu au căzut de acord dacă folosirea ergativului cu verbe intranzitive este un arhaism sau o inovație. Marcare prin flexiune cazuală sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marcare cazuală ergativă: cazul ergativ nu marchează numai subiectul verbelor tranzitive, ci și pe cel al anumitor verbe intranzitive. Cercetătorii nu au căzut de acord dacă folosirea ergativului cu verbe intranzitive este un arhaism sau o inovație. Marcare prin flexiune cazuală sau prin acord. Cu verbele ce redau sensurile 'a muri' și 'a arde', subiectul este în nominativ, dacă situația este obișnuită, dar în ergativ dacă este vorba de o stare de lucruri neobișnuită, în care referentul subiectului vrea să moară
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
absolutiv. CAVINEÑA Limbă din subfamilia TACANAN, vorbită în nord-estul Boliviei. Circa 1 000 de vorbitori. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de trei factori: semantica nominalelor, timp și aspect și propoziție principală vs subordonată. CECENĂ Limbă est-caucaziană, din grupul NAKH. Marcare cazuală foarte variată. CHAIBASA − Vezi KURMALI. CHAL − Vezi RUTUL. CHAMORRO Limbă din familia austroneziană, grupul filipinez, vorbită în Insulele Mariane și Guam. 60 000 de vorbitori. Limbă aglutinantă, cu acord verbal de tip ergativ. CHAN − Vezi LAZ. CHIBCHA (CHIBCHAN) Familie de limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Circa 1 000 de vorbitori. Scindarea subiectului intranzitiv. COOSAN Mică familie de limbi de pe Coasta Oregon, dispărută, aparținând grupului de limbi penutian. Două limbi: hanis (ultimul vorbitor a murit în 1972) și miluk (ultimul vorbitor a murit în 1961). Marcare cazuală ergativă. Folosire frecventă a pasivului, care dispune de mărci multiple. CROW Limbă amerindiană din familia SIOUAN, vorbită în SUA. 4 000 de vorbitori. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de semantica verbului: S este marcat ca A, pentru unele verbe, și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de tip nominativ/acuzativ. Limbă fără pivot, dar care are atât pasiv, cât și antipasiv. Același sufix poate avea sens reflexiv, pasiv sau antipasiv. DYIRBAL Limbă australiană din familia pama-nyungan. Limbă vorbită în Queensland, Australia, aproape stinsă. Limbă cu partiție cazuală la nivel morfologic și ergativă la nivel sintactic. De obicei, A primește cazul ergativ, S și O primesc cazul absolutiv, nemarcat. În cazul în care nominalele sunt exprimate prin pronume personale de persoanele 1 sau 2, acestea primesc cazul nominativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
face sufixal, printr-un morfem sincretic conținând informațiile de timp și de număr. Mărcile de acord sufixal nu sunt strict personale, ci flexionar-temporale. Pronumele pline de persoanele 1 și 2 sunt diferite de toate celelalte nominale, pentru că nu au mărci cazuale explicite. Cazurile morfologice nominativ și acuzativ sunt atribuite pronumelor de dialog, pentru că acestea, spre deosebire de grupurile nominale pline, sunt legitimate structural de o categorie funcțională care le face independente și distincte morfologic în funcție de poziția de subiect sau de obiect pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marca agentului din structura pasivă. În enunțurile finite, argumentul pacient controlează acordul verbului atât în construcția ergativă, cât și în cea pasivă. Structura ergativă provine din pasiv. Posesia alienabilă se exprimă prin locativ. Genitivul participă la predicații de localizare. Proprietăți cazuale neașteptate, prezente și în limbi precum turca și limbile dravidiene: toate cazurile sunt realizate prin postpoziții, cu excepția nominativului. Topică SOV. HITITĂ Limbă indo-europeană moartă, din ramura anatoliană. Vorbită în nordul și centrul Anatoliei, în mileniul II î. Cr. S-a formulat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]