676 matches
-
gât, un spectru infernal înainta spre el. Închise ochii. După o clipă care i se păru nesfârșită, reuși să-i deschidă din nou. Privi în sus. Lancea era înfiptă chiar deasupra capului său, vibrând ușor. Celții. Nu erau spirite - erau celți. Valerius îi puse din nou mâna pe cap lui Lurr, îndemnându-l să nu reacționeze, să nu atace. — Tarosh! tună un glas. Valerius văzu în fața lui un gigant cu barbă lungă, blondă. Îl recunoscu pe barbarul înalt care mai înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înalt care mai înainte îl decapitase pe soldatul roman. Uriașul îl privea cu un rânjet ce se ivea din barba mânjită de sânge. Părul roșcat îi ieșea de sub un coif de fier cu două coarne metalice, scurte și ascuțite. — Tarosh! Celtul râdea. Își șterse gura cu dosul mâinii. Își privi mâna plină de sânge și râse din nou, întinzând brațul ai cărui mușchi puternici se desenau sub pielea albă. Valerius se lăsă să alunece în zăpadă. Cuprins de spaimă, se rezemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din bucăți de lemn paralele, cu ținte metalice pe margine. Pe scutul de lemn era o cruce albă, în jurul căreia se vedeau picături de sânge uscat. Tot de sânge era plină și daga ce-i atârna la centură. De sus, celtul se uita la Valerius. Ca să-și scuture zăpada de pe umeri, trecu scutul peste blana pe care două curele de piele - una peste piept și alta în talie - o țineau lipită de trup. Făcu câțiva pași, fără să bage de seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
animalul acela care semăna cu un lup, dar care era mai supus decât oricare alt câine. — Tarosh? Valerius reuși să se ridice în picioare. Nu mai era așa de înspăimântat și își recăpătase puterile și glasul. Știa diferitele limbi ale celților, din Gallia apuseană până în Pannonia răsăriteană, așa cum le știa și pe cele ale germanilor și ale populațiilor întâlnite în lungile lui călătorii ca medic și vânzător de plante de leac. Își șterse din minte scena luptei la care asistase mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
începu să vorbească mai tare. — Eu sunt Valerius. Nu sunt înarmat. Nu am nici măcar un pumnal. Eu nu folosesc arme. Am venit aici în căutarea lui Julius Civilis. Rămase sprijinit de trunchi, cu mâna pe capul lui Lurr. — Julius Civilis, celtul. Regele batavilor. — Gul? întrebă uimit celtul. Gul Sevil? — Gul, da... Julius, cum îi spun romanii. Îl cunosc, îmi e prieten... Adăugă că îl îngrijise pe Julius Civilis când acesta fusese rănit grav la piept în bătălia de pe Meno și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sunt Valerius. Nu sunt înarmat. Nu am nici măcar un pumnal. Eu nu folosesc arme. Am venit aici în căutarea lui Julius Civilis. Rămase sprijinit de trunchi, cu mâna pe capul lui Lurr. — Julius Civilis, celtul. Regele batavilor. — Gul? întrebă uimit celtul. Gul Sevil? — Gul, da... Julius, cum îi spun romanii. Îl cunosc, îmi e prieten... Adăugă că îl îngrijise pe Julius Civilis când acesta fusese rănit grav la piept în bătălia de pe Meno și că îi salvase viața, însă nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spatele lui Julius, făcute, după câte se spunea, de ghearele unui balaur, pe care Julius îl străpunsese cu lancea și-l ucisese. Și o cunoștea pe Velunda, preoteasa, sora lui Julius. Spuse că știa privirea ei. Nu mai adăugă altceva. Celtul râse - râseră și ceilalți împreună cu el și veniră în jurul său, bătându-l cu putere pe spate. Arătară cu lăncile înspre apus și, într-o învălmășeală de glasuri, îi explicară că acum Julius Civilis se afla dincolo de pădurile acelea, mai aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ce-mi trebuie ca să vindec. Închise traista. Eu nu port arme. Nu știu să lupt. — Tu nu ești roman. — M-am născut în Gallia, în apropiere de Tolosa. Ni s-a acordat cetățenia romană, după cum știi. Privea mâna ridicată a celtului și și-o imagina în jurul gâtului său, strângându-l până când avea să-și piardă suflarea. Sau poate că barbarul avea să-i taie și lui capul cu daga cu care îi decapitase pe cei doi soldați. Tarosh șovăi o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un gest hotărât, își duse mâna la șold și scotoci sub haină. În clipa următoare, un jet de urină coloră zăpada în galben. În acel gest, Valerius recunoscu ușurat semnul de bun venit. Seara, cu puțin înainte de asfințit, în satul celt înconjurat de păduri, unde era cu neputință să ajungi dacă nu cunoșteai locurile, Valerius, Tarosh și ceilalți războinici fură întâmpinați de bărbați, femei și copii. Toți se adunară în jurul lor, vociferând veseli. În coliba lui Tarosh - solidă, din lemn, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care stăteau o mulțime de bărbați și femei, Valerius urmărea discuțiile care se încrucișau și se amestecau, pentru că toți vorbeau tare, acoperindu-se unul pe altul. Preamăreau curajul și neînfricarea lui Julius Civilis, batavul pe care toți germanii și toți celții, cu excepția trădătorilor, îl iubeau pentru că se opusese romanilor. Vorbeau despre prizonieratul lui Julius la Roma, unde fusese dus la porunca lui Nero, care-i ucisese fratele. Nu se spuse nimic despre acuzația de omor care pusese din nou în pericol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
porunca lui Nero, care-i ucisese fratele. Nu se spuse nimic despre acuzația de omor care pusese din nou în pericol libertatea regelui batavilor. Se vorbi în schimb despre Galba, noul împărat ales de legiunile din Hispania, care era prietenul celților și îl eliberase pe Julius pentru ca acesta să se poată întoarce în patria sa. Abia la sfârșitul cinei, când toți, bărbați și femei, se amețiseră cu băutura pe care o obțineau din fermentarea grâului, Valerius îi vorbi lui Tarosh, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
le am de străbătut. Dacă vrei să-mi zici... Nu voi spune un cuvânt nimănui. — O să-ți zic. Tarosh se aplecă spre Valerius și îi vorbi îndelung la ureche. Când Valerius părăsi satul, știa de ce soldații romani se luptaseră cu celții. Știa de ce se aflau pe pământurile acelea. 2 Valerius merse câteva mile prin pădure, trecu prin luminișuri pline de zăpadă și își mână calul de-a lungul albiilor torenților. Străbătu două coline și merse pe lângă un lac cu malurile înghețate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înfipt în pământ, revăzu dâra de sânge pe zăpadă. Erau soldați romani, îi spunea Tarosh, un pluton de zece oameni care, pe neașteptate, îi înconjuraseră pe Tarosh și pe oamenii lui în pădure, cerându-le să-i ducă în satul celt ca să-l percheziționeze. Tarosh aflase că, din porunca guvernatorului Germaniei Inferior, acei soldați urmăreau un bărbat, un gladiator care fugise din Colonia Agrippinensium, aflată la câteva mile distanță. Era gladiatorul preferat al lui Vitellius, campionul său, și poruncise să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un bărbat, un gladiator care fugise din Colonia Agrippinensium, aflată la câteva mile distanță. Era gladiatorul preferat al lui Vitellius, campionul său, și poruncise să-i fie adus înapoi neapărat. Dar nu toți soldații romani fuseseră uciși în înfruntarea cu celții. Unii reușiseră să fugă și aveau să reînceapă urmărirea gladiatorului. În legătură cu asta - oftă Valerius - nu exista nici o îndoială. Și probabil că nu erau departe. — Îmi vreau câinele înapoi. Luă câteva înghițituri de vin. Acum se grăbea să plece. Știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urmărea nimeni. Dar îngrijorarea lui creștea. „Or să-mi sucească gâtul ca la pui“, gândi el, oftând. Dacă ar fi știut să lupte, să se apere, să țină o armă în mână... — Se spune că în păduri sunt bande de celți - bărbatul se împiedică, dar se ridică imediat, sprijinindu-și fratele. Se povestesc lucruri îngrozitoare despre ei... Nu știu din ce trib fac parte. Am auzit că sunt foarte cruzi... Vei fi în siguranță în sat, stai liniștit - glasul lui Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sub nasul celui care îl caută. I se păruse amuzant că Valerius îl adusese acolo pe gladiator. Soldații lui Vitellius îl căutau departe de Colonia Agrippinensium; câțiva dintre ei fuseseră uciși, după cum se aflase între timp, de un grup de celți rebeli. Ca să nu-și atragă dușmănia triburilor din acel ținut, Vitellius evitase să trimită alți soldați, care să-i caute și să-i pună în lanțuri pe asasini. Am tremurat când i-am auzit glasul chiar aici, dedesubt, zise gladiatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Dacă plecăm, se vor lua după noi. — Ba ne vor vedea pe noi, caii... Ne vor vedea și ne vor prinde. Știu să-i recunosc pe quazi, dar vorbesc foarte prost limba lor. Nu va fi așa cum a fost cu celții... Nu voi reuși să mă fac înțeles. Hai să plecăm! Valerius nu se putu ridica din cauza strânsorii gladiatorului, care-l obligă să se ascundă în spatele bolovanului. — Aici suntem în siguranță. Nu vezi că barbarii supraveghează tabăra? Poate că pregătesc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ultimele cuvinte ale lui Salix atunci când fusese luat împreună cu alți băieți din sat, toți înalți și musculoși ca și el. De atunci nu se mai văzuseră. — O să pariezi pe Salix? Valerius tresări, uitându-se mirat la bărbatul de lângă el, un celt înalt, cu mustăți roșcate. — Și eu am să pariez pe el. E ultima lui luptă și are să facă tot posibilul să câștige. Veniră alți bărbați. — Și eu pariez pe Salix. — E cel mai bun. — Nu-i adevărat. Skorpius este invincibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
signum: — Acela nu e cumva însemnul Legiunii Galbiana? Nu știu... Știu doar că ieri, legatul unei legiuni din Pannonia a venit să discute cu Vitellius. Se eliberă din strânsoare. — Va învinge Skorpius! strigă, lovindu-l cu pumnul în spate pe celtul din fața sa. Tabăra se afla în apropierea zidurilor orașului, printre copaci. Erau puține corturi, dispuse perfect simetric. În aerul după-amiezii de primăvară se răspândeau fumul și mireasma cărnii fripte. Știam că ne vom întâlni aici. Sau, cel puțin, așa speram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
deoparte. Știți bine că eu nu accept lipsa de importanță a coincidențelor. Ei bine, maghiarul bard din care provine la noi bardă coincide ca formă cu românescul bard venit prin franceză din latinește și care desemnează „poetul care (la vechii celți) compunea și recita cântece războinice și religioase“. În acest context sunt sigur că veți considera de prost gust orice legătură pe care aș face-o eu Între expresia „armă albă“ și ideea de puritate exprimată de obicei simbolic de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
fost cuvânt interzis de ocupantul maghiar până în noiembrie 1918, deoarece numele Transilvania nu poate fi tradus în limba maghiară și maghiarizat, instrument folosit de unguri și în schimonosirea numelui românului și a tot ce-i românesc. Ardealul, nume dat de celți în secolul V î.H., a fost nume preferat de ocupantul ungur, deoarece el poate fi tradus și maghiarizat, Erdely. Azi, Transilvania fierbe. Ni se cere luciditate și veghe pentru a nu deveni iarăși victime, ca în anul 1940. Un
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
după redactarea manuscrisului de care ne ocupăm...” „Thithemius era afiliat la o Sodalitas Celtica, ai cărei membri se ocupau cu filosofia, astrologia și matematica pitagoreică. Ați sesizat legătura? Templierii sunt un ordin inițiatic ce se revendică și de la Înțelepciunea vechilor celți, fapt deja amplu dovedit. Pe o anumită cale, Thithemius Învață aceleași sisteme criptografice utilizate de Templieri”. „Impresionant”, zise Belbo. „Iar transcrierea mesajului secret ce spune?” „Calm, domnilor. Thithemius prezintă patruzeci de criptosisteme majore și zece minore. Am fost norocos, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Ile de France, Sena”. Nu mai reușeam să-l urmărim pe interlocutorul nostru: „Dar ce legătură are Chartres cu itinerarul dumneavoastră celtic și druidic?” „Păi de unde credeți că vine ideea de Fecioară? Primele fecioare care apar În Europa sunt fecioarele negre ale celților. Sfântul Bernard, când era tânăr, stătea În genunchi În biserica Saint-Voirles, În fața unei fecioare negre, și aceasta și-a stors din sân trei picături de lapte ce au căzut pe buzele viitorului fondator al Templierilor. De aici romanele Graalului, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
țări misterioase”, zicea Belbo. „Se pare că la Început exista un continent numit Mu, prin părțile Australiei, iar de-acolo s-au ramificat marile curente migratoare. Unul ajunge În insula Avalon, unul În Caucaz și la izvoarele Indului, apoi sunt celții, Întemeietorii civilizației egiptene și, În fine, Atlantida...” „Chestii vechi; domni din ăștia care scriu cărți despre Mu vă trântesc pe masă câți doriți”, ziceam eu. „Dar poate că ăsta plătește. Și pe urmă are și un capitol foarte frumos despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-i mai ușor să construiești piramide decât sfere. Pentru că vântul produce dunele În formă de piramidă, și nu de Parthenon”. „Urăsc spiritul Iluminismului”, zise Diotallevi. „Continuu. Cultul lui Ra nu apare În religia egipteană Înainte de Noul Imperiu, deci provine de la celți. Amintiți-vă de Sfântul Nicolae și de sania lui. În Egiptul preistoric, nava solară era o sanie. Și cum această sanie n-ar fi putut să alunece pe zăpadă În Egipt, originea ei trebuia să fie nordică...” Nu mă lăsam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]