469 matches
-
actualei școli și purta hramul ""Bunavestire"". Era construită în totalitate din lemn având exteriorul acoperit cu tencuială văruită, un scund turn-clopotniță înălțat deasupra pridvorului deschis și sprijinit pe stâlpi din lemn, absida exterioară a altarului fiind încinsă cu o minunată cingătoare iconografică, de "stilistică brâncovenească", înfățișând chipurile sfinților "Ilie", în carul de foc, "Gheorghe", ucigând balaurul, "Nicolae, arhanghelii Mihail și Gavril", dar și "chipul Maicii Domnului". Biserica a fost sfințită de către episcopul unit "Ioan Lemeni" la 16 mai 1848, conform adeverinței
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
a stat până în ziua arătării lui către Israel, care refuza pâinea și băutura, în aceeași măsură respins de mai-marii poporului ca și Iisus, care mânca pâine și bea vin. El avea îmbrăcăminte din păr de cămilă (deci foarte aspră), cu cingătoare de piele și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. În Evanghelia lui Matei, Iisus afirmă că Ioan Botezătorul nu este nici o trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi, indicând astfel caracterul neclintit și auster al predicatorului
Ioan Botezătorul () [Corola-website/Science/299282_a_300611]
-
plantă diferită, un soi de castravete sălbatic, necultivat. Totodată, este menționată folosirea fructului castravetelui pentru tratarea mușcăturii de scorpion, pentru cei cu vederea slabă și pentru a îndepărta șoarecii din hambare. Nevestele care doreau să rămână însărcinate îi purtau la cingătoare, la fel și moașele chemate la câte o naștere mai grea, și îi aruncau după ce copilul se năștea. În Evul Mediu, la curtea regelui Carol cel Mare (Franța secolului al XI-lea) se creșteau castraveți. Ei au fost introduși în
Castravete () [Corola-website/Science/304432_a_305761]
-
Înlocuirea perețiilor transversali de lemn cu cei de zid a slăbit capacitatea structurii de a descărca greutatea acoperișului, ceea ce a condus în timp la dislocarea și îndepărtarea pereților longitudinali. Pentru a opri aceste forțe interioare, structura a fost prinsă în cingători și întărită transversal prin tiranți de fier. Probabil cu aceeași ocazie a fost refăcută și completată pictura murală.
Biserica de lemn din Dămțeni () [Corola-website/Science/321560_a_322889]
-
schimbă'n cântec de izbândă. Mă reazăm de-un copac s'acolo aștept tot nemul vostru-'nvins, să mi se-adune la picioare cu trupuri àcere de spadă, să'nalt, încolăcind pe bratu'mi întins, sălbateca mea pradă si'n cingători însuflețite să las să-mi fie brâu'ncins. Far' de putere împotrivă-mi, pădurea'ntreagă-mi este roaba, ea ce mă'nlăntuia cu aspra-i mireazmă și cu teama-i grea, de-acum împărătia-i toată de taină și fior e-a
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
de hybris, inca neamenințat de mânia zeilor: "tot neamul" învins e așteptat să i se adune la picioare. Nouă Medee sau Circe, ea își va înaltă brațul cu șerpi încolăciți triumfal; cu o neliniștitoare senzualitate, își va încinge mijlocul cu "cingători însuflețite"... Ultima strofa, în continuare răzbunătoare și triumfala ("pădurea-'ntreagă-mi este roaba,/ ea ce mă'nlăntuia cu aspra-i mirezmă și cu teama-i grea"), respira liniștea unui început de domnie, fata cu dușmănia "înveninata" a necunoscutului supusă că un
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
pustnicilor: „cu o centură sau curea de piele, un baston în mână și sandale în picioare” (cfr. 1Cel IX 21: FF 355): Cingolul "După cum am amintit deja, alături de tunica și capuciul din care este făcută, haină franciscana cuprinde și o cingătoare, un cingol din lână albă cu trei noduri, ce constituie un element specific al hainei religioase a franciscanilor." "Cronicarii atestă faptul că frații aveau obiceiul să îmbrace haină franciscana, tunica și capuciul, încingându-se la brâu cu o funie (cingolul
Minoriți () [Corola-website/Science/319236_a_320565]
-
cu două toarte de foc! Și nu asmuți limba de chiparos a splendorii, căci până În moarte voi fi căzut la pat, bolnav de Îndurare... ZIDURI MINCINOASE, PAPAGALI INFIDELI... Mă plimb printr-un acest oraș decapitat Într-o robă a dragostei. Cingătoarea de cremene a morții mă strânge-n corset. Numai așa pot strivi autobuzele foșnitoare de parcă niciodată n-aș fi intrat Într-o mănăstire și nu e de ajuns! De aceea Îți scriu din fuga muririi, fantasmă cu buze strivite de
Editura Destine Literare by Theodor Râpan () [Corola-journal/Science/76_a_335]
-
sau "upsor"). Hainele pe care le purtau erau un fel de tunici ("attus") lungi până la coapse pentru bărbați și până la glezne pentru femei. Materialul era o țesătură din fibre interioare înmuiate, din scoarță de ulm. Se purtau legate cu o cingătoare, iar iarna se purta deasupra o vestă din blană de căprioară sau de alt animal. Femeile aveau tatuat un cerc în jurul gurii. Începând cu prima parte a erei Meiji, ainii au renunțat tot mai mult (de bună voie uneori, dar
Ainu (populație) () [Corola-website/Science/313894_a_315223]
-
care doar uneori, era o cratiță mare și fierbinte, umplută cu salta, o tocană de vită sau oaie cu sos de schinduf, sau perișoare din orez cu carne. Nu exista furculiță sau cuțit. Toți bărbații yemenți poartă cu mândrie la cingătoare, JAMBIE, acel pumnal tradițional din corn de rinocer, sau fie din plastic sau fildeș, cunoscut ca o armă de ceremonie, care potrivit codurilor tribale yemenite este interzis a fi folosit în lupta agresivă, ci este doar un semn al justiției
Nojoud Ali () [Corola-website/Science/329015_a_330344]
-
de la început și până la sfârșit. Toți ceilalți oaspeți plecaseră acasă, și-atunci, unde fusese Tenzo până acum? Și de ce? Era îmbrăcat altfel decât înainte. Purta sandale împletite din paie, pantalonii săi largi erau suflecați și legați la spate, iar la cingătoare avea prinsă o spadă mare. Ochii săi scrutau împrejurimile cu o expresie aprigă, de uliu. Oricine îl vedea și-ar fi dat seama într-o clipă că avea poftă să verse sânge de om. Tenzo se apropie de poartă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
obișnuit de adresare către servitorul unui clan provincial. — Cine ești? îl întrebă Hiyoshi pe omul cu înfățișare flămândă ce stătea sub un stejar, cu genunchii strânși la piept. Purta un kimono cenușiu murdar, cu un fluier de bambus înfipt la cingătoare. — Vino-aici o clipă, îl chemă omul cu un gest. Era un komuso, unul dintre călugării creștetori, cântăreți din fluier, care veneau când și când în sat. La fel ca restul, și acesta era nespălat și neras, și avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Deci, nu-i mai rămăsese nici un gologan însă, fiindcă noaptea de vară era scurtă, nu avea de așteptat mult până în zori. A doua zi dis-de-dimineață plecă din satul Kasugai, spre Biwajima, pășind agale și mâncând din mers. Avea prinse la cingătoare câteva perișoare de orez învelite în frunze de lotus. Dar de unde mâncare, fără bani? Mâncarea se poate găsi oriunde. Asta, fiindcă e darul cerului pentru omenire. În cazul lui Hiyoshi, acesta era un articol de credință. Păsările și animalele primesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de lângă drumul îngust al râpii. Poate gândindu-se că Tokichiro glumise, soldatul rămase un timp cu privirea în direcția unde se făcuse nevăzut. Tokichiro coborî puțin pe panta de la miazăzi, privind în jur până găsi un loc potrivit. Își dezlegă cingătoarea și se lăsă pe vine. Trupele sale plecaseră atât de repede, încât dimineață abia avusese timp să-și pună armura și, cu siguranță, nu apucase să se ocupe de toaleta personală. Și chiar în timp ce se grăbeau de la Kiyosu spre Atsuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-i întinse casca unui scutier. După ce un paj îi dezlegă nojițele armurii, își scoase lenjeria leoarcă de nădușeală și îmbrăcă un halat alb imaculat. O briză ușoară răzbătea printre perdele. „Ce răcoare,” își spuse Yoshimoto. După ce își legă la loc cingătoarea armurii, scaunul său de bivuac fu pus pe o blană de leopard întinsă peste iarba movilei. Extravagantele provizii de campanie care-l însoțeau pretutindeni începură să fie despachetate. — Ce se aude? întrebă Yoshimoto, în timp ce lua o înghițitură de ceai, surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să ne luăm destul pentru două mese. Mosuke găti repede orez, amestecând în el mei, fasole frecată și prune sărate, cât să ajungă pentru zece oameni. Apoi, luă pe umăr un colac de frânghie din cânepă și-și prinse la cingătoare cremene, iască și spada tatălui său. — Mamă, plec, spuse el. Plecarea la luptă e un început de bun augur în a-mi sluji stăpânul dar, în funcție de soarta mea de samurai, s-ar putea ca acum să ne luăm rămas bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
câteva împușcături, țintind spre tidvele aurii. — Opriți focul! Opriți focul! Răcnind cu glas puternic, Hideyoshi galopă în direcția focului de muschete, ca o săgeată trasă din arc. — Eu sunt! Hideyoshi! Nu mă recunoașteți? În timp ce se apropia de castel, scoase de la cingătoare bastonul auriu de comandă și îl agită spre soldații din castel. — Sunt eu, Hideyoshi! Nu trageți! Uluiți, doi oameni săriră din armureria de lângă poarta principală, deschizând batantele. — Senior Hideyoshi? Acea întorsătură a evenimentelor părea complet neașteptată și îl salutară cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Luna a Șaptea - înainte de a porni din nou la război. Kazumasa ajunsese dincolo de orice admirație; se simțea epuizat. În acel moment, un valet anunță că nava pentru Kazumasa era gata să ridice pânzele. Hideyoshi își scoase una dintre spade de la cingătoare și i-o dărui lui Kazumasa: — Poate că este puțin cam veche, dar oamenii spun că e o lamă bună. Vă rog s-o primiți, ca pe un mic simbol al aprecierii mele. Kazumasa o luă, ridicând-o cu respect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
potrivită de zis decât să compare pe niște cetățeni ai statului român, pe niște oameni cu stare, onești, neatârnați prin caracter, cu tunurile omorâtoare și cu puștele unei oștiri inamice. Ce merita oare d. C. A. Rosetti pentru aceasta? O cingătoare de laur împrejurul frunții sau o cingătoare de cânepă împrejurul gîtului? Asta-i întrebarea. Numai împrejurarea că d. C. A. Rosetti era după masă ne face să-i iertăm și aceasta, dar iertarea nu va să zică uitare. Poetul cel mai mare
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
niște cetățeni ai statului român, pe niște oameni cu stare, onești, neatârnați prin caracter, cu tunurile omorâtoare și cu puștele unei oștiri inamice. Ce merita oare d. C. A. Rosetti pentru aceasta? O cingătoare de laur împrejurul frunții sau o cingătoare de cânepă împrejurul gîtului? Asta-i întrebarea. Numai împrejurarea că d. C. A. Rosetti era după masă ne face să-i iertăm și aceasta, dar iertarea nu va să zică uitare. Poetul cel mai mare al națiunii l-au înfierat cu epitetul
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
s-o nutrească numai cel pentru care sufletul omenesc, de secole, nu are nici un ungher neviolat. — Privește-mă, Îi spun, și eu sunt un Tigru. Dintr-o singură mișcare te Împing pe tine În mijlocul Încăperii, și Îți smulg tricoul, rup cingătoarea acelei cuirase ce ascunde farmecele pântecului tău de ambră. Acum tu, În palida lumină a lunii ce pătrunde prin ușa Întredeschisă, te ridici, mai frumoasă decât șarpele care-l seduse pe Adam, trufașă și fără rușine, fecioară și prostituată, Îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dai jos valiza, scotoceau prin pungi după băutură, răscoleau maiourile și te întrebau la ce-ți trebuie zece perechi de chiloți. Trebuia să răspunzi frumos, pe rând: ungurii aveau uniforme masive, verzi-kaki, iar austriecii laptop-uri metalizate și pistoale la cingătoare, ca pentru gangsteri. Dacă nimereai când nu trebuie, se-oprea trenul pe-o linie moartă sau într-un orășel cu nume de sfânt sau pod și începea razia: urcau vreo două sute de jandarmi și răsturnau tot trenul, dintr-un cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tătari, pe chipul cărora nu se citea nimic. Unul dintre ei Întinse brațul spre el și Îl Întrebă ceva În limba aceea ciudată, mârâită. Copilul Îi privi uimit, cu ochii lui mari, albaștri. Tătarul În platoșă aurită, cu hanger la cingătoare, care părea a fi șef, strigă la ceilalți și, În câteva clipe, la intrarea cortului se ivi un altul mai bătrân, cu beniș roșu pe cap și cu cearcăne groase sub ochi. Ascultă porunca celui cu platoșă și vorbi Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nu pot aduce primejdie, dar pot aduce bogăție și te pot face și mai temut decât ești, viteaz al stepelor, spaima căzăcimii și a noroadelor dintre Bug și Nistru! - Poate grăiești adevăr, bătrâne Nogodar, spuse Kubilai, vârându-și hangerul În cingătoare. Djelma! - Poruncă, luminate! se prosternă tătarul la picioarele căpeteniei. - Îți speli greșelile acum! Cu cei cinci sute de oameni ai tăi, ieși În calea călăreților moldoveni. Îi aștepți, Îi Împresori, Îl lași viu numai pe cel care-i călăuzește spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Înțeleg Îngrijorarea și vom pleca mai repede. Acum, lasă-ne. - Am Înțeles, Măria Ta, spuse căpitanul, ridicându-se și ieșind din cort. Afară se auziră porunci, În română și arabă, zgomot de cai și harnașamente, clinchete de arme prinse la cingătoare. Moussa și spătarul Albu organizară În grabă un sistem defensiv cu avangarda Oilor Albe, flancată la cinci sute de pași În urmă de aripile călărimii moldovene și cu arcașii ascunși În căruțele cu mărfuri. Știau Însă că acest sistem nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]