272 matches
-
ce era viu a rămas neclintit și tăcut În afară de țipătul acela. Poate că era adevărat. Categoric, tot ce era viață În clădirea aceea a Încremenit - acolo unde cu o clipă Înainte răsunaseră vuietul și loviturile mașinilor de nituit, zăngănitul manivelelor, ciocănitul dulgherilor, se lăsase acum o liniște ca de transă cataleptică. Deasupra străzii, delicate și pustii sub cerul albastru, se legănau două bare metalice agățate de lanțuri, dar toate mașinile se opriseră. Omul care dădea semnalele se aplecă, privind fix, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
confortabil, întins în apa caldă, matrice călduță din care s-a ivit viața. Revenit în mările arzătoare ale originii lucrurilor, în sânul Mamei Comune, luat de pulsația lentă a unei bătăi de inimă fremătând totuși cu o nouă viață. Un ciocănit în ușa dormitorului îl readuse, leneș, în realitate. - Da? - Enro a sunat, răspunse vocea neliniștită a Nirenei. Dorește să te duci imediat să-i raportezi. Gosseyn simți cum șocul îl străbătu pe Ashargin. - Foarte bine, zise. - Prințe, zise Nirena cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
depărtarea, inimaginabilul și misteriosul peisaj venusian, perspectiva unei rupturi totale cu trecutul, toate acestea îl atrăgeau. Se simțea departe de materialismul pământului. Într-un fel, dorea o modificare în plan spiritual, însă fără absolut nici o implicație de ordin religios. Un ciocănit discret la ușă îi întrerupse firul gândurilor. Deschise și-l văzu pe unul dintre tinerii angajați ai hotelului. Acesta i se adresă: ― Domnule, am fost trimis să vă anunț că toți ceilalți clienți ai acestui etaj sunt deja în salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
avea nici un chef să ceară legătura la palatul Mașinii, să-i vorbească Patriciei, s-o vadă. Mâine, desigur, va trebui să se ducă, dar asta i se părea foarte departe în spațiu și timp. Fu adus la realitate de niște ciocănituri energice la ușă. Deschise și se găsi în fața a patru bărbați; unul dintre aceștia, un tânăr înalt, i se adresă: ― Sunt administratorul adjunct. Îmi pare rău, dar trebuie să plecați. Bagajele dumneavoastră vor fi păstrate în depozitul nostru de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Tremura de nerăbdare. ― Trebuie să meargă... își zise el, încercând să se auto-convingă. Asemenea chestii merg întotdeauna, dacă ai tupeu. Transportă în grabă distorsorul în living-room. Apoi închise ușa dormitorului. Puțin după aceea, la ușa dinspre coridor se auzi un ciocănit. Gosseyn deschise. Cinci bărbați intrară. Trei dintre ei cărau scânduri. Fără vorbă se apucară de treabă și ambalară distorsorul. Aduseseră cu ei fierăstraie, șurubelnițe automate; în șapte minute, după ceasul lui Gosseyn, erau gata. Cei doi camionagii, care nu făcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
confortabil, întins în apa caldă, matrice călduță din care s-a ivit viața. Revenit în mările arzătoare ale originii lucrurilor, în sânul Mamei Comune, luat de pulsația lentă a unei bătăi de inimă fremătând totuși cu o nouă viață. Un ciocănit în ușa dormitorului îl readuse, leneș, în realitate. - Da? - Enro a sunat, răspunse vocea neliniștită a Nirenei. Dorește să te duci imediat să-i raportezi. Gosseyn simți cum șocul îl străbătu pe Ashargin. - Foarte bine, zise. - Prințe, zise Nirena cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
depărtarea, inimaginabilul și misteriosul peisaj venusian, perspectiva unei rupturi totale cu trecutul, toate acestea îl atrăgeau. Se simțea departe de materialismul pământului. Într-un fel, dorea o modificare în plan spiritual, însă fără absolut nici o implicație de ordin religios. Un ciocănit discret la ușă îi întrerupse firul gândurilor. Deschise și-l văzu pe unul dintre tinerii angajați ai hotelului. Acesta i se adresă: ― Domnule, am fost trimis să vă anunț că toți ceilalți clienți ai acestui etaj sunt deja în salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
avea nici un chef să ceară legătura la palatul Mașinii, să-i vorbească Patriciei, s-o vadă. Mâine, desigur, va trebui să se ducă, dar asta i se părea foarte departe în spațiu și timp. Fu adus la realitate de niște ciocănituri energice la ușă. Deschise și se găsi în fața a patru bărbați; unul dintre aceștia, un tânăr înalt, i se adresă: ― Sunt administratorul adjunct. Îmi pare rău, dar trebuie să plecați. Bagajele dumneavoastră vor fi păstrate în depozitul nostru de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Tremura de nerăbdare. ― Trebuie să meargă... își zise el, încercând să se auto-convingă. Asemenea chestii merg întotdeauna, dacă ai tupeu. Transportă în grabă distorsorul în living-room. Apoi închise ușa dormitorului. Puțin după aceea, la ușa dinspre coridor se auzi un ciocănit. Gosseyn deschise. Cinci bărbați intrară. Trei dintre ei cărau scânduri. Fără vorbă se apucară de treabă și ambalară distorsorul. Aduseseră cu ei fierăstraie, șurubelnițe automate; în șapte minute, după ceasul lui Gosseyn, erau gata. Cei doi camionagii, care nu făcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
din cauza problemelor de distribuție: ziarele ajungeau deodată, și știrile se repetau. Procopiu și Pavel Mirto, care țineau legătura cu tipografia, aflată în aceeași clădire, lungită ca un vagon uriaș spre fundul curții, își luaseră răspunderea gazetei, așa că plecau ultimii. Un ciocănit îi făcu să ridice deodată capul din hârtii. Intră Marwan, fotograful. Era un eveniment, fiindcă poze în Universul nu prea vedeai. Ilustrații erau zilnic, însă desenate. — Ce ne-ați adus? întrebă direct Procopiu și se sculă să strângă mâna fotografului
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fost și or să fie sunt și acum, în prezent. Pe această frază auzită numai pe jumătate, „toate lucrurile care or să fie“, fotograful își luă rămas bun. Tocmai plecase, când, spre surpriza celor doi redactori, se auzi iarăși un ciocănit la ușă, ferm și politicos, nu ca al băiatului de la tipografie. Amândoi ridicară iarăși deodată ochii. Intră Șeful siguranței publice, domnul Costache Boerescu. Nu-i plăcea să întindă mâna și nici să se întindă la vorbă sau, când le făcea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în public (vorbitor/auditor) ca distanță în societate, ca distanță personală, ca distanță intimă (între 0 și 40 cm). Există un sport referitor doar la brațe. MÂINILE PSIHICE TAINICE! Comportarea față de persoanele cu funcții importante începe cu relația din anticameră: ciocănitul la ușă, de poziția siguranței sau nesiguranței, de apropierea sau depărtarea de birou, de mâna pusă pe masa șefului, de semnificația vestimentației mâinii, cu diferite variante stilistice (cu sau fără mască, înveliș textil, elegant, îngrijit, indiferent, neglijent). Atingerea propriului corp
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
în fața goliciunii caste, de argint, a zeiței lui Giorgione. Rubens cu tonele lui de carne roz îl indispunea. Degas era prea dur, Gauguin, un nerușinat... Surîse: "Goya, satirul acela bătrân, era singurul care știa câte ceva despre femei..." Se auzi un ciocănit puternic în ușă. ― Herr Oberst! Pentru Dumnezeu, Herr Oberst! Înfășură pânza și se apropie de scrinul greoi, baroc. Apăsă puternic unul din lambriuri. Stema heraldică alunecă ușor. Pipăi, strecurîndu-și adânc degetele în ascunzătoare. Vânătorul lui Rembrandt era acolo. Puse alături
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Sus. Nimeni. —Altfel? —Altfel? „Altfel“ spui? N-ar trebui să pui o întrebare ca asta. Uită-te în jurul tău. Uri, ascultă-mi sfatul. Renunță la asta. Ar trebui să-ți jelești părinții. Ai de aranjat o înmormântare. Se auzi un ciocănit. Secretara strecură capul pe ușă și îi șopti ceva lui Shapira. Sigur, o să-l sun eu. Se întoarse din nou spre Uri. —Fă-ți o favoare, Uri. Jelește-ți mama. Ține shiva. Și renunță la lucrurile astea. N-are cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ales dacă erau tineri, cu copiii mici. Aruncă o privire spre fotografiile cu fiii săi, de pe birou. Erau amândoi la colegiu, acum. Tad era în ultimul an la Stanford, Bill era la Columbia. Iar Bill participa la studiile premedicale. Un ciocănit la ușă și asistenta lui, Beverly, băgă capul înăuntru. — Îmi pare rău, dr. Bennett, dar nu ați răspuns la interfon. Și cred că este important. — Știu. Încercam doar ... să găsesc un mod în care să-i comunic. Se ridică în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
asculte pe generalii ăia cu voci răgușite și uniforme verde-brotac. Îți poți Închipui? Ce poate fi mai rău decât o preluare a puterii de către armată? O preluare a puterii care trece neobservată! Chiar În clipa aia s-a auzit un ciocănit În ușă. — Vorbești singură, prostuțo? a Întrebat Mustafa băgând capul pe ușă. Dă muzica aia Îngrozitoare mai Încet! Cu ochii lui căprui sclipind de avântul tinereții, cu părul lui negru dat cu prea multă briantină și pieptănat peste cap, putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
simtă ceva. Cum se făcea că putea să simtă atingerea degetelor ei și nimic În afară de asta? Dacă era rănită sau tristă, trupul ei n-ar trebui să știe lucrul ăsta? Ea n-ar trebui să știe? S-a auzit un ciocănit și fără să mai aștepte răspunsul, Banu a băgat capul pe ușă. Era pe cale să apună ceva, Însă gura i s-a deschis și s-a Închis la loc, fără nici un cuvânt, pe când stătea Împietrită, holbându-se la soră-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
plină de ură, deși cui îi era adresată, Porfiri nu putea să spună. ă Nu am nicio fiică, strigă ea. ă Doamnă, am impresia că dumneata ai avea nevoie de un preot, nu de un polițist. Deodată se auzi un ciocănit în ușă - Zamiotov își băgă capul. ă Vă cer iertare, Porfiri Petrovici, începu funcționarul șef. Porfiri îi făcu semn să continue. Un domn... Zamiotov se opri, dând cuvântului o notă ironică, care pretinde că ar fi soțul acestei doamne dorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
clădirea de birouri, înaltă de trei etaje, situată peste drum de biserica luterană, la intersecția dintre Nevski Prospect și Strada Bolshaia Koniushennaia. Refuză insitența oferta insistentă a portarului de a-l conduce la birourile editurii Athena Athene. Nu așteptă ca ciocănitul său rapid să primească vreun răspuns și intră direct făcându-i semn lui Salitov să-l aștepte afară. Osip Maximovici, așezat la biroul său, își ridică ochii de sub ochelari. Lentilele străluceau, acoperindu-i ochii cu o foiță film de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sticlă de Stolichnaya“, reușește să bîguie. Vrea să dea drumul la televizor, ferindu-se de obuze, atent să nu calce pe cîțiva soldați muribunzi care zac prin cameră, dar ecranul nu arată decît purici și nici o imagine. CÎnd aude un ciocănit În ușă și sare să deschidă, camera e plină de cadavre ca un frigider de măcelărie. E Îngrozitor de frig. Wakefield deschide ușa. Dinții Îi clănțăne, dar se relaxează cînd vede fața băiatului de la recepție. Cum ia sticla de Stolichnaya din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Privește de jur Împrejurul camerei, dar nu e nimeni. Bubuiturile continuă, urmate ceva mai tîrziu de un rîcÎit ciudat. Wakefield se ridică În capul oaselor În pat și se uită la ceas. Ecranul digital este gol; poate că a ieșit din priză. Ciocănitul și rîcÎitul devin din ce În ce mai puternice; Wakefield se duce În baie și deschide ferestruica ce dă spre curtea vecină. Vecinul lui, pe care l-a văzut, dar pe care nu l-a Întîlnit niciodată, stă pe o scară, ciocănind În zidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
bucură că, oricare ar fi fost așteptările narative ale lui Margot de la un tată, au fost Îndeplinite, chiar și pentru scurt timp. Îi urează În gînd multe, multe filme Înainte, cu finaluri din ce În ce mai fericite. Cu Margot odată plecată și cu ciocănitul infernal care nu dă nici un semn că s-ar ostoi, Wakefield Începe să fantazeze despre cum ar fi să trăiască undeva, pe un maidan pustiu, sau, și mai bine, În mlaștină sau Într-un parc național. Citește cărți despre casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
deplin pe restauraționist, așa că zidul este iar doborît, Într-un fără de sfîrșit ciclu dement de zgomot și praf. Pe fiecare latură a casei istorice sînt dormitoarele și birourile altor vecini deranjați de lucrări. Unii dintre ei s-au plîns de ciocănit, dăltuit și scrijelit; unul chiar a chemat poliția, dar restauraționistul este autorizat prin permisul de la primărie să lucreze de la șapte dimineața pînă la șapte seara. Ca și Wakefield, unii au sunat la agenția municipală care i-a eliberat autorizația, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
spune Wakefield cu fermitate. Omul s-a apucat de un proiect de restaurare fără de sfîrșit. De fapt, vine o femeie din cînd În cînd, poate e nevastă-sa, dar niciodată nu stă mult, după toate aparențele. Poate că nu suportă ciocănitul. — Unora dintre femei le place ciocănitul. Unora le place să fie ciocănite. Amîndoi Îngerii rîd. Așa că, de ce ar fi omul acela gelos? — N-am spus eu că este gelos, dar nu știu, poate că este. Din cauza lui Îmi este imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a apucat de un proiect de restaurare fără de sfîrșit. De fapt, vine o femeie din cînd În cînd, poate e nevastă-sa, dar niciodată nu stă mult, după toate aparențele. Poate că nu suportă ciocănitul. — Unora dintre femei le place ciocănitul. Unora le place să fie ciocănite. Amîndoi Îngerii rîd. Așa că, de ce ar fi omul acela gelos? — N-am spus eu că este gelos, dar nu știu, poate că este. Din cauza lui Îmi este imposibil să lucrez. Poate că mă urăște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]