651 matches
-
Încăperea aceasta, care se azvîrle În văzduh la zece mii de metri altitudine se Îndreaptă către o realitate care va arunca În derizoriu cîrcotelile lui de acum. Viitorul, apropiat, cum e Întotdeauna, nu poate fi cunoscut, dar Wakefield, ascultînd cu urechea ciulită În așteptarea de start al Diavolului, Îi poate auzi șoapta. Luminile pistei clipeau palid În preeria vastă, Întunecată. Avionul ateriză lîngă un lac Înghețat. Wakefield ajunsese În Typical, la sediul Companiei, cel mai mare furnizor de software de pe planetă. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
le-am vopsit. —Arată bine. —Mulțumesc. Am făcut un test pentru nuntă, ca să văd dacă sunt alergică. Nu vreau să mi se umfle fața ca un arici de mare în ziua nunții mele. S-a oprit locului și și-a ciulit urechea. — Ce e cu gălăgia asta? Într-un apartament învecinat cineva urla din toți rărunchii: —GoooooooooaaaaaaldfinGAH! —E Ornesto. Exersează. —Ce exersează? Cum să bage lumea în sperieți? —Canto. Ia cursuri. Profesoara lui spune că are talent. —Eeee un ooom, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
putea face față nici unui interval de timp care nu era planificat cu ceva. Chiar atunci a apărut un bărbat, îmbrăcat într-un costum sclipitor, cu un microfon în mână și o foaie cu ceea ce păreau să fie întrebări; toți au ciulit urechile. — Se pare că suntem gata să începem, a zis Mitch. Eram pe cale să spun „bine“ când, prin aerul cald, am auzit un strigăt. — Hei, e Anna! Isuse H... Hristoase! M-am întors. Era Ornesto, cu doi alți Băieți Veseli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mai fusesem niciodată pe un iaht destul de mare să te plimbi pe el. De fapt, nu cred că fusesem vreodată pe un iaht. După o plimbare bună și agreabilă, mi s-a părut că aud un elicopter. —Ei sunt? Am ciulit urechile. Tipul cu aparatul de radio-recepție s-a uitat la ceasul mare, negru, cu protecție subacvatică, cu protecție antinucleară, de la mână. —La fix. Toată lumea pe poziții, am zis. Ai grijă să nu se ude, am strigat după el. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dar nu de carne, ci de șuruburi, de articulații, de buloane. Și dacă, deodată, aș fi luminat o prezență vie, silueta cuiva, vreun invitat al Stăpânilor, care tocmai repeta specular același itinerar ca și mine? Cine ar fi strigat primul? Ciuleam urechea. La ce bun? Eu nu făceam zgomot, mergeam pe vârfuri. Deci și el la fel. În după-amiaza aceea studiasem atent Înșiruirea sălilor, eram convins că și pe Întuneric aveam să găsesc scara centrală. În schimb, iată că rătăceam aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
el avusese un coleg pe nume Theo, care, datorită lipsei vreunei străluciri academice, era poreclit Thicko 1. Cu toate că nici el nu fusese foarte bun la școală, Hugo se temea ca fiul lui să nu aibă parte de aceeași soartă. A ciulit urechea în tăcerea din casă. Se părea că Theo adormise la loc. Intenționând să facă același lucru, Hugo s-a cuibărit recunoscător sub plapumă. Lângă el, Amanda dormea buștean. Era ciudat cum el, mai curând decât ea, era întotdeauna cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu putea să fie mai neagră decât era deja. La telefon era Amanda. Am avut un apel pierdut de la tine, l-a acuzat ea. — Da. Am încercat să te sun aseară. Hugo vorbea cu voce scăzută, conștient că Shauna își ciulise urechile decorate cu perle, la doar două birouri depărtare. —Am fost la o lansare de parfum, a zis Amanda cu detașare. N-a fost nimic important, nu? Hugo era pe punctul să-i povestească despre erupție, spital și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
În timp ce fiecare murmura câte ceva, care mai de care mai șocat, mai dezgustat sau mai dezamăgit, eu strigam și băteam cu pumnul În masă ca să-mi impun punctul de vedere. Dar nimeni nu mă auzea, desigur, cu excepția lui Poochini, care Își ciuli urechile, Își ridică boticul și scânci Încercând să mă amușine. —Ssst, spuse Harry, și când Poochini tăcu timp de cinci secunde, Îndesă Încă o bucățică de ficat uscat În gura iubitului meu cățel. Lăsați-mă Însă să clarific lucrurile. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mai speciale aventuri din viața noastră. Nu vom simți stropii spectaculoaselor cascade din defileul Saltul Tigrului... Esmé Își coborî puțin colțurile gurii. Ar fi trebuit să meargă și acolo? Nu vom mai călări Împreună cu localnicii tibetani pe Pajiștea Iacului... Aici ciuliră urechile Roxanne și Heidi; amândouă avuseseră ponei În copilărie. Vera continuă: —Și ce șanse credeți că aveți În viața asta să vedeți o pășune alpină la 5 000 de metri altitudine? Foarte puține. Dădu din cap cu solemnitate aprobând cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
lumănărilor. Discuțiile se terminau brusc, verdictul se dădea cu bricheta aprinsă. Dacă nu intrai în panică și reușeai să cobori treptele una câte una, sprijinindu-te de balustradă sau de haina celui din față, ajungeai cu bine în stradă. Am ciulit urechile. Dincolo de cortină, pârâiau ropotele de-aplauze: un zgomot constant, entuziast, apoi din ce în ce mai scăzut. Am prins un bip. Mihnea și-a consultat iPod-ul. Era tânărul Lupu, anunțându-ne că putem trece la acțiune. Impostorul tocmai își terminase numărul. Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scaun și s-a instalat pe el, încetinind cascada de gesturi și sunete. Hârtiile au încremenit, iar dosarele au fost împinse departe, într-o extremitate a mesei. Se vorbea încă, dar parcă pe-o singură voce, apoi pe rând. Am ciulit urechile. Treptat, cuvintele s-au închegat în fraze, pe care le prindeam fără probleme. „A citit cineva cărțile?“ „Alea nominalizate?“ „Da.“ „Păi, ce, avem timp să le citim pe toate?!“ „Așa e, are dreptate. Sunt vreo cincizeci de cărți. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Japoniei tocmai se arătase. Centrul energetic al acelei zone se mutase din sud-est spre nord-vest. Luptătorii Moldovei aveau o fereastră de timp În care erau de neînvins. Dar trebuiau să și simtă asta. Cei doi cai așteptau cuminți, cu urechile ciulite la zgomotele bătăliei. Ștefănel repetă instinctiv strategiile posibile. Avea cele două Katana la spate. Pumnalele Shinobi Tanto la Încheieturile mâinilor. Secera cu lanț Kusari Gama la oblâncul șeii, În dreapta. Secera cu lanț și praf orbitor Bakahatsu Gama pe stânga. Punguțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
culoarul de la parter. Mă grăbesc la telefon, că sună. Te-aștept în birou. Ce face vinul ăla magnific? Vine. Îl degustăm acuși. Secretarul literar a dispărut deja după colț, urcînd cele cîteva trepte, spre ușa biroului, în vreme ce Mihai rămîne locului, ciulind urechea spre sală. Deși, cu vreo săptămînă în urmă, și-a promis să nu vadă nimic din spectacol pînă la vizionare, bagă totuși capul printre ușile batante, ferind puțin draperia plușată. Pe scenă, regizorul execută în liniște cîțiva pași calmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cocoșezi ca să poți atinge brațele puse unui peste altul, a lăsat urme adînci pe chipurile tuturor. De pe la șapte, șapte și ceva, cînd geamurile au început să se lumineze, pasagerii întorc mereu privirea spre ușă la fiecare sunet mai puternic, ori ciulesc în permanență urechile, doar-doar vor prinde zgomot de motor. Dorin s-a ridicat de lîngă sobă, unde a dormit pînă spre ziuă cu fundul pe un lemn, care i-a fost luat pe la cinci și aruncat în foc, a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
casă. — Vai, cât de amabil din partea dvs, am răspuns eu suav. Niște voci ridicate ne făcură pe amândouă să ne răsucim ca să vedem unde era problema. De Îndată ce-am constatat că persoana care tocmai intrase era Naomi, mi-am ciulit urechile. Stătea rezemată de cabina de la recepție, cu ambele mâini sprijinite de birou, și striga la Lesley. — Spune-mi numai dacă e aici, OK? N-am nevoie să-mi dai indicații. Lesley era În picioare și-și Înfipsese mâinile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
iar pe el se scurgea un fluviu constant de mașini, ale căror motoare Îmi sunau de la distanță ca murmurul unei ape curgătoare. La intrarea În club cineva râdea, iar zgomotul era purtat prin aer, În tăcerea aproape totală, iar dacă ciuleam urechea, aș fi reușit să disting bubuitul regulat ale basului. Era un sentiment minunat să fii afară la miezul nopții, când distracția abia Începe, și știi că majoritatea oamenilor sunt deja la culcărică sau pe cale să adoarmă la televizor. Mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
la Ruby. Aceasta îi răspunsese cu o privire la fel de directă. Și atunci se întâmplase altceva la fel de bizar, de lipsit de noimă și rău-prevestitor. Alex începu să-i povestească lui Brian. Tom, care juca pe covor cu Zet și cu Adam, ciuli la un moment dat urechile. Alex spunea: — Nu știu, zău, ce se întâmplă cu orașul ăsta în ultima vreme. Micul Poznaș care a luat-o razna, farfurii zburătoare, ajungi să crezi că, periodic, înnebunim cu toții. Probabil că-i ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
multor mașini la ralanti. Gosseyn deschise ochii. Era întins pe jos, în obscuritate, lângă trunchiul unui arbore gigantic. În apropiere se mai întrezăreau doi alți arbori, dar talia lor era atât de incredibilă încât își strânse pleoapele și rămase nemișcat, ciulind urechile. Se părea că în apropierea sa nu mai era nimeni. Întreaga sa ființă se rezuma la urechi și la auz. Nimic altceva. Era un simplu obiect neânsuflețit, dotat nu numai cu facultatea de percepere a sunetelor. Cu vremea reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
cu această dorință de principiu? Nu-i era prea clar. Se hotărî să aibă răbdare. Când vocea începu cu o expunere asupra excitațiilor nervoase pozitive sau negative manifestate de formele de viață cele mai simple din apa de mare, Gosseyn ciuli urechile. Avea o seară întreagă la dispoziție. Frazele îi parveneau, căpătau sens pe măsură ce le analiza, apoi îi dispăreau din minte atunci când se hotăra să le respingă. În vreme ce vocea retrasa dezvoltarea sistemului nervos pe pământ, imaginile de pe ecran se schimbau; prezentând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Lui Însă, În timpul excursiei la Assisi, fata Îi povestise despre divorțul părinților ei. Spunea că nu reușea să adoarmă, căci Îi părea că trebuie să-l aștepte pe tatăl ei să se Întoarcă de la muncă, și atunci stătea cu urechile ciulite la toate zgomotele din bloc, și de fiecare dată când se mișca ascensorul inima Îi bubuia În gât, chiar dacă era conștientă că nu putea fi el. Încă de mică trăise cu teama că nu avea să se mai Întoarcă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
măturile și gălețile lor, linia B a metroului va rămâne tăcută. Stațiile goale, galeriile goale, inofensiva și inerta linie electrică, chioșcurile Închise și ascensoarele pentru handicapați oprite. Dar nu e adevărat că metroul rămâne pustiu. Din când În când, dacă ciulești urechile, Îți dai seama că În subteran se trezește o viață ascunsă. Apa care se scurge din infiltrații picură uneori de-a lungul pereților. Aerul continuă să se miște, Împins de ventilator, să circule prin galerii. Sunt șoareci și șobolani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
așa cum sunt și pe deasupra o mie de oameni, o mie de păreri. Cele mai multe nici nu sunt păreri. Așa se numesc, așa ne-am obișnuit să le spunem, dar sunt altceva” - „Ce?” păru să întrebe Rex, după felul în care-și ciulise urechile și-și aplecase capul într-o parte, privindu-mă cu o curiozitate aproape caraghioasă, rezemat pe... labele dinapoi. Mă privea în ochi, fără să facă o mișcare.” Ipocrizie, Rex, așa se cheamă” - „Nu-i așa, doamnă Pavel?” o întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
astea sunt un motiv de Îngrijorare. Ruby schimbă o privire Îngrijorată cu mama ei care nu părea nici pe departe atât de Îngrijorată ca ea. Dădu din cap amuzată. — Ce s-a Întâmplat? susură mătușa Sylvia. Ronnie Îi spuse să ciulească urechile. — Chiar nu cred că ai nici un motiv să te alarmezi, spuse Sam. Du-te oricum la doctor, dar să știi că nu e deloc neobișnuit ca viitorii tați să aibă din când În când dureri de sân din empatie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
băieți plecară pe la casele lor, amețiți de gândul că vor Înghiți pui fript cu mujdei și mămăligă. Câțiva rămaseră În dosul umbros al șirei de paie. Odraslă era În mijloc și toți ochii Îl cercetau cu nerăbdare, iar urechile se ciuleau să audă cu ce minunății se laudă. Credeau fără șovăire În tot ce le spunea, pentru că știau prea bine că băiatul speculantului de butelii de gaz era prea prostănac ca să poată minți. Cu mulții lui bani, Însă, Își cumpăra Întâmplări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
neunse. Într-un târziu, când erau departe binișor de sat, Baronu Îl luă la Întrebări pe Vieru, care tăcea misterios: „Zi, bă, dă-te dracului, unde mergem și ce căutăm, că n-am chef acuma de glumele tale tâmpite!”. Ectoraș ciulise și el urechile și se puse pe așteptat răspunsul. Vieru, fără să Întoarcă drăcuiala, cu glas cumpănit și grav care Îi făcu pe ceilalți să-l bănuiască de vreo șotie, Începu să-i lămurească: „Nu v-am spus până acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]