205 matches
-
ediții din Kavafis, există mai multe traduceri și o bogată operă eseistică generată de opera marelui Alexandrin, aparținând unor renumiți poeți spanioli). Primele poeme kavafice, celebrele Ithaka și Lumânări, figurează în Antologia poeziei grecești publicată în 1939 la Cluj de clasicistul Ștefan Bezdechi. Bibliografia traducerilor din Kavafis apărute din deceniul 6 în presa literară din România este de-a dreptul impresionantă. Nu puține poeme cunosc mai multe versiuni, semnate de renumiți traducători români (Antița Augustopol-Jucan, Ion Brad, N. Carandino, Victor Ivanovici
„KAVAFEIA“ – ediția a 11-a by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/6608_a_7933]
-
pentru asta,/ el n-are habar, doarme căzut într-o rână pe masă,/ când mă rog nu urlu, el oricum n-aude,/ abia lălăi un cântec deșucheat, mă clatin spre el, îi caut gâtlejul,/ mă-mpleticesc și-ngenunchi.” Indiferent la convenționalismul clasicist și la tiparele consacrate de o lungă tradiție, autorul „nouăzecist” desființează barierele dintre genurile literare, făcând ca discursul liric și cel epic să se amestece până la indistincție. Poemul prozastic sau proza poematică vor aspira și praful prozaismului, obținând din registrele
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
le mai sesizeze pe ale fiicei, membrii familiei îi întorc spatele fiecare în felul lui. Răzvan Rădulescu și Melissa de Raaf au reușit această performanță de a oferi o viață într-un decupaj minimalist, totul se petrece ca în teatrul clasicist pe parcursul unei zile, și chiar mai puțin. O poveste despre iluzoria căutare a paradisului pierdut al familiei, despre prea puțină dragoste față cu toată dragostea, spusă simplu, direct, fără efecte retorice, asta ne oferă filmul celor doi tineri regizori. Grația
Felicia, în cele din urmă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6232_a_7557]
-
interdicție opera lui Herescu, chiar în anii în care o parte din exil era „recuperată” (fie și selectiv), l-a constituit însăși substanța acesteia, alcătuind un argument zdrobitor împotriva tracomaniei oficiale. Cum bine observă editorul, sub înfățișarea „cuminte” a unui clasicist, avem de-a face cu un savant militant, neîmpăcat cu condiția „urgisită” a latinismului în România modernă. Ediția profesorului Liviu Franga reunește cele trei volume capitale publicate de N. I Herescu între 1937 și 1941, și anume Pentru Clasicism (1937
Revolta fondului nostru latin by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4292_a_5617]
-
C. Rădulescu-Motru și L. Blaga, scria în secret și în răspăr Carnețele cu dinamită în anii 1954-1960. Aram Frenkian (m. 1964), autorul studiului Scepticismul grec și filosofia indiană (1957), lucra în ultimii ani ai vieții la tema Plotin și Orientul. Clasiciști și filologi ca D. M. Pippidi, M. Nasta, Petru Creția etc. s-au sustras și ei culturii oficiale. Au putut-o face și mulți folcloriști și etnologi, a căror operă rămâne pe deplin valabilă: Petru Caraman, Gh. Vrabie, Ovidiu Papadima
Demnitatea intelectualului român by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8142_a_9467]
-
acolo una dintre contribuțiile teoretice din cadrul dezbaterilor? - ne-am putea întreba nedumeriți, dacă ne-am lua după acest supratitlu. Evident, ceva nu se leagă în această ipoteză: cum să premiezi un text critic, scris în grilă teologică, despre un poet clasicist, autohtonist, la un festival internațional dedicat avangardei? Ne interesăm mai atent și aflăm că Avangarda XXII e un festival literar care se ține anual în Bacău. Și atunci ce caută internațional în titulatura manifestării? E doar acea boală atât de
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2914_a_4239]
-
nici decadent, nici instrumentalist". Neputînd fi acceptat în optica exegetului decît pasager sau parțial romantic, simbolist, parnasian, Macedonski ar fi un barochist printr-o summa estetică a creației sale, prin aerul baroc al acesteia în totalitate: "Romantic ca fond spiritual, clasicist în aspirație, parnasian în viziuni și modernist în intuiții, Macedonski face ca aceste moduri să lucreze unul contra altuia, fiecare pe seama lui, dar nu împotriva unei sinteze baroce pe care toată această vie tectonică a operei o sugerează". Să vedem
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
la inițiativa monseniorului Octavian Bârlea, fost elev al Blajului, s-au gândit la cinstita aniversare a "fântânilor darurilor", printr-un volum omagial. Printre cei solicitați să colaboreze alături de Păr. Pe-tru Gherman (Bruxelles), monseniorul Pamfil Cârnațiu, alt "licean blăjean de odinioară", clasicistul N. I. Herescu, este și scriitorul Mircea Eliade. Epistola de răspuns a savantului român este comparabilă cu discursul ciparian de la centenarul Școlilor Blajului. A apărut în volumul Omagiu Școlilor din Blaj (1754-1954), Paris, 1955, p. 148, și, probabil, editorii au intitulat
Mircea Eliade despre Școlile Blajului by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/9597_a_10922]
-
desconsidera, socotind opera lui Hogaș o expresie a mitocăniei.) Dl Alexandru Săndulescu are dreptate să considere opera lui Hogaș, scriitor, indiscutabil, ocazional că origine, cu o expresivitate involuntara care îi asigură un loc de onoare în literatura muntelui, fiind un clasicist barochist. PLIMBÎNDU-NE aproape prin toate epocile literare, dl Alexandru Săndulescu se oprește și la secțiuni ale operei lui Rebreanu. Are dreptate să aprecieze că românul Adam și Eva nu este o capodoperă (venit, totuși, la trei ani, 1925, după
Istoria literară ca exegeză by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18100_a_19425]
-
snoabă a fanilor romglezei sau cu pauperizarea lexicală consecutivă inculturii de masă. Pentru o importantă revistă de cultură e astfel o datorie de onoare să semnaleze importanța unei asemenea apariții. Așadar, e vorba de data aceasta de studiul eminentului lingvist, clasicist și profesor la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, dl Eugen Munteanu, Lexicologie biblică românească. Lucrarea impune nu doar prin dimensiuni (peste 500 de pagini text, fără "aparat"!), ci, în primul rând, prin amploarea ariei de investigație, ca și prin
Cultura cuvintelor by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/7154_a_8479]
-
decenii catastrofale. Dar, în răgazul îngăduit, "fruntașii acestei generații deveniseră una cu gustul libertății depline". Ei își permiteau a nu mai adopta ad litteram modelul tradițional al culturii europene, cel raționalist. De unde raporturile de reciprocă antipatie cu E. Lovinescu, un clasicist și un fervent al culturii franceze, un sorbonard, ca și cu G. Călinescu, un italienizant și un crocean, ambii legați de cultura perimetrului neolatin în care s-au format. Mentorul "noii generații" este Nae Ionescu. Reîntors în țară, după un
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
tînăr, face elogiul clasicismului. Dacă Barthes s-a situat în anii 1950 la stânga, din motive care țin în mod evident de antiburghezismul generalizat în Franța intelectuală, stânga lui a fost însă una nietzscheană: Barthes a fost chiar de atunci un clasicist convins. Plaisir aux classiques (text din 1944, an pe care tînărul Barthes îl petrece încă în sanatoriu) e un text încântător, care n-are nimic burghez, dar nici marxist. Aici el scrie: „Nu cred că spiritele cu adevărat vii se
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
preromantismul și chiar romantismul românesc cultivaseră un neoclasicism de sorginte anacreontică, a cărui carieră se arăta încă deajuns de solidă, Junimea schimbă referința și renunță la perspectiva neoclasicizantă, datorită în primul rând argumentelor oferite de profesionalizare. La Junimea, apar primii clasiciști români cu pregătire europeană: Caragiani, Quintescu, Ollănescu (Ascanio), Xenofon Gheorghiu. Tabloul clasicismului antic, așa cum arăta acesta la noi în prima jumătate a secolului, este modificat și diversificat prin traduceri și studii în care prezența lui Anacreon este infimă, el fiind
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
380) Nu sunt convins că raționalismul acesta permisiv poate concura, în perimetrul didactic, dubletul bine formulat, chiar dacă, iată, nu infailibil, al lui Negoițescu. (Aici se cuvine deschisă o paranteză. Ipocrizia interpretativă profesată în școli acceptă mai ușor conceptele cu lustru clasicist decât demonstrațiile riguroase cu o istorie la fel de îndepărtată. Distincția, la Negoițescu, dintre neptunic și plutonic, rămâne, din acest motiv, circulantă, marcând lexical două straturi de finisare a poeziei lui Eminescu, așa cum, la Manolescu, repartizarea tipologică a romanelor românești în dorice
Câteva sentințe (V) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7402_a_8727]
-
cu orientare de stânga democratică ("Facla literară", "Săptămâna muncii intelectuale și artistice", și multă vreme, la "Adevărul"), însă în același timp intră în învățământ, mai întâi, la Găești, și devine curând inspector școlar. Descrierea unui examen de bacalaureat sub președinția clasicistului Șt. Bezdechi, pe care portarul școlii îl confundă cu unul dintre candidați sau a unei lecții de germană, unde profesorul se bâlbâia, confundând genurile, ceea ce îi atrage observația sarcastică a inspectorului Cioculescu ("Domnule coleg, în caz de dubiu, este mai
"Mâncătorul de cărți" by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8653_a_9978]
-
Odiseea, și de aceea cine are acribie poate depista spiritul epocii din cercetarea literei homerice. Pentru a nu-și îngreuna efortul cu capcane în care alți cercetători s-au îngropat definitiv, Frenkian își impune cîteva restricții de metodă. Mai întîi, clasicistul privește cele două poeme epice ca pe un întreg lexical, ocolind orice controversă privind paternitatea lor, la fel ca inadvertențele de limbă din cuprinsul lor. Frenkian afirmă că limba lui Homer e artificială, ea nefiind niciodată vorbită ca atare de
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
1925, sub îngrijirea lui Gheorghe Cardaș. Și mai târziu, în 1953 - într-o epocă nefastă pentru recuperarea trecutului -, marele lingvist J. Byck va propune o primă ediție critică. Nici tentativele din anii ’70, susținute în principal de Florea Fugariu, competent clasicist și istoric al Școlii Ardelene, nu vor reuși să provoace mai mult decât interesul unor specialiști. Ion Budai-Deleanu și Țiganiada rămân două cazuri flagrante de receptare tardivă și, din această cauză, incompletă. Cu atât mai flagrante, cu cât vorbim de
Ion Budai-Deleanu, într-o nouă ediție critică (I) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5168_a_6493]
-
ci doar a alianței involuntare, ca să nu spun nevoite. Crima „frățească” în balada (mitul) Miorița rămâne totuși virtuală. M. Călinescu relativizează excesiv comparatismul critic, transformat într-un mod paradoxal, ca să-i reluăm calificativul expus la vedere. Un comparatism, mai exact, clasicist paradoxal. Și să ne întrebăm: procedează el astfel într-un mod fericit? Să ne amintim cum Kierkegaard vedea în comparație nefericire, deci nepotrivire. Și neadevăr. S-ar putea ricana că e bine găsit? Apoi, această politologie paradoxal clasicistă, literară, devine
Matei Călinescu despre politică by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3829_a_5154]
-
În interpretarea lui Creția, Ruth sau Iona sunt tot atît de puțin „exotici” ca și Ahile (din volumul lui Creția Catedrala de lumini, 1997) sau personajele din Banchetul lui Platon, tradus și comentat de Petru Creția. Devine evident că pentru clasicistul Petru Creția, lumea evreilor din timpurile biblice este și ea o formă a antichității „clasice”, de aceea s-a și întors către ea. În interpretarea fiecărei cărți din Biblie Petru Creția introduce elemente inedite față de interpretările tradiționale, intrate în conștiința
Petru Creția – interpret al Bibliei by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/4500_a_5825]
-
se pare un suflet primar, un homerizant, ca de altfel și lui Streinu � care l-a și editat), văzînd în plus în el un amator, spre deosebire de Cioculescu în ochii căruia Hogaș e "un meșteșugar lucid și aplicat" și un clasicist baroc. "Un Creangă trecut prin cultură", găsește Vianu, un "intelectualist și estet". Referințele cele mai numeroase se fac la Creangă și Sadoveanu, deși O. Botez se gîndise din prima clipă la Odobescu. În toate acestea se simte o bună doză
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13859_a_15184]
-
este și el un costumbrist, cu un termen extrapolat de Virgil Nemoianu în Romantismul îmblînzit de la spanioli la restul continentului Biedermeier. Ca și ceilalți, Hogaș este intelectualist și un estet (deși face caz de "mojicie", respingînd "literatura de salon"), ironic, clasicist în mentalitate și academizant în stil. Nu e cine știe ce deosebire de natură a mijloacelor între De la Văratic la Săcu și Cîteva ore la Snagov, după cum nici vechiul Alexandrescu vizitînd mănăstirile din Oltenia nu se află prea departe. Așezarea lui Hogaș
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13859_a_15184]
-
izbit anul trecut a fost numărul mare de coincidențe prin care revedeam prieteni sau cunoscuți de pe alte meridiane ale lumii: așa, bunăoară, m-am trezit vecin de cameră, la așa-numitul "hotel al universității" din Cluj, cu vechiul meu prieten, clasicistul Mihail Nasta, venit de la Bruxelles, pe care nu-l mai văzusem de mulți-mulți ani; de și mai multă vreme nu mă mai întîlnisem cu Profesorul Lorenzo Renzi de la Padova, cu care aveam discuții peripatetice "reacționare" în anii '60, cînd el
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
geam deschis, Ioanide și Ioana ședeau strâns îmbrățișați, Ioanide ținând pe Ioana cu mâna stângă de mijloc și cu cea dreaptă vârâtă ca o rîșchitoare în părul ei abundent și sărutînd-o energic, cu o consimțire deplină din partea Ioanei. Cei doi clasiciști se consultară din ochi, apoi, mecanic, o zbughiră pe ușă, înainte de a fi văzuți, coborând scările vertiginos și luînd-o la goană pe stradă, atât cât permiteau forțele lor fizice. Ioanide nu-i văzu, deoarece ferestrele deschise dădeau spre curte, iar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
indigentul său costum de casă și se cobora în grădină, unde, prevăzut cu toate instrumentele, tăia și curăța trandafirii, plivea florile, stropea cu furtunul. Surprins de vreun amic, Suflețel avea totdeauna la îndemînă vreun citat dintr-un poet agrest. Seara, clasicistul asculta la radio unele posturi străine numai pentru concerte din muzica clasică. Fără a fi meloman, își nota numai producțiile de reputație stabilită (Mozart, Bach, Haydn, Beethoven) și asculta religios, cu ochii închiși, șoptind din când în cînd: "Minunat! Minunat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că, fiind într-o excursie de intelectuali în străinătate, Suflețel a primit o telegramă din partea Aurorei cu acest conținut: "De ce întîrzii?" Atunci Suflețel a întrerupt excursia și s-a întors imediat în țară, arătând la toți, ca un certificat, telegrama. Clasicistul era foarte politicos cu toată lumea, saluta reverențios îndepărtînd pălăria până la maxima distanță posibilă față de corp, săruta mâinile doamnelor înclinîndu-se și descoperindu-se, iar dacă cineva se răstea la el, făcea o figură mai speriată decât se cuvenea, nu riposta și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]