254 matches
-
La nivelul compoziției, poezia este structurată în două unități logice, marcate prin „decupajul“ strofic (strofe inegale, de 16, respectiv 4 versuri, cu măsură și ritm variabile, cu rimă împerecheată). Incipitul asociază eului liric ipostaza poetului care creează întrun spațiu al claustrării, năzuind să transforme în artă orice experiență trăită sau imaginată: Le am scris cu unghia pe tencuială / Pe un părete de firidă goală. Prima secvență surprinde condiția neobișnuită a artistului modern, imaginând actul scriiturii întrun uni vers carceral. În acest
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a mănăstirii, conservată în stare perfectă și astăzi, cuprinde o curte nu prea întinsă, în orice caz insuficientă pentru a fi spațiul unui ospiciu. Bănuim că evadările bolnavilor din cadrul de cetate (de închisoare) al ospiciului erau provocate tocmai de această claustrare apăsătoare. Cele 11 tăblițe de inscripție ale "secțiilor și odăilor" atestă însă un număr redus de încăperi, mai redus decât la Ospiciul Neamț. "Lampe de tiniche", în număr de 16, precum și "12 stupitoare de lemn" completau mobilierul dezolant al ospiciului
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
lui necunoscută"; "pământul e cu râie-n rădăcină", dealul "un pustiu de piatră". Nici urmă de mioritism! Neașteptată la vitalistul de mai înainte e implantarea în mâhnire; dezorientat, simplu figurant sortit derizoriului, Omul lâncezește: Mergem încet spre cine știe unde"; sentimentul de claustrare e un dat etern: "O temniță e capul meu / ce-și pierdu cheile la începutul lumii" (Un gorgan de pământ). O stea-băiat și o stea-fată nasc planete iluzorii, tărâmuri pustii: "Iubita mea, iubita mea, noi, o stea dublă..." Clopote înalte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un real pericol privitor la înclinațiile spre sociabilitate, dezvoltarea virtualului și a universului mediatic având mai multe șanse să mărească importanța trăită a contactelor directe decât să le deprecieze. Dacă relațiile de vecinătate slăbesc, aceasta nu se petrece în beneficiul claustrării domestice, ci în cel al unei „sociabilități lărgite” mai selective, mai efemere, mai emoționale, altfel spus, în ton cu etosul hiperconsumativ. Anihilarea valorilor?tc "Anihilarea valorilor ?" Consumul-lume abolește oare încrederea socială, altruismul și empatia? Nu există nicio îndoială că în
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
vrea să fie, iată, doar ochi și să trăiască reveria aceea de idiot, altcândva blamată. De altfel, își dorea să fie ca piatra, incomunicabilul însuși. După luni petrecute la Paris, își spune: „Duminică petrecută la țară, după două luni de claustrare la Paris. Să te cufunzi în indiferență ca arborii, să fii la fel de mut ca ei. Îmi vine tot mai ușor să-i imit Ă din fericire” (I, 102). Altundeva, notează: „A exista e totuna cu plăcerea de a nu gândi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
zi. Șarpele mitic gigant păzește comorile ascunse în păduri și izvoarele fermecate cu apă vie și apă moartă. Șarpele de apă atrage pescarii la locurile cu pește și este o călăuză a bărcilor. Șerpii devin balauri printr-un ritual de "claustrare inițiatică": ei trebuie să stea în vizuina lor, între 7 și 9 ani, și să se hrănească numai cu insectele și stropii de ploaie ce pătrund la ei. În simbolismul arhaic, balaurul este totem, strămoș mitic, angelic și teriomorf, în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și să se hrănească numai cu insectele și stropii de ploaie ce pătrund la ei. În simbolismul arhaic, balaurul este totem, strămoș mitic, angelic și teriomorf, în același timp, apotropeu al unor rituri de trecere. Prin intermediul unui alt ritual al "claustrării inițiatice", care durează de la 7 la 9 ani, sub supravegherea unui solomonar, șarpele se transformă în zmeu, care dezlănțuie stihiile și evocă duhurile rele ale pământului.343 Din punct de vedere mitic, șarpele este dual, material, androgin, și șarpele spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
La nivelul compoziției, poezia este structurată în două unități logice, marcate prin „decupajul“ strofic (strofe inegale, de 16, respectiv 4 versuri, cu măsură și ritm variabile, cu rimă împerecheată). Incipitul asociază eului liric ipostaza poetului care creează întrun spațiu al claustrării, năzuind să transforme în artă orice experiență trăită sau imaginată: Le am scris cu unghia pe tencuială / Pe un părete de firidă goală. Prima secvență surprinde condiția neobișnuită a artistului modern, imaginând actul scriiturii întrun uni vers carceral. În acest
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Flori de mucigai În ciclul Flori de mucigai este evocată lumea stranie, dezolată, a universului carceral, unde viața este reprimată, mortificată, un fel de bolgie a infernului dantesc. Având ca punct de plecare estetica urâtului, Arghezi prezintă un univers al claustrării cu mocirlă, frig, cătușe, păduchi, șobolani, zăvoare, mucigai, din care nu lipsește totuși frumosul, o frumusețe recuperată prin vis sau amintire. Lumea închisorii este lumea valorilor confuze, poartă stigmatele răului: răul și urâtul sunt conjuncturi ale destinului. Sub expresia de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lumina, iar mucigaiul semnifică urâtul, răul, descompunerea, întunericul. Titlul trimite spre estetica urâtului, spre creația lui Baudelaire. Structurată în două secvențe lirice, poezia exprimă crezul artistic arghezian pe de-o parte, și neputința artistului de a crea în condiții de claustrare, pe de altă parte. Singur, în spațiul carceral, fără uneltele scrisului, poetul încearcă să scrie versuri "cu unghia pe tencuială", cu slabele sale forțe creatoare. Dar versurile ("stihuri fără an") fuseseră săpate în sufletul artistului: "Stihuri de groază/ De sete
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
scrisului, poetul încearcă să scrie versuri "cu unghia pe tencuială", cu slabele sale forțe creatoare. Dar versurile ("stihuri fără an") fuseseră săpate în sufletul artistului: "Stihuri de groază/ De sete de apă/ Și de foame de scrum". În condiții de claustrare, artistul nu se mai regăsește pe sine în calitate de creator, harul poetic ("unghia îngerească") s-a tocit de atâta efort. În final, în atmosfera sumbră e întuneric, ploaia se aude "departe afară" și poetul simte durerea ca o gheară, fără a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
gheară, fără a se putea exprima. Deznădăjduit, se căznește să comunice cu lumea, "cu unghiile de la mâna stângă"; aceasta, după o anumită simbolistică, trimite la forțe demonice. Unele cuvinte din lexicul arghezian șochează: mucigai, regionalism arhaic, metaforele sugerează starea de claustrare, atemporalitatea stărilor de tristețe este semnificată de vocabularul religios (Luca, Marcu, Ioan). O poetică a antipoeticului așează lirica argheziană sub semnul categoriilor negative: urâtul, banalul, bizarul, oribilul, bufonescul etc. În celula închisorii, versurile sunt scrise "pe un părete de firidă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nătâng, și fă-te-ncoace...") Copilul voia să-l scoată afară din cochilie ("ghem vărgat și ferecat"), la lumină, micuțul fiind o ființă solară. O furtună s-a dezlănțuit pe neașteptate și a surprins melcul care voia să iasă din claustrare. Încercând să tulbure ritmurile naturii, cu descântecul său, copilul a dezlănțuit forțele obscure (căpcăun, joimărițe, muma-pădurii) și a grăbit moartea ființei plăpânde. Există în univers o ordine a firii, ascunsă, care nu trebuie tulburată. Copilul știa că melcul părăsit în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sentimentului; comparația "ca o strângere de ape" semnifică tensiunea lirică; metonimia se creează prin asocierea privirii cu spiritul, care tinde spre absolut ("Și privirea-n sus țâșni,/ tocmai lângă ciocârlii"); metafora cercului poate semnifica: perfecțiunea, absolutul, oul cosmogonic, dar și claustrarea. Iar ciocârliile exprimă înălțimea greu de atins, deoarece aceste păsări zboară la mare înălțime. În dulcele stil clasic N. Stănescu a fost "spiritul solar al înalturilor", înscriind opera sa în linia noului limbaj poetic european susținut de Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
autorul se exersase prin lecturi Kierkegaardiene. Întâmplări în irealitatea imediată (1935), care se compune din amintiri de adolescență, este un roman al suferinței originare, al vagabondajului prin materia imundă; Inimi cicatrizate (1936), un roman al suferinței impuse de boală, al claustrării trupurilor în corsete de ghips; Vizuina luminată (postum, 1971), romanul beatitudinii prin descompunere și degradare... În romanele lui, suferința se manifestă ca situație-limită, cu acel accent definitiv, inevitabil, propriu în mod necesar ființei în întregul ei, peste individualități ce pot
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
faustic, cu disperata genialitate a unui jucător de rasă. Eroic, misterios și totuși obsedat de partida pentru care supraviețuise unei probe infernale. Partida cu miză supremă. Cuceritoare este narațiunea anului de ucenicie a lui Hans (Castorp?), pregătirea acestuia amintind de claustrarea într-un sanctuar și temniță totodată. Un fel de antrenament tortură la un șah "propedeutic". O perfecționare extremă a minții prin derealizare în timp și spațiu. Eventualele greșeli erau penalizate prin "șocuri electrice" emise de piese. Ca și eroul din
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
un fel de psihoterapie ad-hoc, de a-l îmbrobodi prin varii stratageme, inclusiv sexuale, se irosește în zadar. Suspiciunea, calculul, mediocritatea blindată, funesta frigiditate a "partenerului" se dovedesc a fi tot atâtea ziduri inexpugnabile. Miranda, în cele două luni de claustrare supravegheată, se confruntă cu psihopatologia unui avorton, neîncetând să-l numească ucigaș al vieții și frumuseții. Colecționarul este un criminal din orgoliu, un orgoliu al imaturului sado-maso ce nu pregetă să condamne la moarte l'autre (în sensul dat de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Maupassant sau Turgheniev (tipologia oamenilor de prisos, idealiști abulici striviți de angrenajul social), Trevor povestește cu o rece obiectivare viața și dezamăgirea afectivă a unei tinere provinciale, Mary Louise, alternând acest fir epic pre- și post-matrimonial cu cel al lungii claustrări a eroinei, pacientă într-un azil pe cale de a fi dezafectat. Supraviețuirea decentă, dar și parvenirea socială sunt principalele tendințe ce însuflețesc aparent liniștita viață a familiilor catolice și protestante din acea localitate periferică înglodată în tradiționalism de tip rural
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
este contemplat gol prin ochii lui Mary, ocazie pentru MacEwan de a-și proba darul de anatomist îndrăgostit și totodată, plastician al detaliilor zeului, în flagrant contrast cu acea casa-muzeu de obiecte de cult al "bărbatului", un spațiu mohorât de claustrare și obsesii maladive. Relaționarea psihologică între locatari și inventarul interioarelor riguros descrise își sporește semnificația atunci când nevasta lui Robert, Caroline, le spune că i-a privit în timp ce dormeau, remarcând mai cu seamă frumusețea lui Colin. Și că li se ascunseseră
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
al ermetismului aristocratic, de neclintit în fața valurilor istoriei. În acest context mai larg apărea, ca moștenitoare a experienței vociene, rondiste și barettiene, revista florentina 'Solăria' (1926 -1934) fondată de Alberto Carocci.115 Se plasa la granița dintre cele două extreme: claustrarea în spatele cuvântului scris și deschiderea spre tendințele europene. Cu toate că autorii ei acordau atenție cu precădere noilor orientări din literatura epocii, trecutul nu fusese uitat. Rânduri precum cele semnate de Giuseppe Aventi nu neglijau, de exemplu, să semnaleze asemănări între perioadă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
e un mediu artificializat, un cadru exterior, el e absorbit în țesătura poemului de către o gândire poetică ce participă la avatarurile cosmosului. De altfel, și spațiul poetic se diversifică, producându-se o alternanță dihotomică a deschiderii spre ilimitat și a claustrării. E regăsit, de asemenea, sentimentul grav al trecerii timpului, ca și melancolia sau angoasa ființei umane confruntate cu absurdul existențial, cu un univers ce nu răspunde la interogațiile sale. De la elanurile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, la retranșarea din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
readuce narațiunea la momentul prezentului, descris în tușe molatice, leneșe, din care nu lipsesc indicii ale confortului provincial: "soba de teracotă", "divanele mari și moi". Iar eroina ezită încă (își va mărturisi, ulterior, că își iubește, în definitiv, soțul, însă claustrarea la care o constrânge acesta îi hrănește tentația infidelității) : nu știe dacă trebuie să-l primească pe îndrăznețul îndrăgostit sau, ascultând glasul prudenței, să răspundă cu "[u]n "nu" mare scris pe o pagină întreagă". La urma urmelor, își amintește
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
melancolici. Melancolia este plasată sub semnul suferinței ca metaforă a creației. În Evul Mediu i se atribuia melancoliei o valoare negativă, ca acedia. Era maladia anahoreților, eremiților supuși ordaliei tentațiilor, dar și exigențelor unui timp al contemplării, al monotoniei, al claustrării, în acord cu regulamentul monastic. Figura exemplară a luptei cu demonul melancoliei, cu acedia este Sfântul Anton, tema este revalorificată și de Gustave Flaubert (Tentațiile Sfântului Anton) și pornind de la Flaubert, de Félicien Rops, în contextul unei sensibilități decadente. Apariția
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
travaliul chinuitor. Evident, experiențele sociale ulterioare (aparent independente de vocația sa poetică), cum ar fi cea de laborant sau cea monahală, au scos la iveală un personaj incomod, imprevizibil, oripilat de convenții, gata oricând de ofensivă. Fără îndoială că episodul claustrării voluntare într-un spațiu mult prea coercitiv pentru un spirit independent precum cel arghezian va constitui o experiență indelebilă și va fi intens exploatat, nu doar de poetul Arghezi, ci și de gazetarul iconoclast a cărui campanie antisinodală îl desemnează
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ceea ce-i apropie, ci, mai ales, pentru a contura falia care-i separă, poate părea redundantă, cu atât mai mult cu cât ar putea trimite la formule exegetice clișeizate, e drept, cele mai multe referitoare la lirică. Intenționăm însă tocmai demontarea acestor claustrări în tandem, printr-un demers analitic al cărui scop explicit să fie repunerea în ecuație a două tipuri de discursuri care, structural și formal, sunt diferite. Dacă, în lirica românească, intervenția lui Arghezi devine paradigmatică prin contestarea tacită mai ales
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]