299 matches
-
mai prejos decât cele ale unor contemporani ai lui Caragiale, precum Knut Hamsun sau Éduard Dujardin: Și oamenii sunt răi și pricinași în Podeni!... Ocări... batjocuri... suduituri... acuzări de otrăvire prin vitriol... Dar amenințările!". Introdus printr-o conjuncție adversativă, sugerând climaxul negativ, substantivul la numărul plural "amenințările" sublimează, in nuce, motorul dramei psihologice a lui Zibal: conflictul cu sluga violentă și plină de deprinderi urâte. Dat afară de hangiu, Gheorghe, simțindu-se nedreptățit, amenință să se răzbune și-și roagă, ironic, stăpânul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în contururile plauzibile ale eredității deficitare. Portretul-robot al maniacului criminal care rezultă din analiza naturalistă se suprapune, în mintea deja tulburată a lui Leiba, imaginii lui Gheorghe. Reveria posterioară coșmarului oniric este, prin detaliile de tortură, încă mai înspăimântătoare. Dar climaxul ororilor este constituit, migălos și rafinat, de starea de suspendare temporală, de plasare între paranteze cronologice, de amânare indefinită în care se găsește psihicul eroului, deoarece, propriu-zis, nici o agresiune fizică nu a avut loc după izgonirea slugii: În tăcerea nopții
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mâna tâlharului cu sticla fierbinte: o crispație violentă a degetelor se produse urmată de un vaier surd...". Hohotul de râs alienat care-l zguduie pe hangiu este semnalul materializării revanșei. Ca un regizor dramatic experimentat, chiar înainte de consumarea propriu-zisă a climaxului, naratorul mută focusul asupra soției lui Zibal, care se trezește, brusc, din somn, pentru a descoperi că Leiba, bolnav deja recunoscut ca atare, nu-i este alături. Odată cu privirea mirată a Surei, unghiul de acțiune se limpezește și se canalizează
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
reacției unui, din punctul său de vedere, cadavru întors la viață: "Nemișcat, cu trupul puțin aplecat înainte, într-o împietrită așteptare care îi seca orice voință, Brumă privea, cu răsuflarea frântă. Ușa continua să se deschidă încet (subl. în text)". Climaxul nu întârzie; cititorul este proiectat în inima trepidantului mister: Apoi, un trosnet înăbușit se auzi, încuietoarea se desprinse, ușa dulapului se dădu cu putere în lături și cadavrul lui Păun se prăbuși peste Brumă, răsturnându-l pe spate". În sfârșit
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
temele decadente, unde violența apare insidios, cel mai adesea conotată sexual, fără grandilocvența romantică din tablourile lui Delacroix, precum Moartea lui Sardanapal (1827), pictor care la rândul său servește de reper lui Moreau. Scena de dezastru somptuoar, grandios, care asigură climaxul căderii marilor imperii pentru care pictura lui Delacroix este reprezentativă, se regăsește în diferite registre, cel romantic, cu pictura deja amintită, cel academic, cu pictura lui Thomas Couture, Romanii decadenței (1847) care a cunoscut un succes deosebit -, dar și în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dreptul moderne; și rămânea, pentru totdeauna îndurerat, obsedat de simbolurile perversităților și iubirilor supraomenești, ale destrăbălărilor consumate fără uitare de sine și fără speranțe"43. Panegiricul huysmansian relevă permanenta și insuportabila tensiune a contrariilor care împing experiența umană către un climax devastator. În perspectiva lecturii decadente a lui Huysmans, tematizarea violării interdicțiilor devine la Moreau chiar sursa artei și a cunoașterii însoțită în mod obligatoriu de exacțiunile cele mai cumplite. În mod programatic, frumusețea decadentă se însoțește cu oroarea. Pe de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ilustrării unui volum de legende publicat în franceză cu titlul sugestiv, Le pic aux désirs, traducere adecvată a titlului tabloului. Confuzia, dacă despre confuzie este vorba, devine semnificativă, lectura plaisiristă, hedonistă, de un erotism tranșant, corespunde decupajului realizat de Mirea, climaxul ales de pictor nu este cel dramatic, al morții insolitate a păstorului, ci episodul pasional al seducției în spiritul Voiajului în insula Cytherei al lui Watteau. Citat cu un fragment din articolul său din Revue des deux mondes din iunie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
posibile analogii, autoportretele lui Luchian din perioada accentuării maladiei sale fac loc unei anxietăți și trăiri nevrotice decelabile în tablourile lui Munch. Spre deosebire de acesta, intensitatea se concentrează nu în figurile de spaimă, relevând contururi de tigvă ale trecătorilor sau în climaxul unui țipăt însolitat, ci în intensitatea privirii care pare să dizolve totul în jur, ca și în tăietura crudă a buzelor împiedicând parcă un strigăt. Reflexul decadent se desprinde din transformarea maladiei în subiect estetic, prin portretizarea ei sub semnul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de o dublă mângâiere, cea a mâinii care-i atinge fața și cea a obrazului Salomeei, acolade pioase care configurează o circularitate maternală. Nu mai aveam acea confruntare de efect hipnotic, ca în cazul Apariției lui Gustave Moreau sau a Climaxului lui Aubrey Beardsley. Apropierea nu confruntă cele două chipuri, ci are ceva dintr-o consolare aproape maternă, acest cap este îmbrățișat cu delicatețe. Salomeea apare ca o soră care-și plânge fratele ucis, sau ca o femeie care-și jelește
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
existenței istorice pe care Blake a explorat-o atât de magnific în corpusul operelor sale" (1981, p. 42). Motivul principal pentru care nu pot împărtăși poziția critică a lui Aers este acela că, în cazul lui Blake, odată ce viziunea atinge climaxul, determinațiile individuale sunt efasate, iar viața umană este percepută că unitate, nu ca diversitate. Tocmai de aceea cred că, în Jerusalem, nu ne confruntăm cu "o perpetuare a formelor de dominație tradiționale mașcate în binevoitoarea transcendență a diviziunii" (Aers, 1981
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
rațiunea, când este exercitată, nu ne poate duce pe căi greșite și, astfel, toate sufletele trebuie să fie supuse unei instabilități sau posibilități genetice de modificare. Problema stabilității eshatologice, atât de integral asociată celei a mutabilității morale, ne conduce la climaxul reaprecierii maximiene a noțiunii Sfântului Grigorie de progres perpetuu în contextul anti-origenist. După cum s-a indicat anterior, Sfântul Maxim afirmă, o dată cu predecesorul său capadocian, că mișcarea eternă în jurul Divinului ia naștere din chiar esența sufletului, ca o constitutivă. Sfântul Maxim
Părinții Capadocieni. In: CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
celor care au dăunat autorului lor; cel căruia adesea îi citeai scrierile tale pe care eu le admiram; cel, căruia i-a fost dată o soție din casa Voastră (de vestra cui data nupta domo: v. 137-138)". Există o gradație (climax) în această enumerare de legături prin care Ovidiu este legat de Maximus: de la cultivare (colui) la intervenția obișnuită în cadrul banchetelor festive ale lui Maximus, la recitarea himeneului, la schimbul reciproc de impresii asupra propriilor scrieri, și în sfârșit la înrudirea
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
157. Apoi, cum melodrama trăiește preponderent din elementul senzațional, devine explicabil și procesul de "absorbție diegetică din partea spectatorului"/ cititor, și efectul de hic et nunc158 pe care îl presupune receptarea unui astfel de text-spectacol. De asemenea, cum în momentele de climax ale melodramei reprezentarea tinde să coincidă cu semnificația, deoarece "substanța narativă face eforturi de a se concentra în jurul unei scheme dramatice"159 stereotipe din toate cele menționate mai sus se cuvine să tragem concluzia că, în deplin acord cu intențiile
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
romanele lui E. Lovinescu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010 (cap. Romanul ca tragedie. În marginea lui Lulù, pp. 125-143). 182 E vorba despre o poetică teatral-melodramatică, bazată pe construcția episodică, cu intriga amplificată circular, ca o succesiune de "tablouri" semiautonome, până la climax-ul gândit să închidă efectiv textul, fără "epiloguri" sau alte adaosuri inutile. 183 În ciuda înșelătoarelor aparențe, formula Bildungsromanului nu se potrivește așadar deloc cu poetica romanului-ciclu lovinescian. 184 Ioan Holban, op. cit., p. 64. 185 Ioan Holban, op. cit., p. 65. 186
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de condeie. Călinescu exprimă plastic acest lucru, invocând "duelul" nobil ca metaforă a polemicii literare de înaltă ținută, în care latura spectaculară derivă nu atât din soliditatea raționamentului cât din strategia discursivă de a combina eficient (verbele construiesc dinamic un climax al strategiei ofensive: frâng, dobor, împung, sângerez) dimensiunea intelectivă (argument, definiție) cu cea afectivă (imagine, spirit): "Să-ți frâng mijlocul cu un argument, să te dobor în țărână cu o imagină, să te-împung cu un spirit, să te sângerez
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-n blană puricii la soare", mintea scriitorului "calică și strânsă ca o găleată" etc.) în alcătuirea unui tablou decrepit al lumii literare. Complementară reproșului violent este solicitarea imperativă care, deși formulată impersonal ("trebuie"), are aceeași țintă precisă. După construcția unui climax apocaliptic, poetul inferează, de la înălțimea amvonului, pe un ton apoftegmatic: "Trebuiește întinerită mintea scăzută și ramolită a epocii noastre literare. Trebuiesc înjugați la viață domnii scriitori și purtați energic, în numele artei care-i ignoră, pe brazdele mari ale lumii". Forma
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
au un mare potențial incitativ. Spre final, tensiunea crescândă a discursului se concentrează doar asupra persoanei adversarului, ducând virulența atacului spre punctul culminant. Găsim, mai rar, la Arghezi o asemenea construcție (situată în contiguitatea retorică a discursului publicistic eminescian), însă climaxul are un efect garantat, pentru că punctul culminant atins la final conferă discursului nota de spectacularitate în lipsa cărei ar fi rămas la stadiul lui peroratio: convingător, dar neartistic. Dacă incipitul și cuprinsul articolului sunt marcate de echilibru, iar prezența polemistului se
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
se contopeau, iar de jur-împrejur, ocupând tot întunericul, o conștiință care ascultă, care privește. Totul era nu dedesubt, în subsolul vilei, ci în centrul minții mele, și poate că acolo fusese dintotdeauna. Și, pe când gemetele femeii au încetat, după un climax răgușit, iar cei doi, umezi și extenuați, s-au trântit pe spate, cu brațul peste ochii închiși, am putut să privesc mai detașat, în închipuire, camera aceea și am zărit într-un colț lucrul pe care mă așteptam să-l
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
acești... nesimțiți..." Directorul se montase și acum se sufoca de indignare. Noi comentam tot timpul: Da' ce-au făcut, dom'le? Ce treabă are el? Parcă el n-a umblat tot timpul după curul ăleia de biologie..." Directorul atinse un climax olimpian: "Plecați de-aici! Nesimțiților! Plecați, să nu vă mai văd!" La care lunganul și tipa au avut un moment extraordinar: cu niște mutre exagerat de jalnice, ca de clovni albi, arlechinul și colombina, au pornit spre ieșire, tîrîndu-și picioarele
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ploaia vin din toate părțile și cu întreg efortul depus nu le pot îndruma în siguranță spre acel loc destinat anume să le primească, pavilioanele urechilor și de-acolo ele limpezi să-și facă drum mai departe, scara lui Ioan Climax, îndârjite suflete prinse de scară cu tot neantul suflându-le în față, dăm ocol iarăși, nu te mai înduri să intrăm, te simt tresărind în interior de dorința de a te așeza în iarbă și să-ți deschizi caietul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
suprapunere între trei dimensiuni ale unității: unitatea etnică, unitatea geografic-teritorială și unitatea primordial-politică a regatului dacic. Tema unității politice poate fi reperată în textele școlare într-o formă mai degrabă aluzivă decât explicită, revendicativă și programatică (așa cum devine ea în climaxul mișcării pașoptiste; a se vedea proclamația-manifest Dorințele Partidei Naționale din Moldova, care revendica explicit "Unirea Moldovei cu Țara Românească" [1883, p. 31]). De exemplu, Albineț sugerează utilitatea uniunii politice, care, dacă s-ar fi săvârșit, ar fi putut limita, sau
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
formării și organizării Principatelor (1300-1400); • perioada luptelor pentru apărarea granițelor dunărene (1400-1600); • perioada decadenței politice (1600-1821); • perioada luptelor de libertate și unitate (1821-1919). Pragul simbolic reprezentat de anul 1600 își face apariția ca moment de fractură a istoriei românilor, marcând climaxul eroismului românesc și totodată începutul decadenței politice pe măsură ce statele române intră din ce în ce mai adânc în zodia dominației otomane, a cărei maximă expresia va fi în ceea ce R. David (1937) a numit "Culmea asupririi turcești: Epoca Fanarioților". Din nou, ponderea Transilvaniei este
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
reprezintă episodul cel mai tensional. Amorsarea și escaladarea conflitului interetnic din Târgu Mureș a făcut subiectul analizei întreprinse de C. Goina (2000), care a urmărit suita "punctelor de inflexiune" care au marcat procesul de etnicizare a politicii postdecembriste a cărui climax s-a exprimat prin luptele stradale dintre români și maghiari. Analiza procesuală a etnicizării relevă celeritatea cu care etnia s-a impus în mentalul colectiv și în discursul public ca schemă identitară supremă (identity frame). Dacă în toiul evenimentelor contestatare
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
intermezzo al anilor 1947-1964 în care patosul naționalist a fost substituit cu la fel de înflăcărata doctrină a internaționalismului proletar. Primul ciclu a debutat în epoca postpașoptistă, când memoria națională românească a prins cheag, evoluând pe parcursul unui secol pentru a-și atinge climaxul în interbelicul înstăpânit de crezul fanatic al ideii naționale (Goga, 1927). Al doilea ciclu, culminând cu dubla canonizare a lui Ștefan cel Mare și a lui Constantin Brâncoveanu, s-a încheiat după 1998, când modul de raportare la trecutul românesc
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
părinților lor. În ciuda reticenței inițiale și a tentației de eschivare morală care a marcat Germania postbelică, Holocaustul a fost recunoscut în cele din urmă ca reprezentând perigeul moral al umanității, fiind unanim acceptat ca eveniment caracterizat de unicitate istorică și climaxul atrocității umane. Reglarea conturilor cu trecutul nazist, un proces inițiat abia în anii '60, a condus către ceea ce ulterior s-a transformat în "obsesia față de trecut" care a introdus conștiința publică germană în "cămașa de forță a Holocaustului". În acest
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]