1,605 matches
-
fata refuza să o digere. Olga ar fi vrut să se disculpe într-un fel, dar mama ei era extrem de grăbită: - Hai, lasă, lasă, vom mai vorbi! Nu uita ce ți-am zis și mai ales amintește-ți că și Coana Aglaia are rufe de spălat, podele... - Iar începi, mamă... Poate șirul vorbelor nu se terminaseră, dar Olga nu le mai auzi și mama ei se afla deja la poartă. În pașii ei graba lucra spornic. Mai avea doar câteva minute
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
plapuma dulce și caldă a eternității! Din lucrul asupra căruia era adânc concentrat, l-au perturbat și i au atras atenția câinii din curte. A lăsat totul deoparte, și a ieșit, să vadă ce e. De la poartă a fost strigat: coane, te rog frumos, dacă ești amabil, să ne deschizi, că venim cu vești deosebite, care nu suportă amânare. Dar cine sunteți? Oameni buni. Prieteni de-ai matale. Ne cunoști. și o să ne recunoști de îndată. Apăsă butonul electric, poarta se
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
capăt al firului. Ăia au venit în puține minute. S-au mirat de ce au putut să vadă. S-au convins că, în adevăr, cei trei tâlhari erau morți. Le-au tras cagulele de pe cap. Surpriza a fost totală. Deci, așa, Coane Leonardo, a rostit unul dintre cei de la 112. Așa, noi îi căutăm pretutindeni,iar mata ni-i pui în palmă... Precum vedem, a răspuns el. Acum, ce facem? Îndată, să vedem, și o să lămurim, tot ce e de lămurit, dacă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de prea puțină vreme. Ea duce arătătorul la buze și se stropșește cu glas scăzut: "Taci, mă, dân gura aia odată! Ușa la dormitoru' lu' dom' Scufiță e închisă." "Adică profesoru-i asilea?" Nu știu. Ai răbdare să mă uit!", șoptește coana Cateluța autoritară. Se îndreaptă spre camera mea, pășind cu grijă. Deschide încetișor. Zice ușurată, făcându-i semn tipului: "Haidi, bă, că nu-i aci". "Mă miram io...", face ăla, trântind ușa în urma lui. "Mai încet, mă, că scoli, dreacului, tot
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
avea si el vreo lucrare, vreo sustă?" "Nu să duce, mă, nu să duce, soto! Dacă-ți zic. Sunt a'solut precisă! Ce, naiba, bă, am io față de proastă?" Numitul Vijulie rânjește cu un farmec știrb în fața acestei dubitații a coanei Cateluța, dar are generozitatea neașteptată întrucâtva de a nu-i da un răspuns franc. Coana mare intră cu o mutră încruntată în dormitorul meu. Dă din cap meditativ, ca un detectiv din filmele polițiste americane: "Mă, băiatule, ceva nu-i
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Dacă-ți zic. Sunt a'solut precisă! Ce, naiba, bă, am io față de proastă?" Numitul Vijulie rânjește cu un farmec știrb în fața acestei dubitații a coanei Cateluța, dar are generozitatea neașteptată întrucâtva de a nu-i da un răspuns franc. Coana mare intră cu o mutră încruntată în dormitorul meu. Dă din cap meditativ, ca un detectiv din filmele polițiste americane: "Mă, băiatule, ceva nu-i în regulă p-acia. Dom' Scufiță era el zăpăcit ceva dă speriat, da' avea meleatu' lui
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
una pe care nu o poate rezolva decât prin resemnare. Se uită-n jur și întreabă cam oțărât: "Bun. Si acu' se fasem?" " Ne apucăm cu mâinile de amândouă bucile și ne dăm cu curu' dă pământ!", vine imediat soluția coanei Cateluța, care fierbe. Femeia, adăugă pătrunsă de o surprinzătoare zvâcnire etică: "Săraca nevastă-ta! Vai dă capu' ei cu așa un cotoi bețiv la ușă!". "Ei, acu' te apucă griza aia mare dă nevastă-mea. Parcă ieri ziseai că-i
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mai cu amărăciune. Întreabă retoric: "Știi tu, bă, Vijulie, ce era în termosu' ăsta?". Bărbatul își suge un picuț gingiile, măcar aparent la modul meditativ, apoi neagă, dând scurt din cap. "Era apă dă la o mânăstire. Mi-o adusese coana Ivenița. O știi? Aia dă șade în colț, lângă frizeria dă câini. Mda... Tare și afacerea asta! Cică tre' să te programezi acolo. Dacă vii cu potaia derect, nu ți-o ia. Învârte și ăștia banii..." "Ea îi patroană acolo
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
lângă frizeria dă câini. Mda... Tare și afacerea asta! Cică tre' să te programezi acolo. Dacă vii cu potaia derect, nu ți-o ia. Învârte și ăștia banii..." "Ea îi patroană acolo?", întreabă câtuși de puțin atent domnul. "Cine, mă?" "Coană-ta Ivenisa, nu?" "Ei, patroană! E pensionară. N-are nicio treabă cu ăia dă tunde câini și face freza la pisici. Auzi? Cică le face și manichiura la unele. Adică nu. Că dacă-i animale are doar picioare. Pedichiura le-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ce vorbim noi dă maimuțe?". "Io vorbesc? Tu tot 'iceai dă frizeria aia dă câini, un' le fase freza la pisisi." "La pisisi", îl imită ea ironică. Continuă cu arțag: "Aoleo! M-ai înnebunit dă cap, zău! Io ziceam dă coana Ivenița, săraca, dă a fost la o mânăstire și mi-a adus și mie nițică apă sfințită. Întotdeauna mi-aduce, știi?". Nu, nu stiam. Si? Se fasi cu apa aia?" "Ce te interesează pă tine? E problema mea!" "Dacă-i
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dă tablă. Da' ea, cu gându' tot la bârfă cu cotoroanțele ei, a uitat ca o vacă care este. Și uite! Stai Tăsica acuma și chinuiești-te. Cân' i-am zis, a dat-o cotită, că a zdrulucit-o toată ziua coana preoteasă cu curățenia la casa parohială, că nici nu mai știe dă ea d-atâta muncă și că și-a uitat dă treaba asta, la câte daraveri are pă capu' ei. Fi-i-ar capu' al... Ptiu', că iară mă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
el își lua un mic bonus din ceară și lumânări, era corect să depună în regim de urgență și un serviciu suplimentar. Avea și părintele Davidescu dreptatea lui. După câte o asemenea zi frământată, la sfârșitul cinei, parohul îi spunea coanei preotese, oftând adânc: "Nu mai găsești, Lizico, oameni cinstiți azi, în țărișoara noastră. Toți vor bani, dar fug de muncă ca dracu' de tămâie. Numai hoție și iar hoție, cât vezi cu ochii. Nu știu unde o să ajungem, zău!". Nevastă-sa surâdea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
un drum la service, că nu știa cum naiba, dar nu se auzeau prea bine bașii de la stația automobilului. Cu privirile după mașină capabilă a parohului, Petrică era să vină în nas, împiedicându-se de gălețile lăsate lângă scară de coana Sofica. Acest mic accident declanșă în mintea lui un șir de asociații. De la căldări, gândul îl duse pe neașteptate, fiindcă evenimentele din noaptea trecută parcă i se șterseseră până atunci din amintire, la apa pe care o turnase în bidoanele
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pacientul nemulțumit, apoi se hotărăște rapid: "Nu. Las' că te știu eu pe tine..." Într-un minut, numitul domn doctor Radu fu în holul de la urgențe. Era încruntat și nervos: "Dumneata ești cel cu plaga tăiată?" "Eu sunt, dom' doctor." "Coană Lenuțo, de ce nu-i rana gata pentru prezentare?", o luă la rost medicul pe dolofană. "Violeto!", strigă medicul către interiorul misterioasei camere de primiri: "Tu ce faci, dragă? Te antrenezi pentru concediu? Ce-i aici, mă, azil de bătrâni sau
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Da, e adevărat. Am mai vorbit și știu la ce anume vă referiți. V-am ascultat punctul de vedere și, credeți-mă, nu e nevoie să insistați asupra lui." Fu rândul babetei să ofteze, luându-și și o meclă de coană mare care face exerciții oarecum sportive de semimartiraj-viteză: "Eu numai de bine te-am învățat. Ți-am vorbit ca lu' fata mea, dragă. Am și eu o experiență de viață și știu prea bine cum e. Acum nu-ți dai
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
oi găsi eu. M-am cățărat pe masă cu ușurință, de acum aveam ceva antrenament, și am pornit în direcția hangarului ce adăpostea pâinea. Prin întunericul spart de luminile străzii ce se reflectau cam neguros din tavan, am zărit termosul coanei Cateluța. Deci mai trecuse dumneaei pe aici. Setea era de departe cel mai greu de suportat, așa că m-am grăbit în direcția recipientului. Noroc că avea dopul desfăcut! M-am suit până în buza lui oarecum amețit de tăria mirosului de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
amabilitate. "A, nuuu, nu-nu-nu! Am venit că mi-am uitat dă ieri termosu' cu apă sfințită", minți ea cu o naturalețe remarcabilă. "Apă sfințită adusă de la mânăstire de doamna Ivenița?" Se uită la mine cu figură interzisă, îngăimând: "Da, de la coana Ivenița...". " Nu v-am băut-o și pe asta, cum am făcut săptămâna trecută. Îmi cer scuze! Habar n-aveam, pe atunci, despre ce e vorba.", am făcut eu cu nonșalanță, în timp ce-mi îmbrăcam canadiana și-mi îndesam
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
semn spre unul din actorii așezați să se odihnească va trage, trebuie să cadă ceaunul agățat, justificînd astfel replica: "Ia-l și pune de mămăligă". Tu spune unui actor să-ți intri în ritm și, luînd-o la modul serios... Gata, coane! se ridică actorul, să reia scena. Ca-n Shakespeare: grav ca Hamlet, tragic cît Othello, suav ca Ofelia, păcat că nu am cosițe, oricum, voi culmina cu creația ce o fac în Ora solstițiului. Mihai își retrage capul băgat printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o plimbau dintr-un birou în altul și-o rugau să cânte. Știa întreg repertoriul lui Mihai Constantinescu și visa să se mărite cu el când va fi mare. Fredona melodiile în vogă dar toți preferau unul și același cântec, "Coana Chirița", pe care Luana nu-și mai amintea de unde-l învățase și căruia îi dădea o interpretare unică, din ce în ce mai reușită o dată cu maturizarea vocii. Așa cum stăpânea mișcările dansului, atunci când cânta avea grijă ca vocea să n-o ia razna și ondula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
interpretare unică, din ce în ce mai reușită o dată cu maturizarea vocii. Așa cum stăpânea mișcările dansului, atunci când cânta avea grijă ca vocea să n-o ia razna și ondula sunetele cu talentul înnăscut. Moldoveancă get-beget, fetița cânta cam așa: "Pi o mari-nspumatîtîtî Vaporiu se scufunda. Coana Chirița spărietî Strâgaaa cât o țânea gugura: Vai, vai, vai ci durieri, Iotiti, bre, vaporiu cum chieri Șî marinarii cum plânji: Îh! Îh! Cum plânji cu lacrimi di sânji!" Făcea "Îh!Îh!" după un moment de pauză, trăgând aer în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să fie înlăturată să se poată retrage ea la vreme. Avea o teamă grozavă de ridicol chiar dacă îl căuta mereu. Dar marea plăcere a Sidoniei Trofin rămânea tot facerea și desfacerea legăturilor matrimoniale, în această ocupație își dovedea deplin iscusința. "Coana mare", cum era poreclită de mulți, avea o intuiție diabolică atunci când mirosea posibilitatea formării unui noi cuplu, își punea în joc toate relațiile, se interesa în dreapta și-n stânga cu o abilitate demnă de un detectiv celebru și în scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
neconform cu realitatea. De altfel, datele se puteau verifica oricând erau de-o exactitate ireproșabilă, parcă s-ar fi oferit pe tarabă: asta sunt nu am nimic de ascuns. Și totuși, pe cât posibil, Sidoniei îi plăcea să joace rolul de "Coană mare" din umbră, era o adevărată maestră în a-și camufla participarea, făcea în așa fel încât să împingă relațiile dintre tineri către un făgaș satisfăcător după care, oricum, tot i-ar fi furat curentul și când socotea că porumbeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
următorul partener pentru ca biata ființă să se poată consola definitiv, să-și schimbe viața, iar asta îi crea Sidoniei o satisfacție intensă, pentru că o persoană divorțată, o femeie, să zicem, are deja pe frunte pecetluită anatema, ori suprema ambiția a coanei mari era să-i găsească fetei o partidă mai reușită decât prima, uite așa, să moară de necaz fostul, prin urmare era intransigentă când urma să aleagă, acum conta foarte mult ca partenerul să fie dintr-o familie bună, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
putea cupla vreodată. Și odată sentința rostită, dacă persoana în cauză nu se simțea încă învinsă și intenționa să încerce să-și mai "refacă" odată viața, atunci era de preferat să plece din oraș, cât mai departe posibil, pentru că atâta timp cât "coana mare" ședea neobosită de veghe, ea, biată ființă măcinată de slăbiciuni, n-ar fi avut nici o șansă în încercarea-i disperată, absolut nici o șansă. Avea grijă Sidonia să-i zădărnicească planurile cu vreo aluzie spurcată, cu orice alte mijloace ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dea jos raiul din ceruri, copchilă". Niciodată bunica Leonora n-a mai simțit, după arestarea lui, pace adevărată. Securitatea a transmis că soțul i-a murit, deși nu murise. Buna mea bunică. Tot satul îi bătea în poartă. "Ajută-ne, coană prioteasă". Aroma ceaiului ei de gălbioare, de sovîrv, de laba gîștei, de mărul lupului o mai simt în nări. Eram la ea, la țară, la Dorobanț, cînd s-a dus. Avea "săgetături", o durea, dar mi-a făcut vărzoaice știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]