3,215 matches
-
și-avea poftă s-o adulmece de-aproape sau îl mânca fruntea, și pomii de care se scărpina nu-l mulțumeau cu asprimea lor mirositoare a rășină și sânge de iarbă. Venea să-i simtă moliciunea degetelor scurmându-i între coarne, s-o ia cu el undeva, să-i arate ceva sau să-i anunțe o veste. Tudor îi spunea, se-nțelege, și lui. Multiplicat în arbori și vietăți, Tudor era prezent peste tot. Cerbul care-și arunca umbra tremurată împreunată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și-ncerca vânoșenia cavalerilro ei admirată de ciobani și de berbecul bătrân și-nțelept care-nțelegea limba lupilor și a câinilor, ca și a oamenilor, avea o veste mare pentru ea. Gonea așa, săltând și-naintând prin valurile nămeților, scuturându-și coarnele rămurate în aerul încărcat de cristale, făcând să răsune tot cerul, ca un candelabru. Alerga dorind să trimită vestea înaintea lui. Cerboaica surâse, dar nu-i ieși în întâmpinare. Așteptă nemișcată în patul alb, pe cerga mițoasă, cu ochii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
înaintea lui. Cerboaica surâse, dar nu-i ieși în întâmpinare. Așteptă nemișcată în patul alb, pe cerga mițoasă, cu ochii pe geamul înfrigurat sub ninsoare. O izbitură, scurtă, zgudui ușa. Se ridică și-i deschise. Stătea în prag cu ramurile coarnelor ajungându-i până la umeri, nările umflate și botul negru plin de mustul zăpezii. Cerboaica îl scărpină în steaua frunții. Ce vrei să-mi spui, Tudore? Ce veste-mi aduci? Cerbul mugi, tremurându-și buzele, și-i adulmecă pieptul izbind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
neîncetat, împrăștiindu-se în fierberea alburie a norilor ce se prăvăleau moale prin aerul de vată transformându-se în omizi de argint. Cerboaica se întoarse-n casă lăsând ușa deschisă. Cerbul n-o urmă. N-ar fi putut intra de coarne. Rămase-n prag bătând cu copita, nerăbdător. Cerboaica încălță pâslarii din piele de lup (cu al cărei miros trebui să treacă două ierni să se învețe și să obișnuiască animalele), îmbrăcă șuba croită din pielea altor patru Seco, cu guler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
doi ani: era casieră, se-mpăca bine cu soacră-sa, motiv pentru care Miluță, acum un tânăr serios, împlinit, cu-o mustață stufoasă, neagră, cu aer de șef cu autoritate, plutea în al nouălea cer. În cui, deasupra cuierului din coarnele căzute ale lui Tudor, de anul trecut, atârnau mănușile din pielea aceluiași Seco răpus de Tudora, dar nu le luă. Nu era cazul. Doar când cobora gerul sub zece grade sau trebuia să lucreze cu mâinile-n omăt le lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai bogate-n vitamine și mai generatoare de energie și longevitate. Culegea și usca bureți, hribi grași și cărnoși, mai buni decât orice friptură, pe care-i întindea pe sfoară ca pe ardeii roșii, săltându-i în lada din pod; coarne dulci-acrișoare și măcieșe din care făcea ceaiuri și vin; coacăze pentru dulcețuri, ca și frunze de măcieș pentru înăcrit borșul; zmeură și mure brumate, strecurate de sub nasul ursului Tudor, pentru siropuri și dulcețuri. Câte și mai câte! Avea o cămară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
înainte. Neliniștită, nervoasă,cu mințile rătăcite, ajunse. Cerbul, întors cu spatele spre ea, cu capul slobozit în zăpadă, lingea un drob de sare. Soarele juca pe spinarea lui făcând tumbe de clovn. Se apropie și-l îmbrățișă, mângâindu-l între coarne, dar Tudor se scutură bătând cu copita-n zăpadă. N-avea chef de ea. Femeia se repezi-n casă. În cuiul din tindă atârna un palton vechi cu un damf pătrunzător, paltonul lui Tudor,de care se rezemă ca-ntr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
caldă a trupului lui. Ai venit cu-adevărat? șopti palidă, abia mai ținându-se pe picioare, deschizând ușa odăii. Bărbatul sări de la masă. O prinse în brațe să nu cadă. Cu-adevărat! Și detot? Detot? gemu Cerboaica, zărind prin geam coarnele cerbului ce ridicase capul și privea spre ea, și se lăsă fără vlagă, la pieptul bărbatului, sorbind adânc în nări damful iute ce țâșnea de la subțioara lui. Detot, detot, o liniști Tudor. Numai că nu știu ce-o să ne facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu funcționau cheile funcționa forța fizică rupând lacătul. La Busuioc a funcționat șperaclul de minune, au deschis ușa bordeiului unde Busuioc își ținea vinul, iar Lucache asigura paza, blocând ușa cu statura lui impunătoare și cu o furcă cu patru coarne în mână. Așa a umplut Cocoloș mai multe vase de diferite mărimi cu vin, pe care, după obicei, le-au împărțit în părți egale. Și cum vase mici nu mai aveau, au mers acasă și au luat un drug și
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
în persoană. Întâi se porneau hodorogelile cu pricina, apoi se auzeau vocile și la miezul nopții apărea diavolul cu înfățișare de om, în pielea goală, cu păr lung pe toată suprafața corpului și cu coadă lungă ca de vită și coarne ca de țap, urlând și țipând și trântind obiectele ce se aflau în casă. Patul începea să scârțâie, casa trosnea din toate încheieturile, apoi se auzea un muget prelung și o voce răgușită din care se înțelegea: Asta-i casa
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ce e de făcut, nu de altceva. Și, uite-așa, cu multă răbdare și pricepere, Virgil a pregătit în noaptea aceea întregul plan de descoperire a comorii. Era sigur sută-n sută că, dacă nu va lua el taurul de coarne, se spulberă tot visul căutătorilor de comori. Așa că noaptea aceea de nesomn i-a dat o încredere bărbătească în forțele lui și-n reușita expediției care urma să aibă loc. Așa. Spre ziuă, el zice că nu mai ține minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
c-a scăpat, dacă l-am salvat noi! se mîndri Tomiță. Br-br-bravo, dom'le! îl felicită Nuțu și-i mai oferi un măr. Aproape că nici nu mai putea fugi, săracul, de cît se zbătuse în nămol. Ș-avea niște coarne, măi frate, cum nu s-au mai pomenit altele! Nea Pintilie zicea că, dacă l-ar fi găsit rupt de dihanie, l-ar fi tăiat, să nu se mai chinuie. Dar așa cum era a zis că nu-l omoară nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
asemenea hal de-un șoarece mort? Noi ne-am speriat?... Pe noi ne faci fricoși?? se enervă de-a binelea și Ilinca. Nu tu ai zis că-i dracul și te uitai la noi de parcă te-ar fi împuns cu coarnele? Păi! strigă și Virgil, ca să arate că-i de partea Ilincăi. Și ce dac-am zis așa? se împotrivi Bărzăunul. Ce, voi trăiți în urmă cu 200 de ani, să mai credeți în draci, ori sînteți de-o vîrstă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu eram apropiați. Poate fiindcă Alex a fost mereu un tip aerian, intoxicat, realmente, de mama, care a făcut din el copia ei la indigo. I-a împuiat capul cu o grămadă de prostii și i-a căutat mereu în coarne. Mi-i aduc aminte pe amândoi cum se pierdeau în tot felul de discuții fantasmagorice, de nu pricepeai ce vorbeau și stăteau ore întregi inventând cuvinte dubioase, tocând nu știu ce povești, analizând frustrările mamei de scriitoare ratată, vezi Doamne din cauza lui
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în munți, fiică de pădurari, cu șapte clase făcute serios, cum era pe vremea aia, nu ca acuma, care își lua primăvara o pătură și se ducea în curte, sub un corn („Știți ce e cornul? Copacul ăla care face coarne, din care se face vișinata...“), acum a murit și el nu-și amin tește cum era o problemă pe care i-o spunea ea, cu niște gâște... Unele zboară pe cer și le spun celor de pe pământ „dacă am fi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
David luase ceainicul. Nici unul din părinți nu l-a vrut. ... Prima oară mi-am dorit să dispar în ziua în care a murit grădina Leei. Pe tocul ușii era lipit un melc cafeniu. Sinistru. Bălos. Cu ochi expandați, la capetele coarnelor. Mama m-a tras înăuntru. Toată ziua am scotocit prin dulapuri, prin sertare, prin lada de sub pat. O viață îmi dorisem să mă pierd în sertarele Leei, să râmân singur la ea în bibliotecă, să miros, unul câte unul, parfumurile
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
am învățat...”. Cine să pună la îndoială vocația de „întemeietor” a tovarășului Perju, acest om intangibil la răutățile lumii, înălțat pe soclul faptelor mari și generoase? El va rămâne pururi în memoria subalternilor, a municipiului, a județului și a circumscripției Coarnele Caprei, unde a fost ales recent deputat. Tocmai se întorsese din Cuba, dintr-un schimb de experiență (schimbare de aer... - mormăie din nou Lulu Chiracu), care îi mai potolise „demonul călătoriilor”, cum îi plăcea să metaforizeze. „La treizeci de ani
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
te mai codi, că nu vorbești cu maică ta), din care reieșise că el, ei bine, el e, nici mai mult, nici mai puțin, decât veriga lipsă? Lipsă? Unde nu ar fi avut el norocul ăsta? Melc, melc, codobelc Scoate coarne bourești Și te du la baltă Și bea apă caldă Asta-i culmea, se gândi veriga lipsă, încercând să se convingă că nu e vorba și de o doagă lipsă, lucru care i-ar fi îngreunat mult mai tare situația
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
sub poale, Toate Înflorind din mila Codrului, M?riei Sale! [...] „Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Imprejuru-ne s-adun? Ale Cur?îi mandre neamuri: Caii m?rii albi că spumă, Bouri nal?i cu steme n frunte Cerbi cu coarne r?muroase Ciute sprintene de munte ". (Povestea codrului) Animalele mitice („curteni din neamul Cerb", „bouri nal?i cu steme-n frunte", „caii m?rii albi că spumă" „ale Cur?îi mandre neamuri"), venind din lumea str?veche a basmului pentru
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Exit. Merge într-acolo. Ce mă fac ce mă fac ce mă fac, spune singurul gând care i se zbate în cap, și picioarele o duc în continuare spre Exit. Deja e prea târziu, fetițo. Deja ai luat taurul de coarne. Doar n-o să dezamăgești o arenă întreagă. Pescarul cu pretenții de actor e pe urmele ei. Din mers, așază nonșalant paharul cu gin to nic pe o masă și apoi se mișcă natural spre ieșire, în timp ce se gândește dacă semierecția
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
pe spate, limba vibrând șerpește. — Am o colecție de bile de sticlă, i-am spus la ureche. Globuri logotetice, din alea dungate, din sticlă opacă, fiecare conținând un mic vis încremenit... o căsuță din turtă dulce... o insectă obraznică, cu coarne și cizmulițe... un cățel cu rânjet arogant... un semnul întrebării... o caschetă de controlor... un lacăt... câteva care n-au nimic înăuntru, dar parcă-s umplute cu miere solidificată, abilă imitație de chihlimbar... în fiecare e câte o istorie încă
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
e carte veche. în caietul ăsta, Nenea Nebunelea și Tanti Justina traversau toată istoria neamului. Ei erau cei buni, care se întrupau în toate figurile blajine. Cel mai des aveau alte nume. Nenea Nebunelea era Yakul, taurul ăla păros cu coarne mari și față bună. Tanti Justina era Hâca. Și ea era o creatură de treabă, cât o balabustă, care-l salva pe Yak din toate necazurile în care-l vâra Mozol. Pe geniul răului îl chema Mozol, și ăsta era
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
poză cu iacul, decu pată din cartea de zoologie. Asta îl inspira: Despre Yak, înfățișat în herbul Moldovei, a scris Dosoftei stihurile: „Capul cel de buăr a hiară vestită Sămneadză putere, țărâi nesmintită Pre câtu-i de mare hiara și buiacă Coarnele-n pășune la pământ îș pleacă.“ La cruntul supliciu al lui Doja, cine credeți că se afla tupilat sub podium, primind pe frunte un strop din sângele martirului? Yakul, da, Yakul, care tocmai se pusese să învețe românește și care
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
pentru acel început de primăvară și prim Paște al Revoluției, își urmară sporovăiala, cu îngăduință și de o parte, și de cealaltă. Când umbrele înserării se lărgiră ca petele de pe sugativă, Celebi se îndreptă spre „tauleta“ din fundul grădinii. De coarnele lunii atârna o pâclă deasă, pe care Celebi o despică, șovăielnic, până ce izbuti să se strecoare în strâmta cabină odorantă. Se ghemui pe scaunul de lemn, pierit, chircindu-se de frig. Era mulțumit că pregătise totul și că avea să
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
pe metereze, murmurându-și rugăciunile și ridicând priviri imploratoare către cerul părăsit de lună, în timp ce un monstru uriaș ieșit la vânătoare din pădurile nesfârșite ce se întindeau înspre marginile ținutului se opintea de ceasuri bune, fornăia, spumega, lua întunericul în coarnele ascuțite sau zgâria cu ghearele lungi acea poartă. Da, nu era deloc greu să auzi în gânduri gemetele sfâșietoare scoase de scândurile groase, atunci când monstrul încerca să le spintece, pentru a ajunge cât mai repede la oamenii cu carne fragedă
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]