289 matches
-
cum o ține cu degetele alea lungi osoase. * O dată parcă totuși m-a văzut, era la masă cu Victor, eu treceam pe acolo, el s-a uitat la mine și mi-a aruncat pastila: — ...Ei, dragul meu, de ce mergi așa cocoșat? La vârsta ta e foarte important să te Înveți să mergi drept! Învață-te dragul meu, pari și mai Înalt, dar mai ales, dacă te Înveți de pe acum să mergi drept, o să fie bine pentru coloana ta toată viața. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
izolare, de petrecere interesantă a timpului. Acolo adunase câteva stive de cărți, o masă, un scaun, un divan mare, covoare și mai multe zeci de perne. Adora pernele. Noaptea aprindea lumânarea și rămânea aplecat asupra hârtiilor, arătând cu mult mai cocoșat decât îl făcea scolioza. Atunci când se simțea bântuit de imaginație, potrivea câteva rime. Dar asta i se întâmpla destul de rar. De obicei meșterea tot felul de mașinării și mecanisme, experimenta ultimele teorii sau citea. Vrăjit de noile descoperiri științifice, Nicolae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
sfada de lătrături și ocări, un fel de ceartă în familie, și Rafael apropiindu-se să vadă mai bine, curios, deh, după cât de agitat e dulăul, n-ar fi mare lucru să-i înfigă colții în ureche... Ce dracului! Tipul, cocoșat, sub dulău... Să vezi și să nu crezi. Uite-l. chiar el, Emil Milică Teodorescu, colegul lui de ocnă grea prin oficii. Jigodia care a plecat astă-toamnă și l-a părăsit fără o vorbă de rămas-bun și n-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
dornici să-l ajute, să-l învețe, care mai de care mai pricepuți, fiind mai vechi decât el în meserie, fără a avea totuși vreunul o vechime mai mare de câteva luni. Păi, lunganul ăla pletos și adus de spate, cocoșat aproape, proaspăt absolvent de Filologie, redactorul-șef Codruț Davidescu, era cel mai școlit și cel mai tânăr dintre toți, și-n rest numai unul și-unul, trecuți de prima tinerețe, veniți din locuri nu cu mult mai bune decât Școala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
la ce se gândesc, oare, că o fi moartă? Că nu se va mai întoarce niciodată aici? Coridorul acesta nu are sfârșit, singurătatea aceasta nu are sfârșit, suntem doar eu și copila mea bolnavă, și nenorocirea noastră apăsătoare, mergem înainte cocoșate, ca niște animale, tristețea aceasta ne-a șters toate însemnele umanului, altădată îmi păsa de felul în care arăt, în care mă percep ceilalți, acum respir greu, din pricina hohotelor de plâns, mucii îmi alunecă pe față, nimic nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
petic de peluză și se trântește jos. După o clipă, îi urmez exemplul, întinzându-mă pe burtă, ca și cum aș fi vrut să-mi protejez organele vulnerabile. Are dreptate, este mult mai ușor să te întinzi pe iarbă decât să stai, cocoșat, pe scaunele acelea mici de fier. — Știu că lucrăm împreună, începe Finn. —Eu lucrez pentru tine, îl corectez eu. Vocea mea e leșinată și jalnică. Nu-mi place. —... și suntem prieteni și mergem împreună la întâlnirile cu grupul, și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
spuse George. George, cam grăsun, gol pușcă și roșu de frig, stătea acolo, ca o focă stranie. Auzindu-l, se repeziră cu toții la el înarmați cu prosoape, pături, haine. George se așezase pe un bolovan, și ședea închircit, cu spatele cocoșat, ca un uriaș animal marin, ud; întregul grup îl înconjură, bătându-l pe umăr, mângâindu-l de parc-ar fi fost într-adevăr un monstru benefic. Tom își scoase cămașa și pantalonii, dându-i-le lui George. Alex îi întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Linei nimic . . . sau pentru ca să afle dacă baba știe . . . sau numai răspunsese întrebării mute pe care i-o făcea baba! Baba întîi rămăsese tâmpă. Apoi își plesnise tare palma aspră peste obrazul zbârcit și ieșise în brânci ca o turbată, mică, cocoșată; cu un petic de șal zdrențuit, cu rochia târâș, alerga pe coridor. Mini se sculase și din ușă se uita după ea. Părea că patinează: "un picior luneca mult înainte și cellalt sărea după el. Ca o vrăjitoare pe o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de la Alianța și de la Universitatea și chiar cei de la Municipal și-au dat seama că pe lîngă cravata veche, mototolită și deșirată, uniforma lui Cano era lustruită și pantalonii scurți Îi atîrnau peste genunchi, fiind mult prea lungi; că era cocoșat, urduros și slab ca un ogar, că era foarte palid și se scărpina mereu În cap de parcă avea păduchi; unul spuse că venea pe jos la școală și că-l văzuse luînd-o spre maidanele din Callao, pe scurt descoperiră dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ridică. — Rima! Asfaltul e crăpat! E acoperit cu mușchi!“ — îmi ziceam eu că e mai confortabil ca de obicei. El se uită neliniștit în jur, și prin ceață văzu ceva care-l scoase din starea de oboseală. O creatură întunecată, cocoșată și fără cap, de aproape un metru și jumătate, cu multe picioare, stătea nemișcată în fața lor. Avea picioarele strînse, într-un mănunchi și picioarele îndoite de parcă s-ar fi pregătit să sară. Lanark simți cum Rima îl apucă de umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la Gaston. Roțile trenurilor huruiau deasupra capului lui Gaston. De câte ori trecea câte unul, cădeau câteva picături de lichid negru. Napoleon adulmeca și scormonea într-un container de gunoi. Într-un ungher slab luminat, bătrânul s-a apropiat de o femeie cocoșată, între două vârste, foarte sărăcăcios îmbrăcată și i-a spus ceva în șoaptă. Femeia s-a uitat când la palmă, când la el și a dat până la urmă din cap în semn de aprobare. Bătrânul punea, fără îndoială, în aplicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Bătrânul îi striga din când în când: — Bine faci că stai și aștepți, dar n-ar fi mai bine să-ți încerci norocul la ghicit în cărți, domnule Gas? Lui Gaston îi era milă de bătrân, dar și de femeia cocoșată care îi întinsese palma să i-o citească. Era foarte tristă. I se citea oare în palmă că avea un copil grav bolnav? A ajuns oare la un punct critic în viață și nu știa ce cale să apuce? Deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că scăpase de el. S-a strecurat lin, alunecând pe marginea patului de spital, apoi s-a înălțat încet, cu gândul să iasă pe fereastră. Dar s-a oprit pe pervaz, când l-a văzut pe Bobo. Era răvășit și cocoșat, de parcă i-ar fi murit tatăl. Pentru Bobo, moartea senatorului devenea semnalul de alarmă mult așteptat. În mai puțin de-o săptămână, cadavrul a fost văzut și de medicii din spital și de cercetători, studiat ca la carte, după puterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai trag una. Mă șterg la ochi cu dosul mâinii. Pe bune. Știu că situația pare foarte rea în acest moment. Guy își aruncă ochii pe o hârtie. Dar ai o carieră extraordinară în fața ta. Nu răspund. Stau cu umerii cocoșați, îmi curge nasul și șuvițele lăcuite care mi-au scăpat din coc îmi acoperă fața. — Fii rezonabilă. N-o să te întorci la curățat wc-uri. Nu te mai ține nimic aici. Face un pas în față și-mi pune pantofii lucioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Încerc să-l ridic, dar are șaptezeci și ceva de kile. Connor, te rog frumos. Nu ne Îngreuna și mai mult situația. — Cred că ai dreptate. În cele din urmă, se ridică În picioare. Plec. Pornește către poartă, cu spatele cocoșat a Înfrîngere și mă străbate un sentiment cumplit de vină, amestecat cu o dorință extrem de fierbinte de a-l face să se grăbească. Spre groaza mea, se Întoarce iar spre mine. — Și... cine e ? — E... un tip pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
noi și-ai să Înțelegi, râse el. Erau slabi și mâncau gângănii de toate felurile. Aveau capre și țapi pe care-i târau după ei și pe care-i puneau să doarmă noaptea În țarcuri. Mai creșteau niște animale mari, cocoșate, cu gât lung și limbă băloasă. Animalele astea se adăpau rar, erau mai Înalte decât un om, iar ei le numeau cămile. Nu știau dacă ei se luaseră după cămile și beau foarte rar, sau dacă ele se luaseră după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
în echilibre instabile și hotărând, în sinea sa, că, da, babele astea au în cap o mie de șmecherii. - Apropo, unde țineți azvârlit teancul ăla de discuri? Aș vrea să le văd... - Teancul de discuri?! - Da, nu le țineți azvârlite, cocoșate și ondulate, aruncate într-un teanc? - Păcatele noastre, de ce să le ținem așa? - Așa, doar să se mai deformeze și să se mai strâmbe și ele, săracele. N-am întîlnit particular, care, când să vrea să asculte un disc, să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai turnat rachiu, 1-a sorbit cu ochii ascuțiți de plăcere și și-a șters gura cu coltul barizului. A băut și maică-sa, a gustat și ea în cele din urmă. Până seara, au mai pus tara la cale. Cocoșată a povățuit-o ce să facă după cele ce se întîmplaseră, lucruri de-ale lor, femeiești. Stere tot mai chefuia cu Grigore și gunoierii/ Goliseră damigeana și începuseră să vorbească mai tare. Au pus de mâncare. Odăile se luminaseră. Au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
caute. Ar fi snopit-o taică-său în bătăi. Socrii au plecat târziu, certîndu-se, lătrați de dini. 94 - O să te mănîrice judecățile, striga bătrânul din drum, îți fac proces, hoțule! Sau dau foc casei! - Las', că vă împăcați! 3 potolea cocoșată. Că nici el nu vrea răul! - Nu mă-mpac până n-o trece și pe lina în acte! Și ea parcă-i dădea dreptate bărbatului când vedea ce avere aveau, îi era mai mare dragul să privească! Meșterul nu se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cântau lăutarii de-i avuseseră la nuntă, atunci aduși din mahalalele vecine. Muierea chiuia și juca darurile, să afle toată lumea că botează cârciumarul. Casele nașului erau peste Grivița, înspre mahalaua Grantului. Lumqa se oprise în loc și privea convoiul cel vesel. Cocoșată sucea dosul, răcnea o dată, pocnea degetele lăutărește. Ieșiseră și negustorii afară din dughenele lor să se uite. Oltenii suflau în palme de frig, bătând opincile. Au trecut podul de fier după plocon. Locuința brutarului se vedea de departe, odăi lângă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și câinele a dat peste o jumătate de* porc spânzurat într-un cui. A sărit de două ori și a apucat hartanul. A mâncat ce-a mâncat, până 1-a găsit Aglaia. - Vin', că am rămas fără porc! a strigat cocoșată. Potaia fugise lăsând resturile. Vreo trei zile a stat ascuns. Șeful, de necaz, s-a îmbătat. -La pândit nemâncat. Ce să-i mai tihnească dumicatul? Degeaba trăgea nevasta de el: - Haide, omule, lasă, că n-oi muri dintr-atît! El, de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
alături. - Stai liniștit, îl ruga, stai liniștit, auzi tu... În două ceasuri nu mai era. 285 Nevasta a chemat-o pe Aglaia, să-l spele. Plângea de înecase pământul. - Haide, coană Aglăițo, că m-a lăsat al meu. Oh, Doamne! Cocoșată a pus mâna la gură, uluită: - Ce-i omu, soro! Parcă ieri dădea cu acul colea. -Lam întrebat încă: "Ce mai faci, domnu Gogu?" "Bine, mi-a zis. Ce să fac?" Dar -lam văzut eu. Nu-i era bine de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
apa. Aglaia despuiase mortul. Mâinile croitorului, păroase și slabe, atârnau peste marginile patului. Muierea îl acoperi cu un țol și-i strânse izmenele aspre și cămașa. - Gata albia? întrebă. -Acu. - Da slab, fă, bărba-tău! -Slab! - Mai putea? - Ei, și dumneata... Cocoșată râse, dezvelindu-și dinții galbeni și rari. Z86 - Că doar nu ți-o fi rușine! - În fața mortului? - Ce dacă?! E gata! N-aude, nu vede. Dumnezeu să-l ierte! Spune. - Coană Aglaia... - Spune, apăsă cocoșată. Te zdruncina? * -Oho... - Cu pruna
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mai putea? - Ei, și dumneata... Cocoșată râse, dezvelindu-și dinții galbeni și rari. Z86 - Că doar nu ți-o fi rușine! - În fața mortului? - Ce dacă?! E gata! N-aude, nu vede. Dumnezeu să-l ierte! Spune. - Coană Aglaia... - Spune, apăsă cocoșată. Te zdruncina? * -Oho... - Cu pruna asta a lui? - Cu. - De-aia umblai tu după alde Tilică? Ia vezi apa aia! Florica fugi sumețindu-și mânecile. Ridică ușor căldarea de pe foc. Turnă în albie. Căută săpunul și ștergarul să le ducă vecinei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Sultana, devenită comerciantă, părea că se vindecase de frivolitate. Singurul bărbat mai tânăr cu care vorbea îndelung era acum Demirgian, față de care nu demonstra deloc vreo atenție excepțională. Acesta se purta cu Sultana corect, ca un funcționar față de patroană. Nasul cocoșat al lui Demirgian nu producea totuși nici un fel de repulsie și Sultana considera adesea cu interes pe tânărul comis-general, a cărui iscusință i se păru remarcabilă, mai ales în chipul de a ocoli severitățile fiscale. Află că Demirgian urmase Academia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]