263 matches
-
Pas apoi de mai trăiește Or În lume pribegește. Că ele nu te Întreabă D-ai negustorie slabă, Ci dă-mi, ado, cheltuiește, La mode mereu croiește. Dă bani pe gălăndărie, De n-ai, ia În datorie. Ele privesc la cocoane Și la alte mari persoane, Ce În toată săptămîna Să-și croiască le dă mîna, Astfel și ele să-mbracă, Nu lasă moda să treacă. Tot Îți cer, tot te frămîntă PÎnă văd că cucu-ți cîntă, Apoi atunci or
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poștie... Buiestrașu-i bun... dacă-i dau grăunțe la han și-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. Care va să zică, un sfert și cu trei, un ceas..’’. Tânărul ginere al pocovnicului Iordache nu are imaginație, nici neliniști metafizice. Astfel practicile magice ale cocoanei Marghioala pot acționa asupra lui, poruncitor, la nivelul senzației fără frământări. Bărbatul care se ducea să se însoare cu fata polcovnicului Iordache face un popas la hanul Mânjoalei. Emanația senzuală a hangiței se complică cu elemente exterioare; obsesia ispitei se
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
doar un element de atmosferă. El este acela care definește substratul ideatic al demersului epic fantastic. Pentru că își trăiește fără neliniște existența și viitorul bine rânduit, povestitorul este mânat de impulsuri, nu face calcule și nu are inhibiții. Cunoscută dinainte, cocoana Marghioala, ,,frumoasă, voinică și ochioasă’’, i pare ,,mai plăcută ca niciodată’’. Apropierea se petrece după ritualul aventurilor de la han înlesnit și de stingerea lămpii. Cadrul îmbietor, atracția, aventura sunt trăite frust, fixate de impresii de la marginea conștiinței. Toată această perspectivă
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
cotlon la vatră’’. Doar la sfârșit, rememorând toate aparițiile ei, realizăm ideea că numita ,,cotoroanță’’ este principala unealtă a hangiței; chiar dacă (sau tocmai de aceea) acțiunile ei dau impresia că se circumscriu în aria celui mai stereotip comportament (de pildă: ,,- Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară... -Ce e ? - S-a pornit un vânt de sus... vine prăpăd’’). Iată acum și presupusul episod cheie al povestirii în care ar fi sugerat satanismul hangiței: ,, Multe odăi curate și
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
care contribuie la puterea de fascinație a Hanului lui Mânjoală. Povestirea aventurii tinerești este încadrată într-un element fantastic, reamintindu-și de strania întâmplare într-o noapte de iarnă, care coincide cu arderea hanului, până-n temelie, incendiul ,,îngropând pe biata cocoana Marghioala, acu’ hârbuită, sub un morman uriaș de jăratic’’. Sfârșit de o adevărată vrăjitoare, care ispitise, cândva, cu satanicele farmece, și pe bătrânul Iordache. Când, după moartea Mânjoalei, pocovnicul Iordache explică aceste amănunte ca pe un meșteșug vrăjitoresc, povestitorul rămâne
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
un meșteșug vrăjitoresc, povestitorul rămâne sceptic: ,,dacă e așa, pocovnice, atunci dracul te duce, se vede, și la bune...’’. În acest moment ni se mai dezvăluie un element, și anume: ,,Polcovnicu o ținea într-una că în fundul căciulii îmi pusese cocoana farmece și că iedul și cotoiul erau totuna...’’, explică simbolul magic însuși povestitorul. În momentul când propune un ,,final deschis’’, prozatorul împinge la ultimele consecințe tehnica fantasticului, aruncând în acest mod definitiv vălul ambiguității revelatoare. Întreaga idee din final este
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
reduce doar la statutul de soție.261 Impunătoare și colerică, târgoveața se remarcă prin vestimentație bogată, menită nu doar să o individualizeze, ci să-i releve și gusturile, dorința de opulență primând în fața unei eleganțe veritabile: „În parohie nu aflai cocoană/ În drept să duca mai întâi pomană,/ Iar când i-o lua nainte vreo surată/ Uita de milă și zbiera turbată./ Purta mărămi urzite de-o minune,/ Iar cele de duminică pot spune/ Că, zău, trăgeau vreo două trei ocale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
să abordeze textele sfinte sau patristice în maniera unui predicator și o sfătuiește să rezerve această ocupație celor care aveau autoritatea cuvenită, cum era el însuși. Deși admite că femeia spune multe lucruri bine, îi neagă permisiunea de a continua: „Cocoană - deie-ți Domnul dulce viață! Ai descâlcit, mă jur pe toate cele,/ Problemuri școlărești din ale grele;/ Rostiși, zic, lucruri foarte acătare.../ Noi însă, drumețind acum călare,/ Nu-i slobod să vorbim decât în șagă;/ Zău, lasă slova sfântă, doamnă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
reduce doar la statutul de soție.261 Impunătoare și colerică, târgoveața se remarcă prin vestimentație bogată, menită nu doar să o individualizeze, ci să-i releve și gusturile, dorința de opulență primând în fața unei eleganțe veritabile: „În parohie nu aflai cocoană/ În drept să duca mai întâi pomană,/ Iar când i-o lua nainte vreo surată/ Uita de milă și zbiera turbată./ Purta mărămi urzite de-o minune,/ Iar cele de duminică pot spune/ Că, zău, trăgeau vreo două trei ocale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
să abordeze textele sfinte sau patristice în maniera unui predicator și o sfătuiește să rezerve această ocupație celor care aveau autoritatea cuvenită, cum era el însuși. Deși admite că femeia spune multe lucruri bine, îi neagă permisiunea de a continua: „Cocoană - deie-ți Domnul dulce viață! Ai descâlcit, mă jur pe toate cele,/ Problemuri școlărești din ale grele;/ Rostiși, zic, lucruri foarte acătare.../ Noi însă, drumețind acum călare,/ Nu-i slobod să vorbim decât în șagă;/ Zău, lasă slova sfântă, doamnă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ambele romane), pasiunii sale bolnăvicioase pentru acest tip de femeie sofisticată (un tip "imaginar", "creat de sensibilitatea lui și identificat sporadic în câteva exemplare întâlnite întâmplător"). Voind să-i facă un bine, bătrânul se angajează să-i găsească "nu o cocoană mare, de aieste de la București, numai mode și mofturi, ci ia o gospodină de ale noastre, de la Botoșeni, harnică, cinstită, frumușică". Dar "ca să poată cânta frumos, e nevoie ca poeții să sufere", iar suferința nu le-o provoacă decât femeile
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Vetei, care este, după cum știm, o persoană foarte sensibilă? E clar că în interiorul acestei capcane se află ceva pe cât de puternic, pe atât de evident: moartea, iar moartea circulă destul de liber și degajat atât în vocabularul lui Ghiță Tircădău (Lasă, cocoană! Poate că să mor și să nu ți-o fac!), cât și al Vetei (Mai bine ar fi să mor.), cât și în cel al Ziței (Zău! Țățico, parol! Să mă-ngropi!). Se poate vorbi despre o anumită lejeritate, dacă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
lui Leonida este sursa unei noi ipostaze dramaturgice, și anume cea în care se află biata Efimița: „Bravos, bobocule! Nu m-așteptam ca tocmai dumneata să te pronunți cu așa iluzii contra mea; te credeam mai altfel... îmi pare rău... Cocoane Leonido, sunt deșteaptă; am auzit cum te-auz și m-auzi... revuluție, bătălie mare!“ (Actul I, Scena III) 3.3. Somnul ca dimensiune temporală între două lumi Un element semnificativ pentru această comedie este somnul, care împarte piesa în două
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
slujnica, Leonido, Safta, anunță Efimița care își reia rolul de garant al realului. Safta aduce lumina peste misterul nopții terorizate de spaimă și, totodată, căldura confortului sub protecția realului. La întrebarea stăpânei: Ce-i afară, Safto?, ea răspunde simplu: Bine, cocoană, ce să fie! și apoi adaugă: „Da’ pân-acuma n-am putut închide ochii: toată noaptea a fost masă mare la băcanul din colț; acu d’abia s-a spart cheful. Adineauri a trecut p aci vreo câțiva, se duceau
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
al Scrisorii pierdute, când polițaiul Pristanda îl arestează pe Cațavencu din ordinul prefectului Tipătescu, îl eliberează la porunca Zoei Trahanache și apoi îl roagă să-l ierte, spunându-i că n-a avut încotro, a executat ordinul superiorului său: „Poftiți, cocoane Nicule, poftiți... (uimit) și zău, să pardonați, în considerația misiei mele, care ordonă (serios) să fim scrofuloși la datorie... D voastră știți mai bine ca mine... așa e polițaiul: tată să-ți fie - trebuie să-l ridici? îl ridici! n-
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
pe care partea bună a sufletului său o aplică iubirii de arginți, înscrisă la rîndu-i în destinul hangiului prin chiar numele ce i-a fost predestinat: purtător al crucii, conform etimonului grecesc; ispititoarea eroină a nuvelei La hanul lui Mînjoală, cocoana Marghioala era frumoasă, voinică și ochioasă așa cum îi esențializează grațiile frumosul ei nume elenic; înstrăinarea omului într-o lume care nu-i mai aparține este sugerată magistral în Două loturi prin distanța semantică dintre toponim și antroponim: nenorocitele chivuțe își
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
procurorului, Telegrame: Atunci Costăchel Gudurău care sta la altă masă criticînd guvernul gura mare, sculat și apostrofînd directorul strigat ba pe al mă-tii și ridicat bastonu") sau în forma ei prescurtată, însoțită de instrucțiuni logopedice ca în Art. 214: "Cocoana (pufnind) Em...p (face din buze un zgomot onomatopeic). Avocatul Em...p (face același zgomot ca preoteasa mai sus...)." Din domeniul scatologiei, este abordată cu decența cerută de educația celor mici constipația și efectele ei (D-l Goe: "Aide, zice
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mare, ieși odată, ne-ai speriat. Nu pot! zbiară Goe dinăuntru. De ce? ...te doare la inimă? Nu! Nu pot... E încuiat! zice mam' mare...") iar prin comparații furnizate de experiența de meloman se înfățișează binefacerile flatulenței: simțind mirosul de mititei "cocoana Lucsița se pornește cu nările umflate spre unul dintre colțuri, ca o panteră atrasă de mirosul țapului sălbatic"; într-un moment cînd muzica încetează "se aude banca pe care stă coana Lucsița făcînd ca o cadență de fagot" apoi eroina
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
spațiului balcanic mai ales cînd e vorba de consum: după ce le-a explicat folosirea infinitivului cu valoare imperativă, profesorul le face învățăceilor recomandarea "A nu se mînca mult rahat!"; la fel se procedează într-un manifest al Moftului român "către cocoane": Cînd ăți pleca de-acasă, mîncați și beți bine ca să vă poată ține toată ziua, fiindcă alaiul are să se spargă după miezul nopții, și poate nu se întîmplă să găsiți un rahagiu" și într-o referință la mersul trăsurilor prin
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
romanului matein este unul al rentierilor, proxeneților, prostituatelor și cerșetorilor, că chiar treimea este alcătuită din "niște stricați subțiri, amestec de murdărie și sublim [...], secături ale vechii capitale române" (G. Călinescu); în escapadele lor, se mărginesc să arunce "priviri cotoiești cocoanelor de la mesele vecine", Pirgu îi întrerupe de multe ori cu replica "Ia mai lăsați, nene, ciubucele astea, să mai vorbim și de muieri", el care simțea nevoia de "femei schiloade, știrbe, cocoșate sau borțoase și mai ales peste măsură de
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Politică, domnia ta, politică, adică o prostie. Știe marele stolnic Constantin, fratele domniei tale... Doamne, ce prostie! — ... Mihai se oprise și o privea îngrozit. — A aflat că măria sa regele Ludovic vroia să-și mărite fata, cea făcută din flori cu o cocoană șchioapă, cu feciorul regelui Sobieski al Poloniei. Și că ar fi dorit ca zestrea să i-o dea sultanul. Adică, măre, să-i dea fetei de zestre doar Moldova și Valahia... Nu se poate, asta-i nebunie curată! — În schimb
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
exprime oarecari bănuieli. — Mă iartă, măria ta. Știm că maica măriei tale, doamna Stanca, din neamul cantacuzinesc, a rămas văduvă cam la anii la care a rămas și Ilinca, nora noastră... Mai știm că a păstrat văduvia, așa cum o fac cocoanele din neam mare. Aș dori să știi și să spui asta și doamnei măriei tale, că eu, socru, o dezleg pe Ilinca de legătura ei cu neamul meu și o las slobodă să-i găsiți bărbat potrivit, astfel ca niciodată
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cum noi l-am adus pe dumnealui spătarul Mihai în sania noastră, n-avem încotro, plecarea lui însemnând și plecarea noastră. Dacă toată averea Bălașei trece asupra Măriuței nu mai avem ce să vorbim, doar că trebuie să faci către cocoană înscrisuri cum se cuvine, cum făcu și măria sa cu voi. Auzii că de câțiva ani și-a împărțit toată averea și l-a făcut până și pe prâslea mare stăpân. Capul doamnei, după câte înțeleg, nu vrea ca nici o palmă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ce avea pe suflet, a primit Sfânt Sângele și Trupul lui Hristos și a închis ochii creștinește cu zâmbetul pe buze. Vedenii? Era boala și fierbințeala, că nu puteau doftorii lui vodă în nici un chip s-o răcorească. Îi ardeau cocoanei creierii în țeastă. Degeaba ține măria sa doftor grecesc și nemțesc, bașca și unul frâncesc pe deasupra tuturor, l-au chemat și pe spițerul de la sfânta mânăstire Colțea, cel de-l plătește domnia sa fostul mare spătar Mihai, moșul lui vodă, geaba au
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fata lui Iair, mai marele Sinagogului. Și așa zic și eu către înțelepția voastă blagosloviților ascultători și către dumneata măria ta și către celelalte iubite rubedenii, care cu tânguiri și cu lacrimi vă întristați împreună, pentru această de bun neam cocoană, care s au odihnit în Domnul. Iar o cocoană creștinească, ca aceasta, ce s-au născut în baia sfântului botez, ce au supt laptele credinței, ce s-au hrănit în casa învățăturii dumnezeescului Dar, ce s-au întemeiat cu puterea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]