494 matches
-
de sistemul de exploatare în care se află integrat. El apare mai întâi ca reflectarea acestui univers al forței și al coerciției pe care tocmai l-am descris. Două elemente fac parte integrantă din structura acestui sat: șeful administrativ și colectivismul servil. La nivelul satului, șeful este reprezentantul administratorului; el posedă o fărâmă din puterea acestuia; el va organiza producția și prestațiile și va supraveghea activitatea subordonaților săi; va fi de altfel responsabil de aceasta din urmă și, la final, își
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
într-un fel plasat în afara satului, el nefiind de fapt decât un element străin impus. Ce devine satul în acest sistem colonial? Categoric, el este perceput ca un ansamblu colectiv (și nu ca o comunitate de indivizi diferențiați). Manifestările acestui colectivism se regăsesc în toate raporturile directe pe care administrația le poate avea cu satul: un recensământ care nu este decât o simplă numărătoare, activitate obligatorie în care, în majoritatea cazurilor, satul în ansamblu este responsabil de o muncă precisă. Taxarea
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
o simplă numărătoare, activitate obligatorie în care, în majoritatea cazurilor, satul în ansamblu este responsabil de o muncă precisă. Taxarea e cerută sub forma unei sume globale, cei 15 franci pe cap de locuitor neexistând decât în teorie; tocmai acest colectivism al impozitului obligă deseori satul să plătească pentru cei morți sau absenți; amenzi, pedepse, deficite de producție, toate sunt adresate satului, și nu indivizilor care îl alcătuiesc. Șefia despotică și colectivismul servil sunt înscrise în această situație colonială pe bază
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
cap de locuitor neexistând decât în teorie; tocmai acest colectivism al impozitului obligă deseori satul să plătească pentru cei morți sau absenți; amenzi, pedepse, deficite de producție, toate sunt adresate satului, și nu indivizilor care îl alcătuiesc. Șefia despotică și colectivismul servil sunt înscrise în această situație colonială pe bază de forță; în ea trebuie căutată cauzalitatea existenței lor, deci a limitelor lor. Această șefie va fi o problemă secundară a administrației (după producție). Ruperea acestei exteriorități și a acestui raport
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
interioriza acest șef, a-l legitima în vreun fel. El este un element străin care va rămâne prins în dialectica coerciției, iar când puterea exterioară nu îl va mai sprijini, acesta se va prăbuși. La fel se întâmplă și cu colectivismul servil: acesta nu se va putea elibera în niciun fel de determinarea coercitivă din exterior. El nu se va integra într-o structură sătească adevărată, adică voluntară. El nu există în sine, iar când sistemul de forță va dispărea, se
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
mai mult de un an. Această determinare exterioară nu epuizează în niciun fel realitatea satului. Simplă celulă a sistemului de exploatare colonială într-un prim moment, el posedă o structură care îi este proprie, care scapă acestei șefii despotice, acestui colectivism servil impuse din afară prin forță. Apare acum dihotomia fundamentală a satului: o aparență exterioară și o structură internă, străine una de cealaltă. Etnologul, ca reacție împotriva sistemului colonial, va căuta să descopere acest univers ascuns al vieții de la sat
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
cotidianului, nicio mișcare în plus. Dihotomia rămâne identică cu ea însăși, dualitatea ei nu este niciodată depășită. Paralizie internă, stagnare: acestea sunt imaginile care redau cel mai bine această societate construită pe exploatarea culturii de palmieri naturali. Producția însăși, șefia, colectivismul servil nu scapă raportului de forță care le constituie; datorită acestuia există și vor dispărea odată cu el. Autosubzistența și organizarea rudeniei fac din sat o realitate absolut străină aspectului precedent; în raport cu acesta, ele nu reprezintă decât un joc gratuit, folcloric
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
eliberează puțin câte puțin de coerciție, și arborele de cafea, care trebuie să înlocuiască palmierul natural, nu poate reuși decât integrându-se pe de-a-ntregul în contextul nou al producției voluntare. Totuși, structura de bază pentru noua cultură devine acest colectivism servil în totalitate determinat de coerciție și de șeful despotic. Eșecul era sigur: în majoritatea satelor, defrișarea nici nu a putut avea loc; în cazurile cele mai favorabile, plantația nu avea să supraviețuiască mai mult de un an. Peste tot
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
footnote Masuda Y., op. cit., p. 37. footnote> Experiența japoneză este de o semnificație deosebită pentru Înțelegerea fundamentelor psihoumane ale managementului și ale cerințelor sale de schimbare. Modelul „tradițional” japonez a fost foarte eficace Într-un context sociocultural dat. Bazat pe colectivism, cooperare, raționalitate, eficiență etc., a avut un rol deosebit În succesele de până acum ale economiei japoneze, generând o mare productivitate, preț de cost scăzut și calitate superioară În execuție. Noile contexte ale competiției pe plan mondial fac Însă ca
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
valorificarea evaluării continue și a feedbackului, • stimularea acțiunii-cercetare, • afirmarea rolului consilierii în educație, • accentul pus pe participarea educatului în management, • raportarea managementului la contextul real, • accentul pus pe rolul culturii și a culturii manageriale a celor implicați, • promovarea individualizării versus colectivism, • promovarea egalității de gen, • promovarea priorității strategiei pe termen lung față de rezolvarea curentă în prim plan. 8.3. Implicarea educaților în leadership În activitatea didactică, deja educatorul respectă principiul clasic al sprijinirii educaților în participarea lor activă și conștientă a
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
asupra sinelui. Dar, răspândindu-se, dorința de a fi tu însuți, de a-ți conduce liber viața devine o pornire esențială a timpurilor noastre. Trece dincolo de clivajele politice. Se potrivește de minune cu neoliberalismul și cu socialismul însuși, care abandonează colectivismul, se privatizează, devine libertar. Tabelul 2 A. Valorile postmoderne B. Valorile tradiționale 1. Individualism 2. Împlinire 3. Libertate 4. Experimentare 5. Relativitate 6. Sinceritate 7. Toleranță 8. Spontaneitate 9. Permisivitate 10. Sexualitate 11. Intensitate 12. Hedonism 13. Timpul prezent 14
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
securitate, conformitate, tradiție, benevolență, universalism. Acestea sunt structurate pe două dimensiuni: deschidere la schimbare versus conservatorism și concentrare asupra sinelui versus transcendența sinelui (Schwartz, 1994, 2006). Modelul lui Hofstede propune cinci dimesiuni ale culturii: distanța socială, evitarea incertitudinii, individualism versus colectivism, masculinitate versus feminitate și orientarea către viitor (pentru detalii, vezi Hofstede, 2001). Așa cum am anunțat și mai sus, nu ne vom raporta la acest model, datorită faptului că nu deținem date care să permită construcția indicatorilor propuși de el. 6
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
se acumulează și se administrează o formă de bogăție esențială, capitalul social. Un capital care, ca și capitalul economic, ignoră frontierele: este cosmopolit. Marea bogăție se construiește și se trăiește pe scară planetară. Densitatea relațiilor conduce la un fel de colectivism paradoxal. Familiile țin în comun o parte a patrimoniilor și resurselor lor, în cadrul unor schimburi neîntrerupte, care le ritmează viața. Bogăția unora vine astfel să o sporească pe a altora, prin intermediul unei intense sociabilități care divizează valorile de folosință, fără
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
atâta opulență. În toate aceste țări în care individualul primează asupra colectivului, întreprinderea privată asupra statului, concurența asupra protecției sociale, piața asupra reglementărilor, este paradoxal să observăm în ce măsură marii burghezi, partizani ai individualismului teoretic, adoptă în ceea ce-i privește un colectivism practic. Pentru a construi un mediu social și un cadru de viață ieșit din comun, acești suporteri ai liberalismului economic și ai inițiativei individuale fac apel la forme colective, precum lotizarea sau caietul de sarcini, un serviciu de securitate constrângător
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
claselor antagoniste. Burghezia nu există numai la modul obiectiv al clasei în sine, dar în calitate de clasă pentru sine există doar la modul practic, pentru că refuză teoretizarea care i-ar permite să construiască reprezentările adecvate poziției sale de clasă. Individualism și colectivism Individualismul teoretic și colectivism practic în burghezie Existența unor patrimonii importante, atât profesionale, cât și familiale, tinde să constituie habitusul de mare burghez ca trebuind să asigure, în mod prioritar, responsabilitatea administrării și transmiterii acestor averi. Grupul este astfel mobilizat
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
există numai la modul obiectiv al clasei în sine, dar în calitate de clasă pentru sine există doar la modul practic, pentru că refuză teoretizarea care i-ar permite să construiască reprezentările adecvate poziției sale de clasă. Individualism și colectivism Individualismul teoretic și colectivism practic în burghezie Existența unor patrimonii importante, atât profesionale, cât și familiale, tinde să constituie habitusul de mare burghez ca trebuind să asigure, în mod prioritar, responsabilitatea administrării și transmiterii acestor averi. Grupul este astfel mobilizat în căutarea constantă de
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
școli, cluburi sau consilii de administrație, conștiința limitelor de grup este afișată fără rețineri. Aceeași transparență a motivațiilor și comportamentelor se regăsește în grija pentru formarea moștenitorilor, pregătiți să devină capabili să asume sarcinile care îi așteaptă. Deși manifestă acest colectivism practic, ideologia avansată este cea a individualismului. Referința la piață, la concurență, la competiție apare ca o dominantă în discursul dominanților, în timp ce practicile lor se plasează departe de acest individualism teoretic. Pentru că este vorba despre clasa dominantă, practica se poate
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
sistematic atacată de instituțiile ad hoc cu care clasa s-a dotat școlile de elită și rallye-urile care practică ostracismul social. Proclamarea existenței clasei ar fi nu numai inutilă, ci și contra-productivă, individualismul teoretic putând funcționa perfect în paralel cu colectivismul practic, iar ideologia liberală fiind cel mai bun discurs autojustificativ pe care îl poate ține clasa mobilizată. Această ideologie a concurenței și a legii pieței permite, sub aparența formală a unei egalități de șansă în competiții, să fie avansată ideea
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
125 Sociabilitatea mondenă 127 Locul femeii, 128 Sporturile, 129 Text inserat: Sportul, o veche tradiție, 132 Religia și activitatea caritativă, 134 □ Text inserat: Caritate bine ordonată, 135 Fractura între vechii și noii îmbogățiți, 137 VI. O clasă mobilizată Individualism și colectivism 142 Individualismul teoretic și colectivism practic în burghezie, 142 Clasele mijlocii: triumful individualismului, 143 Individualismul negativ al claselor populare, 144 Burghezia ca realitate și ca reprezentare: cele două dimensiuni ale sociologiei claselor sociale 147 Clasa burgheză astăzi 155 Repere bibliografice
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
femeii, 128 Sporturile, 129 Text inserat: Sportul, o veche tradiție, 132 Religia și activitatea caritativă, 134 □ Text inserat: Caritate bine ordonată, 135 Fractura între vechii și noii îmbogățiți, 137 VI. O clasă mobilizată Individualism și colectivism 142 Individualismul teoretic și colectivism practic în burghezie, 142 Clasele mijlocii: triumful individualismului, 143 Individualismul negativ al claselor populare, 144 Burghezia ca realitate și ca reprezentare: cele două dimensiuni ale sociologiei claselor sociale 147 Clasa burgheză astăzi 155 Repere bibliografice 155 CLUBUL DE CARTE INSTITUTUL
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
a propus asocierea sociologiei cu morala. (Remy, 1982, p. 79). În enciclica sa Sollicitudo rei socialis, Ioan Paul II specifică poziția doctrinei sociale creștine în următorii termeni: " Doctrina socială creștină nu este o "a treia cale" între capitalismul liberalist și colectivismul marxist, nici o posibilă alternativă pentru alte soluții mai puțin radical opuse: ea constituie o categorie în sine. Nu este o ideologie, ci formularea precisă a rezultatelor unei atente reflecții asupra realității complexe a existenței omului în societate și în contextul
Religiozitatea și instituțiile sociale în România by Ion Petrică () [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
de fundament în măsura în care analiza programelor o demonstrează opțiunile creștin-democrate sînt împărtășite și de alte grupuri politice; el obligă la luarea în considerație a contradicțiilor naturale ale unui curent politic care se situează în centru, căutînd o a treia cale între colectivism și capitalism. Aici se situează problema identității democrației creștine problema tuturor centrismelor împărțită între reformismul social care o apropie de social-democrație și neîncrederea față de etatism care o apropie de liberali. Definiția propusă de Michael Patrick Fogarty într-o lucrare apărută
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
la popor, ca o continuare a popularismului așa cum îl concepuse Luigi Sturzo, fondatorul Partidului Popular Italian înființat în 1919, formulă ce implică o concepție precisă privind societatea, aceea a poporului structurat în grupuri și în asociații, respingînd liberalismul individualist și colectivismul de mase; în alt loc prevalează mențiunile referitoare la creștinism, la social și chiar la democrație (în sensul de democrație parlamentară), la muncă; foarte adesea, mai multe din aceste formulări coexistă în aceeași denumire. Întîlnim astfel soluții dintre cele mai
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
creștin. Konrad Adenauer resimțea această dihotomie atunci cînd deosebea religia creștină de Weltanschauung-ul creștin, adică de viziunea lumii prin prisma religiei. Credința este sursa de inspirație, mijlocul de a descifra evenimentele și de a combate aberațiile cum ar fi colectivismul sau "statolatria". Credința este, ca și la Alcide de Gasperi, "sursa interioară a acțiunii", o credință de unde el extrăgea ceea ce numea "civilizația creștină"4. Adică, susținea italianul Mariano Rumor la Congresul al X-lea al DCI (23 noiembrie 1967), continuatorul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Dimpotrivă, am văzut cîte deschideri oferite de Rerum novarum în favoarea intervenției lui au fost reluate și amplificate de creștin-democrați. A interveni în economie este de competența Statului, cu condiția ca acesta să respecte proprietatea privată și inițiativa individuală, să refuze colectivismul. Creștin-democrații nu se opun ideii ca Statul să preia producția în zonele unde sectorul privat nu poate opera. De fapt, se pune problema menținerii Statului în limite normale. Pentru a se putea realiza acest deziderat trebuie să funcționeze "justiția și
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]