2,111 matches
-
Având această justificare teoretică, Ioan Crăciun Petrișan își trimite personajul în diferite epoci, evocate fantasmagoric. Un loc important ocupă, bineînțeles, epoca dacilor, în care Carador, deghizat caraghios în dac, pătrunde împreună cu iubita lui, Silvana: „Silvana (Ana Pădurii) intră în bășag [colibă, n.n.] cu pași tremurători: Carador o însoțea tragic și transpus, ca un dac, în blana mițoasă oferită de un păcurar în schimbul a două pâini, o sticlă de Diana, de un sfert de litru și a două săptămâni de lucru la
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
băieți de-ai noștri, anunțîndu-i că „Bistoș, sută-n sută moara va cădea peste demolatori!“, fiindcă el, Vilmoș, Îi blestemase scuipînd În vînt și că, dacă scuipatul prinde bine vîntul, blestemul se leagă. A luat-o apoi pe ocolite către coliba lui. Locuia, ca toți ceilalți țigani, de-a stînga Văii Măriei, mai sus de poduri, drept În fața dealului Cerhatului. Ca să urce coasta, „bandele“ de țigani treceau Valea prin vaduri știute și bătute numai de ei. „Banda“, atunci și acolo, era
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o lopată, bucuros că are cine să-l ajute la săpat. Am trecut cele două poduri, iar sub dealul Cerhatului, am luat-o la stînga, apoi la dreapta, suind pe la marginea pădurii. Zoli ne-a atras aten ția asupra unei colibe din crengi Împletite Într un desiș de arbuști. Era mai mult un adăpost deschis pe latura dinspre noi, cu cîteva ramuri căzute din acoperiș, semn că nu mai fusese folosit În ultimul timp. Ce ascunzătoare minunată, ne gîndeam, am putea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
deasu pra, Înfi gînd lopețile În lutul cleios și rece. Schimpf bácsi mîna mulțumit calul pe drumul de Întoarcere, iar noi spo ro văiam Înainte. Zoli s-a ridicat ușor ca să ne arate pe unde ar trebui să dregem noi coliba ca să putem locui ca lumea În ea. Într-o secundă, nu l-am mai văzut... L-am auzit Însă țipînd ascuțit, cum plit de undeva, de jos. Parcă tot el, de acolo, de la pămînt, frînase carul și se ținea cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lumina Lui, ca între petalele unei flori... care cuprindea și muntele, și cerul de deasupra. Atunci s-a ridicat în genunchi și omul meu și i-a spus celuilalt, care strălucea : "Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie"... și tremura așa de tare când vorbea, că nu m-am mai putut ține și am căzut la pământ, acolo unde eram. Mi-am spus că e tocmai ce trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
auzi. Cade cerul ! am mai apucat să strig. De văzut nu știu cum era, nu deschideam ochii, dar chiar prin pleoapele strânse mă orbea lumina albă și îndată venea tunetul. Pe urmă, s-a făcut întuneric de tot. M-am trezit în colibă, lângă foc, iar bătrânul îmi freca mâinile și picioarele: Ei, da' bine că făcuși ochi ! Nu, nu ne-am răsturnat, n-ai căzut în apă, nu te-ai înecat. Când am tras la mal, te-am găsit leșinat pe fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
El !". Or, eu sunt așa cum mă vezi, mic, și iubirea mea e și ea cât mine, or iubirea Lui e mare cât tot pământul. Atunci, cu ce vrei să acopăr eu tot pământul ?! Se ridică deodată și se duse în colibă. Se întoarse cu o scoică mare și întortocheată și mi-o puse la ureche: Ia ascultă tu aici ! Am ferit capul. Nu mă interesa. Orice copil știa asta : pui scoica la ureche și auzi marea. Mare scofală ! Da, auzi marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de rus, am pornit la drum... Mergeam de trei sferturi de zi, dar nici pomeneală să se arate vreo așezare omenească sau rusul de lângă mine să scoată o vorbă. Când s-a Înserat de-a binelea, am ajuns la niște colibe. Glasul bătrânului reverbera, ca și cum ar fi venit dintr-un Întâmplări... ― Stoi! - a comandat rusul. În acele sălașe ședeau niște amărâți de ruși, dar care ne-au primit bucuroși. În acea seară am mâncat pentru prima oară carne de când mă aflam
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
față și mi-a făcut semn să pornesc tractorul... ― Paidiom - a comandat el când a văzut că motorul tractorului, după câteva pocnete, toarce frumos... Soarele scăpătase spre asfințit. Nu știam dacă vom merge toată noaptea sau ne vom opri la colibele unde am stat noaptea trecută. Tractorul mergea cuminte. Platformele hodorogeau de mama focului. Rusul moțăia... „Ce ar fi săăă?... Nu, nu! Ar fi mare prostie... În cărțile sfinte scrie ca să nu dorești răul aproapelui tău... Eu Însă”... Când am ajuns
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
am stat noaptea trecută. Tractorul mergea cuminte. Platformele hodorogeau de mama focului. Rusul moțăia... „Ce ar fi săăă?... Nu, nu! Ar fi mare prostie... În cărțile sfinte scrie ca să nu dorești răul aproapelui tău... Eu Însă”... Când am ajuns În preajma colibelor, am accelerat de câteva ori motorul tractorului, ca să-l trezesc pe rus. A tresărit! ― Șto? Când și-a dat seama unde suntem, a strigat ― Stoi! Am oprit. În seara aceea, ne-a primit altă familie... Mi-am dat seama că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
marfare a mai trece și un personal ceva... A doua zi, În zori, am fost deșteptat de rusul care m-a Însoțit cu o zi Înainte. M-a luat aproape pe sus... Drumul din acea zi a fost doar până la colibele despre care v-am povestit. Acolo am făcut haltă și a doua zi de cu zori din nou la drum. La prânz am ajuns la gară. Descărcarea a durat până a doua zi la prânz... Drumurile se repetau fără nici o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Zilele trecute am citit ce spunea Apollinaire despre Gauguin, cea mai stranie figură a secolului al XIX-lea, cel care a părăsit Bursa de la Paris, unde fusese angajat prin intervenția tutorelui său, și s-a dus să moară într-o colibă de sălbatici, în insulele Marchize. De ce caută unii oameni exilul, marea singurătate, cu lumânarea? Există o adevărată religie a singurătății. Simt că sunt adepta sau poate prizoniera? acestei religii. Îți poți permite să fii victima victima, am zis? unei asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
apei care fierbe în ceainic [...]. Sunetul nu aparține, propriu-zis, apei, ci vine de la ceainicul greu de fier, fiind asimilat, de cunoscător, adierii care străbate crângul de pini. Astfel, liniștea încăperii sporește, omului părându-i că se găsește singur într-o colibă din munți, unde norul alb și muzica pinilor sunt singurii oaspeți care aduc mângâiere". Acesta este secretul care ne plasează pe traiectoria ceremonialului nipon. Descoperirea propriu-zisă a căii începe însă abia de aici... Nirvana vs. anarhie. Exemplul lui Dogen Nu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
acesteia, Sei Shonagon, sunt scrise în jurul anului 1000. Primul roman românesc de oarecare valoare, Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon, apare, în volum, abia în 1863. Desigur, înainte, existaseră nulitățile unor Mihail Kogălniceanu (Tainele inimii, 1850), V. A. Urechia (Coliba Măriucăi și Logofătul Baptiste Veleli, 1855), Dimitrie Bolintineanu (Manoil, 1855 și Elena, 1862), I. M. Bujoreanu (Misterele din București, 1862) etc. Câțiva istorici și critici literari consideră Istoria ieroglifică (1705) a lui Dimitrie Cantemir drept primul roman românesc. Document hibrid
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
dar probabil ai să afli, că are o mulțime de copii, nu știe câți la număr, dar știe că i-a făcut numai cu tinerele și toată avuția a cheltuit-o cu ele. Astfel a ajuns de locuiește într-o colibă. Unii spun că și de vraci este bun. -Nu asta v-am întrebat, ci unde locuiește? Dar... mai ales cum pot ajunge până la el? -Vezi tu, a îndrumat-o un porumbel, mergi înainte cuminte și după o vale îți va
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ci unde locuiește? Dar... mai ales cum pot ajunge până la el? -Vezi tu, a îndrumat-o un porumbel, mergi înainte cuminte și după o vale îți va apărea o altă pădure în cale și la marginea ei, vei găsi o colibă și o iapă cu șase mânji mititei. Și merse crăiasa, merse până luna peste pământ se întinsese, plantele dormitau, copacii pe razele blânde umbra își desenau, animale peste tot mișunau iar păsările pe la cuiburi sporovăiau. După un somn profund, crăiasa
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
cocoașă de toată frumusețea. În mâini a rostuit un toiag noduros și îndoit, apoi și-a continuat drumul printre spini de salcâm și mulți ciulini. Nu mică i-a fost mirarea când a zărit printre ramurile de salcâm vârful unei colibe. A dat ocol unui gard drămuit din vreascuri de carpen și a ajuns în fața unei plase din ramuri de mesteacăn care ținea loc de poartă legată de gard cu o funie din coajă de agud. În timp ce crăiasa bătea de zor
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
unui gard drămuit din vreascuri de carpen și a ajuns în fața unei plase din ramuri de mesteacăn care ținea loc de poartă legată de gard cu o funie din coajă de agud. În timp ce crăiasa bătea de zor în poartă, în spatele colibei, craiul țesăla o iapă. În ciuda anilor, auzea destul de bine și vedea la fel de bine. Pomeții erau împodobiți cu încrețituri ale pielii, iar urechile erau bine căptușite cu păr alb și lung. A lăsat treaba și s-a îndreptat spre locul din
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
că este ocupat, că nu are nevoie de la nimeni de nimic și de obligații, așișderea. -Eu ar trebui să mă supăr, pentru că mi-ai zis „mambătrână”, nu dumneata, i-a reproșat crăiasa, după care a rupt-o de fugă în spatele colibei. Până să se dezmeticească acesta, crăiasa a revenit îmbrăcată în hainele ei obișnuite, care străluceau de i-a zăpăcit vederea bătrânului. Și fără a-i mai acorda răgaz a continuat: -Știu că ești Craiul bărbaților, iar eu sunt Crăiasa inimilor
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
iritat, văzând că bătrânul crai nu se comportă cu ea după rang. -N-am uitat, doar mi-am făcut datoria de gazdă, zise craiul, după care a început să fluiere de ziceai că mână oile la strungă. Și din tufișurile din spatele colibei, abia se mișca o iapă căreia i se puteau număra oasele de slabă ce era. În urma ei, zburdând și nechezând veneau șase mânji, din care unul alb ca neaua, dar slăbuț iar celălalt negru ca pana corbului și rotofei, ceilalți
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
trăia numai pentru sine și familia sa, se-nțelege că neavând la îndemână unelte de cremene, bronz sau fier, ce-i erau cu totul necunoscute, nu avea cu ce să-și îngroape morții, ce-i târa ceva mai departe de colibă, lăsându-i expuși descompunerii în aer liber, acțiunii solare, ori pradă fiarelor sălbatice. De altfel, metoda aceasta ancestrală de nimicire se mai observă și la comunele noastre rurale și de multe ori și pe la periferia orașelor, unde locuitorii târăsc pe
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
și cu o hotărîre oricum stupefiante, dar mai ales în Principatele din epoca regulamentară. Conștiința că pleacă foarte de jos îl propulsează, prin compensație, spre înălțimi. "Te-ai născut într-un sat din cele mai mizerabile, ai crescut într-o colibă de paie" (Scris. IV, aprilie 1836), se adresează autorul lui-însuși. "încă tînăr, încă fraged, studiul, lectura și meditațiunea în singurătate îmi fu delectațiunea ordinară. Jocurile tumultoase și frivole ale consoților nu mă atrăgea, cutezanța nicecînd predomni în caracterul meu. Pentru
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
prin majore împliniri, ci printr-un colaj de momente asumate la scara cotidianului, de "înfiorare" și de "farmec", ale datului imediat: "înfiorarea și farmecul nu au palate, / nu și nu, sau au, cine știe, căci iar sunt trimis, / fircălog, în coliba unchiului mort, / domnul cu suflet din fildeș și azimă, Tom, // acolo văd și ascult, curge rîul, șarpe drogat, / sîsîind vetusteți, falși filosofi, eu clamez, / numai timpul prezentul e timp și e nou" (În coliba unchiului mort). Postura persiflatoare vizează "inimile
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
căci iar sunt trimis, / fircălog, în coliba unchiului mort, / domnul cu suflet din fildeș și azimă, Tom, // acolo văd și ascult, curge rîul, șarpe drogat, / sîsîind vetusteți, falși filosofi, eu clamez, / numai timpul prezentul e timp și e nou" (În coliba unchiului mort). Postura persiflatoare vizează "inimile" sentimentale ce se pictează, "ele pe ele", pe "protuberanțele trandafirului": "pe a mea n-o văd, minunea / a cîntat îndestul pasămite, / a cîntat, s-a arătat, s-a prosternat/ și s-a spart, țing-zding
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
Shakespeare, "divinul brit", cum îl numea Eminescu. Vârfurile junimiștilor sunt la curent, de asemenea, cu literatura nord-americană. Anterior, preocuparea (oricum firavă) față de aceasta avusese o motivație strict politico-ideologică. Spre exemplu, de o mare circulație s-a bucurat traducerea voluminosului roman Coliba lui Moșu Toma, al scriitoarei Harriet Beecher Stowe, care, apărută în 1853, era destinată să sprijine campania de emancipare a robilor țigani. Or, odată cu Junimea, preocuparea în această direcție are o motivație strict literară: se traduce din Bret Harte, Mark
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]