465 matches
-
Inochentie Micu Klein menționa un număr de 165 de suflete uniți. În 1755 Conscripția Petru Pavel Aron consemnează existența a 250 de suflete. În Conscripția administrației austriece din 1760-1762 se menționau 66 de familii nonunite (1760). În 1805 într-o conscripție a Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei sunt amintiți ,80 de capi de familie”. La 1831 sunt menționate 269 suflete, iar în 1857 sunt consemnate 132 case locuite doar de ortodocși în număr de 629. În Statistica demografică de la 1857 erau 629
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]
-
au favorizat dezvoltarea unor abrupturi. Din datele scrise se atestă că localitatea Fărău există din anul 1299 sub denumirea de "Forró" (trad. "fierbinte"). În perioada 1400-1784 țăranii din satul Fărău au fost iobagi pe moșiile feudale. În anul 1733, la conscripția episcopului Inocențiu Micu-Klein, au fost înregistrate 315 persoane, (parohia fiind în totalitate greco-catolică)precum și existența unei biserici și a unei case parohiale, comunitatea fiind păstorită de doi preoți greco-catolici: preotul Ioan și preotul Nicolae. În anul 1814 a fost construită
Fărău, Alba () [Corola-website/Science/300240_a_301569]
-
18 fl. Se dă numele tuturor sătenilor și băieților lor de vărsta acestora din urmă. Erau 14 iobagi cu 24 băieți și 3 zilieri cu 5 băieți. E interesant să știm de ce se indica în urbarii și etatea băieților. În conscripția urbarială a domeniului Inidoara din 1681, iată ce se zice în privința acestora: „vârsta fiilor de iobagi de aceea s-a înscris în Urbariu, pentru că dacă va vedea stăpânirea, că numai a sosit, ci și a trecut timpul pentru căsătoria oricărui
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
să nu ducă o viață imorală, ci prin căsătorie dumnezeiască să se înmulțească, atunci trebuie silit, dacă o admoniere ușoară nu prinde, trebuie întemnițat, căsătoria să nu și-o amâne, ceea ce știu că aproba și femeile văduve și fetele mari.” Conscripția urbarială din 1750 e mai bogată în informații și în ceea ce privește satul Giomal, pământul acestei comune e muntos și de producție mijlocie. Pentru negoț nu-i potrivit, locuitorii de aici trăiesc din lucrul pământului, al viilor și al pomilor și producțiile
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
acestei comune e muntos și de producție mijlocie. Pentru negoț nu-i potrivit, locuitorii de aici trăiesc din lucrul pământului, al viilor și al pomilor și producțiile acestora le duc la târgurile din apropiere la Aiud și Alba Iulia. În conscripție se dă numele tuturor capilor de familie și averea acestora. La 1805 când păstorea Popa Daniil Rad, având venit 5 ferii de vin din via bisericii, erau în comuna Giomal 165 capi de familie”. Acestă zonă figurează în Repertoriul Arheologic
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
donație, atunci noua proprietate era scutită de dajdiile către domn și avea să treacă de la tată la fiu, cu tot privilegiul ei, dacă mai era și ocina. Alt document ce prezintă un aspect mai amplu al comunei este "fondul de conscripții de impozite militare" al comunei Ohaba Comitatul Alba Inferioara în care este reprodusă situația centralizatoare pe anii 1818, 1830 și 1848, precum și situația pe categorii sociale și a fiecărei familii. De menționat faptul că apar și tărani liberi, dar din ce în ce mai
Ohaba, Alba () [Corola-website/Science/300254_a_301583]
-
care confirmă faptul că denumirea sa a suferit o serie de modificări. Mai multe secole la rând referirile la satul Pețelca lipsesc. Începând din secolul XVIII informațiile despre localitate sunt tot mai numeroase și mai complexe. În anul 1733, în conscripția episcopului Ioan Inocențiu Micu, Pețelca („Peczelka“) număra 20 de familii (circa 100 locuitori), iar în cea a generalului Buccow („Dismembrația legii“), dintre anii 1760-1762, satul („Paczalka“) număra 39 de familii de români (aproximativ 200 persoane), din care 31 ortodoxe și
Pețelca, Alba () [Corola-website/Science/300264_a_301593]
-
în vechile documente chiar „voevodul Vasile de Arăneag” „Urbariul domeniului Cetății Siria” din 1525 consemnează că la acea dată satul „roise” existând acum 4 sate Arăneag: Felse-, Zekes-, Medves- si Also-Araneagh care împreună aveau 92 de familii. La recensământul sau „Conscripția” din 1746, sătul se adunase din nou și era format din numai 41 de familii, pentru că la începutul secolului XX (în anul 1910) să aibă 1205 suflete. Din punct de vedere religios, sătul a fost dintotdeauna de veche credință ortodoxă
Arăneag, Arad () [Corola-website/Science/300283_a_301612]
-
documente -1720- are 4 familii -prima jumumatate a secolului XVIII- din cauza mutării albiei Mureșului, satul are de suferit; biserica se surpă -1746- are 38 familii -mijlocul secolului XVIII- se ridică o nouă biserică, de lemn- “Sf. Mucenic Gheorghe” -1755- în conscripția lui Sinesie Jivanovici, satul are 32 de case și biserica de lemn Sf. Gheorghe este încă în construcție -1771-1786- are 52 familii -1791- este înființată școala românească -1823- din cauza deselor inundații, satul se mută pe locul actual; vechea biserică de
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
din miei, din porci, din stupi. Trebuie să crâșmărească câte o bute de vin la cele trei sărbători mai mari, iar dacă nu li se dă vin, răscumpără (câștigul) cu 7 florini (anual) sub nume de „ceâșma seacă” (sicca popina). Conscripția de la 1750 e mai cuprinzătoare. Înscrie preoții, iobagii, văduvele lor, jelerii fără pământ, ba și pe cei din afară care țin pământ sau vii în hotarul satului. Înscrie consecvent conviețuirile detaliat starea fiecăruia. E suficient să cităm viile, care însumează
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
preoții, iobagii, văduvele lor, jelerii fără pământ, ba și pe cei din afară care țin pământ sau vii în hotarul satului. Înscrie consecvent conviețuirile detaliat starea fiecăruia. E suficient să cităm viile, care însumează acum 3432 de vedre. Descriind satul, conscripția îl găsește în loc muntos, deluros, puțin potrivit pentru câștig (comercium), locuitorii trăind din agricultură, vii și pometuri. Produsele lor le duc de obicei la târg în Aiud și Alba Iulia. Hotarul lor e în două câmpuri și ară de obicei
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
iar claia 3 mierțe (ferdele). O vadră de vin în an mijlociu vine la preț de 15 creițari. Păduri satul are suficiente. Nu și pășune, trebuind să-și pască vitele mai ales în hotarele satelor Stremț și Gârbova ungurească. În conscripția generalului Buccow din 1760 - 1762 satul apare cu un preot și 65 de familii unite. Recensământul împăratului Iosif II din 1784 1787 îl arată însumând 499 de persoane. Conscripția din 1820 dă și alte informații. Ascultați sunt judele și juriștii
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
vitele mai ales în hotarele satelor Stremț și Gârbova ungurească. În conscripția generalului Buccow din 1760 - 1762 satul apare cu un preot și 65 de familii unite. Recensământul împăratului Iosif II din 1784 1787 îl arată însumând 499 de persoane. Conscripția din 1820 dă și alte informații. Ascultați sunt judele și juriștii, în rândul cărora și un Ion Meteș și un Ion Mărcuș. Spun că slujba au făcut-o nu după urbariu, ci după contract, 2 zile pe săptămână. Dijmă au
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
lucru, pe bani, și în satele din apropiere. Râturile sunt adesea noroite, de nu le pot cosi, otavă nu cosesc nicicând. Se arată mai mulțumiți de pomețuri, de locuri de curechiști, de legume, de pășune, de pădure. Cu ocazia acestei Conscripții făcute cu conscriptorii Baro Ladislau Kemény și Antal Poentich, nobilul român din Giomal Nicolae Pop, familie de nobil de sute de ani - asesor la Comitat, protestează contra sătenilor care pe nedrept îi folosesc unele locuri ale sale, care se află
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
despărțit întemeind cele două localități: Așchileu Mic și Așchileu Mare. În 1331-1333, în registrele de impozite ale Capitolului de la Alba-Iulia, apare cu numele de Eskeleu. În documentele din 1587-1589 apare sub numele de Kis Eskeoleo și Eoskeoleo. În 1733, la conscripția efectuată de episcopul unit Ioan Inochentie Micu-Klein denumirea localității este ortografiată Astyleu. În biserica veche se păstrează o icoană pe lemn numită Deisis, având o inscripție în litere chirilice, însemnând anul 1747 iar localitatea Ascileu. În anul 1806, din inscripția
Așchileu Mic, Cluj () [Corola-website/Science/300317_a_301646]
-
Patru Paharnicu" De ale mele. Petre Scurtu, pag. 289 Documentele despre existența localității sporesc în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În anul 1723 satul apare menționat pe harta realizată de Schwantz cu numele de Bâhla, iar în Conscripția de la 1727 este consemnata în Plasă de Mijloc a ispravnicului Staico Glogoveanu, drept moșie megieșeasca cu 72 familii (39 megieși, 18 birnici, 2 nevolnici și 11 văduve) . Că avuție sunt trecuți 39 de locuitori cu moșii, 34 de vii, 188
Comuna Bala, Mehedinți () [Corola-website/Science/301598_a_302927]
-
sate care au purtat oiconimul Jakobsdorf: Iacobeni (județul Sibiu) și Sâniacob (județul Bistrița). Din 1337, când cunoaște prima atestare documentară, așezarea este menționată în forma possesio Gyakteluk, Gyakusteleky (1337), Gyaktelke (1351), Gyakus (1360), Gyakos (1435), Kekes (1496) , Gijeke (1733 - în conscripția Klein), Gzsakes (1750 - în conscripția Aaron), Fákos, Gyákos (1760-1762 - în conscripția Buccow), Gyákos (1805 - în conscripția Dósa), Gyákos, Iagekobsdorf, Giacheș, Giacăș (1854 - în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania). În secolul al XIV-lea, moșia Giacăș a aparținut urmașilor
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
Jakobsdorf: Iacobeni (județul Sibiu) și Sâniacob (județul Bistrița). Din 1337, când cunoaște prima atestare documentară, așezarea este menționată în forma possesio Gyakteluk, Gyakusteleky (1337), Gyaktelke (1351), Gyakus (1360), Gyakos (1435), Kekes (1496) , Gijeke (1733 - în conscripția Klein), Gzsakes (1750 - în conscripția Aaron), Fákos, Gyákos (1760-1762 - în conscripția Buccow), Gyákos (1805 - în conscripția Dósa), Gyákos, Iagekobsdorf, Giacheș, Giacăș (1854 - în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania). În secolul al XIV-lea, moșia Giacăș a aparținut urmașilor banului Symon de Szalók. Conform
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
județul Bistrița). Din 1337, când cunoaște prima atestare documentară, așezarea este menționată în forma possesio Gyakteluk, Gyakusteleky (1337), Gyaktelke (1351), Gyakus (1360), Gyakos (1435), Kekes (1496) , Gijeke (1733 - în conscripția Klein), Gzsakes (1750 - în conscripția Aaron), Fákos, Gyákos (1760-1762 - în conscripția Buccow), Gyákos (1805 - în conscripția Dósa), Gyákos, Iagekobsdorf, Giacheș, Giacăș (1854 - în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania). În secolul al XIV-lea, moșia Giacăș a aparținut urmașilor banului Symon de Szalók. Conform documentul din 1337, care reprezintă prima
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
cunoaște prima atestare documentară, așezarea este menționată în forma possesio Gyakteluk, Gyakusteleky (1337), Gyaktelke (1351), Gyakus (1360), Gyakos (1435), Kekes (1496) , Gijeke (1733 - în conscripția Klein), Gzsakes (1750 - în conscripția Aaron), Fákos, Gyákos (1760-1762 - în conscripția Buccow), Gyákos (1805 - în conscripția Dósa), Gyákos, Iagekobsdorf, Giacheș, Giacăș (1854 - în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania). În secolul al XIV-lea, moșia Giacăș a aparținut urmașilor banului Symon de Szalók. Conform documentul din 1337, care reprezintă prima atestare documentară a localității, Giacășul
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
Biserica Ortodoxă din Giacăș, fiind folosit, datorită rezonanței sale, numai când este vreme rea. În Evul mediu, populația românească a satului Giacăș a fost de confesiune ortodoxă, convertirea la grecocatolicism realizându-se, foarte probabil, la începutul secolului al XVIII-lea. Conscripția episcopului Ioan Inochentie Micu Klein din 1733 a recenzat, în acest sat, 140 de greco-catolici, care aveau lăcaș de cult și casă parohială. În proprietatea bisericii se afla, la acea dată, un teren arabil de trei iugăre și o fâneață
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
comunitate, un preot greco-catolic fără credincioși și 58 de familii ortodoxe . În Tabela rectificationis anni 1788-1789 pagi Gyakas praeftandae contributionis ordinariorum seu civilium contribuentium INCL: comitatus Küküllo este menționat preotul unit George (Poppa Georg unit) , același cu cel menționat de conscripția Buccow sau un urmaș. Din analiza comparativă a celor două statistici deducem că revenirea la ortodoxie a comunității greco-catolice din Giacăș s-a petrecut probabil pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, pe fondul nemulțumirilor generate de nerespectarea promisiunilor făcute de habsburgi
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
fost păstorită de preotul Elia (Ilie) Munteanu, amintit de documente prin anul 1842. Lui i-a urmat, din 1885, preotul George Vamoș (Georgiu Vamosiu). Numele său apare scris în documente în forma Gheorghe Vamoș, Georgiu Vamoșiu și George Vamoș. Din Conscripția nominală a sufletelor din parohia Giacoș, realizată în anul 1903, aflăm că preotul George Vamoș s-a născut în 28 aprilie 1862. S-a căsătorit, în 11 august 1885, în anul în care a preluat parohia greco-catolică din Giacăș, cu
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
păstoririi sale și a antecesorului său cantor a fost George Munteanu, urmat de Alesiu Pop și Octavian Popoviciu . Preotul Victor Vamoș a păstorit comunitatea greco-catolică din Giacăș pentru scurtă vreme, trecând în neființă în 18 septembrie 1941, așa cum reiese din Conscripția nominală a sufletelor din parohia Giacoș din 1903, completată de administratorul parohial Teodor Moldovan, în 1947. Lui i-au urmat, pentru perioade scurte preoții Ioan Alexandru Boldor (1942-1943), Radu Gheorghe (1943), Marian Boian (1943-1945) și Teodor Moldovan (1946-1948). Cu cel
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
sărăciți, care reprezentau majoritatea țărănimii românești - este susținut și de un eveniment anterior, bine documentat, și anume faptul că sătenii din Chilia ("Tilie") au plătit pentru achiziția Minologhionului 30 de florini la data de 8 iulie 1792: Într-adevăr, o conscripție urbarială (din jurul anului 1600) arată că românii din zonele sătmărene (spre exemplu, cum erau cele de Codru) erau bine organizați în posesiuni românești ("Possessiones Valaches"), cu juzi, cnezi și/sau voievozi; spre exemplu, districtul Ardud, din care făcea parte și
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]