970 matches
-
al transformării behavioriste din cercetarea științelor politice de la jumătatea Războiului Rece decât o exprimare a unei idei-nucleu realiste. și totuși, aceasta este deseori invocată pentru a argumenta incompatibilitatea dintre constructivism și realism, mai curând decât atenția acordată puterii. Realismul și constructivismul Mulți constructiviști acceptă explicit faptul că puterea contează în relațiile internaționale. De exemplu, Wendt (1999, pp. 13-14) observă că, în măsura în care realismul se referă la putere, și el este realist. El și alți teoreticieni constructiviști se separă deseori de realiști din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
trei elemente. Că teoria realistă: 1) pune accentul pe capacitățile materiale; 2) are o concepție materialistă despre natura umană; 3) este empiristă. Aceste trei acuzații sunt distincte și, dacă una ar fi adevărată, ar indica o incompatibilitate între realism și constructivism. Dar, la o analiză mai atentă, nici una nu se susține. În ceea ce privește prima acuzație, că viziunea realistă despre putere favorizează concentrarea asupra capacităților materiale, s-a făcut mai sus o sugestie. Este cu siguranță adevărat că mulți dintre cei care se
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Wight (2000) argumentează că realismul politic este prea apropiat atât de poziția pozitivismului logic, cât și de cea deconstructivistă, în sensul că împărtășesc o concepție antropocentrică a cunoașterii, incompatibilă cu realismul științific, pe care-l consideră a fi la baza constructivismului. Patomäki și Wight (2000, pp. 219-223) regăsesc originile acestui antropocentrism, trecând prin lucrările fundamentale ale realismului de la jumătatea secolului XX, în operele ontologice ale lui Hume și Kant din secolul al XVIII-lea5. Altfel, ei asociază dezvoltarea realismului politic și introducerea
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Cu alte cuvinte, ambele cărți argumentează același lucru, dar din direcții diferite. Această interpretare sugerează o incompatibilitate între realismul clasic și teoria alegerii raționale sau ceea ce Ruggie (1998) numește neoutilitarism 6. Totuși, el sugerează o compatibilitate între realismul clasic și constructivismul neoclasic. Antipatia față de „omul de știință”, acceptarea importanței ideilor și accentul pus pe contextul istoric din operele lui Morgenthau (pentru o discuție a cauzalității sociale, vezi 1946, p. 130) sunt foarte compatibile cu epistemologia constructivistă, fie ea neoclasică sau postmodernistă
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
elementelor ce nu pot fi observate, precum moralitatea, este departe de materialismul brut pe care uneori criticii constructiviști îl asociază cu realismul. Toată discuția de până acum ne-a adus în situația de a pune sub semnul întrebării incompatibilitatea dintre constructivism și realismul politic, ultimul definit ca studiul relațiilor internaționale concentrat asupra relațiilor de putere de pe scena internațională. Cu siguranță că mulți cititori au început deja să-și exprime dubiile asupra sensului demersului. Realismul a ajuns compatibil cu doctrina constructivistă, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
citatului din Wendt din paragraful anterior, se poate argumenta că majoritatea teoreticienilor constructiviști din Statele Unite sunt, în realitate, idealiști liberali. Acest argument poate fi susținut în două moduri: din ceea ce putem numi macroperspectivă și microperspectivă. Prima investighează modul în care constructivismul este și a fost caracterizat ca o abordare generală; a doua examinează în mod special operele principalilor teoreticieni constructiviști. Folosind o macroperspectivă, evaluările constructivismului aparținând practicienilor și criticilor tind să-l caracterizeze, fie explicit, fie implicit, drept liberal-idealist. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
susținut în două moduri: din ceea ce putem numi macroperspectivă și microperspectivă. Prima investighează modul în care constructivismul este și a fost caracterizat ca o abordare generală; a doua examinează în mod special operele principalilor teoreticieni constructiviști. Folosind o macroperspectivă, evaluările constructivismului aparținând practicienilor și criticilor tind să-l caracterizeze, fie explicit, fie implicit, drept liberal-idealist. Mai mult, aceste evaluări sunt rareori contestate. De exemplu, o recentă trecere în revistă a studiului normelor în relațiile internaționale (Finnemore și Sikkink, 1998, p. 916
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în viziunea asupra lumii. Ei sugerează în mod clar că studiul normelor și al ideilor în relațiile internaționale, marca teoriei constructiviste, implică examinarea căilor prin care fiecare dintre aceste două fenomene face lumea mai bună. O altă evaluare recentă a constructivismului de către unii dintre creatorii săi, Nicholas Onuf (2001), îl identifică limpede din punct de vedere politic cu instituționalismul liberal (vezi și Sterling-Folker, 2000). Criticii constructivismului, din perspectivă neorealistă și postmodernistă, asociază curentul și cu un idealism liberal care nu cunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
care fiecare dintre aceste două fenomene face lumea mai bună. O altă evaluare recentă a constructivismului de către unii dintre creatorii săi, Nicholas Onuf (2001), îl identifică limpede din punct de vedere politic cu instituționalismul liberal (vezi și Sterling-Folker, 2000). Criticii constructivismului, din perspectivă neorealistă și postmodernistă, asociază curentul și cu un idealism liberal care nu cunoaște prea bine rolul puterii în relațiile internaționale. De pildă, într-un studiu recent al relației dintre postmodernism și feminism, Birgit Locher și Elisabeth Prügl (2001
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
perspectivă neorealistă și postmodernistă, asociază curentul și cu un idealism liberal care nu cunoaște prea bine rolul puterii în relațiile internaționale. De pildă, într-un studiu recent al relației dintre postmodernism și feminism, Birgit Locher și Elisabeth Prügl (2001) laudă constructivismul pentru trăsăturile sale „transformative”, dar îl critică pentru că nu acceptă centralitatea puterii în construcția politicii internaționale. Această observație se aseamănă foarte mult cu critica realismului clasic față de idealismul liberal, cum că are prea mare încredere în capacitatea idealurilor de a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în construcția politicii internaționale. Această observație se aseamănă foarte mult cu critica realismului clasic față de idealismul liberal, cum că are prea mare încredere în capacitatea idealurilor de a se impune singure, fără putere, de a schimba lumea. Critica neorealistă a constructivismului este remarcabil de asemănătoare. În „The False Promise of International Institutions”, de exemplu, John Mearsheimer (1994/1995, pp. 37-47) caracterizează teoria critică, în care include și constructivismul, drept o viziune ce pune accentul pe transformarea politicii mondiale fără să abordeze
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
a se impune singure, fără putere, de a schimba lumea. Critica neorealistă a constructivismului este remarcabil de asemănătoare. În „The False Promise of International Institutions”, de exemplu, John Mearsheimer (1994/1995, pp. 37-47) caracterizează teoria critică, în care include și constructivismul, drept o viziune ce pune accentul pe transformarea politicii mondiale fără să abordeze rolul puterii în formularea și răspândirea ideilor și a modalităților discursive. Mesajul lui Mearsheimer a provocat o serie de răspunsuri într-o ediție ulterioară a aceleiași publicații
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
autori care se considerau constructiviști. În unul, Ruggie (1995) susține, dintr-o perspectivă liberală tradițională, că instituțiile internaționale potrivite chiar contribuie la construirea unei lumi mai bune, dincolo de considerațiile politicii de putere. În celălalt, Wendt (1995) corecta tabloul polemic al constructivismului descris de Mearsheimer, dar astfel arăta că punctul său sensibil este de a fi etichetat drept utopist, fapt pe care deja l-am remarcat. Astfel, ajungem la abordarea microperspectivei, pentru a demonstra că adepții teoriei constructiviste sunt, de fapt, predominant
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
care abordează temele îi face să dobândească asemenea trăsături. Ilustrând prima dintre aceste probleme, constructiviștii care scriu despre drepturile omului consideră în general că societatea civilă internațională, oricum ar fi ea înțeleasă 11, schimbă în bine comportamentul statelor. Metoda este constructivism aplicat - anumite norme intersubiective afectează definiția intereselor. Dar este și idealism liberal, în sensul că regulile sunt acceptate necritic ca fiind bune, la fel ca și elementele societății civile internaționale implicate în propagarea lor. În mod asemănător, nu putem atribui
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
și mai corect, și mai realist să le atribuim tendința liberal-idealistă numai constructiviștilor americani, nu teoriei în genere. Într-adevăr, pentru evaluările concepției de către autori din afara SUA, vezi Ralph Pettman (2000), Karen Fierke și Knud Erik Jørgensen (2001). Relația dintre constructivismul american și idealismul realist în sine este un subiect de care un constructivism realist ar face bine să țină cont. Constructivismul realist Discuția de până acum ne-a condus la observația că teoria constructivistă ca metodologie în studiul relațiilor internaționale
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
americani, nu teoriei în genere. Într-adevăr, pentru evaluările concepției de către autori din afara SUA, vezi Ralph Pettman (2000), Karen Fierke și Knud Erik Jørgensen (2001). Relația dintre constructivismul american și idealismul realist în sine este un subiect de care un constructivism realist ar face bine să țină cont. Constructivismul realist Discuția de până acum ne-a condus la observația că teoria constructivistă ca metodologie în studiul relațiilor internaționale nu trebuie să fie idealistă, dar în practică, în Statele Unite, se întâmplă acest
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
evaluările concepției de către autori din afara SUA, vezi Ralph Pettman (2000), Karen Fierke și Knud Erik Jørgensen (2001). Relația dintre constructivismul american și idealismul realist în sine este un subiect de care un constructivism realist ar face bine să țină cont. Constructivismul realist Discuția de până acum ne-a condus la observația că teoria constructivistă ca metodologie în studiul relațiilor internaționale nu trebuie să fie idealistă, dar în practică, în Statele Unite, se întâmplă acest lucru. O astfel de afirmație nu reprezintă o
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
două teorii. Realismul clasic a argumentat, destul de explicit, că idealurile morale constituie un element integral și necesar al practicii politicii internaționale și că, în absența moralei, a unei viziuni utopice, realismul politic este atât steril, cât și fără sens. Un constructivism realist ar ajuta deci la reabilitarea idealismului, cerând drept corolar un idealism constructivist conștient de sine și argumentând că studiul idealurilor, ca și cel al ideilor, este esențial pentru a înțelege pe deplin politica internațională. Punctul de plecare al constructivismului
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
constructivism realist ar ajuta deci la reabilitarea idealismului, cerând drept corolar un idealism constructivist conștient de sine și argumentând că studiul idealurilor, ca și cel al ideilor, este esențial pentru a înțelege pe deplin politica internațională. Punctul de plecare al constructivismului a fost mai curând o critică a aspectului „structural” al realismului decât a realismului clasic; primul permite mult mai puțin încorporarea idealurilor morale decât cel de-al doilea. Argumentul realismului clasic este că, pentru a avea impact, orice ideal moral
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Nici realismul pur, nici idealismul pur nu pot explica schimbarea politică, ci numai o combinare a lor, presupunând că morala este mai curând contextuală decât universală. În consecință, în măsura în care metodologia constructivistă poate arunca lumină asupra funcționării politicii internaționale, atât un constructivism idealist, cât și unul realist - distincte, dar aflate într-o relație dialectică - sunt necesare pentru a justifica și a explica schimbarea din sistemul internațional. Constructivismul idealist ar fi eliberat de nevoia de a pretinde că studiază doar ideile, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
universală. În consecință, în măsura în care metodologia constructivistă poate arunca lumină asupra funcționării politicii internaționale, atât un constructivism idealist, cât și unul realist - distincte, dar aflate într-o relație dialectică - sunt necesare pentru a justifica și a explica schimbarea din sistemul internațional. Constructivismul idealist ar fi eliberat de nevoia de a pretinde că studiază doar ideile, pentru a se distanța de idealuri. Constructivismul realist ar analiza felul în care structurile de putere influențează schimbarea normativă în relațiile internaționale și invers, modul cum un
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
realist - distincte, dar aflate într-o relație dialectică - sunt necesare pentru a justifica și a explica schimbarea din sistemul internațional. Constructivismul idealist ar fi eliberat de nevoia de a pretinde că studiază doar ideile, pentru a se distanța de idealuri. Constructivismul realist ar analiza felul în care structurile de putere influențează schimbarea normativă în relațiile internaționale și invers, modul cum un anumit set de norme afectează structurile de putere. Mulți dintre teoreticienii etichetați mai sus drept adepți ai constructivismului idealist ar
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de idealuri. Constructivismul realist ar analiza felul în care structurile de putere influențează schimbarea normativă în relațiile internaționale și invers, modul cum un anumit set de norme afectează structurile de putere. Mulți dintre teoreticienii etichetați mai sus drept adepți ai constructivismului idealist ar răspunde că deja au făcut acest lucru. De exemplu, cineva care studiază rețelele de promovare a drepturilor omului din America Latină ar putea răspunde că susține în mod clar că normele drepturilor omului schimbă structura de putere, capacitând organizațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de principii, ei se vor deosebi prin modul în care le interpretează, fie din rațiuni egoiste, fie din motive psihologice (vezi, de pildă, Jervis, 1976; Rosati, 2000; Shannon, 2000). Când interpretările diferă, puterea celui care interpretează continuă să conteze. Scopul constructivismului realist este deci de a examina, în mod sceptic și dintr-o perspectivă morală, legăturile dintre putere și normele internaționale (vezi Loriaux, 1992). Scepticismul moral reprezintă o diferență esențială dintre idealism și realism. Idealismul recunoaște un singur ideal, o morală
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
acțiunilor, cât și modul cum sunt ele privite de alții. În consecință, deși înființată de puterile statu-quo pentru promovarea păcii internaționale, Liga Națiunilor a fost privită de alții ca o tentativă de sprijinire a puterii relative a adepților săi. Tendința constructivismului american către idealismul liberal poate fi privită în mod asemănător din afară ca o încercare de menținere a statu-quoului și, evident, aceasta a fost viziunea unor critici postmoderni ai teoriei relațiilor internaționale (vezi George, 1994, p. 127). Un constructivism realist
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]