1,826 matches
-
la sute de kilometri, că pruncul zace într-un spital din pricina mîncării servite la cantină, s-ar fi găsit vinovații urgent, ar fi zburat cu sancțiuni serioase, s-ar fi închis hoteluri, s-ar fi suspendat dreptul de funcționare. Așa, copilașii zac pe paturi de spital sub ochii disperați și neputincioși ai părinților, iar vina este aruncată de colo dincolo, pînă cînd cineva se va plictisi să-i mai caute pe vinovați și să-i facă să plătească. Dacă unul din
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9485_a_10810]
-
încît prinde multiple aspecte în același timp; astfel, zărești și platoul colinei montmartreze pe care se-nalță vestita bazilică Sacré-Coeur, descrisă, zugrăvită, vizitată și răsvizitată de o omenire întreagă, poate mai puțin de parizienii înșiși. Tineri perechi de străini, purtîndu-și copilașii cei mai micuți în ingenioase coșulețe-valiză, urcă sau coboară de zor treptele colinei; familii numeroase de provinciali le urcă mai laborios, dar mulțumiți că și-au realizat un vis demult visat." Asupra vieții, foșnitoare și comerciale, din Montmartre, Margareta Sterian
Acuarele plimbate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9572_a_10897]
-
reacție la gest. Caniculă: "Ea șade la umbră cuminte/ Soare pe strada fierbinte/ Cald e, Doamne, la oraș/ Greu cu turma la imaș// Satu^ cald și cald ogoru/ Fructe, umbră - face pomul/ Setea caută vreo apă/ și canicula e coaptă/ Copilași cer înghețată/ și de cald lumea se scaldă// Niște dame stau pe bancă/ povestesc de altădată/ Stau vreo doi băieți la umbră/ și cu bere se cultură" (sic!). Vă semnați textul: Magda Humor Martin, iar pe plic, la adresa expeditorului citim
Actualitatea by Mihaela Mocanu Gâlcă () [Corola-journal/Journalistic/8040_a_9365]
-
-i cărare undeva / N-o mai știe nimenea, / Că-i pierdură urmele / Ciobănași cu turmele, / Și-i pierdură semnele / Pădurari cu lemnele.// În temeiul codrului / Cale nu-i, cărare nu-i... MAMA (încet, parcă ar rosti un descântec): Nani, nani, copilaș / O poveste spune-ți-aș, / O poveste-n cântec tragăn / Ca să-mi crești voinic în leagăn. Când norocul mi-a murit / Teiu-acesta am sădit, / Teiului te-am arătat, / Teiului te-am închinat, / M-am rugat de creanga lui, / De florile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
-mi crești voinic în leagăn. Când norocul mi-a murit / Teiu-acesta am sădit, / Teiului te-am arătat, / Teiului te-am închinat, / M-am rugat de creanga lui, / De florile teiului: / "Creangă-floare, scapără / Și de răi mi-l apără!" / Dragul mamei copilaș, / Multe-n lume spune-ți-aș, / Dar mă tem să nu mă lași. Ci mai dormi, măre, un pic / Că ești crud de ani, și mic. // CORUL: Dormi la umbră, dormi în pace, / Că mama ție ți-o face / Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Ce-i cu tine? Ești albă ca varul! Parcă ai fi văzut o nălucă... Și tremuri toată! draga mea, dragă. Mama m-a prins de mijloc și mia așezat capul pe umărul ei , mângâindu-mă ușor, ușor, așa cum legeni un copilaș gata să adoarmă. Brusc, sună telefonul! Ecoul sunetului părea atât de ireal În tăcerea de gheață care se lăsase. Ai fi spus că toată lumea Încremenise. Nimeni nu respira, nimeni nu mișca. La un moment dat, tata, care se afla aproape de
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
i-o și răpise. Suferința și durerea i-au stat mereu alături; una de-a dreapta și alta de-a stânga. Îndărăt, nu putea să se întoarcă, era văduvă. Dumnezeu, însă, îi lăsase o posibilitate de a putea privi înainte; era copilașul ei - Costică- așa îi zicea ea. Lacrimile mamei și dragostea ce i-o purta parcă îi turnau apă la rădăcini, ca unui pom. Creștea înalt și frumos ca un brad. Era muncitor și ascultător. Îl crescuse și educase bunica Dosia
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nu-și aflau locul în capul meu. O întrebam pe Maria tot ce-mi trecea prin minte, ea îmi răspundea cu drag la întrebări, iar la care nu putea răspunde, zicea doar: „Nu știu, dar eu cred”. Acasă, mă așteptau copilașii și soțul. Încercasem să le redau trăirile și bucuriile de care avusesem parte în acea zi. Nu știu în ce măsură îmi reușise. Soțul mă ascultă și îmi zise doar atât: - Mă bucur că te-ai simțit bine, draga mea. Se făcuse
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a colinda satul și dealurile toate. Cel puțin așa era atunci. Satele nu aveau curent electric decât câteva ore din cele 24 ale unei zile. Seara, ne adunam toți la călduț și mai povesteam din cele auzite sau citite, învățam copilașii rugăciuni, poezii, le spuneam povești... Erau lungi nopțile de iarnă. Trecuse și aceasta repede. Se începuse luna martie, dar iarna nu dorea să cedeze locul primăverii. Se încăpățână de tot și făcea tot ce-i sta în putere numai ca să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pentru că el muncea și avea nevoie să se odihnească, iar eu voi rămâne cu copiii în acea noapte. El îmi zise înainte de a pleca: - Dacă e ceva mai grav, mă trezești, bine? - Bine, am răspuns eu. Ne-am culcat cu copilașii. Fetița adormise imediat. Băiatul nu dormea. Începuse a geme de durere. Când am pus mâna pe fruntea lui, îmi dadusem seama că avea febră. Făcusem tot ce mai știam că se poate face în aceste cazuri, dar nimic nu-i
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fi fost ajutată de cineva. Suferea din tinerețe de o boală de picioare, căreia medicina nu-i găsea explicație, și nici leac, o boală despre care nu am știut nimic concret până acum. Avea doar douăzeci și opt de ani și doi copilași, fratele Ionel de patru anișori și sora Maria, care avea doar un an, când această durere și suferință se abătuseră asupra familiei noastre. Nici ea, nici tata, nu pierduse niciodată speranța că boala va fi tratată, că mama va reveni
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și Dumnezeu nu i-a lăsat niciodată fără răspuns. Necătând la toate greutățile și problemele pe care le avusem, absolvisem cu succes studiile la universitate, după care începusem munca pe tărâmul pedagogic, împreună cu soțul meu, în aceeași școală. Creșteam doi copilași și eram fericiți și plini de pace. Îmi plăcea foarte mult să mă aflu printre copii, munca pe care o exercitam îmi aducea satisfacție. Dorul de părinți și de sfaturile lor le simțeam mereu. Plecam în ospeție imediat cum se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cum se ivea o posibilitate. Ce mult se bucurau când ne vedeau! Ce mult își iubeau nepoțeii! Clipele, când se juca bunelul cu nepoții, erau niște clipe cu adevărat frumoase. Pe de-o parte, părinții care mai erau tineri și copilașii mici și nemiloși, care nu-i jeleau defel, cerând de la aceștia să îndeplinească toate cerințele jocurilor. Erau momente când râdeam toți, ne bucuram unul de altul din tot sufletul și primeam multă satisfacție sufletească. Apoi, seara, după ce cinam, iar copilașii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
copilașii mici și nemiloși, care nu-i jeleau defel, cerând de la aceștia să îndeplinească toate cerințele jocurilor. Erau momente când râdeam toți, ne bucuram unul de altul din tot sufletul și primeam multă satisfacție sufletească. Apoi, seara, după ce cinam, iar copilașii, obosiți, adormeau, noi cei mai mari luam câte un scăunel și ne așezam afară sub cerul senin și înstelat, la lumina lunii, dacă era vară, sau lângă soba caldă, dacă era iarnă, și stăteam până târziu la sfat. Atunci, îl
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
alungați-l imediat cu un gând bun și va fugi de la voi.” Ne ruga să nu ne îndepărtăm de Sfânta Biserică. Ne ruga să fim atenți pentru a nu fi înșelați de învățături străine Bisericii lui Hristos, să deprindem și copilașii noștri cu Biserica, cu credința și cu rugăciunea. Îmi amintesc cum o dată l-am întrebat: - Tată, sunt atâtea persoane care, deși nu merg la Biserică, trăiesc cinstit, sunt oneste, ajută și fac bine multora. Ce va fi cu ele? Nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
buze mai mult zâmbitoare. Părul ei castaniu este mereu frumos pieptănat. Toate trăsăturile i se îmbinau cu corpul ei armonios pe care i-l dăruise Dumnezeu. O văzusem așezată pe banca de la intrarea în biserică. Privea cu gingășie la mulțimea copilașilor care, după ce primiseră Sfânta Împărtășanie, se jucau veseli și gălăgioși prin curte. Mă apropiasem și mă așezasem alături de ea. Ea nu-și lua privirea de la copii. Cerceta toate mișcările lor, părea că participă la jocurile lor. Zâmbea, râdea și comenta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
care trăia peste râpă de la noi. Eu mă gândeam oare ce o fi adus-o la noi acasă pe așa timp. Era prima dată când venea. - Buna ziua, Irină! Ce faci? Cum trăiești? - Buna, Natalie! Ce să fac? Aici, cu copilașii. Treci și ia loc pe scaun. Ce nevoie te-a adus la noi pe așa timp? - Irină, tu știi că mama mea are atâta timp, de când se chinuie grozav și nu poate muri? - Știu, Natalie, am auzit că se chinuie
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
le vezi frumos și cu grijă așezate pe polițile bine fixate de-a lungul pereților. Această bucurie o simțeau și cei doi soți Ana și Gheorghe, când vedeau rezultatul muncii lor. Erau tineri, la începutul vieții de familie, aveau doi copilași și simțul datoriei de părinți prinse rădăcini trainice în sufletele lor. Se stăruiră să fie și ei ca toți oamenii harnici și gospodari. Toată vara și toamna au adunat ca furnicuțele toate cele de trebuință pentru iarnă, ca să poată fi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
apa rece cu picioarele goale? Nimic! Pe cât de mult erau așteptate ploile vara, pe atât de mari erau și bucuriile noastre. Îmi amintesc bine acei ani, când nu mai ploua vara de multă vreme. Seceta tăia pământul fără milă. Noi, copilașii, ne duceam cu bobocii la păscut, dar nu mai era nici iarbă, nici apă prin iazuri. Îmi amintesc cum băgam mânuțele prin crăpăturile pământului pentru a vedea la ce adâncime era urmă de umezeală, dar nu reușeam să ne bucurăm
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mândră la frații mei. Era la noi în sat o mamă care-și creștea singură cinci copii, trei băieți și două fete. Îi era foarte greu, sărmana, dar mergea înainte cum putea. Când ajungea seara și trebuia să-și hrănească copilașii, se gândea mereu ce să le mai gătească. Avea câteva găini. Când se adunau ceva ouă, le zicea copiilor: - Astăzi vom mânca scrobușor cu apă bună! Scrobul era un fel de mâncare pregătită din ouă bătute (uneori amestecate cu brânză
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
râul Prut. La început trăisem la gazdă, apoi peste doi ani se eliberase o casă care era construită pentru familiile de specialiști tineri, care veneau în sat la muncă și avusem fericirea să ni se dea familiei noastre. Aveam ambii copilași; băiatul de trei ani și fetița care avea numai trei luni. Era începutul lunii noiembrie. Afară era frig. Casa, deși era mare și înaltă, se încălzea foarte bine. Aveam de toate; și lemne și cărbuni. Erau acei ani, când totul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mă așteptau, sau să profit de cele două zile pentru a putea studia mai mult. Până la urmă, dorul de copii a învins și hotărâsem să plec. Îmi luasem valiza și pornisem spre gara de sud. În drum, cumpărasem câte ceva pentru copilași și în scurt timp ajunsesem. Autobuzul era sosit și aștepta să se adune pasagerii. Îmi cumpărasem bilet și intrasem. Îmi găsisem și loc, pusei valiza sub scaunul din față și mă așezasem. Alături de mine, stătea o doamnă care privea prin
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de întoarcere. Vorbim mai târziu, când vei fi mai liniștită, bine? Ai grijă de tine. - Bine, bine... și voi aveți grijă... Maria, de fericire, i se părea că zboară, nu simțea pământul sub picioare. „Plec acasă! Mă întorc acasă la copilașii mei! Doamne, îți mulțumesc pentru această veste fericită și ajută-ne cum știi Tu mai bine!” S-a gândit să le spună tot bătrânei la care lucra și copiilor ei a doua zi, că acum era prea emoționată. Trebuia să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și ziua cu ora plecării. S-a asigurat să fie totul în regulă, să cumpere pentru fiecare câte un cadou pentru a-i putea bucura. A sosit ziua plecării. În drum spre țară, a trăit mari emoții, își imagina chipurile copilașilor și bucuria reîntâlnirii cu ei. Era puțin tristă că nu-l va vedea pe Ion, care plecase în Spania la sfârșitul lunii iulie, după cum era indicat în viză. Își dădea seama că, din lipsă de acte, nu se vor vedea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lipsă de acte, nu se vor vedea mult timp, ani întregi, dar era ceva mai ușor de suportat decât lipsa a toată familia și a țării. Va fi acasă, lângă copii și, așa, se vor simți toți mai bine. Acasă, copilașii o așteptau cu nerăbdare. Știau ziua când va ajunge, dar nu știau și ora. Maria a mai plătit puțin în plus șoferului și acesta a adus-o până la poartă. Întâlnirea a fost atât de puternică! Copiii s-au repezit spre
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]