714 matches
-
a acestora, cu concepte și instrumente împrumutate din psihologia generală a persoanei. Pentru caracterizarea oamenilor s-au folosit, încă din perioada greco-romană, termenii de temperament și caracter. Treptat, termenul de temperament a căpătat înțelesul de ceva înnăscut, ce ține de corporalitate și aspectul biologic. Termenul de caracter a avut înțelesul general de semn distinctiv ce servește pentru a recunoaște un obiect, a distinge o ființă. În cazul ființei umane, termenul s-a referit la modul obișnuit de a resimți și reacționa
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
chipului său. Căci, dacă din copilărie reușim să înțelegem intențiile situaționale ale altcuiva - așa cum demonstrează „teoria minții” -, înțelegerea morală a celuilalt necesită timp, contemplare și sinteză. Identitatea unei persoane în perspectivă tipologică sau în sens de ființă unică, ancorată în corporalitatea sa, rămâne și în prezent o problemă de investigat, o temă de studiu metodic. Bio-psiho-tipologia în secolul XX Faptul că există o legătură între corporalitate și psihism - în sensul unei tipologii - a fost sugerat de doctrina hipocratică, care nu aduce
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
sinteză. Identitatea unei persoane în perspectivă tipologică sau în sens de ființă unică, ancorată în corporalitatea sa, rămâne și în prezent o problemă de investigat, o temă de studiu metodic. Bio-psiho-tipologia în secolul XX Faptul că există o legătură între corporalitate și psihism - în sensul unei tipologii - a fost sugerat de doctrina hipocratică, care nu aduce însă în discuție forma corpului. Tradiția fisiognomică a Europei s-a concentrat pe expresivitatea feței și moralitate. La sfârșitul secolul al XIX-lea teoria degenerescenței
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
care nu aduce însă în discuție forma corpului. Tradiția fisiognomică a Europei s-a concentrat pe expresivitatea feței și moralitate. La sfârșitul secolul al XIX-lea teoria degenerescenței și doctrina lui Lombroso au stimulat din nou ideea legăturii dintre ansamblul corporalității înnăscute și psihismul individului. Era o reacție împotriva localizaționismului anatomo-patologic ce se impusese prin Wirchow în medicina secolul al XIX-lea. Descoperirea funcțiilor glandelor endocrine și a integrării ce o realizează sistemul nervos central a stimulat preocupările față de teren în
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
trebuie să uite lecția personalismului. Într-o sinteză recentă, Janssens (1999Ă, în numele personalismului, descrie și afirmă opt dimensiuni esențiale ale persoanei: 1. persoana umană e un subiect, și nu un obiect; 2. e un subiect „încorporat” nu abstract; 3. datorită corporalității, e o ființă ce există într-o lume; 4. persoanele umane se orientează direct unele spre altele; 5. suntem ființe sociale ce trăim în grupuri; 6. persoana umană e o ființă istorică; 7. persoanele umane sunt fundamental egale; 8. persoanele
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
sociologice, însă ea apare acum din perspectiva funcțiilor și acțiunilor sociale, ceea ce conduce către subiectivitatea conștientă și intimitatea persoanei. Aceasta poate fi tratată acum ca „agent social”, ca „agenție” - agency -, putând fi ignorată până la un punct chiar inserția sa în corporalitatea bio-psihică. Totuși, din perspectiva generală a sistemelor, Parsons acceptă patru componente ale personalității: organic-comportamentală, a personalității, culturală și socială. Acțiunea ar fi motivată de o nevoie de satisfacție și atingere a unei stări de echilibru, fapt ce apropie sistemul său
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
conștient cărui gen îi aparține. A treia copilărie și perioada pubertății sau preadolescența coincide cu debutul școlarizării și apariția unor solicitări complexe. Se reorganizează schema corporală și crește preocuparea pentru propriul corp, ca preambul al unei noi „crize de identitate”. Corporalitatea are pentru individ o dublă semnificație - de componentă a lumii biologice și sediu al propriei vieți psihice, dar și de condiție fundamentală de delimitare a eului conștient în raport cu lumea. În acest sens, se conturează - în plan personologic - două profile care
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și amprenta digitală fiind mărci de identificare. Corpul este însă evident marcat de creștere, maturizare, îmbătrânire, poate fi modificat de boli sau accidente. Mutilarea feței, îngrășarea sau slăbirea exagerată, modificarea pilozității, operațiile estetice, lentilele de contact, toate pot modela aspectul corporalității. Experiențele adânci de viață modifică expresivitatea fizionomiei. Vestimentația, frizura, podoabele pot contribui la schimbarea aspectului, la „mascarea” identității. Creierul e supus și el ciclurilor biologice, poate suferi leziuni care să afecteze memoria sau stilul comportamental. S-au imaginat și experimente
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
care ratează mereu ținta. În loc să accepte toate ofertele concrete pe care duhul preaiscusit i le propune, Iisus respinge cu fermitate de fiecare dată ispita imediatului. I se oferă lumea cu toate ale ei, iar El respinge ferm alternativele care înglobează corporalitatea. Fragilul corp al ideii reușea să învingă forța concretului, ceea ce nu-i este deloc pe plac Marelui Iinchizitor dar nici nu-l neliniștește peste măsură. Marele Inchizitor știe că mulțimile nu pot îndura povara libertății. Frica, în toate nuanțele ei
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Carmen Hudim () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2304]
-
fiind, însă, alta împlinirea iubirii. Numai că în clipa când deja se descoperă Dumnezeu, Dan-Dionis recade fulgerător la condiția lui de monadă pământească. Cine să fie mai "realist" în proiecții, Lyotard sau Eminescu? Se pune întrebarea dacă această transparență a corporalității omului (acum opacă) nu înseamnă mântuirea biblică, chiar în preconizata soluție a lui Lyotard. Echivocul ne îndeamnă a reveni la antropologia creștină a Părintelui Stăniloae, care vorbește de redobândirea transparenței incoruptibile a trupului uman, dar fără sacrificarea acestuia. Antropologia laică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
chestiunii. Cu mișcări imperceptibile, furculița imobiliza fragmente eluzive de realitate, în vreme ce cuțitul despărțea neobosit versanți de-ai ei amenințați de surpare. Până să răzbată în cuvânt, ideile îmboldeau asiduu tăișuri și ascuțișuri sclipind măcelărește prin transparență; vâscos și metamorfic, o corporalitate fără organe se zvârcolea de zor în străvăzul lumii, lăsându-se anevoie împănată cu rigiditate cadaverică de tacâmuri. Bart continuă cu aprindere, vizibil stimulat de dansul mânerelor de inox cu mâinile lui: − Firește că o asemenea pretenție naște tentația verificărilor
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
de metodă. Specificul metodelor psihologiei școlare Provenind din grecescul methodoscale, drum către ceva, metoda este definită în psihologia românească de P. Golu ca reprezentând acea îmbinare și organizare de concepte, modele, ipoteze, strategii, instrumente și tehnici de lucru care dau corporalitate unui proiect metodologic. Ea este operatorul care mijlocește trecerea, ridicarea treptată de la problema de cercetare, enunțată în plan teoretic la reconstrucția ei observațională, experimentală, acțională în vederea corectării, optimizării, potențării, restructurării unui sector sau altul al practicii sociale. Psihologia școlară utilizează
Metode de cunoaștere a individalității elevilor utilizate în obținerea informației by Lenuța Barbu / Florentina Chitic () [Corola-publishinghouse/Science/1662_a_3064]
-
un mecanism explicativ pentru unele din schimbările semnificative ce au loc în structura cognitivității sociale, oricare ar fi stadiul dezvoltării/evoluției copilului, tânărului sau adultului; o are statut de practică civilizatoare, ameliorativă care datorează resorturilor înnăscute și educației o substanțială corporalitate de gânduri, sentimente și experiențe; o dă consistență analizei personalizate a trăirii relațiilor umane de tip comunicativ, experiențial, psihoafectiv, de conducere și, în mod deosebit, constantelor stilului empatic; o consacră ideea de posesie de către elev, profesor sau părinte a unor
Competenţa profesională în sistemul educaţional by Marin Pânzariu, Andrei Enoiu-Pânzariu () [Corola-publishinghouse/Science/734_a_1172]
-
de a genera un ajutor operațional la nivel empiric, ivirea deciziei-alegere de a declanșa un demers real-filantropic. Ajunsă la pragul faptei ce intervine concret în realul cotidian, conștiința mea nu se desprinde din paradigma suferinței orbului, ci apelează de acolo corporalitatea. Din mijlocul dramei nevăzătorului îmi chem trupul să-și subordoneze mecanica fiziologiei sale imperativului ce pulsează insistent în profunzimile mele sufletești pretinzând materializarea unui sprijin adus celui orb. Conformându-se acestei solicitări, ca parte din ansamblul meu corporal, mâna pornește
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
-l într-o donație efectivă prin linia trasată de mâna care se deplasează dinspre mine către orb. În-mânarea ce preschimbă o posesie în dar generează o punte între ofertant și primitor, un culoar în care se intersectează aurele celor două corporalități. Oferind un ajutor material prin intermediul unei singure mâini de fapt eu dăruiesc ideatic cu ambele mâini și sunt gestual deschis întru compasiune spre nevăzător drept fratele meu întru orbire, aproapele din noaptea fără depărtări. Asemeni unei pulsiuni care a așteptat
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
perspectiva raportării mele la ce am fost din motivul că nu mai dețin o evidență a istoriei mele personale. Rămân fără trecut și viitor, o expresie de conștiință înghețată în amnezie, un punct fără plan de sprijin închis într-o corporalitate ce își întinde revoltat mâinile spre cer deasupra unui neant terifiant. Rătăcindu-mă de sine, eu mi-am uitat numele sub care, perindând prin viață, am intrat în labirintul unei situații complicate. Astfel, devin un anonim, o enigmă în mijlocul unei
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
individuale, ci de respingerea ce desconsideră ființarea în manifestările ei particulare sau universale. Sinucigașul, marcat de staționarea în revoltă urmată de angoasarea împrejmuitor-acaparantă, este cel mai pragmatic nihilist. Auto-suprimarea nu implică surparea pământului existențial ultim ce încă îți găzduia apăsarea corporalității schimonosite de un psihic prăbușit din echilibrul sinelui, ci pasul lângă acest pământ, pasul în prăpastia neantizatoare. Un astfel de gest somatic, ce cuprinde decizia distructivă asupra trupului vine numai în urma unui proces interior de topire a imaginii lumii. Inițial
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
desprinderea de talazurile agitațiilor terestre. Ei rostesc această exclamație plutind mistic peste mulțimea celorlalți interesați, doar din perspectiva mundană, de apariția cristică. În această plutire, se ridică aproape de ființele angelice, fiind eliberați, pentru o clipă delirică, de greutatea viețuirii întru corporalitate. Aducând slavă Divinității, pe care o recunosc în prezența lui Hristos, ei mărturisesc din văzduhul în care s-au ridicat supra-conștient un alt nume al său: Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi. Astfel, recunosc primirea și însușirea, pe măsura credinței
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
este recunoscut, adesea, drept un trup zdrobit, ce stă să se stingă sub apăsarea violențelor fizice care-i inundă frivolitatea. Acest chin agonic pare a fi nucleul în jurul căruia gravitează teribila scenă mereu amintită în tradiția creștinătății. Însă viziunea unei corporalități supusă însângeratei sfârtecări, impactul dur al imaginii cruzimii dezlănțuite într-un spectacol grotesc-oripilant pot reduce șansele de-a percepe mai profund un alt adevăr decisiv survenit aici, cel al singurătății cristice. Desigur, se evocă frecvent ideea solitudinii lui Hristos în
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
unul dintre mesajele Divinității adresate ființei umane, vestire ce nu ne spune însă că omul are de optat între a păși pe drumul crucii finalizat prin tragedia răstignirii și a refuza un astfel de parcurs deoarece odată cu sosirea în planul corporalității, fiecare dintre noi trebuie să-și poarte o cruce pe o potecă a calvarului individual ce duce ireversibil spre agonia crucificantă care ne așează în cripta morții. Acest mesaj întru transcendență indică faptul că ființa umană are de optat între
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
efectiv să pierd vremea cele mai non-active poziționări și stări dovedindu-se, în profunzime, a fi un consum afectiv și mental care, departe de a pierde timpul, și-l asumă inserându-se lăuntric-activ în fluxul său. Indiferent daca îmi deplasez corporalitatea sau staționez, desigur, exceptând cazurile somnului fără de vise sau al traumei stării de comă, eu sunt interior activ și această activitate este glisată temporalității ce o duce spre viitor și implicit spre sfârșitul său ireversibil. Chiar și pe cei care
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mi-a uitat conștiința și atunci o va cheama trezind-o de la trăirea unei vieți ce părea fără de moarte la reașezarea într-o existență întru moarte. Este drept că, îndrăgostindu-mă, priveam inițial la un chip corporal, dar nu vedeam corporalitatea lui, ci câmpiile dionysiac înflorate ce picurau lacrimar din trăsăturile sale precum ceara unor caste lumânări așezate în temple de mâni sanctificate. Când voi coborâ, din nou, printre fluviile ce duc într-un final spre morminte, aceste temple îmi vor
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cunoașteri. Putem merge oare pînă la a admite că această analiză favorizează geneza oricărei forme de gîndire, chiar și a celei mai formale și logice? Există, într-adevăr, o dimensiune digitală sau binară în împărțirea pe categorii "femeie/bărbat". Experiența corporalității, ca și cea primordială a relației infantile cu mama, formele luate de constituirea identității la copilul mic, în opinia unor psihanaliști ca Mélanie Klein (proiecție, introecție, identificare, repulsie), clasificările, structurate pe modul de opoziție care rezultă ("bun/rău", "sus/jos
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
București, 1983; vezi capitolul "Katharsis: valența comunicativă a experienței estetice (movere et conciliare)", pp. 167-193. 55 Nuanțele nu i-au scăpat, de pildă, unui Camil Petrescu, care definea drama nu prin "acțiune", mișcare multă de corpuri pe scenă, ci prin "corporalitate efectivă", prin "actul" înțeles ca formă a conștiinței "traduse". Vezi și Maria Vodă Căpușan, Pragmatica teatrului, Editura Eminescu, București, 1987, în special capitolul "Dramatis personae". 56 Hans Robert Jauss, op. cit., p. 171. În același sens, esteticianul nuanțează ideea, sesizând o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de cântecul romantic al feminității și iubirii, cât despre o problematizare a condiției umane înseși, în perspectivă poetică, făcând, adică, apel la modalitățile specifice discursului liric unde se esențializează această problematică. Două sunt elementele importante ale acestei simbolistici. Primul este corporalitatea, ca model al lumii, al devenirii ei, punct de topire a ei, ecran de identificare a celuilalt (iubita, fantasma, chipul abia zărit). E ca și cum o partitură muzicală ar fi desfăcută în notele ce au compus-o, pentru ca, apoi, fiecare semn
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]