488 matches
-
din piatră (1986), o celebrare a omului iluminat, care-și făurește o lume suficientă sieși, întocmai visului. Invenția e modernă, dar imaginile provin dintr-un romantism aproape auroral (Ești la vârsta, Viața în asalt). Asocieri insolite, reprezentări livrești ale unei cosmogonii inundate de lumini spirituale domină lungul poem Spirala iederii. Mai vechea tentativă de a institui un neoromantism revoluționar este, în volumul Prima zăpadă (1990), potențată printr-un patos susținut, probabil, și de evenimentele din decembrie ’89. Prima secțiune a plachetei
GHIŢULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287274_a_288603]
-
mistic („Deschid aceste porți spre o lume fără margini/ Deasupra cărora serafii cântă-n mâini cu stele/ [...] Mângâie-mi pe veci auzul cu glasuri cerești/ Și ochii să se-mbete de arderea albastră/ a lemnului sfânt”), se regenerează, oracular, prin cosmogonii, în care între celest și mitica „mumă” htonică nu se înregistrează nici o fisură și în care aventura simbolică e echivalată cu căutarea graalului, ca în Început („Deasupra lor bolțile veciei se arcuiesc,/ Plouând flori albe, presimțiri de rod,/ Și tot
SALAGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289440_a_290769]
-
sine [...] / Din el nu străbate-n afară nimic; de aceea nu are chip / și nici formă. El este înlăuntrul-desăvârșit / și / deși fără margini, e profund limitat. Dar de văzut nu se vede...”. Stilul este solemn și ermetic ca în vechile cosmogonii. Stil pregătitor, inițiatic, cu propoziții oraculare din care fiecare înțelege ceea ce poate. Elegia a doua, numită și Getica, destramă, în stil aproape eseistic, această solemnitate dă o idee despre popularea universului cu zei. Zeul apare acolo unde se produce o
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
pe alegorism ezoteric. Alegorismul este un mod de a gândi, o tehnică de aplicare la un anumit domeniu a unor principii și concepte socotite fundamentale. Kosmopoiesis-ul pitagoreic s-a obținut prin alegorism matematic aplicat la mitologia hesiodică combinată, probabil, cu cosmogonii egiptene, persane și indiene. 41. Mitul androginului la Platon, Banchetul (189d - 192a), în traducerea lui Cezar Papacostea; și, desigur, Geneza, din Sfânta Scriptură. 42. „Modul de viață pitagoreic”, așa cum apare el în Sentințele lui Aristoxenos, îngăduie această judecată. În confreria
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Trece strălucind ca o torță / curând va incendia orizontul coborând peste liniștitul foburg / flacăra unui al doilea amurg. / Luminii ei pustiitoare faceți-i loc”. O inversare de semn a arderii se va produce începând cu Bolta glisantă. Sub zodia unei „cosmogonii devalorizate”, N. abandonează brusc scenografia fantasmatică și mitizantă pentru un cadru fără aură, citadin și domestic, când nu recurge la teatru și circ, livrându-se unui dens lirism elegiac al intimității devastate de deziluzii, „învinsă” și „însângerată”. Emerge acum o
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
febrilă a versificării retorice, preluarea unor elemente din doina sau din balada populară, vădind o propensiune mai degrabă întârziat sămănătoristă decât una clasicizantă. Mitizarea „ținutului pădurenilor”, prezentă și în scrierile în proză, imaginea și simbolistica pădurii ca spațiu al unei cosmogonii a iubirii, interpretarea sensului vieții și al morții prin prisma anotimpurilor sunt teme dominante în aceste versuri cu aer aproape întotdeauna vetust. Pădurea revine ca laitmotiv de-a dreptul obsesiv chiar din titlurile poeziilor: Valuri de pădure, Pădure ascunsă, Crești
PADUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288606_a_289935]
-
indică faptul că nu sunt amenințări exterioare sau tulburări emoționale (vezi Soare). Vremea însorită ce produce seceta are totuși o semnificație negativă legată de sterilitatea eforturilor sau a persoanei, de sărăcia emoțiilor, duritatea inimii și a sufletului. Ceață În diferitele cosmogonii, în zorii umanității domnește peste lume o ceață deasă. Apariția luminii constituie, din acest motiv, prima creație divină. Ceața simbolizează așadar, arhaismul unei situații, al unei emoții sau al unui gând. Este asociată cu haosul originar, care precedă stabilirea ordinii
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
însoțită de rostirea unor cuvinte care arată limpede care anume din regiunile cosmice este creată (Shatapatha Brahma1a, I, IX, 2, 29 etc.). Altfel spus, înălțarea unui altar al focului, care legitimează luarea în stăpânire a unui teritoriu, echivalează cu o cosmogonie. Un teritoriu necunoscut, străin, neocupat (ceea ce înseamnă adesea: neocupat de "ai noștri") face parte încă din modalitatea fluidă și larvară a "Haosului". Ocupîndu-l și, mai ales, așezîndu-se pe acest teritoriu, omul îl transformă simbolic în Cosmos, printr-o repetare rituală
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
teritoriu necunoscut, străin, neocupat (ceea ce înseamnă adesea: neocupat de "ai noștri") face parte încă din modalitatea fluidă și larvară a "Haosului". Ocupîndu-l și, mai ales, așezîndu-se pe acest teritoriu, omul îl transformă simbolic în Cosmos, printr-o repetare rituală a cosmogoniei. Ceea ce va deveni "lumea noastră" trebuie mai întîi să fie "creat", și orice creație are un model exemplar: Crearea Universului de către zei. Când s-au înstăpînit în Islanda (land-nama) și au defrișat-o, coloniștii scandinavi n-au socotit că fac
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
zeilor care organizaseră Haosul dîndu-i o structură, forme și norme.2 Fie că este vorba de defrișarea unui ținut sălbatic, de cucerirea și de ocuparea unui teritoriu locuit de "alte" ființe omenești, luarea în stăpânire rituală trebuie oricum să repete cosmogonia. Din perspectiva societăților arhaice, tot ce nu este "lumea noastră" nu este încă o "lume". Nu te "înstăpînești" peste un teritoriu decât creîndu-l din nou, altfel spus consacrîndu-l. Acest comportament religios față de ținuturile necunoscute s-a prelungit, chiar în Occident
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Înălțarea Crucii consacra ținutul și însemna într-un fel o "nouă naștere": prin Cristos, "cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi" (II, Corinteni, 5, 17). Țara abia descoperită era "înnoită", "recreată" prin Cruce. Consacrarea unui loc: repetarea Cosmogoniei Cosmicizarea teritoriilor necunoscute este întotdeauna o consacrare: organizarea unui spațiu repetă lucrarea exemplară a zeilor. Legătura strânsă dintre cosmicizare și consacrare este dovedită la nivelurile elementare de cultură, de pildă la nomazii australieni, a căror economie se află încă în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
făcută pornind de la Sion."14 Rabbi ben Gurion spunea că stânca Ierusalimului "poartă numele de Piatră de temelie a Pământului, pentru că de aici s-a desfășurat întreg Pămîntul"15. Pe de altă parte, deoarece crearea omului este o replică a cosmogoniei, primul om a fost alcătuit în "buricul Pămîntului" (după tradiția mesopotamiană), în Centrul Lumii (conform tradiției iraniene), în Paradisul aflat în "buricul Pămîntului" sau la Ierusalim (după tradițiile iudeo-creștine). Nici nu putea fi altfel, pentru că acest Centru este tocmai locul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a sacrului în lume. Rezultă așadar că orice construcție sau fabricație are ca model exemplar cosmologia. Facerea Lumii devine arhetipul oricărui gest creator al omului, oricare ar fi planul său de referință. Am văzut că așezarea într-un teritoriu repetă cosmogonia. După ce am desprins valoarea cosmogonică a Centrului, înțelegem mai bine de ce orice așezare umană repetă Facerea Lumii pornind de la un punct central ("buricul"). Tot așa cum Universul se desfășoară și se dezvoltă pornind de la un Centru și se întinde spre cele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cei patru pereți - cele patru direcții ale spațiului cosmic. Construcția rituală a spațiului este subliniată de un triplu simbolism: cele patru uși, cele patru ferestre și cele patru culori trimit la cele patru puncte cardinale. Construcția colibei sacre repetă așadar cosmogonia.18 Întâlnim, și nu este de mirare, o concepție asemănătoare în Italia antică și la vechii germani. Este vorba de fapt de o idee arhaică și foarte răspîndită: cele patru zări sânt proiectate, pornind de la un Centru, în cele patru
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu întemeierea unei lumi. Cetate - Cosmos Dacă este adevărat că "lumea noastră" este un Cosmos, orice atac din afară ar putea-o preface din nou în "Haos". Și dacă "lumea noastră" a fost întemeiată prin imitarea lucrării exemplare a zeilor, cosmogonia, adversarii care o atacă sânt asimilați cu dușmanii zeilor, demonii, și mai cu seamă arhidemonului, Dragonul primordial învins de zei la începuturile timpurilor. Atacul asupra "lumii noastre" este răzbunarea Dragonului mitic, care se răzvrătește împotriva lucrării zeilor, Cosmosul, și se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
comportament. Așezarea într-un teritoriu, construirea unei locuințe presupun, spuneam, o hotărâre vitală atât pentru întreaga comunitate, cât și pentru individ. Este vorba de fapt de asumarea creării "lumii" în care am ales să locuim. Trebuie deci imitată lucrarea zeilor, cosmogonia. Nu este lucru ușor, pentru că există și cosmogonii tragice, sîngeroase: iar pentru că imită gesturile divine, omul trebuie să le repete. Dacă zeii au fost nevoiți să doboare și să sfârtece un Monstru marin ori o Ființă primordială ca să alcătuiască apoi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
presupun, spuneam, o hotărâre vitală atât pentru întreaga comunitate, cât și pentru individ. Este vorba de fapt de asumarea creării "lumii" în care am ales să locuim. Trebuie deci imitată lucrarea zeilor, cosmogonia. Nu este lucru ușor, pentru că există și cosmogonii tragice, sîngeroase: iar pentru că imită gesturile divine, omul trebuie să le repete. Dacă zeii au fost nevoiți să doboare și să sfârtece un Monstru marin ori o Ființă primordială ca să alcătuiască apoi lumea, omul trebuie, la rândul său, să-i
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sau a ajuns în stadiul civilizației urbane -, locuința este întotdeauna sanctificată pentru că este o imago mundi, iar lumea este o creație divină. Există însă mai multe feluri de omologare a locuinței cu Cosmosul, tocmai pentru că există mai multe tipuri de cosmogonii. Ne vom mărgini, în acest stadiu, să amintim doar două mijloace prin care locuința (înțelegînd prin aceasta atât teritoriul, cât și casa) este transformată în Cosmos și capătă astfel valoare de imago mundi: a) asimilarea cu Cosmosul prin proiecția celor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
aflat în mijlocul locuinței, se mai întîlnește în Africa, la populațiile de păstori hamiți și hamitoizi.23 În concluzie, orice locuință se află așezată lângă Axis mundi, pentru că omul religios dorește să trăiască în "Centrul Lumii", cu alte cuvinte în real. Cosmogonie și sacrificiu de construcție O concepție asemănătoare se întîlnește într-o cultură foarte evoluată, precum a Indiei, dar aici se poate remarca și celălalt mod de omologare a casei cu Cosmosul, pe care l-am amintit mai sus. Înainte ca
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
era repetată în chip simbolic, în fiecare an, pentru că Lumea se reînnoia în fiecare an. Însă actul exemplar al victoriei divine era repetat și cu prilejul oricărei construcții, pentru că orice construcție nouă reproducea Facerea Lumii. Acest al doilea tip de cosmogonie este mult mai complex, așa că ne vom mărgini să-l schițăm doar. Nu-l putem trece cu vederea, pentru că de o asemenea cosmogonie sânt legate nenumăratele forme de sacrificiu de construcție, care nu este de fapt decât o imitație, adesea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și cu prilejul oricărei construcții, pentru că orice construcție nouă reproducea Facerea Lumii. Acest al doilea tip de cosmogonie este mult mai complex, așa că ne vom mărgini să-l schițăm doar. Nu-l putem trece cu vederea, pentru că de o asemenea cosmogonie sânt legate nenumăratele forme de sacrificiu de construcție, care nu este de fapt decât o imitație, adesea simbolică, a jertfei primordiale care a dat naștere Lumii. Într-adevăr, începînd cu un anumit tip de cultură, mitul cosmogonic pune la baza
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Nimeni nu-și schimbă locuința fără o strângere de inimă, pentru că nu este ușor să-ți părăsești "lumea". Locuința nu este un obiect, o "mașină de locuit", ci Universul pe care omul și-l clădește imitând Creația exemplară a zeilor, cosmogonia. Orice construcție și orice inaugurare a unei locuințe noi echivalează într-un fel cu un nou început, cu o nouă viață. Și orice început repetă acel început primordial când a luat naștere Universul. Chiar în societățile moderne, atât de puternic
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
profan eterogen creează "Centrul", prin care se poate comunica cu "transcendentul"; această ruptură întemeiază deci "Lumea", Centrul, făcând posibilă orientatio. Manifestarea sacrului în spațiu are deci o valență cosmologică: orice hierofanie spațială, orice consacrare a unui spațiu echivalează cu o "cosmogonie". O primă concluzie ar fi că Lumea poate fi percepută ca lume ori Cosmos în măsura în care se înfățișează ca lume sacră. Orice lume este lucrarea zeilor, pentru că a fost creată fie direct de către zei, fie consacrată, deci "cosmicizată" de către oamenii care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și casa cultivatorului sedentar. Cu alte cuvinte, un om religios se află în Centrul Lumii și totodată la izvorul realității absolute, aproape de "deschiderea" care-i înlesnește comunicarea cu zeii. Pentru că așezarea într-un loc, locuirea într-un spațiu înseamnă repetarea cosmogoniei, și deci imitarea lucrării zeilor, orice hotărâre existențială a omului religios de a se "așeza" în spațiu este în același timp o hotărâre "religioasă". Asumîndu-și responsabilitatea de a "crea" Lumea în care s-a hotărât să locuiască, omul religios "cosmicizează
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ale colibei. Indienii dakota obișnuiesc să spună că "Anul este un cerc în jurul Lumii", adică în jurul colibei sacre, care este o imago mundi.1 Găsim în India un exemplu și mai clar. Am văzut că ridicarea unui altar înseamnă repetarea cosmogoniei. Or, textele adaugă că "Anul este altarul focului", explicând totodată și simbolismul lui temporal: cele 360 de cărămizi de împrejmuire corespund celor 360 de nopți ale anului, iar cele 360 de cărămizi yajusmati celor 360 de zile (Satapatha Brahmaña, X
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]