638 matches
-
Cartea românească") rezultate dintre cele mai interesante. Fragmentele publicate în "Ateneu", "Cronica" și "Convorbiri literare" (în ciuda unor nejustificate rezerve polemice) o atestă. Chiar și în paginile (pentru noi, neacceptabile) în care Eminescu este văzut ca anticipator, stilistic vorbind, al viziunii cosmologice einsteiniene tensiunea intelectuală este excepțională, lectura menținându-se în limitele unui interes statornic. Însă Th. Codreanu este și un prozator interesant. Recenta sa premiere de către Editura "Junimea", pentru microromanul Marele zid, e pe deplin îndreptățită. În ciuda spațiului fatalmente limitat al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ale operei sunt tensiuni firești, ce asigură coeziunea întregului, Theodor Codreanu își propune să încercuiască și să precizeze nucleul din care derivă și în care se adună ele. Este motivul pentru care examenul operei e precedat de acela al viziunii cosmologice, socotită decisivă în fundamentarea viziunii stilistice. "Această paradigmă cosmologică propusă de Eminescu citim stă la întretăierea erei kantiene cu cea einsteiniană". Și mai departe: Putem astăzi afirma fără greș că Eminescu este creatorul primului model cosmologic modern, locul lui în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Theodor Codreanu își propune să încercuiască și să precizeze nucleul din care derivă și în care se adună ele. Este motivul pentru care examenul operei e precedat de acela al viziunii cosmologice, socotită decisivă în fundamentarea viziunii stilistice. "Această paradigmă cosmologică propusă de Eminescu citim stă la întretăierea erei kantiene cu cea einsteiniană". Și mai departe: Putem astăzi afirma fără greș că Eminescu este creatorul primului model cosmologic modern, locul lui în istoria stilurilor fiind comparabil cu al lui Dante care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de acela al viziunii cosmologice, socotită decisivă în fundamentarea viziunii stilistice. "Această paradigmă cosmologică propusă de Eminescu citim stă la întretăierea erei kantiene cu cea einsteiniană". Și mai departe: Putem astăzi afirma fără greș că Eminescu este creatorul primului model cosmologic modern, locul lui în istoria stilurilor fiind comparabil cu al lui Dante care făcea joncțiunea între modelul cosmologic platonician și cel kantian, prefigurându-l prin zguduitoarea priveliște a Infernului". Evident, o formulare așa de categorică pune pe gânduri. Autorul invocă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
stă la întretăierea erei kantiene cu cea einsteiniană". Și mai departe: Putem astăzi afirma fără greș că Eminescu este creatorul primului model cosmologic modern, locul lui în istoria stilurilor fiind comparabil cu al lui Dante care făcea joncțiunea între modelul cosmologic platonician și cel kantian, prefigurându-l prin zguduitoarea priveliște a Infernului". Evident, o formulare așa de categorică pune pe gânduri. Autorul invocă însă pe Boltzmann, pe Heisenberg, pe Georgescu-Roegen, pe Schrödinger și pe mulți alții spre a ne convinge că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a ne convinge că dreptatea e de partea sa, ba nu se sfiește să declare că "în privința cosmogoniei pentru care a optat, se poate spune că gândul lui Eminescu se aventurează mai departe decât al lui Einstein, al cărui model cosmologic propriu-zis cel pseudostatic n-a rezistat ultimelor concluzii ale științei". Intuirea universului pulsatoriu și în rotație e doar unul din argumentele aduse în discuție. Altele discută formulări ale poetului ca deschideri spre identitatea numerică, spre mecanica cuantică, pe scurt ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spațiului și timpului se știe. Însă efectele acțiunii lor nu sunt identice și datoria criticului e de a pune în valoare diferențele specifice. Prevăzând posibila obiecție, Theodor Codreanu procedează la sistematice delimitări și precizări, insistând asupra particularităților imaginarului eminescian. Viziunea cosmologică originală conduce la o personală viziune a logosului, cu rădăcini în Confucius și cu neașteptate apropieri de moderni. Theodor Codreanu remarcă destule similitudini cu teoriile semiotice contemporane, alăturând, de pildă, arheul poetului cu urma lui Derrida, și considerându-l pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Heidegger, conotații poetico-filosofice fundamentale, ar fi avut aici o importanță aparte). După ce, în primul cerc, eul eminescian va fi studiat ca nucleu al unui "artist total", "amestec singular de structuri ale imaginarului", gândirea eminesciană va fi abordată din unghiul viziunii cosmologice a unui univers simultan, perceput prin legea entropiei, principiile termodinamicii și relativității einsteiniene (al doilea cerc) și din perspectiva logosului (magia cuvintelor, "noua estetică" obsedată de limbajul originar și de revelația "morții cuvântului"), cu incursiuni în mai multe zone ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
doilea principiu al termodinamicii" (p. 51), "Între Kant și Einstein, Eminescu este o punte de legătură" (p. 52), "viziunea eminesciană se întâlnește cu teoria lui Weissman asupra plasmei germinale eterne" (p. 131); sau referințele la Heisenberg, J.M. Ponty la teoriile cosmologice moderne ș.a.. Theodor Codreanu are dreptate când aduce în discuție cazul Leonardo, însă preocupările științifice ale lui Eminescu sunt, totuși, departe de sistematica și profunda tehnicitate ale aceluia. Oricum, problema rămâne în continuare deschisă. Carte de largă cuprindere, însumând practic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
între diverse sectoare ale operei sau între operă și personalitate ca argumente în favoarea ideii de "operă totală", produs al unui "artist total", ba chiar, conform tipologiei lui Durand, al unui "bolnav total". Al doilea cerc dialectic (Universul simultan) studiază modelele cosmologice și gândirea științifică eminesciană, interpretată ca pre-einsteiniană. Cercurile 3 și 4 (Logosul și Tcheng Ming) urmăresc dubla atitudine față de cuvânt în estetica lui Eminescu. Estetica oglinzii (vizualul eminescian) e obiectul cercului al cincilea, separat de al șaselea (Labirintul de oglinzi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în ipostaza duioasă de "glas al mamei". Performanța criticului român e remarcabilă: încercând să-l modernizeze pe Eminescu, reușește să reducă poststructuralismul lui Derrida la o variantă vag reajustată a filosofiei romantice. Un alt straniu termen e acela de "model cosmologic schopenhauerian", pe care autorul mi-l atribuie mie (și cu varianta "model cosmologic kantiano-schopenhauerian"). "Modelul cosmologic schopenhauerian" e rodul unei confuzii care nu-mi aparține confuzia între model cosmologic (= ipoteză fizică asupra Universului) și sistem filosofic (= construcție metafizică). Vorbind despre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să-l modernizeze pe Eminescu, reușește să reducă poststructuralismul lui Derrida la o variantă vag reajustată a filosofiei romantice. Un alt straniu termen e acela de "model cosmologic schopenhauerian", pe care autorul mi-l atribuie mie (și cu varianta "model cosmologic kantiano-schopenhauerian"). "Modelul cosmologic schopenhauerian" e rodul unei confuzii care nu-mi aparține confuzia între model cosmologic (= ipoteză fizică asupra Universului) și sistem filosofic (= construcție metafizică). Vorbind despre modelul cosmologic kantian nu m-am referit la ipoteza sa metafizică asupra relației
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe Eminescu, reușește să reducă poststructuralismul lui Derrida la o variantă vag reajustată a filosofiei romantice. Un alt straniu termen e acela de "model cosmologic schopenhauerian", pe care autorul mi-l atribuie mie (și cu varianta "model cosmologic kantiano-schopenhauerian"). "Modelul cosmologic schopenhauerian" e rodul unei confuzii care nu-mi aparține confuzia între model cosmologic (= ipoteză fizică asupra Universului) și sistem filosofic (= construcție metafizică). Vorbind despre modelul cosmologic kantian nu m-am referit la ipoteza sa metafizică asupra relației noumen-fenomen, ci la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a filosofiei romantice. Un alt straniu termen e acela de "model cosmologic schopenhauerian", pe care autorul mi-l atribuie mie (și cu varianta "model cosmologic kantiano-schopenhauerian"). "Modelul cosmologic schopenhauerian" e rodul unei confuzii care nu-mi aparține confuzia între model cosmologic (= ipoteză fizică asupra Universului) și sistem filosofic (= construcție metafizică). Vorbind despre modelul cosmologic kantian nu m-am referit la ipoteza sa metafizică asupra relației noumen-fenomen, ci la modelul fizic al Universului pe care l-a propus Kant. Or, un asemenea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe care autorul mi-l atribuie mie (și cu varianta "model cosmologic kantiano-schopenhauerian"). "Modelul cosmologic schopenhauerian" e rodul unei confuzii care nu-mi aparține confuzia între model cosmologic (= ipoteză fizică asupra Universului) și sistem filosofic (= construcție metafizică). Vorbind despre modelul cosmologic kantian nu m-am referit la ipoteza sa metafizică asupra relației noumen-fenomen, ci la modelul fizic al Universului pe care l-a propus Kant. Or, un asemenea model nu e de găsit în opera lui Schopenhauer, unde relația voință idei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cred însă că ea trebuie să se bazeze pe asimilarea diletantă a surselor științifice și filosofice sau pe falsificarea textelor comentate, în ceea ce privește valorificarea extremist protocronică a lui Eminescu, ea comportă în cazul de față un viciu fundamental de metodă. Modelele cosmologice posteinsteiniene, spre pildă modelul pulsatoriu, sunt prefigurate nu doar de Eminescu, ci și de Wagner, de miturile nordice despre Iarna Fimbul și Ziua cea nouă, de mitul chaldeean și platonician al Marelui An Cosmic etc. Logica dinamică a contradictoriului întâlnește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
extragem, pas cu pas, dintr-o carte stufoasă, plină de citate și referințe (nu totdeauna, din păcate, de prima mână), ideile fundamentale cu adevărat fecunde. Dacă opera lui Eminescu are la bază un "arhetip gnoseologic" (p. 54) și un "model cosmologic" (p. 58), iar geniul său tinde să fie "o oglindă totală a universului" (p. 166), singura cale de descriere și analiză nu poate fi decât lectura sau "oglinda totalizantă" (p. 132, 145), totalitate care gândește și recuperează în funcție de exigențele sale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
zice sinteză gnoseologică eminesciană. Poetul Eminescu, în apariția sa firească de a obține armonia nu în sens platonician, ci modern al împăcării contrariilor, este marcat de modelul lui Narcis. Omul de știință Eminescu (și poetul deopotrivă) este marcat de modelul cosmologic al fizicii moderne. Întrucât pentru Eminescu ochiul vede și aude, iar urechea aude și vede, oglinda lui fiind de neconceput fără ecouri, fapt prin care se și delimitează printr-o notă particulară de narcisismul poetic modern, Narcisul său este de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a simultaneităților rezultată din încrucișarea Spațiului cu Timpul, a contopirii lui Narcis cu Echo. "Fuziunea spațio-timpului din viziunea științifică a lui Einstein este înfăptuită la nivelul stilului de către românul Eminescu" (ibidem, p. 150). Arta stilistică eminesciană este pe măsura viziunii cosmologice contemporane, poetul nostru fiind modern prin armonie: așa cum Dostoievski este modern prin polifonism. "Oglinzile eminesciene (reflexiile spațiale) și vocile lucrurilor (reflexiile sonore) tind către o armonie în mișcare-desfășurare proteică convergentă de sublimbaje către un limbaj unic, atoatecuprinzător eminescianismul" (ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
această armonie Eminescu are de trecut mai multe praguri ale cunoașterii. Care sunt ele? În primul rând, disimetria universului, perspectiva morții termice a lui, entropia lui, a cărei lege a fost reevaluată de L. Boltzmann. În al doilea rând, modelul cosmologic platonician, bazat pe un principiu static. Or, însuși Einstein oscila între un model pseudostatic, curb și un model cilindric. Eminescu intuiește "curba în infinit a universului", refuzând principiul static și îmbrățișându-l pe cel pulsatoriu și rotatoriu. Imnul vedic al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Eminescu. În el se ascunde totul ca în punctul originar al universului, veritabila enigmă a enigmelor. În Archaeus, se află spațiul, timpul, auzul, ochiul, lumina, cântecul, povestea, eul, Dumnezeu, natura, națiunea și lumea întreagă..." (ibidem, p. 337). Prin viziunea cosmologică centrală în jurul său Eminescu trece și de alt obstacol al cunoașterii etapa simbolului, a metaforei și semnului în sensul lui Jacques Derrida, care elaborează conceptul de urmă, "concept cu surprinzătoare afinități eminesciene". Urma trimite la un trecut absolut, fiindcă timpul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de critica stagnantă, stăruie să dovedească modernitatea poetului, împinsă până la similitudinile frapante între teoria relativității a lui Einstein și perspectiva crono-spațială a lui Eminescu, care e altceva decât apriorismul kantian. Poezia avu întâietate în adeverirea viziunii ontologice și a celei cosmologice. Theodor Codreanu le dă o replica pe cât de dârză pe atât de convingătoare, celor care contestă modernitatea lui Eminescu fixându-l în schema tradiționalistă. Hotărât lucru, poetul scrie modern: chiar și când apelează la formele folclorice ("folclor savant", zice G.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
desfășurat enorma sa sete de cunoaștere tot în dorința-i infinită de descoperire a adevărului. Dar cum vocația sa era aceea a poeziei, datele științific-filosofice au fost încorporate în operă. Scrisoarea I, Luceafărul, Sărmanul Dionis au dublat, cu o viziune cosmologică, viziunea sa ontologică, creând o artă poetică uimitoare, dătătoare de stupefacții nu numai pentru cititorul neprevenit, ci și pentru criticul mai puțin avizat. De aici sterilitatea discuției despre modernitatea sau tradiționalismul poetului care l-ar scoate din secolul nostru și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
noastră autodistrugere". Încât, o transformare urgentă a atitudinii noastre, respingând involute și chiar dispariția speciei, devine posibilă prin viziunea transdisciplinară. Intrăm, astfel, într-un nou eon, urcând o altă treaptă gnoseologică, raportându-ne, deopotrivă, la scara cuantică și la cea cosmologică. Transdisciplinaritatea înseamnă o cunoaștere a terțului și este o cale de reîncântare a lumii (vezi Reîncântarea lumii: de la fizica cuantică la transdisciplinaritate, în "Cuvântul", nr. 3/345, martie 2006, p. 11-12), cum apasă repetitiv Basarab Nicolescu în Conferințele Cuvântul. Iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în jargonul postmodernist, adică eufemistic, iar de-a dreptul spus, e distrugere, descompunere, marș entropic către nimic" (p. 36-37). Numai că, la fel ca la Nietzsche, acel nimic este necesar reconstrucției. Este o firească supunere a naturalului. E acceptarea fluctuațiilor cosmologice eminesciene. Pe căi diferite, negarea devine condiția esențială a reconstrucției. Altfel spus, postmodernitatea este doar inventarul fragmentelor, o acțiune recuperatorie autodistructivă: haosmosul este destinația finală a unui marș forțat autodistructiv și nu destinația firească, în parcursul natural spre tot. Negarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]