558 matches
-
de o comisie în care figura neapărat și un „tovarăș” de la științe sociale. Acesta sărea deseori calul, găsind deficiențe nereale. Era un mijloc în plus de intimidare. De exemplu, citarea de numeroase surse occidentale te expunea imediat la acuzația de cosmopolitism. Erau mereu tot felul de ședințe, nenumărate. În afara celor de catedră, desigur, necesare, erau ședințe de învățământ politic, de sindicat, de luptă pentru pace. Apoi cadrele didactice erau obligate să participe la ședințele organizate de asociația studenților. După 1970, când
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
muncitori, fără însă ca ele să dobândească amploare. Au fost arestați mulți tineri foști legionari sau care au colaborat cu armata germană. Apoi s-au înmulțit criteriile de condamnare: ascultarea postului Europa Liberă, manifestări de ordin mistic, aservirea față de Occident (cosmopolitism), ascunderea originii sociale (de chiabur); se condamnau moravurile ușoare și chiar ținuta vestimentară excentrică (împotriva „malagambismului”). Abaterile erau discutate în adunări interminabile, în care se făceau critici exagerate și răuvoitoare, încheiate cu exmatriculări sau alte sancțiuni, în raport cu gravitatea cazurilor. Numărul
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
pretutindeni ale civilizației. Asemenea solidaritate a spiritului cu propriile sale forme o exprimă atitudini ca a lui T.S. Eliot în poezia lui sau a lui E.R. Curtius în marea lui carte Literatura europeană și evul mediu latin. Există un aparent cosmopolitism oare, de fapt, exprimă convergența manifestărilor spiritului. Marxismul, doctrină revoluționară și radicală, are meritul de a integra dialectic aceste valori. De aceea, dacă există indiscutabil în marxism o necesară forță conservativă, ea nu trebuie și nu poate să fie conservatoare
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Astfel, planul unui model cultural centralizat, riguros ortodoxist și purificator, a eșuat tocmai pentru că reprezenta un fel de „aristocratism” al românității bazat pe masa rurală, al cărei reprezentant, țăranul, era privit ca un fel de agent metafizic Între Dumnezeu și cosmopolitismul urban, tolerat totuși de „aristocrații” naționaliști. În a doua secvență, societatea civilă românească devine fragmentară după momentul de euforie al schimbării, când din nou o stare de spirit, și nu raționalitatea politică a cetățeanului, a fost liantul necesar. Reîntoarcerea la
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
al colaboratorilor „Revistei contimporane”, va răspunde cu o lungă pledoarie, în care încearcă zadarnic să-i reabiliteze pe cei vizați în studiul maiorescian. Răspunsul cuprinde o violentă contestare a poeziei lui Eminescu, ca și a întregii mișcări junimiste, acuzată de cosmopolitism și „admirațiune mutuală”. În „Revista contimporană” a publicat și un studiu (O cronică inedită) despre cronica versificată a lui Zilot Românul. SCRIERI: O noapte pe ruinele Târgoviștei sau Umbra lui Mihai Viteazul, București, 1857; „Convorbiri literare” și „Revista contimporană”, [București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287325_a_288654]
-
necesități de repertoriu, prelucrări și traduceri. Doi țărani și cinci cârlani (1849), probabil o adaptare, e o farsă fără aplomb, cu o atmosferă idilică. Muza de la Burdujăni, după un proverb dramatic al lui M.-Th. Leclercq, întreprinde o satiră a cosmopolitismului și a exagerărilor lingvistice, nu numai latiniste. Cucoana Caliopi, un fel de Chiriță a Burdujenilor, vorbește un jargon imposibil, franțuzist, ciunist etc. Carantina (1851), după Eugène Scribe și Édouard Mazères, e croită în maniera farselor clasice. N. a mai tradus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
este vorba de a cita un cuvânt sau o frază în limbă străină, cu vreun efect de exotism ci de a insista pe o distanță pe care această practică specială - de a nu fi înțeles de către ceilalți - o efectuează. 618 Cosmopolitismul induce o pierdere de repere, un haos, un ansamblu confuz dezordonat. Vedem bine acest lucru în Dispărutul, de la sosirea la New York și în această Americă unde mișună slavi, germani, italieni, etc. Împotriva acestei de-teritorializări se îndârjește educația unchiului Jakob
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
care l-au făcut posibil. Al treilea moment: "Frumusețea este forma finalității unui obiect, în măsura în care o percepem fără reprezentarea unui scop"*. Iată din nou dogma inutilității, la care Kant este constrâns de scopul său, acela de a fonda în drept cosmopolitismul gustului. Scopurile fiind barbare și particulare, ca atracțiile și emoțiile, gustul va trebui să fie independent de ele pentru a permite Frumosului să se afirme ca universal. Obiectul frumos trebuie să fie propriul lui scop, fără concept de utilitate exterioară
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
consecință cu adevărat științifice, trebuie să întoarcem, ca să zicem așa, veșmântul util dar cam uzat al vechilor școli, să facem din revers față, să punem în relief ceea ce ascund ele, să explicăm semnul lucrului semnificat"50. Folosim mult temenul de cosmopolitism 51. "Cosmopolitismul combină valorizarea diferenței și a alterității cu efortul de a concepe noi forme de autoritate politică ce depășesc statul-națiune"52. Universalismul pleda în favoarea ideii că alții au aceeași valoare. Naționalismul căuta să dizolve diferențele în interiorul granițelor prin norme
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
adevărat științifice, trebuie să întoarcem, ca să zicem așa, veșmântul util dar cam uzat al vechilor școli, să facem din revers față, să punem în relief ceea ce ascund ele, să explicăm semnul lucrului semnificat"50. Folosim mult temenul de cosmopolitism 51. "Cosmopolitismul combină valorizarea diferenței și a alterității cu efortul de a concepe noi forme de autoritate politică ce depășesc statul-națiune"52. Universalismul pleda în favoarea ideii că alții au aceeași valoare. Naționalismul căuta să dizolve diferențele în interiorul granițelor prin norme uniforme, accentuînd
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
politică ce depășesc statul-națiune"52. Universalismul pleda în favoarea ideii că alții au aceeași valoare. Naționalismul căuta să dizolve diferențele în interiorul granițelor prin norme uniforme, accentuînd diferențele față de exterior. Dacă universalismul și naționalismul se bazează pe principiul ori una, ori alta, cosmopolitismul se bazează pe principiul și una și alta. Străinul nu este numai periculos, dezintegrator etc., ci unul care poate îmbogăți pe alții din multe puncte de vedere. Europa cosmopolită nu este opusul Europei națiunilor. Există o tendință de cosmopolitizare a
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
acceptă regulile și devine element constituant al acesteia. Politica de integrare a urmărit să favorizeze coeziunea socială, să evite rasismul și discriminările (n.a.). 49 G. Tarde citat în Les sciences sociales en mutation, pp. 381-382. 50 Idem, p. 382. 51 Cosmopolitism provine din limba greacă kosmos pământ și polis oraș și desemnează ideea creării unei societăți globale și supranaționale (individul care aderă la ideea de cosmopolitism este numit cosmopolit). 52 Les sciences sociales en mutation, p. 224. 53 Idem, pp. 155-183
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
Tarde citat în Les sciences sociales en mutation, pp. 381-382. 50 Idem, p. 382. 51 Cosmopolitism provine din limba greacă kosmos pământ și polis oraș și desemnează ideea creării unei societăți globale și supranaționale (individul care aderă la ideea de cosmopolitism este numit cosmopolit). 52 Les sciences sociales en mutation, p. 224. 53 Idem, pp. 155-183. 54 Un ONG a identificat o listă a 25 situații de urgență pe plan umanitar, 23 dintre acestea fiind legate de conflicte. Națiunile Unite spun
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
larg acest soi de artă sub aspectul literar și o numește „literatura decadenților”. El o pune pe același plan cu producțiile „dezechilibraților” din ospicii și vede în ea semnul disoluției sociale. În Occident, fenomenul acesta e specific marelui oraș, în cosmopolitismul căruia insul, dezrădăcinat de viața organică a colectivității, se simte izolat, numai el cu eul său propriu, decolorat și vlăguit „de responsabilitatea morală față de semeni, pe care n-are cum să-i vadă. Acești expectorați ai societății pe care Osvvald
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sunt destul de îndepărtate de frământările presupuse meschine ale vieții practice. Dincolo de o asemenea atitudine suspectă de mandarinism, Petrovici se raportează distanțat la ideile luminării, în particular la idealul democratic al lui Kant. Discutând ideea kantiană a păcii eterne, el opune cosmopolitismului lui Kant ideea națională. Simpatia lui se îndreaptă în mod clar spre cea din urmă19. Dincolo de orizontul fiolosofiei teoretice se întrevăd, așadar, cel mai clar rezervele de a-l urma pe Kant. Iar atitudinea lui Petrovici nu este una singulară
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
demagogilor fulgerați în Scrisoarea III și în articole. Fidel gândirii antitetice, de esență transmodernă, Eminescu sublinia necesitatea echilibrului, în marginile adevărului, dintre național și cosmopolit, pretenția celui din urmă de a suprima ce e național însemnând imposibilitatea de existență a cosmopolitismului însuși. Acesta este un semn al gândirii paradoxale specifice ethosului transmodern: "cosmopolit sînt și eu mărturisește Toma Nour; aș vrea ca omenirea să fie ca prisma, una singură, strălucită, pătrunsă de lumină (aceasta e lumea-lumen!, n.n.), care are însă atâtea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
un ocean"142. E aici o splendidă gândire antitetică a lumii ca lumen (altminteri, poetul scrie cuvântul Lumină cu majusculă, dovadă că are conștiința transparenței spirituale), așa cum se prefigurează în teologia Părintelui Stăniloae. De aceea, nu este productiv să lauzi cosmopolitismul, eliminând din ecuație specificul național, pledând împotriva identității, precum o fac gânditori postmoderniști ca Guy Scarpetta 143 sau Leon Wieseltier 144, urmați cu zgomot de epigonii lor din România. E vorba, în definitiv, de o gândire în antiteze monstruoase, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
împotriva identității, precum o fac gânditori postmoderniști ca Guy Scarpetta 143 sau Leon Wieseltier 144, urmați cu zgomot de epigonii lor din România. E vorba, în definitiv, de o gândire în antiteze monstruoase, fiind ca și cum ai lăuda omenirea ca întreg (cosmopolitism), dar ai ucide individualul, deși crezi că militezi pentru libertatea individului. Aceste slăbiciuni ale gândirii se manifestă sofistic întotdeauna, fiindcă, așa cum am atras atenția în alte pagini, e la mijloc nu doar o ciupeală la cântarul adevărului, ci e vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
naționalism, spunea în 1983 că "nu trebuie să ne așteptăm la sfârșitul epocii naționaliste"145. Dar putem spera la slăbirea acuității conflictului naționalist, în sensul armoniei prismatice a diversităților naționale, după speranțele eminesciene. Așadar, nu naționalism șovin, nu internaționalism și cosmopolitism, ci transnaționalism în ethosul transmodernității. Nu o ideologie care profetizează și propovăduiește dispariția națiunilor este lucrativă în condițiile globalizării, căci aceasta ar duce la biruința omogenizării în defavoarea diversităților. Lumea, sub aparentul ritm înzecit al progresului, și-ar intensifica opacitatea, după
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și că așteaptă să fie ignorat! Alții au încercat să fie mai subtili în tratarea naționalismului, distingând între trei tipuri: cel organic, herderian, moștenire a romantismului german; cel adoptat de națiunile occidentale, legat de contractualismul francez și asociat cu un cosmopolitism rațional; în fine, naționalismul estic și asiatic, cu o evoluție contrară celui occidental, și care a urmat cursul conceptului organicist germanic, dar colorat oriental. Este o clasificare abuzivă, atrage atenția Alain Dieckhoff, menită să legitimeze naționalismul vestic în fața celui estic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sesizează Hannah Arendt, este "un om care nu este nimic altceva decât un om care și-a pierdut tocmai acele calități care le permit celorlalți oameni să-l trateze ca pe un semen al lor"157. Interesant că enunțarea problemei cosmopolitismului coincide aproape textual cu părerea lui Eminescu din Geniu pustiu și din publicistică, încât poetul nostru ajungea la concluzia că a fi cosmopolit este o imposibilitate, întrucât nimeni nu este "cetățean al lumii", ci, fatalmente, trăitor într-un anume mediu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
imposibilitate, întrucât nimeni nu este "cetățean al lumii", ci, fatalmente, trăitor într-un anume mediu lingvistic și politic național. Și încă o ironie universală, ca să zic așa: s-a observat că poporul care a militat ideologic cel mai mult pentru cosmopolitism, pentru dispariția națiunilor, cel evreu, a rezistat prin național și a construit, după 2000 de ani, o puternică democrație etnică. Reproduc o afirmație a lui Aharon Barak: "Statul evreu este un stat a cărui istorie se împletește cu cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
natalității, bolile care bântuie și multe altele, fac ridicolă orice mândrie națională românească, iar adoptarea disprețului față de națiune pare să fie singurul semn de distincție "elitară". Estimp, un popor precum cel evreu își poate permite să propovăduiască pentru restul lumii cosmopolitismul postmodern, iar pentru statul Israel naționalismul cel mai fervent. Chit că și asta e un simptom de antiteză eșuată, care se extinde la alt fundamentalism din regiune islamismul. De altfel, toate națiunile puternice, cu veleități hegemonice, recurg la antinomia dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
țară n-a stabilit o adecvare perfectă atât de riguroasă între statul național, economia sa, cultura sa, limba sa și societatea sa". Acestea sunt realități evidente pentru Franța, chiar dacă, în ideologie, mulți intelectuali francezi pretind că ne găsim în patria cosmopolitismului. Reușita franceză este un exemplu de echilibrare a antitezelor, pe care intelighenția românească refuză s-a deslușească, trăind cu impresia că ideologia cosmopolită postmodernă este singurul element demn de importat în graba sincronistă. Este eroarea cea mai constantă a fragilelor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mult. Preferințele lui merg vădit către Wittgenstein. Rorty a înțeles bine că filosofarea lui Heidegger aparține unei structuri antropologice auditive. Lui Heidegger îi scapă dimensiunea spațiului, chiar când se raportează la tehnologie. În viziunea lui Heidegger, dușmanii gândirii ar fi cosmopolitismul, tehnologia și erudiția. În larma tehnologică, se pierde capacitatea de a auzi ființa, iar auzirea e cea care scoate-din-ascundere cuvintele și ființările nerostite. Dintr-o pricină similară, Heidegger nu s-a alăturat modernității lumii noi deschise de Revoluția Franceză, căci
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]