991 matches
-
oră pe zi, la momente numai de ea alese, Închisoarea Își oferea holul spre explorare, cu o nerușinare care ni se părea expresia perfectă a libertății; ca urmare, ne buluceam ca niște copii În recreație, dornici să cutreierăm cele două-trei cotloane deja bine cunoscute și, mai ales, să vedem ce făceau semenii noștri atunci când nu știau că erau priviți. La Încercarea de-a lua legătura cu ei am renunțat relativ repede: comunicarea cu un alt grup n-ar fi dus la
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
doamnei Agneta, În care se deschidea o gaură de carne Întunecată, cu marginile ferfenițite, ci și șuvoaiele de sînge amintind de viitura unui fluviu ieșit din matcă, iar traveling urile urmăreau insistent dîrele lucioase, uscate, pînă În cele mai ascunse cotloane ale Încăperii, sub canapea sau strecurîndu-se pe sub ușă, pe hol și mai departe. O pereche de pantofi se Încleiase, de asemenea, În balta de sînge Închegat din jurul ei, În timp ce vocea expertă a comentatorului explica pe un ton Însuflețit că aceia
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
și tratamentul inuman la care am fost supus. Omul cu fața verde nu se mai osteni să-l contrazică. Oftînd, aprinse un felinar cu carbid, Îl agăță cu o sîrmă de tavan, apoi se apucă să moșmonească Într-un alt cotlon al grotei. Vorbi din nou abia după ce găsi ce căutase, un sac de dormit, pe care Îl aruncă la picioarele lui Pablo. — S-ar putea să ai nevoie de el, zise. Eu voi lipsi cîteva ore. — Cum adică, vrei să
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
au Împușcat! — Nici măcar acest lucru nu e foarte sigur. De fapt, aici e clenciul Întregului experiment: la finalul lui nimic nu e sigur, fiindcă nimic nu trebuie să fie sigur. Între timp, ochii i se obișnuiseră cu Întunericul, Încît din cotlonul său putu să-l cerceteze pe Îndelete pe Michel. Jarul focului aproape stins inunda peștera cu o lumină, sau mai degrabă cu o umbră roșietică. Din grămada de vreascuri mai rămăseseră doar cîteva. Arareori limba cîte unei flăcări se ridica
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
ridica și Îl cobora, sau Îl rotea, după cum cerea melodia... - și deodată, Întorcîndu-se brusc, Îl pocni cu el pe Pablo drept În frunte. CÎnd s-a trezit, Pablo nu mai era legat. Între timp, cineva aprinsese felinarul. Michel dormea În cotlonul lui, sau numai se prefăcea că doarme. Pentru Început, miji puțin ochii, Încercînd să și dea seama unde se află și, pe cît posibil, ce are de făcut. Nu știa dacă afară e zi sau noapte. Poate că nici nu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
să-și Întindă mult picioarele amorțite, dinspre care venea un miros nu tocmai plăcut. Abia după ce se ridică, ținîndu-și capul aplecat și gîtul Înghesuit Între umeri, pentru a nu se lovi de tavanul grotei, Îl văzu pe Vic Într-un cotlon mai Îndepărtat, răsfoind preocupat un caiet. Avea aerul unui bătrînel de treabă care citește povești pentru nepoțeii lui. Nici de el nu se mai temea - de fapt, nu se mai temea de nimic! - și, drept urmare, se apropie să-l salute
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
mîncaseră înainte lor, sau acum nu-ți mai vine, ți-a trecut mai repede decît ai fi crezut? Tușica se preface că nu aude nimic, se ridică doar pentru cîteva secunde de la locul ei, ca să tragă perdelele de la fereastră, în cotlonul ăsta e mai mare întunericul cu geamurile descoperite, se gîndește aruncîndu-și privirea spre lampa prăpădită agățată în tavan care împrăștie în jur o lumină chioară. Cu ce să-ncep? își ia în sfîrșit Delfina inima în dinți, dînd la iveală
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mama dracului pe toți. Și eu atunci, dom’ Roja, am sărit de la locul meu, i-am făcut semn și lui Tîrnăcop care și-a făcut o cruce scurtă în sîn, și haț, l-am tîrît cum am putut într-un cotlon ferit de gloanțe, ai înnebunit, l-am certat ca să le distrag pe cît posibil atenția celorlalți care începeau să devină suspicioși, deși îmi dădeam și eu seama că are dreptate, tacă-ți gura, am început să-i explic, o să ne
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ai deveni mai prudent? Ei pe dracu’! Cine crezi că ar avea tupeu să îți reproșeze că exact în clipele cînd erai așteptat acolo, în primele rînduri, matale ți-ai luat coada între picioare și te-ai pitit prin cine știe ce cotloane și locuri dosnice? Punctul numărul unu de observație, nenicule, bineînțeles că ne-am gîndit la toate, deci și la amănuntul ăsta. Simte că este împins de la spate, aproape luat pe sus, ești pe mîini bune, aude din nou aceleași voci
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
crede că ei sunt profund nemulțumiți de condiția lor se Înșală. Au biologicul ca armă și ca blestem Împotriva societății. De jur Împrejurul acestui bloc care a rezistat timpului și arată ca un trup purulent, cu răni deschise și nevindecate, au răsărit cotloane jalnice În care s-au aciuiat cu timpul rătăciții sorții de care am amintit mai sus. Sunt nave oarbe, ciuperci otrăvitoare, halte imunde, capcane ale sufletului, barăci ale morții care se sprijină numai pe aerul viciat care le dă târcoale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dus să tragi cloptele? Nu ai aprins o lumânare? -Plăcințico, ți-am spus că a dispărut. Am venit acasă și nu mai era. L-am căutat peste tot, zile În șir, am fost și la poliție, am cotrobăit prin toate cotloanele, pe calea ferată, prin mestecănișul din parcuri, prin subsoluri, prin straturile de iarbă și de flori, prin spitale, dar a fost În zadar. Mi-a rămas de la el cutia asta de tablă În care sunt câteva țigări fumate pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
astâmpere măcar setea. ,, Profesorul,, Îi salută ceremonios, așteptându-și tăcut rândul. Dinspre bloc se aud strigăte de oameni furioși. Nimic nou: a venit plata lunară a gunoiului. Nu vor să dea bani. Pentru ce ar da? Gunoaiele orașului, deversate peste cotloanele lor, zac peste tot, s-au Înălțat până la cer, le intră În nări duhoarea lor insuportabilă, Îi Împiedică să doarmă, stau agățate de de ei ca niște platoșe, nu Îi lasă să gândească, și nici să spere. Îi umplu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și Înapoi, flux și reflux, gemând de disperare și neputință. Foamea zgâlțâie din temelii trupurile ciuntite și sfârșite de sărăcie, și un fior de teamă, ca un cutremur le devastează viscerele. Cei care au primit porțiile se vor ascunde prin cotloanele pe unde Își duc traiul, pentru a-și potoli burțile goale. Dincolo de ghișeul prin care mâncarea iese În chip de porție măsurată cu ochiul, la milimetru, cea care Împarte și-ar pierde din autoritate dacă nu ar zbiera la bieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de Dan Hăulică, Însoțea imaginile. Își amintește perfect și așezarea În pagină a reproducerilor. I-au plăcut atât de mult, Încât, dacă ar fi avut bani, ar fi cumpărat un Înger și l-ar fi purtat cu sine prin toate cotloanele pe unde s-a aciuiat. Privirile Îngerilor i se par senine și foarte directe. Paznica lor, dă explicații gesticulând, unui domn cu părul grizonat, preocupat se pare de prețul unei lucrări. Ca Într-un dans de caracter, bărbatul dă roată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
privirea spre mine. Era seară mersesem mecanic, aiurea prin oraș și mintea Îmi era la fel de amorțită ca și picioarele M-am furișat după câine, care-și avea culcușul acolo; chiar am avut pentru o clipă impresia că mă cheamă În cotlonul lui. De cinci nopți dormim Împreună, Încălzindu-ne unul pe celălat. Noroc că am adus cu mine și pătura. Știi din proprie experiență, că un subsol e mult mai călduros iarna, decât o Încăpere cu acoperișul direct sub cerul liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
apăru în prag. De obicei, când intra undeva punea stăpânire pe întreaga încăpere, îndreptându-se imediat spre centrul acesteia, chiar și atunci când era între oameni cunoscuți, dând roată camerei, vrând parcă să umple astfel cu prezența ei toate ungherele și cotloanele. Dar în această seară, care avea deja ceva neobișnuit în ea, Antonia rămase în prag, temându-se parcă să intre sau parcă simțind că apariția ei are ceva dramatic. Rămase acolo cu mâna pe clanță, cu ochii larg deschiși, privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
semăna leit cu tovarășa Stănescu de la grădiniță), ci am început să plutesc peste scaune și dulapuri prin apartamentul 40. Acolo, jos, era o ceață stătută, rea, poate de la țigările pe care le fuma tata, poate apăruse din senin din vreun cotlon neștiut al bibliotecii sau poate să fi fost o simplă nălucire (lumina veiozei? chipul împietrit al lui Filip? un bec pâlpâind din ce în ce mai stins pe scara blocului?), țin minte că abia mă mai distingeam prin aburul acela irespirabil, încremenisem pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
diferite între ele, pentru că unii puișori erau cumplit de neascultători și de zbanghii. Era de ajuns un minut de neatenție ca șoimii patriei să devină niște draci goi, jigodii nespălate, niște javre mâncătoare de suflet. Iar dintre toate locurile și cotloanele grădiniței, nisiparul părea a fi existat anume ca să șteargă orice urmă de zâmbet de pe chipul unei tovarășe. Era genul acela de junglă împrejmuită cu roți de cauciuc înjumătățite, în care felurite triburi (de grupă mică, mijlocie sau mare) erau lăsate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
dormea dus (străbătut de amintiri intrauterine și de proaspete senzații extrauterine), să se fi strecurat pe una din nările lui, să fi fost inhalat ca un abur, să fi alunecat apoi prin vine și vinișoare până la dibuirea sufletului într-un cotlon al trupului mărunțel, unde (precis) s-a culcușit ca o sămânță vrăjită, din care avea să răsară iubirea în stare pură, cristalină, pentru munți. Atâta drum (cam șapte kilometri, cum ziceam), puful minuscul n-a fost purtat prin văzduh nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
draperii, în lada pentru așternuturi ori printre hainele puse la naftalină, îi auzea pașii la întoarcere, o simțea foșnind, ghicea după sunete unde era ascuns pachetul lucitor, o aștepta să termine și să încuie, să se îndepărteze, apoi ieșea din cotlonul lui și căuta tăcut, desfăcea fundele și hârtia cerată, își umplea gura cu două-trei trufe deodată, își trecea degetele prin crema șarlotelor și le lingea pe rând, compara și înghițea, praful subțire de cacao îi provoca tuse, dar nu tușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
siguranța rece a unei hărți bine întocmite, se poate încețoșa într-atât, încât, bunăoară, din imaginea bunicului Mircea să rămână doar reverberația gravă a unei voci și amintirea aproape fantastică a unor pași imenși, e nevoie ca pe undeva, prin cotloanele acelea abia știute ale creierului, să se furișeze și altceva, un fel de luminiță fistichie nenumită, care, în contact cu gărgăunii ăia de acolo, să producă un soi de scurtcircuit benefic prin care, să zicem, să-l vezi dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să o umplem cu oameni - și deci toți prietenii noștri sunt mai tot timpul la noi. Avem și o piscină, și un teren de tenis, dacă tot am început să mă laud. Din când în când, mai întâlnim în diverse cotloane ale casei persoane cunoscute și uneori și necunoscute care se sărută sau chiar mai mult de-atât - și le explicăm că există cinci dormitoare nefolosite în care se pot retrage la nevoie. Pe părinții mei nu-i deranjează prietenii noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ceas, cât înghit și eu o ceașcă de zeamă străvezie de cafea făcută chiar de mânuța dumneaei, „prea multă cofeină strică, dragă...”, și să reîncep reconstrucția dormitorului, căutând șuruburile, piulițele, garniturile, niturile, plăcuțele care maschează găurile și mânerele scăpate prin cotloane. Bineînțeles, nu găsesc nicăieri șurubelnița cu cap pătrat. Pocnesc pereții, zgârii furnirul, scap „Țărăncuța” înrămată de vecinul nostru, le reintroduc în cameră, în funcție de conjuncții ale astrelor, semne zodiacale, compatibilități și incompatibilități. După ce reușeam să pun la loc până și vaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
marcată și săptămâna viitoare de un volum de povestiri, Câte ceva despre călcâiul iubitei. Mă uit la ceas: mai precis ar fi fost „marchează literatura română joi, între 18.00 și 19.28”. Toată această desfășurare mi-l scoate dintr-un cotlon de memorie pe Feraru, fostul meu coleg de liceu, care furase din manechinul de la laboratorul de biologie intestinele. Într-o pauză, a desprins calupul din sârmulițe și l-a băgat sub haină. Nu învățase partea aia din materie și-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
apă ca apucați de streche, Încercînd să scape de loviturile bombardelor. În acele clipe pricepu roșcovanul Oberlus cît de mult putea să aștepte de la sine și de la capacitatea sa de rezistență la teamă, cînd Îndurase imperturbabil, În cel mai ascuns cotlon și cu apa pînă la brîu, salvele neîncetate, exploziile și moartea, convins că nici marea, nici tunurile nu se puteau pune cu el. Ocrotit de Întuneric, Înotă apoi printre rechinii care abia dacă reușiră să-l atingă, cîștigă teren, traversă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]