584 matches
-
valiza de piele. Domnul X, fericitul cumpărător, care privea totul „cu oarecare distanță“, se simțea penibil. I se părea că toate privirile erau Îndreptate spre el, cu o undă de reproș. 9. A doua zi X, el Însuși puțin mahmur, cotrobăi prin cărți, pe care pînă atunci nici nu le văzuse bine. Chestia cu valoarea lor - evident În fața celei sentimentale - i se părea exagerată. Singura demnă de atenție din Întreaga colecție i se părea - Jurnalul de campanie al unui ofițer rus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
masa de scris, În dreptul ferestruicii, și prețiosul manuscris al Eneidei. Își trecu mâna peste pergamentul uzat de nesfârșitele consultări. Erau toate, da, dar nu În ordinea În care Își amintea că le lăsase. În timpul cât lipsise, cineva pesemne că Îi cotrobăise, căutând să-i afle secretele, de care mai apoi să se folosească Împotriva lui. Un surâs batjocoritor Îi Încreți buzele subțiri. Orbi și ignoranți. Secretele lui erau scrise În cartea memoriei, la adăpost de toată lumea. Mesajul era și el la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
hangiul. Tot negustor de stofe. Și el se duce la Roma pentru Jubileu. Iar pe celălalt Îl cheamă Bernardo Rinuccio. Umblă cu multă hârtie și cerneală. Cred că scrie ceva. E mai mereu pe la Santa Croce, la călugări, să le cotrobăiască prin hârțoage, adăugă el cu o mutră Înfricoșată. Pe obrajii scobiți ai acelui om, pomeții păreau pe punctul de a sfâșia pielea și de a izbucni În afară, scoțând la iveală oasele craniului. Un fior Îi străbătu lui Dante șira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
leagă În mod necesar lucrurile, iar ele ies În mod ordonat din mâna lui Dumnezeu. Își vârî În traistă o lumânare și amnarul. Apoi, ieșind, trecu spre grajdurile mânăstirii, căutând ceva de care avea nevoie pentru planul din mintea lui. Cotrobăi printre unelte până când găsi o pârghie din fier, din acelea folosite de fierari pentru a scoate potcoavele uzate din copitele cailor, și se Îndepărtă cu pași repezi. Ora stingerii bătuse de ceva vreme când ajunse la abație. Se lăsase Întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante culese cu grijă fragmentul, pe care Îl vârî În traistă. Legă la loc atent baloturile, ascunzând orice urmă a cercetării. Apoi ieși, chemându-l sec pe paznic. Cu siguranță, omul Îi urmărise mișcările și avea să se ducă să cotrobăiască, de cum se va fi Îndepărtat. Veni lângă el, prea puțin convins. Continua să fixeze masa baloturilor. Dante i se adresă pe un ton Îngrijorat. - În balotul de sus, zise el arătând spre acela În care descoperise prima placă, sunt ascunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
du-te, pentru siguranța dumitale. Era mai mult ca sigur că măgarul acela va da fuga la prietenii săi cu vestea, ca să se Împăuneze În fața lor. Dar, cel puțin pentru câteva ore, teama de consecințe Îl va fi oprit să cotrobăiască. Judecând după paloarea chipului său, părea să fi crezut povestea. Pentru câtva timp, plăcile aveau să fie În siguranță. Priorul se Întoarse Încă o dată spre depozit, Încercând să Își Întipărească exact În memorie rafturile unde era ascunsă Încărcătura. Apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să le examineze, cuprins de o poftă de neînvins. Trecu repede În revistă câteva frontispicii, Însă mai apoi puse la loc brusc ultimul volum pe care pusese mâna. Se Întoarse către Însoțitorul său cu câteva cuvinte de scuze, roșind. Să cotrobăi printre cărțile unui om nu era oare ca și cum i-ai fi cotrobăit prin suflet? Arrigo rămăsese În prag, surprins de o asemenea surescitare. - Nu te scuza. Norocul cel schimbător a vrut ca mie să mi se dea posibilitatea să alcătuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
revistă câteva frontispicii, Însă mai apoi puse la loc brusc ultimul volum pe care pusese mâna. Se Întoarse către Însoțitorul său cu câteva cuvinte de scuze, roșind. Să cotrobăi printre cărțile unui om nu era oare ca și cum i-ai fi cotrobăit prin suflet? Arrigo rămăsese În prag, surprins de o asemenea surescitare. - Nu te scuza. Norocul cel schimbător a vrut ca mie să mi se dea posibilitatea să alcătuiesc această mică culegere de cuvinte ale celor din vechime; simte-te liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deschid ușa și răcnesc: „Cucoană!”, dau să mă reped la ea și Draga mi-o taie fără drept de apel: ― Ieși afară! Apoi - către Rica: ― Auzi, țățică, ce baragladenă de țărănoi, intră colea, se face că se împiedică și-mi cotrobăie prin fuste. Ieși afară, măi animalule!(nu a inventat Iliescu replica) Mă uit la ea, se uită la mine, pune mâna pe un retevei și zvârr! după mine, ies, n-am ce face și soră-mea râde și-mi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
imediat (Anna). Mai încolo vreau să ascult și discul cel nou (Hans). Până acum au mai exersat de câteva ori și merge deja mai bine decât la început. Mai întâi faci un soi de preludiu, apoi intri în Anna și cotrobăi pe acolo, de parcă ai căuta într‑un sertar cu ciorapi vechi perechea unei șosete, pe care n‑o găsești. Nu te opintești prostește, ci freci inteligent și rafinat de jur împrejur. Ceea ce nu pot adesea să spun cu gura, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să le trimiți apoi la plimbare. Iată și intrarea, am ajuns deja, mâna se introduce sub haine, numai că aici a sosit în același timp și personificarea infracțiunii de furt și tâlhărie, iar când cetățeanul din Linz se apucă să cotrobăie pe sub fusta Annei, capul îi este nimerit de lovitura puternică a unui pumn străin, care aparține, culmea, unui muncitor: lui Hans. Pumnul nu‑l trimite chiar în lumea viselor și a fanteziei, dar îl dezechilibrează serios, întrerupându‑l din activitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
automatul în jos. Hai, înșurubați-vă. Și doamna? — Eu sunt turnată - răspunse cu demnitate Getta 2 - și nu mă pot desface. — Tot de la Drăgănești? — Tot, minți Getta 2. — Ați găsit ceva? îi întrebă bărbosul pe tovarășii săi care, între timp, cotrobăiseră prin magazie. Numai ulei și prune, boss, raportă blondul. — Prune? întrebă bărbosul. Pentru ce? — Pentru schimb, răspunse Felix S 23. Sunt civilizații care nu știu ce-i pruna. — Mari aiuriți sunteți, constată bărbosul și se așeză pe lada cu „Dero”, scoțându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de amiază Mi se comprimă așa tare Și-n restul timpului e trează De se dilată pe cărare.? Și simt în mine cum se-ntoarce Ceva ce tu îi dai putere, Mii de săgeți îmi pui în arce Și mă cotrobăi de mistere. Îmi umpli golu-n amintire Și ștergi tot praful de la colțuri Iar cu o mare de iubire Mă ții cu nevăzute hățuri. Așa se face că n-am vreme De abureala-n care am fost, Sunt la apusul din
REFLECŢII TÂRZII de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 914 din 02 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363976_a_365305]
-
spre eternitatea poetică, anul ăsta nu am reușit să-i adun, veneau pe rând, fie de la fursecuri și suc, fie de la autografe, actrița Doina Ghițescu încă citea din antologie, Elis, scumpa mea, alerga prin garderoă după un ciudat care ne cotrobăia printre haine, doamna directoare avea oarece formulare de completat și tot așa, abia am reușit să-i cooptez pe poetul clipei, Ioan Rațiu și pe încruntatul critic literar și prețuit, Florin Grigoriu. În fine, ne iertați, dar anul ăsta, poza
IMPRESII DINTR-O ZI DE 3 APRILIE- CENACLUL LIRA21 de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362994_a_364323]
-
în privirea-i pribegită ea pare cea aleasă Din prea alesele-i minuni strigându-și alb înghețul Și verde crud cruzind în noi, topind tot Universul Cum știe iarna să îngroape în crinoline viața Ce pâlpâie sub nori de ape cotrobăind prefața Din cartea pe care am scris-o cu irisul crăpat Cu unghia-ncărnată-n visu' ce-n tine l-am săpat. Cum știe iarna să suprime oftatu’-ngenunchierii Să urce-n mine dor limfatic de zorile-nvierii Și să aducă din
CUM ȘTIE IARNA de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1815 din 20 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362371_a_363700]
-
autohton este dezideratul onest al scriitorului menit să îndrepte și să ofere semenilor trăinicie prin puterea cuvântului. Umorul grotesc, sarcasmul, ironia, alături de alte modalități de expresie, trecute prin diferite nivele până la o finalitate estetică se compun ludic într-un laser-bisturiu cotrobăind prin măruntaiele cangrenate ale societății contemporane. Strigoi lihniți de foame, adulmecând misterele Copoului, se nălucesc spre locuri în care trăsnetul soarbe sângele unui dor sălbatic de normalitate. Nu știu sincer, câte colțuri are inima lui M.B.B. - știu doar că e
MIHAI BATOG BUJENIŢĂ – DESTIN CU MODULAŢII DE ARHANGHEL ÎN LUPTĂ CU NEANTIZAREA de IOAN GLIGOR STOPIŢA în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362426_a_363755]
-
înaintea tuturor. Dar cine să fi fost? Vreun virtuoz al pianului ce nimerise întâmplător în casa lui?... Era hotărât să lămurească lucrurile cât de curând. Apoi se ridicase din fotoliul său preferat, unde se așezase să-și adune gândurile, și cotrobăise îndelung printre plicurile cu discuri. De la o vreme, praful înălțat din rafturi începuse să-i irite nările. Era alergic la praf. Afurisita asta de menajeră, își spusese cu năduf, o plătesc degeaba. În cele din urmă găsise ce căuta. Un
RECVIEM DE MOZART de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360850_a_362179]
-
capul plin de năzdrăvănii. Venea la noi în casă după câte ceva, cerea ba una, ba alta. După plecarea lui constatai că lipsește ceva din casă, vreun fular, creion, ori caiet. Te trimitea după un lucru în cealaltă odaie, iar el cotrobăia prin sertare. Dacă te luai mai tare de el, aducea înapoi ce lua. Mama, când era în casă, nu-l lăsa să umble pe unde nu avea el treabă, îl expedia degrabă acasă. Spre regretul nostru. Noi ne-am mai
DUMITRU A LUI LOBA de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1249 din 02 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360968_a_362297]
-
romanul „Moromeții”, i se destăinuie lui Radu Cosașu :„Totul s-a petrecut în 1953, în preajma Anului Nou, cînd locuiam împreună la dna Frida Papadache. În timp ce Marin era plecat să cumpere mîncare și băutură (nu aveam nimic pregătit), eu i-am cotrobăit prin sertare ca o pisică curioasă ce sînt și am dat peste un manuscris în care erau niște amintiri din copilărie puse cam în dezordine, fără să constituie încă un roman sau altceva bine definit. M-am apucat deci să
DIN IUBIRILE LUI MARIN PREDA de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 947 din 04 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364192_a_365521]
-
este un deliciu pentru copii. Alteori parcă în pastișează pe Arghezi, rupând ceva din „Tinca”: „Stăteam noaptea amândoi, Bibilică, bibiloi, Ningea lună peste noi. Eu credeam că mă iubeai, Dară tu mă sărutai, C-o mână mă mângâiai, Cu alta cotrobăiai. Boarfo! Nu ți-am zis șucar Să bagi mâna-n buzunar? Cum putut-ai să te-nduri Să mă-nșeli și să mă furi? C-am spoit un an tingiri Pe la fețele subțiri, Și-am trăit prin mahala Doar cu
MARIN SORESCU-IRONISTUL „SINGUR PRINTRE POEŢI” de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1051 din 16 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363155_a_364484]
-
soarele! Ce murmur zânatic râul din vale! Ce ochi suavi avea căprioara, prietena-mi! Toate-mi apar în minte acum. Ce căutăm pe poteci neștiute? Câte gânduri zburdau în mintea-mi de copil! Ce bucurii îmi aprindea în suflet să cotrobăi necuprinsul și neștiutul! Le trăiesc toate, sunt vii. Pădurea e departe acum, Pare întunecată și goală, Păsările și-au încetat ciripitul Și nu mai pot patrunde în încâlceala ramurilor bătrâne. De ce nu mă mai primești nici cu gândul? De ce te-
NOSTALGIE de ELEONORA STOICESCU în ediţia nr. 1590 din 09 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368019_a_369348]
-
Rădeam ziua-ntreaga cu fluturii de varză și libelulele turcoaz lângă râul plin de lișița, Până noaptea târziu, cănd orchestră de greieri invada grădina casei mele, Iar mirosul de Regina-nopții îmi gâdilă suav nările. Îmi chemăm prietenii toți pe stradă, Cotrobăiam ulițele, mergeam la scăldat tragand-o de lanț pe Fetiță, cățelușă mea bătrână cât veacul. Mă cătarăm în copaci, furând cireșe și gutui în pârga, Alergând de vecinul Stan sau paznicul livezii Care ma amenință ocărând cu bâtul lui lung
COPILARIE de ELEONORA STOICESCU în ediţia nr. 1599 din 18 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368056_a_369385]
-
apartenența, propietatea și locul aici. În această periodă tulbure, dispar popoare întregi și propietățile lor, culturi și civilizații, dispare cel mai mare imperiu din vremea aceea, cel ce reușise să ridice omul, cât de cât, din praful țărânii prin care cotrobăia neputincios. Se instalează curând un haos lumesc, denumit de istorici,,ev mediu,, în care lumea parcă este obligată să o ia de capăt spre a ieși din întunericul în care furatul, jefuitul, războiul a aruncato în acel timp Apar noi
INSTINCTUL PROPIETĂȚII de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368725_a_370054]
-
a nu cădea în păcatul omorului, mai ales că avea toporul în mână și fugi în fundul grădinii. Șiretul de Isterică însă exact pe acest tip de reacție se bazase. Așadar, liniștit, intră în grajd, luă funia de la gâtul vacii, mai cotrobăi prin șură și săltă și un calup de săpun de casă, garantat ecologic, și plecă fluierând fericit. Treaba mergea strună. Doar că, numai după câțiva pași se opri și se scărpină în cap. Era un gest reflex care nu reușea
SINUCIGAŞ ÎN SERIE de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1854 din 28 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363609_a_364938]
-
sigur pe el. Toți membrii familiei eram protejați de el iar noi ne simțeam apărați. Camerele de la etaj erau ale noastre, trei încăperi luminoase, înalte, unde soarele pătrundea pe la amiază, printre crengile a patru pruni, parte din livada din spatele casei, cotrobăind indiscret prin toate colțurile odăilor. Îmi plăcea să mă așez pe pat, cu fața în sus, și să mă las mângâiat de razele lui blânde și calde. Era o viață a mea, clipe de care acum îmi amintesc cu atâta
CAPITOLUL 1) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 130 din 10 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/349597_a_350926]