1,043 matches
-
pierd pe firul unei povestiri, să mă sustrag afluenței de umbre obositoare din jurul meu. Înclin către casa Zmeului, atât că filozofia elaborată a Zmeului întrece posibilitățile răbdării mele. Gândurile îmi zboară aiurea, nu pot sta locului, nu mă pot aduna, crâmpeie de amintiri mă atacă din toate părțile, neclare, incomplete: ea venind pe o alee în direcția mea, sau depărtându-se cu pași repezi spre ieșire, noi doi cu genunchii lipiți pe prispa Aspidei, sau pe ghizdul fântânii ielelor. Mintea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Oare el își mai amintește? Probabil că nu, nu era ceva foarte definit și, de altfel, bărbații nu prea țin minte istoriile scurte sau tentativele nereușite, nu sunt ca femeile, care rămân cu mintea încețoșată, încărcată numai cu astfel de crâmpeie absurde și ratate. De mult a îngropat toate lucrurile și întâmplările; probabil odată cu disertația despre boală și iubire a lui Krokowski, îi evocă amintiri aparent fără nicio valoare și semnificație. Totuși memoria le reține parcimonios, cu aerul că le-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
poate că această amintire îi aparține de fapt ei și ea mi-a relatat-o cândva, fără să-mi amintesc când. Prin urmare, e posibil ca amintirea ei să fi intrat din memoria ei într-a mea. Și acum acest crâmpei de memorie rătăcită, ce n-o pot localiza în timp și spațiu, croită din aceeași materie cu cea a viselor, îmi aparține de-acuma mie. Într-o vreme, această amintire mă hărțuia periodic, ca un coșmar; era perioada în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
stopat de a picta chipul vreunui profesor. Uneori, încerca la ore să creioneze, pe ascuns, atitudini, gânduri, voluptăți, tăceri, fie calde, fie istorice, fie într-o limbă străină. Apucă să tușeze puțin din carapacea cu care își blindau caracterul, un crâmpei din împietrirea rictusului sau o picătură din lumina subsolurilor minții, dar o mână uriașă cădea pe planșe, degetele se încovoiau, strângând sub cupa palmei coala de desen, dispărând într-o clipă în buzunarul tăiat elegant al profesorului, unde se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
gândului bun, / e un vlăstar al ochiului scăldat în lumină, / la care sufletul meu însetat / se închină. Dă-mi-l să-mi satur pământescul dor / cu apă vie din limpede izvor, / să beau dulceața depărtării, ninsorile, / să curgă în mine crâmpeie vechi, / să mă absoarbă culorile. În mână te iau ca pe o lacrimă frământată de timp. Tu ne strângi pe toți cu brațe de petale, / cerc lustruit cu arătătorul inimii, / primește-mă sub razele tale!“ (Urcior de lut) Autorul este
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
o streașină de casă.“ În aceeași stare de spirit este caracterizată cartea unei poete la fel de puțin cunoscute, Mariana Sperlea: „Poemul Mariei poartă-n el acea sfântă durere de mamă, iar încărcătura sa se bazează pe acea acalmie esențială, pe acel crâmpei de fragilitate, pus să susțină o dezamăgire“ etc. S-ar putea crede că sensibilul critic reacționează astfel numai când este vorba de cărțile unor doamne și că își redobândește neutralitatea afectivă atunci când comentează cărțile unor domni. Dar nu se întâmplă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
săptămîni. Iar pînă duminică, cred că orbește și Vasile de la A. Ba nici Ruby de la noi nu se Întoarce În regulă din vacanță, prea pipăie totul În jurul lui În ultima vreme... Bănuiseră cu temei. Mă tem că cel din urmă crîmpei de lume pe care l-am zărit a fost un dar al apei mării. Nu Îndrăznesc să spun că am văzut marea, ci doar reflectarea tăioasă a soarelui din undele ei. Intrat În apă aproape de mal, În covoindu-mă și aplecîndu-mă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ele. Cinci dintre aceste așezări sînt sate din ținutul Sătmarului, a șasea e reședința județului cu pricina, apoi un colț din Baia Mare iarna, curți, străzi și coline din Cluj, dar și pădurile de la marginile sale, iar În depărtare, vreo două crîmpeie de București, Între care Floreasca, dimpreună cu lacurile ei. De Carmen Sylva nu aduc vorba, fiindcă acea ultimă rază din amintirea mea s-a potrivit să țîșnească din cioburile de oglindă ale mării, nu din clipirile orașului. Dar o pată
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dat s-o facă, de verdele abundent al centrului nostru de Europă, mai cu seamă că Zoli o preumblase printre colinele copilăriei noastre, și aș fi putut afla de la ochii aceia obișnuiți cu deșertul cum se răsfrînge În ei singurul crîmpei de cer Înaintea căruia mirarea mea se Încumetase cîndva să numere stelele. Între Sfatul Popular și miliție Aveam paisprezece ani cînd am părăsit definitiv Ră teș tii. Aici Îmi petrecusem vacanțele, În casa din incinta pri măriei. Acolo crescusem, de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
care am tresărit a fost cel al lui Aivrain (Avram) Ruba, 1876, New Haven, Connecticut. Parantezele explicative cu „(Avram)“, precum și anul indicat mă conving că e vorba de moșul moșului meu Ștefan Ruba, amintit uneori de bătrîn... Invocat ca un crîmpei cețos de poveste pe care-l auzise, dar nu-l văzuse cu ochii lui niciodată. Neamul acesta cu nume tîlhăresc În italiană ar fi prins rădăcini, nici nu era greu după aria lui de răspîndire, și În Pennsylvania. Am aflat
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
că, pe cîmpurile cerebrale 17, 18 și 19 ale lui Ruby, ale mele adică, e o dezordine de cristale ce refuză să se Înlănțuie, dau Îndărăt de la legarea lor Într-o structură. Dar cleștarele sînt acolo și Închid În ele crîmpeie de lume. Priveliști care au fost și nu mai sînt, Însă de care el leagă anume identități. Peisajele nu sînt tocmai cele de altădată, s-au alterat cu timpul, au căpătat patine și scînteieri proprii de la regimul lor recluzionar, alimentat
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de vînt pe butoiul ăla zburător și se temea, nu că va pica de acolo, ci că i se vor amesteca drumurile, că nu le va mai putea despleti ori că necurata o va Înturna de unde pornise. Nu recunoștea nici un crîmpei de cale, de vreme ce striga o Învîrtea numai prin desișuri. Degeaba se ruga În gînd. Nu se mai lipea rugăciunea de făptura ei dacă se spurcase nimerind cu piciorul drept În călcătura unui suflet rătăcitor cu chip, sub ochiul zilei, de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
țările noastre mărunte din nord: Marmația, Sylvania, Biharia. Cu una din ele am făcut dragoste, neputîndu-mi șterge din minte, nici În acele clipe, chipul ei din clasa a doua sau a treia. N-am văzut nici un mort, nici un tiran. Ultimul crîmpei de lume pe care cred că l-am zărit a fost marea. Nu Întinderea ei, nu valurile, ci reflectarea soarelui din oglinda apei. Stăteam mai tot timpul cu fața aproape lipită de fața liniștită a mării doar cît să prind
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a) dacă îndemnurile lui vor fi respectate și b) dacă ele nu vor fi respectate (de exemplu, Tobit 14, 3-11; 4Ezdra 14, 18; Enoh slav 2 și 51,1). A treia trăsătură, mai rar întâlnită, dar extrem de importantă: protagonistul povestește crâmpeie din autobiografia sa, instituindu-se astfel ca model (în dublu sens: de urmat sau de ocolit; de exemplu Viața lui Adam și a Evei 30-44; Apocalipsa lui Moise 15-30). Există și cazuri în care protagonistul se mulțumește să facă o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și rugăciuni. Am văzut importanța lor în economia voiajului extraterestru: prin rugăciune, vizionarul își menține echilibrul psihic, ce riscă să se destrame foarte ușor la apropierea de ultima etapă, de cerul unde sălășluiește Marea Slavă, Dumnezeu. Aceste rugăciuni reflectă un crâmpei din viața spirituală și liturgică a comunităților apocalipticilor. Setul trăsăturilor „formale”132 e dublat de un set de trăsături „ideologice”. Apocalipsele alcătuiesc un continent aparte în cadrul literaturii iudaice sau iudeo-creștine. Întrebările la care încearcă ele să răspundă creează mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în viața aceea bucuria cea mai înaltă și cea mai adâncă tristețe, tot amarul, toată sfâșierea, toate lacrimile oamenilor pe care-i văzusem de-atâtea ori trecând și toată lumina stelei aceleia care clipea deasupra... Auzisem că oamenii spun acelui crâmpei de viață, care amestecă lumina cu tristețea și bucuria cu noaptea și sfâșierea, și durerea, și liniștea, și mângâierea, și disperarea, și lacrimile, și furtuna cea mai cumplită, și seninul cel mai adânc, și tot ce știam eu că există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să port În minte un semn de Întrebare cât o lume... ― Așa-i tinerețea... Nerăbdătoare. Dacă ții atât de mult să afli despre ce este vorba, atunci... Atunci gândește-te la viitorul tău profesional - i-a răspuns profesorul, cu un crâmpei de zâmbet pe buze. Acest răspuns al profesorului Încurca parcă și mai mult lucrurile. Ca urmare a acestui fapt, chipul lui Gruia părea Întruchiparea nedumeririi și curiozității... „Se vede treaba că ultimele evenimente ți-au cam umbrit gândirea limpede, vecine
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
prin glodurile di acasî sau pi popșoiști? Numa’ de-a brățăta nu ti-oi pute’ duci - a atenționat-o cercetașul cu glas șăgalnic. Acasă mă-i duci de mână, că așa-i la tinerețî... - a răspuns mama Maranda, cu un crâmpei de râs, strângând brațul lui Gruia.. „Vor arăta ca <două jucării stricateă ce <merg ținându-se de mânăă, cum a spus poetul” - a intervenit gândul de veghe. Ajunși În fața casei, cercetașul s-a oprit și a privit cu luare aminte
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dimineața... ― Bine te-am găsit, tati. ― Bine ai venit, Despi. ― S-a Întâmplat ceva de m-ai chemat la tine? ― S-a Întâmplat, Despi. S-a Întâmplat - a răspuns profesorul, cu un aer misterios. Despina a făcut ochii mari. Un crâmpei de zâmbet de pe chipul profesorului l-a dat de gol Însă. ― De ce zâmbești, tati? ― Pentru că eu am glumit și tu ai intrat În panică. ― Te rog să fii mai explicit, fiindcă abia acum m-ai băgat În ceață. ― Află că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
trăgea sufletul, așezându-se pe câte-un bolovan ori rezemându-și ghebul din spate de câte-un copac răzleț, singuratic. Sfârșise bucata de mămăligă luată în traistă de-acasă și, ca să-și amăgească foamea, apuca găidulca și îngâna din ea crâmpeie de cântece. Cânta așa o vreme, apoi își băga găidulca înapoi în traistă și-o pornea mai departe, spre Argeș și spre casa bunicului său, de la care îi mai rămăseseră încă o grămadă de taine ale arcușului de învățat. O dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
început lunga călătorie pe pământ adorând Zeița-Mamă. Femeia indiană există pentru a nu ne lăsa să uităm acest lucru, pentru a ne întoarce la leagănul cel dintâi al firii, acolo unde, poate, este singurul loc în care putem recupera un crâmpei de fericire. O, însă Keiko... Pe când Namita este lacul odihnind, negru, în el însuși, Keiko este norul suspendat între ființă și neființă, o trecere vaporoasă pe care nu știi dacă ai zărit-o aievea sau dacă ți s-a părut
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
și din mâinile unui croitor mare care dintr-o cârpă scoate o rochie misterios de frumoasă, de îndrăzneață, clișeele se transformă magic în însăși substanța cinematografului filtrată prin povestea de dragoste. La un moment dat, Judit recuperează dintr-un sertar crâmpeiele a zeci de fotografii ale îndrăgostiților, Mateo-Lena, scenariul cu o voluptoasă doză de sirop, iar Diego le așază în fața lui Mateo, tot acest puzzle, cioburi ale unei existențe sfărâmate sau părțile unei povești pulverizate, film aparent imposbil de reconstituit. Imaginea
Cinema, mon amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6892_a_8217]
-
față de taină. "ŤÎți va părea ciudatť, am urmat, Ťdar, după mine, unei istorii, frumusețea îi stă numai în partea ei de taină; dacă i-o desvălui, găsesc că își pierde tot farmecul. Împrejurările au făcut să întâlnesc în viață un crâmpei de roman care să-mi împlinească cerința de taină fără sfârșit. De ce să las să mi-l strici?ť". Așadar, o polemică este acest Remember, cu toți cîți actualizează amintirea prin intrigă, stricîndu-i rostul cel mai frumos, și o jucată
Confuzii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7487_a_8812]
-
S-a sinucis". Informația îmi confirmă, o dată mai mult, faptul că, uneori, fotografia izbutește totuși să capteze partea de mister a unei ființe, secretul ei cel mai ascuns. Părăsesc Institutul emoționat de întâlnirea cu toți acești admirabili păzitori ai unor crâmpeie din memoria teatrului. Ca să veghezi asupra lor, să le păstrezi intacte, e nevoie, într-adevăr, de devoțiune. Și ei o au. Mi-e teamă doar să nu-i alunge cineva din acest templu... să nu uite că ei nu sunt
La Budapesta, printre fantome by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/7229_a_8554]
-
șters de pe platforma menționată, după ce Antenă 3 a revendicat drepturile de autor, însă, luni, a fost postat din nou. Mircea Badea scrie, pe blogul personal, ca "se iau secvențe din emisiuni cu teme diferite, se scot din context, se iau crâmpeie de frază, după care se montează cum după cum dictează ticăloșia băsistă". "După ce ma înjură și fac ticăloșii..." El adaugă: "Văd că “ecologiștii” sunt deranjați că se prezintă și punctul de vedere al altor cetățeni cu fix aceleași drepturi. Au stabilit
Mircea Badea, supărat pe "ecologiști": Niște propagandiști ticăloșiți by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/71532_a_72857]