392 matches
-
situăm jurnalismul literar narativ ca avându-și începuturile pe la 1890. Această conștiință critică este reflectată atât la autori cât și la critici. Unul din exemple apare în 1897 în New York Commercial Advertiser și apreciază "Men in the Storm" a lui Crane ca unul din cele mai impresionante tablouri ale vieții tragice a oamenilor săraci din New York care au fost realizate vreodată. (Stallman și Hagemann, New York City Sketches 91). Reportajul despre oamenii străzii în plin viscol în New York City apare prima oară
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
dovezi ale emergenței genului ca formă de expresie distinctă, el nu explică de ce jurnalismul literar narativ a apărut tocmai acum. Această chestiune o vom examina în capitolul următor. 2 Rezistența narațiunii literare în jurnalism față de știrile obiective În 1898, Stephan Crane, scriind reportaje despre războiul hispano-american53, trimite o corespondență în care observă că soldații de carieră nu se bucură din partea mass-mediei de aceeași atenție și nu au aceeași notorietate ca persoanele proeminente din societate care s-au înscris ca voluntari pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
căpăta o notorietate temporară, figurând pe o listă care, pentru câteva clipe, îi va apărea cititorului oarecare ca o parte a unui total, o unitate în atât de interesanta sumă totală a victimelor" (Regular GET NO GLORY 171). Prin aceasta Crane intuia una din consecințele epistemolgice cu efecte foarte adânci în curentul principal al jurnalismului practicat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și anume că o știre despre faptele din lumea înconjurătoare, concentrate pe "date concrete", în acest
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
știre despre faptele din lumea înconjurătoare, concentrate pe "date concrete", în acest caz pe "o unitate din interesanta sumă a totalului de victime", nu va face niciodată dreptate "numitului" Michael Nolan. Îmi imaginez că, măcar în parte, datorită reacției lui Crane și a altor scriitori americani la retorica obiectivare a cazului "Michael Nolan" a apărut pe la 1890 jurnalismul literar, ca o opoziție directă la "centrul de greutate" factual și obiectiv de știri, într-o formă care a rezistat până în zilele noastre
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
gen s-au angajat să-l practice, și de ce criticii din afara genului i-au acordat o atenție mai mult decât trecătoare? Eu cred că sunt argumente convingătoare care sunt legate de o criză epistemologică fundamentală care poate fi identificată la Crane și alți critici, o criză care apărea în cursul evoluției jurnalismului modern exact în perioada unor transformări sociale și culturale majore și a unei stări de criză. Una din trăsăturile acestei crize a fost că jurnalismul literar narativ a recunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
epistemologică, una care trebuie să pună centrul de greutate critic spre cum încercăm noi să cunoaștem lumea fenomenologică, mai înainte de a ne ocupa de ce vrem să cunoaștem. Trachtenberg ajunge la o concluzie asemănătoare atunci când examinează cele două schițe ale lui Crane din New York City, "Un experiment în sărăcie" și "Oameniil din viscol": "Prin apariția lor zilnică, ziarele exprimă în mod concret înstrăinarea conștiinței urbane, care nu mai e capabilă să se apropie în chip firesc de propria viață materială". Pentru că Trachtenberg
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
lor zilnică, ziarele exprimă în mod concret înstrăinarea conștiinței urbane, care nu mai e capabilă să se apropie în chip firesc de propria viață materială". Pentru că Trachtenberg nu recunoaște existența unei sector de jurnalism literar în perioada respectivă, spune despre Crane că "a scris ca un observator literar". La fel, notează că schițele lui Crane "se prezintă ca fiind reportaje personale ale unor experiențe, care sunt exprimate într-o coloratură personală". În chip general Trachtenberg observă că modelul poveștii jurnalistice este
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
capabilă să se apropie în chip firesc de propria viață materială". Pentru că Trachtenberg nu recunoaște existența unei sector de jurnalism literar în perioada respectivă, spune despre Crane că "a scris ca un observator literar". La fel, notează că schițele lui Crane "se prezintă ca fiind reportaje personale ale unor experiențe, care sunt exprimate într-o coloratură personală". În chip general Trachtenberg observă că modelul poveștii jurnalistice este unul permisiv, care este conceput în presa de mare răspândire ca fiind "o formă
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
care să creeze impreisa că această distanță este anulată" (Experiments, 269). Aceasta era substanța poveștilor standard croite după zone interes omenesc, și jurnalismul literar narativ a încercat să treacă dincolo de aceste formule emoționale, așa cum erau ele realizate în schițele lui Crane. Connery notează despre legătură dintre acest tip de povești și jurnalismul literar narativ: Deci o parte din produsele jurnalismului literar care deveneau tot mai asemănătoare cu ceea ce va fi cunoscut mai târziu ca fiind noutăți de senzație, au evitat formula
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
printre schimbările rapide sociale și culturale și crizele din acea perioadă, în plină creștere a importanței jurnalismului obiectivist și de senzație, rezultatul nu putea fi decât o criză epistemologică. Acestei crize răspund jurnaliștii literari narativi, de genul celor întrupați de Crane. Într-adevăr, ei și literații epocii așa cum erau Howells și Dreiser descoperă în mod critic înstrăinarea tot mai mare dintre subiect și obiect în practica jurnalistică de zi cu zi. Spre exemplu, jurnalistul Jacob Riis își exprima antipatia față de conceptul
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
literar a intrat în această criză epistemologică, fiind direct influențat de mișcări literare precum realismul și naturalismul, de apariția jurnalismului obiectiv, de o reacție critică împotriva pozitivismului și de o transformare și o criză socio-culturală semnificativă. În analiza povestirilor lui Crane, "An Experiment in Misery" ("Un Experiment în mizerie", n. trad.) și "The Men in the Storm" ("Oamenii din viscol", n. trad.), Trachtenberg definește doctrina implicită a practicantului de jurnalism literar: "Crane a renunțat la ipostaza morală a turistului și a
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și o criză socio-culturală semnificativă. În analiza povestirilor lui Crane, "An Experiment in Misery" ("Un Experiment în mizerie", n. trad.) și "The Men in the Storm" ("Oamenii din viscol", n. trad.), Trachtenberg definește doctrina implicită a practicantului de jurnalism literar: "Crane a renunțat la ipostaza morală a turistului și a încercat să redea peisajele naturale potrivit percepției personale despre viețile subiective ale personajelor" ("Experiments", 273). Această observație merită o analiză suplimentară. Mai întâi, ipostaza morală a turistului este esențialmente una obiectivată
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
numește "schimb de subiectivități" (273). Datorită naturii sale abstractizante, curentul dominant de jurnalism obiectiv nu a izbutit să vină la momentul respectiv cu un apel retoric la intuiția comună, sau ceea ce Trachtenberg descria în altă parte drept "detaliul intuit" (278). Crane își anunță fățiș intenția de a înlătura distanța dintre subiectivitate și lumea obiectivată, în povestirea "An Experiment in Misery" când, după ce vede o persoană fără adăpost pe străzile New York-ului, decide să petreacă o zi și o noapte trăind precum
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
când, după ce vede o persoană fără adăpost pe străzile New York-ului, decide să petreacă o zi și o noapte trăind precum aceasta. Își motivează gestul spunând: "poate aș reuși să descoper punctul lui de vedere sau ceva asemănător" (34). Astfel, Crane încearcă să se implice subiectiv în ceea ce până atunci reprezentase pentru el doar un obiect. Potrivit lui Tachtenberg, Crane inversează în mod abil perspectiva spațială, și implicit cea socială, în "An Experiment in Misery" și "The Men in the Storm", în
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
noapte trăind precum aceasta. Își motivează gestul spunând: "poate aș reuși să descoper punctul lui de vedere sau ceva asemănător" (34). Astfel, Crane încearcă să se implice subiectiv în ceea ce până atunci reprezentase pentru el doar un obiect. Potrivit lui Tachtenberg, Crane inversează în mod abil perspectiva spațială, și implicit cea socială, în "An Experiment in Misery" și "The Men in the Storm", în așa fel încât cititorul să se poată simți, la nivel imaginar, în postura de persoană fără adăpost ("Experiments
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Experiments", 273, 282-83). De exemplu, în "The Men in the Storm" cititorul urmărește ce se întâmplă cu evoluția psihologică a oamenilor fără adăpost pe un viscol de februarie, în timp ce aceștia așteaptă afară, la intrarea într-un adăpost pentru oamenii străzii. Crane descrie un comerciant "robust", "bine îmbrăcat", aflat la căldură, dincolo de vitrina sa luminată și privind spre grupul de oameni fără adăpost, mângâindu-și barba cu "o satisfacție supremă". Părea că viziunea opera invers, permițându-i să își privească mai atent
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
îmbrăcat", aflat la căldură, dincolo de vitrina sa luminată și privind spre grupul de oameni fără adăpost, mângâindu-și barba cu "o satisfacție supremă". Părea că viziunea opera invers, permițându-i să își privească mai atent propriul mediu, relativ încântător", scrie Crane (95). Dar când cei fără adăpost și totodată privați de putere economică și socială încep să strige la comerciant, adresându-i "saluturi familiare și cordiale" și răbufnind, în mod firesc, de invidie față de cel privilegiat economic și social, comerciantul dispare
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
personaje s-au descoperit împinși înapoi spre o inversare spațială de către cineva al cărui confort material în viață ar putea fi la fel de bine al lor, sau cel puțin aproape de al lor. Ei sunt afară, privind înăuntru și, după cum remarcă Tachtenberg, " Crane îl obligă pe cititor să își elibereze punctul de vedere de orice perspectivă care i l-ar putea limita" (276). Mai mult, așezarea ironică a comerciantului în propria vitrină, arătând precum "Prințul de Wales" (prințul moștenitor), așa cum este descris de
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
l-ar putea limita" (276). Mai mult, așezarea ironică a comerciantului în propria vitrină, arătând precum "Prințul de Wales" (prințul moștenitor), așa cum este descris de autor, recreează, în mod alegoric, prin inversarea perspectivei spațiale a cititorului, problema epistemologică întâmpinată de Crane, pe care a și încercat să o depășească. Izgonit din cauza a ceea ce Bakhtin caracterizează drept "contactul direct cu realitatea actuală neconcludentă", cititorul a rezistat în fața concluziilor majore ale societății prin dovada concretului particular, dar și în fața concluziilor ideologice implicite care
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a rezistat în fața concluziilor majore ale societății prin dovada concretului particular, dar și în fața concluziilor ideologice implicite care îl exilează pe cel fără adăpost, etichetându-l drept Celălalt. Situația este aceeași și pentru "An Experiment in Misery". În această schiță, Crane, după ce a trăit o zi din viața unui om al străzii și a fost refuzat de prescripțiile ideologice care îi fac pe cei fără adăpost niște proscriși, își mărturișește lui însuși inversarea norocului (la persoana a treia): "Și-a confirmat
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
își mărturișește lui însuși inversarea norocului (la persoana a treia): "Și-a confirmat că este un proscris, iar de sub borul coborât al pălăriei ochii au început să-i lucească vinovat, având acea expresie criminală specifică anumitor convingeri" (43). Ca proscris, Crane a rezistat și el în fața concluziilor ideologice implicite care îl exilează pe cel fără adăpost, etichetându-l drept Celălalt. A te apropia de Celălalt înseamnă a trece dincolo de prescripțiile ideologice și dincolo de totalizarea sau de concluziile majore menite să conțină
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în masă). Și, pentru a face disperarea să crească, evreii ruși refuzau să mănânce când li se servea masa pentru că mâncarea nu era cușer 62" (113-16). Însă mozaicul cultural nu se rezumă doar la un portret unidimensional al disperării imigrantului. Crane îi adaugă o complexitate subtilă, arătându-i pe cei care prin contrast rezistă în fața disperării, fără a-și da seama, găsind altceva asupra căruia să își canalizeze energia. Astfel, ei își neagă situația. De exemplu, o italiancă îl numește "idiot
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
o serie de patru schițe despre oamenii fără adăpost din New York (rpt. Selected magazine, 180). Acestea includ o prezentare a unui "individ ciudat" care se așază seara la colțul bulevardului Broadway și al străzii Twenty-sixth (Douăzeci și șase). Asemeni lui Crane, Dreiser manipulează în mod abil așteptările majorității cititorilor atunci când acesta le descrie un "soldat scund, îndesat, într-un mantou larg și cu o pălărie din fetru moale", căruia un polițist i se adresează în treacăt, când îl salută, drept "Căpitane
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fost botezat cu același nume (Sister Carrie, 403). Astfel, în mijlocul ficțiunii canonice se adăpostește o aluzie la statutul fenomenologic care, prin exemplul său, se opune esențializării literare, tocmai cum s-a întâmplat și cu volumul de povestiri scurte ale lui Crane, Barca de Salvare (The Open Boat). STRATEGIILE utilizate de Stephen Crane, Lafcadio Hearn, Abraham Cahan și Theodor Dreiser, printre alții, amintesc de sfatul oferit reporterilor de către Steffens "de a obține știrile cât mai complet și de a le relata cât
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
canonice se adăpostește o aluzie la statutul fenomenologic care, prin exemplul său, se opune esențializării literare, tocmai cum s-a întâmplat și cu volumul de povestiri scurte ale lui Crane, Barca de Salvare (The Open Boat). STRATEGIILE utilizate de Stephen Crane, Lafcadio Hearn, Abraham Cahan și Theodor Dreiser, printre alții, amintesc de sfatul oferit reporterilor de către Steffens "de a obține știrile cât mai complet și de a le relata cât mai omenesc posibil, astfel încât cititorul să se vadă în locul celuilalt" chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]