348 matches
-
ce l-a însoțit ispititor pe Adam din răsăriturile Edenului și până în apusurile timpului. Căderea Babilonului, evocat de strgătul angelic, este o prăbușire finală în care scena istoriei omului decadent este inundată de triumful sluțeniei sufletești, urâciunea evocată în atenționările cristice și ale profetului Daniel (Matei 24.15), (Daniel 12.11). Sfârșitul lumii sosește atunci când urâciunea pustirii coboară peste locul sfânt, dar și peste întreg pământul. Este așternerea clipei apocaliptice a eclipsei în care grotescul și malformitatea cuceresc spiritul cetățeanului babilonian
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ci efectul investirii și nădăjduirii totale a conștiinței în această imagine. Atunci când permanent te vizualizezi deja înveșmântat în lumină și ferit de ascuțișurile damnării, atunci când insistent te privești anticipativ ajuns în împărățiile Divinității ești poate cel mai aproape de neglijarea atenționării cristice Vegheați! și nu mai ești capabil să îți asumi afirmațiile de final ale Apocalipsei ce ne spun: "Iată, vin curând și plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui" (Apocalipsa, 22.12). Atunci când privești obsesiv imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
și bogăție sufletească, prin căldură umană și seninătate a chipului În spiritul binelui și frumosului, valori nedespărțite În gândirea umană de la Începuturile ei și până astăzi. Aceste trăsături sunt aoreolate de dragostea creștină În baza legii iubirii, consacrată ca valoare cristică universală și demonstrată științific de Paulescu ca fiind legea universală a firii și prin urmare a umanității. Ceea ce este interesant În viziunea lui Dan Puric este faptul că el găsește omul frumos, cel mai adesea asociat simplității, umilinței, bunei cuviințe
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
vechile surse druidice, ale breslelor constructorilor de catedrale, îmbogățită de învățătura și gnosticismul rosicrucian, de aspirațiile cavalerismului, simțim azi reunirea tuturor elementelor cosmice și telurice ale trandafirului și crucii, ale vulturului și pelicanului, păsări care simbolizează cele două fețe ideatice cristice. Ca din senin o altă lume se deschise În calea ucenicului profet. Porți după porți din astrele prezise Permisu-i-au să intre ca un proscris aed. Nu-i niciodată scopul rătăcitor de vise Nu-i niciodată locul timpului perfect. Ca din
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și Concordiei. Masoneria încearcă să creștineze ultimul grad al ritului de atunci, pentru ca apoi să încerce decreștinarea simbolurilor rituale. Christian Rozenkreutz descrie calvarul și Golgota, apoi învierea lui Cristos, cu agape în care pâinea și vinul sunt împărțite asemenea Cinei cristice de Taină. Redescoperirea credinței, speranței și carității în lumea pierdută prin distrugerea Templului din Ierusalim, iată revelația ritualului rosicrucian al gradului masonic pe care într-o corespondență dintre lojile din Lyon și Metz îl statuau Cavalerii Vulturului, Pelicanului, Cavalerii Sfântului
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
egipteni, Demetra zeiță a porumbului sau trăgându-și forța din plantă, la fel și Hathor din sicamor și bodhisatva din lotus. Să nu uităm că Daphne s-a transformat în laur pentru Apollo devenind astfel o plantă sacră. În genealogia cristică, o ultimă floare pe ramul biblic de la regele David este Isus Cristos. Creația însăși descrie omul ca fiind îmbrăcat de lumea vegetală și dependent de aceasta, dacă ar fi și numai prin copacul cunoașterii. Originea cosmosului nu poate fi desprinsă
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Duhul, căci a lor va fi Împărăția Cerurilor!286 Doctrinele și canoanele creștinismului s-au cristalizat în perioada întunecată a istoriei determinând esența credinței pe care o cunoaștem azi. Waldenzii, Albigenzii, Catarii au încercat să gândească altfel, păstrând tradiția învățăturilor cristice. Doctrinele și legile controlate de ierarhiile ce pretindeau depozitarea adevărului au devenit oficiale și s-au impus de cele mai multe ori cu sabia ori cu focul. Impunerea cu forța a reprezentat ca și azi o animozitate și a determinat rupturi între
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
la care Sfântul Paul face referiri 294. Diversitatea în interpretarea Sfintei Treimi a fost condiționată de înțelegerea lui Isus Cristos ca divinitate în lumina Evangheliei după Ioan. Marcu nu pleacă de la o teologie a încarnării, dar prin botez acceptă adopția cristică ca Fiu al lui Dumnezeu, realizat prin coborârea Sfântului Duh, ce rămâne ca semn de putere și nu ca persoană, cel mult El fiind simbolizat sub forma unui porumbel. Care e rolul acestor aserțiuni despre dogmă? Acela de a înțelege
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ca stelele ce scânteiază mi se par ochii pe care-i deschide în mine noaptea". Deci, la fel și la Blaga orice coborâre în lumea inferioară, în întuneric este de fapt o înălțare spre lumea exterioară, spre lumină, este sacrificiul cristic de întâlnire cu marele adevăr prin moarte. Oare aceasta să fie spirala spre porul fântânii în călătoria cu acea căruță astrală din interiorul clopotului spre marea noastră trecere? De aceea sensul către existența unui centru metafizic distinct căruia-i datorăm
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
nici prin speranță, decât printr-o integrare perpetuă în artă. Arta fiind calea noastră spre cunoașterea lui Dumnezeu, o nostalgie, un dor de Dumnezeu, cum spune Kandiansky, să înțelegem de ce poeții de har se integrează în Alfa și Omega, în cristicul mântuitor cosmic. Cosmosul, ca loc de întrepătrundere noetică, e al nostru, suntem ai lui. Să nu uităm că omul a fost creat să duhovnicească și să poetizeze acest neant deopotrivă al divinității și al poesiei. Spectacolul cosmic prezent ca o
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
uman și mnemoclastia relevată de noi e metoda hermeneutică de cercetare și sinteză într-un nou context a elementelor analizate de creierul uman, frecvent fără intervența conștientă a acestuia. Pitagora, illuminatul primordial al antichității, își cerceta cugetul ca în predica cristică de pe munte, în pregătirea sa spre purificare. O a treia etapă era iluminarea și asemenea lui Enoh realiza din carul său viziunea din înalt asupra lumii. Isus însuși, cu toate că era de esență divină, a trebuit să traverseze etapele inițierii 419
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cedez dorința mea destinului hotărât de divinitate. De sus pasărea, porumbelul se așează pe crengile copacului plutitor aducând cunoașterea în oamenii care înțeleg rolul grădinii și îi binecuvântează. Zeci de mii de ani înainte ca preoții creștini să deslușească moștenirea cristică, lumea îl știa pe Horus ca miel al Universului, Cuvântul devenit trup. Și oare, cine venea pe ape, cu sacrificiul sângelui întru Spirit, spunând că e hrana care nu piere? Încarnarea și învierea, materia și spiritul în echilibru, unde piatra
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ura, cum spune Coșbuc în Poetul, tot sufletul fiindu-i sub cunoașterea Celui ce compasul și-a pus / Pe marginea lumii-ntre viață și-apus. Toate componentele arcului reflex ce domină sufletul arătă cum acesta reprezintă un har propriu omenesc, cristic, în virtutea rangului său ontologic, pentru că este actul pasiv în raport cu arcul reflex noetic, cu Dumnezeu, dar activ față de structurile trupului. Această triplă relație, o treime pământeană bine conturată față de cea divină, realizează aparteneța omului la universul căruia îi este tributar. Și
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
nici prin speranță, decât printr-o integrare perpetuă în artă. Arta fiind calea noastră spre cunoașterea lui Dumnezeu, o nostalgie, un dor de Dumnezeu, cum spune Kandiansky, să înțelegem de ce poeții de har se integrează în Alfa și Omega, în cristicul mântuitor cosmic. Culeg apoi dintre rânduri imaginile pe care sufletul în subconștientul meu le zămislise și atunci știu că nu poate fi separat creierul în porțiuni precise de gândire și creație. Aceasta e minunea care însă este grevată de timp
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Anthropologist,100: 716-731. 219 Înafara căreia nu există nicio salvare (Gen 6:14-22). Isaac îngrijind lemnul pentru sacrificiu (Gen 22:6) are același tâlc cu Isus cărându-și crucea, cordonul purpuriu din fereastra lui Rahab (Ios 2:18-21) prefigurează sângele cristic etc. Acestea sunt ilustrații pertinente ale teoriei hermeneutice. Urme ale tipologiei apar (Rom 5:14) când Paul îl aseamănă pe Adam cu venirea lui Cristos, unul imprecând cu greșeala sa o omenire, celălalt cu harul său aducând darul lui Dumnezeu
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
prezentat modelele literare. Operele lui Chaucer sau Dante prefigurează illuminarea conștientă a timpurilor moderne. 234 Asemenea tuturor școlilor misterelor, învățăturile druizilor se concentrau asupra purificării înainte de a trece la comuniunea cu zeii prin transmigrație și reîncarnare, continuând gândirea pitagoreică și cristică. 235 Liviu Pendefunda, Poema misterelor, 2007. 236 Liviu Pendefunda, Poema misterelor, 2007. 237 Piesele lui Aristofan conțin elemente de viață cotidiană, ceremonii religioase, mistere, abstracții personificate, Limita lui Prometeu de Eschil utilizează alegoria sfârșitului, tragediile lui Euripide sunt un comentariu
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
schimb, gândirea creștină nu poate presupune că toți cei care imită o formă de viață virtuoasă îi înțeleg principiile și îi pătrund subtilitățile duhovnicești; trebuie să prevadă și mobilizarea pătimașă, condusă de dorințe iraționale și ghidate de pasiuni nestăpânite. Exemplul cristic nu e urmat doar de cei care îl cunosc foarte bine, printr-un exercițiu savant al fidelității - ci și de toți ceilalți, cei care nu au decât o iubire nesfârșită pentru virtuțile pe care acesta le încarnează. Aceasta e æmulatio
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
e æmulatio sau, în versiunea ei ortodoxă, râvna, o noțiune menită să delimiteze un vast câmp al pasiunilor suscitate de angajamentul spiritual. Însă nu trebuie să ne așteptăm la o ilustrare exclusiv pozitivă a valorilor morale. În jurul iubirii pentru virtutea cristică orbitează o întreagă constelație de emoții și pasiuni impure: Gelozia, Răzbunarea, Invidia, Pofta, Furia. Aspirația spre virtute implică dorința nemăsurată, invidia pentru virtutea mai mare a altuia, protecția geloasă și agresivă a valorilor spirituale dezirabile, furia față de cel care le
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
mai multă complexitate emoțională, echivoc moral, și chiar cu un plus de violență. De aceea æmulatio, în alternanță liberă cu zelus ("gelozie", "invidie"), a constituit principalul argument în justificarea cruciadelor 19. Era modul războinic prin care soldații Crucii imitau exemplul cristic, nu prin copierea unei forme de viață, ci prin dragostea oarbă pentru o virtute: purtați de iubire, puteau să comită crime, rămânând în același cadru mimetic. Se înțelege de ce termenul a fost atât de important pentru doctrina și propaganda creștină
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Iisus, ca singurul Domn care o întruchipează. Hristos este măsura universală vie cu care sunt măsurați oamenii. M. îl despoaie, în poezie, și îl împământenește, făcându-l să semene cu păstorul cel bun (bonus pastor), cu semănătorul și plugarul. Mitul cristic crește, ca la Crainic, „din vlaga pământului românesc”, Iisus este mereu cu cei mulți și necăjiți: „Când crucea vieții te doboară/ Pe tine la pământ, creștine,/ Grozava soartă te-nfioară/ Fă-ți pace: Domnu-i cu tine” (Mângâiere). Se valorifică în cheia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288063_a_289392]
-
remarcase pentru inspirația „năvalnică și uneori solemn exaltată”. Într-adevăr, acum ca și mai târziu, poetul își construiește versul imnic, ridicând în proiecții deseori grandilocvente banalul existenței. Se înșiruie cânturi, organizări ciclice, confesiuni, cuvinte febrile, asocieri livrești cu surse legendare, cristice, folcloristice, o imagistică impregnată de patetism și câteodată eterogenă („firul de iarbă crește, eu scriu”, „eternă arcă”, „izbucnește dintr-o statuie lumină”, „sumerianule, ridică-ți casa”, „muncă a timpului”). Pentru M. poezia este un fel de ceremonial plăsmuit inteligent, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288316_a_289645]
-
era Sfîntului Duh, sau cea a sanctificării. Ele sunt rezumate în simbolul Crezului. Unii adaugă alte periodizări, după numărul evangheliștilor (patru), după zilele Creației (șapte) ș.a. Important este că odată cu venirea Fiului, lumea a intrat într-un timp nou, timpul cristic, care e veșnic și reunește cele trei vîrste indicate anterior. Aceasta este "plinirea vremii" la care Iisus făcea referință. Între Creație și Apocalipsă, cele două testamente fondează această credință într-o istorie deja scrisă pe traiectul timpului, marcată de neîntrerupta
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Cu versurile din Crini pentru domnișoara mireasă (1973) motivele sunt recontextualizate într-un univers de inspirație folclorică. Scenariile morții și ale înmormântării, mioritica moarte-ca-nuntă a celui nenuntit devin pretexte pentru ritualuri ambigue (coborârea în pământ, înghețarea etc.), adesea cu implicații cristice, dar în cheia unui misticism ciudat, crud: „Să bem vinul de nuntă, mirele a murit, / Mireasa a murit și ea, / Nuntașii toți / Sunt morți și în pământ am simțit / Cum hora miresei se învârtea. // Taci, mireasă, nu mai plânge / Că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
țărilor sărace și taxării profiturilor în folosul dezmoșteniților sorții, unii se identifică cu polurile de radicalitate în ceea ce privește problema împărțirii bogățiilor planetare. Cele mai active sunt unele grupuri creștine sud-americane, purtătoare ale unei teologii a eliberării, nouă utopie* susținută de figura cristică a celui care nu are nimic. Dacă reperele ideologice ale neocomunismului par să fie foarte diverse, acestea converg pentru a transforma suferința și mânia săracului în pârghiile unei mântuiri a societății în confruntarea cu lumea occidentală chemată să se căiască
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și trabuc declara în 1962: „Sângele poporului ne este cea mai sacră comoară, dar trebuie s-o folosim pentru a o cruța și mai mult în viitor”; participarea sa la Revoluția cubaneză, expedițiile din Congo și apoi Bolivia, moartea-i cristică în 1967 rămân, în epoca mondializării, referințe care susțin imaginarul neocomuniștilor*. Prăbușirea din 1989-1991 a sistemului comunist mondial dominat de URSS, apoi trecere Chinei și a Vietnamului la „socialismul de piață” confirmă faptul că „farmecul universal al lui Octombrie” (F.
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]