187 matches
-
lui Cristos a mers la ceruri. Numai un apolinarism susținut putea să rezolve această enigmă, iar Chiril a fost acuzat de Înclinații docetiste ascunse. Cu Eutihie al Constantinopolului problema este din nou ridicată și duce la Conciliul de la Calcedon (451). Cristologia lui Eutihie trece de granița labilă dintre apolinarism și ortodoxie, pe care Chiril al Alexandriei n-o ștersese cu totul. Proclamînd (În 447) natura unică (physis, de aici numele de „monofizism” dat acestei mișcări) a Logosului Încarnat, Eutihie afirmă implicit
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și Încețoșa urmele sistemului, pînă la un punct În care ele devin de nerecunoscut. Bazîndu-ne pe schema cristologică simplă pe care am dezvoltat-o anterior 55, putem deja să precizăm că distincția de bază a sistemului cristologic se face Între cristologia „joasă” și cea „Înaltă” - prima tinzînd să-l coboare pe Cristos la dimensiuni omenești, cealaltă avînd tendința să-l divinizeze În Întregime. Toate celelalte cristologii se situează Între acestea două. Să recapitulăm acum, Într-o formă sistematică, dihotomiile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
55, putem deja să precizăm că distincția de bază a sistemului cristologic se face Între cristologia „joasă” și cea „Înaltă” - prima tinzînd să-l coboare pe Cristos la dimensiuni omenești, cealaltă avînd tendința să-l divinizeze În Întregime. Toate celelalte cristologii se situează Între acestea două. Să recapitulăm acum, Într-o formă sistematică, dihotomiile pe care le-am detectat anterior În dezbaterea cristologică. Cea mai importantă este opoziția uman-versus-divin. Extremele ei par a fi psilantropismul și docetismul fantaziastic, care ar corespunde
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de adopționismul timpuriu afirmă că Cristos a fost doar trecător În contact cu divinitatea, adopționismul tîrziu și, În mod sigur, Pavel din Samosata afirmă că el a fost În contact permanent cu divinitatea. 2. Atît ortodoxia, care este mai aproape de cristologia „Înaltă” alexandrină, cît și școala din Antiohia ilustrează poziția „teandrică” (Cristos este pe deplin și În egală măsură Dumnezeu și om). Cu toate acestea, cristologia antiohiană a Împărtășit totdeauna ideea adopționismului potrivit căreia Cristos nu era unit prin fire cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
el a fost În contact permanent cu divinitatea. 2. Atît ortodoxia, care este mai aproape de cristologia „Înaltă” alexandrină, cît și școala din Antiohia ilustrează poziția „teandrică” (Cristos este pe deplin și În egală măsură Dumnezeu și om). Cu toate acestea, cristologia antiohiană a Împărtășit totdeauna ideea adopționismului potrivit căreia Cristos nu era unit prin fire cu Dumnezeu-Tatăl. Dimpotrivă, ortodoxia a afirmat că Dumnezeu și Cristos sînt de aceeași fire (physis, ousia). Prin tendința ei „intermediară”, ortodoxia va adopta și punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și Cristos sînt de aceeași fire (physis, ousia). Prin tendința ei „intermediară”, ortodoxia va adopta și punctul de vedere al lui Origen, conform căruia Cristos era În Întregime om, adică avea suflet omenesc. 3. Acest lucru a fost contestat de cristologia „Înaltă”, chiar de acei reprezentanți ai Școlii din Alexandria care au intrat În istorie drept campioni ai ortodoxiei, cum este Atanasie. Curentul alexandrin cel mai extrem, monofizismul (ilustrat de Apolinarie din Laodiceea și, mai tîrziu, de Eutihie din Constantinopol), afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
avut loc prin natură Unirea n-a avut loc prin natură Permanent asociat cu dumnezeirea Mai mult uman decît divin Uman Trecător asociat cu dumnezeirea Numai uman (PSILANTROPISM) Ajunși aici, putem trage deja o concluzie: interpretată ca un Întreg variabil, cristologia nu este o succesiune de evenimente anarhice, de evenimente lipsite de legătură În timp, ci un sistem alcătuit din permutări binare care, asemenea lingurii din supă, traversează timpul Într-o succesiune imprevizibilă de secvențe. Dacă aceeași regulă se aplică controverselor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
este „Înțelepciunea Morții”62. Regăsim o distincție de același tip, de astă dată Între Barbelo și Sophia, În AJ63, ca să nu mai menționăm duplicările sistematice ale entităților feminine În SST și HA64. 5. Sophia și Logosul În vreme ce mai multe dintre cristologiile timpurii țin să accentueze asupra ecuației dintre Logosul-Cristos și Sophia (vezi Introducerea), unul singur dintre textele gnostice originale o Înlocuiește pe Sophia prin Logos: Tratatul Tripartit (TT), scriere frumoasă și subtilă, atribuită În mod obișnuit școlii valentinianului Heracleon, ale cărui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Uitării și Ignoranței 72. Jan Zandee a demonstrat că Înlocuirea Sophiei prin Logos este perfect explicabilă În lumina dublei traduceri grecești a ebraicului HKMH, de pildă, la Filon 73. Savantul olandez pare a ignora că, Înainte de Origen și la acesta, cristologiile bazate pe Logos-Sophia erau răspîndite. Explicația este Însă mult mai simplă: Logosul din TT, ca și Logosul lui Heracleon, nu este altceva decît Logosul Evangheliei lui Ioan. Autorul anonim al TT are În intenție o cît mai mare apropiere de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
creștinilor (gnostici sau nu) de a Înțelege descumpănitoarea apariție a Logosului divin În lumea de aici și, lucru și mai scandalos, Într-un trup omenesc. Ajunși aici, Îl trimitem pe cititor la Introducerea acestei cărți, unde a fost analizat sistemul cristologiilor timpurii. În măsura În care se ocupă de probleme cristologice, gnosticismul a fost corect interpretat de ereziologii creștini drept o amenințare internă la adresa tradiției lor, adică drept „erezie”. Însă conceptul de „erezie” este discutabil. Dacă prin creștinism Înțelegem toată gama de posibilități logice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Tardieu are perfectă dreptate atunci cînd consideră că toate aceste doctrine sînt sincrone, În sensul că ele alcătuiesc un „obiect logic” de felul celor pe care le-am descris În Introducerea cărții de față. Aceste doctrine fac parte din sistemul cristologiei (ar fi o tautologie să spunem cristologie creștină) și nu au nici un raport specific cu gnosticismul. Dogma nașterii feciorelnice a constituit vreme Îndelungată subiect de dezbatere. Soluția propusă de creștinul Valentin nu era cu nimic mai prejos decît cea din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
că toate aceste doctrine sînt sincrone, În sensul că ele alcătuiesc un „obiect logic” de felul celor pe care le-am descris În Introducerea cărții de față. Aceste doctrine fac parte din sistemul cristologiei (ar fi o tautologie să spunem cristologie creștină) și nu au nici un raport specific cu gnosticismul. Dogma nașterii feciorelnice a constituit vreme Îndelungată subiect de dezbatere. Soluția propusă de creștinul Valentin nu era cu nimic mai prejos decît cea din Protoevanghelia lui Iacob. De ce a fost aleasă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lîngă acest mit, pe care l-am Întîlnit deja la Bonacursus, despre catharii monarhieni ai lui Moneta ni se mai spune că sînt traducianiști, adversari ai sacramentelor, alegorizanți și subordinaționiști, ceea ce arată că ei urmează cu rigoare Învățătura din Interrogatio. Cristologia lor nu ne este relatată În Întregime. Aflăm că unii dintre ei cred În trecerea lui Cristos prin Maria ca printr-un tub, iar alții cred că a primit totuși ceva de la ea. Raniero Sacconi repetă aceleași lucruri În legătură cu monarhienii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În ele pe Îngerii căzuți. Catharii din Concorezzo sînt traducianiști. Resping Vechiul Testament și au mari Îndoieli În privința Patriarhilor „și mai ales În privința Profeților”; mai demult Îl socoteau rău pe Ioan Botezătorul, dar În vremea lui Sacconi (1250) Își schimbaseră opinia. Cristologia realistă a lui Desiderius prevalase asupra fantaziasmului bogomil, Însă acestei concepții Îi lipsește un detaliu pentru a alcătui un tablou catolic perfect, deoarce concorezzienii susțin că Cristos și-ar fi părăsit, În timpul Înălțării la cer, trupul, Într-un loc ceresc
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
doctrina origenistă a preexistentei sufletului. Anselm din Alexandria mai precizează că Nazarie Împărtășea vechea teorie a zămislirii și nașterii lui Isus Cristos prin urechea Mariei și că era În asemenea măsură subordinaționist, Încît respingea cu totul divinitatea lui Cristos. Dimpotrivă, cristologia lui Desiderius era realistă (trupurile Fecioarei și al lui Crist sînt făcute din carne, pătimirea și moartea lui Cristos sînt reale). Fecioara și Ioan Botezătorul stau În Paradis În așteptarea Judecății de Apoi. La Înălțare, Cristos și-a lăsat trupul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
vede mișcarea verticală. Credința creștină reușește să transforme atât de profund lumea, încât ea produce o reală deplasare de planuri, o despicare și o dezintegrare a lumii, o trecere într-o altă dimensiune. Léon P. Karsavin publică un studiu de cristologie Sur les deux natures dans le Christ. Cristologia care s-a dezvoltat în cadrul Bisericii Creștine, vede în Iisus Hristos întruparea Fiului lui Dumnezeu și un om, în același timp. Dacă Sinodul din Efes (431) - al cărui singur document oficial este
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
atât de profund lumea, încât ea produce o reală deplasare de planuri, o despicare și o dezintegrare a lumii, o trecere într-o altă dimensiune. Léon P. Karsavin publică un studiu de cristologie Sur les deux natures dans le Christ. Cristologia care s-a dezvoltat în cadrul Bisericii Creștine, vede în Iisus Hristos întruparea Fiului lui Dumnezeu și un om, în același timp. Dacă Sinodul din Efes (431) - al cărui singur document oficial este condamnarea lui Nestorius - a întărit autoritatea Sinodului de la
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
lui Nestorius - a întărit autoritatea Sinodului de la Niceea (325) și a insistat pe autoritatea lui Hristos, Sinodul de la Calcedon (451) fixează definitiv, printre altele, faptul că Hristos este o singură persoană în două naturi. Aceasta reprezintă de acum încolo fundamentul cristologiei 12. Erezia lui Arie obligase Biserica să elimine orice urmă de subordinațianism origenist și să elaboreze o doctrină fermă și precisă cu privire la Sfânta Treime. Primul Sinod Ecumenic de la Niceea acceptă termenul de omousios propus de Sfântul Atanasie; de atunci este
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Gondillac, Charles du Bos, Leon Șestov, Senghor et alii. 12 Léon P. Karsavin, Sur les deux natures dans le Christ, în "Logos". Revue internationale de synthèse orthodoxe, nr. 1/1928. Iată definiția dogmatică propusă de Sinodul de la Calcedon (451) cu privire la cristologie: "Urmând deci pe Sfinții Părinți, mărturisim, într-un singur glas, un singur și același Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, același și desăvârșit întru dumnezeire, același și desăvârșit întru fire omenească, același Dumnezeu cu adevărat și om cu adevărat, alcătuit din
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
să "salveze" evenimentele istorice, considerându-le ca prezențe active ale lui Yahwe 8. Evenimentul istoric devine o teofanie în care se dezvăluie atât voința lui Yahwe, cât și raporturile personale dintre El și poporul ales. Această concepție, îmbogățită prin elaborarea cristologiei, va servi drept fundament pentru filosofia istoriei, pe care creștinismul, începând cu Fericitul Augustin, se străduiește s-o construiască 9. Istoricul englez Collingwood cataloghează scrierile Vechiului Testament ca "istorie providențială", spre deosebire de "istoria științifică" a lui Herodot, deoarece ele raportează informații
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
o concepție istorică care subliniază contingența, accentuând unicitatea evenimentelor istorice, el consideră Învierea un fapt istoric care poate fi stabilit de orice istoric profan dacă nu se apropie de el cu prejudecata necredinței 20. Pannenberg formulează ceea ce s-a numit cristologie de jos în sus (christology from below), în care se pornește de la personajul istoric Iisus, de la viața și propovăduirea sa pe pământ pentru a i se recunoaște apoi divinitatea 21. Într-un document programatic intitulat "Revelația ca Istorie" (Offenbarung als
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
descifrarea tâlcului învățăturilor pe care tradiția sutelor de mii de ani ne-o transmite prin intermediul acestora. Miturile, după sensul lor ascuns, tratează deci două teme: cauza primă a vieții (metafizică) și conduita înțeleaptă a vieții (etică). Întotdeauna am văzut în cristologie, doctrina despre existența lui Isus, o formă de simbolism suprem care întrepătrunde lupta dintre filosofie și credință, dintre Platon și Moise. Omul e un fir de praf, o picătură de apă în comparație cu măreția cosmosului. E absurd să ne gândim că
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
speranța de a fi asemeni lui Dumnezeu. Încarnarea divinului în Isus Cristos, văzută ca o avatara reprezintă o manieră comprehensibilă de înțelegere a eternei figuri mesianice de descindere permanentă a divinului în omenire. Hindușii văd doar în acest sens tâlcul cristologiei. Cuvântul a devenit carne 297, încarnare a Logosului divin în Isus Cristos, conceptul avatara având caracterul de unicitate. Tradiția afirmă că acesta este un fenomen ciclic, pe care chiar și Isus îl cunoștea din inițierile sale egiptene și himalaiene și
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
vede mișcarea verticală. Credința creștină reușește să transforme atât de profund lumea, încât ea produce o reală deplasare de planuri, o despicare și o dezintegrare a lumii, o trecere într-o altă dimensiune. Léon P. Karsavin publică un studiu de cristologie Sur les deux natures dans le Christ. Cristologia care s-a dezvoltat în cadrul Bisericii Creștine, vede în Iisus Hristos întruparea Fiului lui Dumnezeu și un om, în același timp. Dacă Sinodul din Efes (431) al cărui singur document oficial este
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
atât de profund lumea, încât ea produce o reală deplasare de planuri, o despicare și o dezintegrare a lumii, o trecere într-o altă dimensiune. Léon P. Karsavin publică un studiu de cristologie Sur les deux natures dans le Christ. Cristologia care s-a dezvoltat în cadrul Bisericii Creștine, vede în Iisus Hristos întruparea Fiului lui Dumnezeu și un om, în același timp. Dacă Sinodul din Efes (431) al cărui singur document oficial este condamnarea lui Nestorius a întărit autoritatea Sinodului de la
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]