1,143 matches
-
fundul oceanului. În timp, oamenii de știință au detectat producția de metan, ceea ce arăta că microbii erau vii. Lever este convins că microbii nu sunt aduși de la suprafață, ci sunt cu adevărat locuitori ai crustei. „Dat fiind volumul imens de crustă oceanică, nu pot decât să mă întreb cum se compară biomasa care trăiește acolo cu cea aflată pe suprafața planetei noastre”, a mai spus Konhauser.
Vezi unde se află cel mai mare habitat de pe Terra by Badoiu Raluca () [Corola-journal/Journalistic/64759_a_66084]
-
mare de 1 kilometru și având potențialul de a provoca distrugeri colosale. Majoritatea acestor asteroizi au lovit Pământul în „copilăria” planetei, atunci când sistemul nostru solar era tânăr iar asteroizii erau mult mai numeroși. Pentru că mantaua Pământului consumă în mod constant crusta veche, doar aproximativ 160 de cratere de impact mai există astăzi pe suprafața planetei. În prezent, specialiștii estimează că ciocnirile mari dimensiuni au loc la câteva milioane de ani. Iată cât de des ne „vizitează” asteroizii, în funcție de dimensiunile lor și
Care sunt șansele să mori lovit de un meteorit by Badoiu Raluca () [Corola-journal/Journalistic/64928_a_66253]
-
ar arăta fața unei femei după un an în care aceasta s-a machiat zilnic, dar nu și-a îngrijit tenul cum se cuvine ,prin demachiere la sfârșitul fiecărei zile. Rezultatul a îngrozit pe toată lumea. Fața modelului a devenit o crustă care nu o făcea în niciun caz mai atractivă, așa cum își propune de regulă să facă un machiaj reușit. Prea mult machiaj, cauza ridurilor premature De asemenea, s-a demonstrat științific că folosirea zilnică a unei cantități mari de produse
Experiment inedit: Cum arată fața unei femei de la prea mult machiaj by Colaborator Extern () [Corola-journal/Journalistic/64264_a_65589]
-
cu o depănare anemică de însemnări seci, a căror finalitate, în ochii cititorului, e nulă. O frunză pe care au bătut-o vînturile nu se apucă să-și evoce peregrinările decît dacă rătăcirile au prins cheagul unui sens sau măcar crusta unei morale. Dimpotrivă, senzația pe care ți-o dă volumul este de catalog cuprinzînd nu atît relatările unui martor care a participat la niște evenimente la înălțimea cărora nu s-a putut ridica, ci consemnarea unor episoade care au fost
Memorii albinoase by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6433_a_7758]
-
adversarilor. E drept, cine citește originalul cărților amintite va simți tonul extrem de prudent, aproape voalat, cu care juristul german își formulează nuanțele, dar dincolo de precauțiile de expresie, fondul de intransigență e intact. Meritul lui Ion Papuc e că trece peste crusta precaută a originalului și îi scoate la lumină ideile delicate, grație unei empatii care denotă o lungă familiarizare cu opera lui Carl Schmitt. Mai mult, exegetul își îndreaptă atenția asupra acelor români care au fost influențați de profesorul berlinez, în
Noi, cei învinși by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4985_a_6310]
-
pe care l-am realizat inhibă dezvoltarea oricărui tip de microbi la suprafața alimentului. Practic, nu lasă să se dezvolte nici o bacterie. Este un polimer făcut din chitină, care este un biopolimer care are o activitate microbiană. Se face din crusta melcilor și este achiziționat sub formă de pudră. Acest ambalaj incorporează în interior biomolecule active din ceai verde, ceai negru, busuioc, un mixt de biomelecule. Cantitatea este optimizată, astfel încât să nu schimbe percepția gustativă a alimentului”, a detaliat Vodnar, conform
Un român revoluționează viitorul ambalajelor. Vezi despre ce este vorba () [Corola-journal/Journalistic/45844_a_47169]
-
lirice. Cu o specioasă conștiinciozitate, Ioan Moldovan își asumă un program de viață burghez: „Beau apă mă culc la loc merg înainte / Nu mă mai doare nici unicul dinte / Sunt teafăr și foarte cuminte” (Beau apă, mă culc). Deși sub crusta acestei existențe standard se percepe neantul: „Ah gustul de ghips al zilei și-al nopții / Încă-l mai pot înghiți / Doar că mă fac a nu ști” (ibidem). Însă poetul preferă a afecta o indolență, un calm lenevos ce neutralizează
Nevoia unei consubstanțieri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5859_a_7184]
-
măsură. Stau culcat pe frunze galbene și uscate. / picuri-picuri sîngele îngerașului îmi cade pe gură” (A venit toamna). Poetul ia în colimator delirul însuși care e o formă de ingenuitate. E un suprarealism nemijlocit al conștiinței ce se desface de crustele formale, însă păstrează visul intens romantic al voluptăților (Întoarcerea fiului risipitor). Astfel se reface relația cu universul poeziei. Nu o dată bardul montează acest sentimentalism rusesc, această suferință eretică a paharului, care, în pofida opiniei publice moralizatoare, poartă într- însa o lumină
O fenomenologie a alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5543_a_6868]
-
capul prin valuri. Haina de lână a lui Gnut era țeapănă din cauza mizeriei, iar părul său lung era, atât de greu și de murdar, încât chiar și vântul puternic abia reușea să-l miște. Mustața îi era acoperită cu o crustă de muci, ceea ce nu îl făcea plăcut la privit, dar, pe de altă parte, nici nu avea cine să-l privească. Rupse o buruiană din pământ și începu să-i mestece rădăcinile. - Te-a căutat Djarf?, mă întrebă el. - Încă
Să distrugi și să arzi tot by Wells Tower () [Corola-journal/Journalistic/5802_a_7127]
-
a se adapta ritmului lor. E o duioșie mirată și o tulburare romanțioasă în ochii lui Vasile Morar, o neliniște uimită de inadaptat superior. Pare un intelectual a cărui minte stă spînzurată de dîra unor himere voluptuoase, privitorului nearătîndu-se decît crusta himerelor: fața luminoasă a unui fantast prins sub freamătul unor cavalcade interioare. Oriunde îl întîlnești, impresia e aceeași: îl simți făcîndu-și tabietul savurării fantasmatice, ruminațiile visătoare împrumutîndu-i aerul unui îndrăgostit întîrziat. Nu știi dacă se roagă, dacă deapănă literele unei
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
dar, în fond, de viziune asupra lumii, apoi într-unul domestic între mamă și fiul Tinu („trădător” prin căsătorie), extins treptat și împotriva fiicelor, Ana și Tabita. De aceea, arheologia memoriei pe care o inițiază povestitoarea este comparată cu „ruperea crustei maronii de pe-o rană”, „sub care mocnește, portocaliu, gros ca smântâna, puroiul” din carnea trecutului. La amintirea atmosferei „de catastrofă” din casă, se adaugă acelea ale nenumăratelor frustrări și suferințe, cu efect de glaspapir pe pielea sufletului: lipsa dezmierdărilor
La Judecata de acum by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5594_a_6919]
-
aserțiuni sună anacronic. Azi contează să fii «cool» în poezie, afirma un comentator, iar «vizionarii sunt ridicoli». Realitatea invizibilului rămâne totuși vie , pentru unii, pentru mine, ei neurmând linia preponderent postmodernistă, egalizatoare a criteriilor sau indiferentă la sensul ascuns sub crusta cotidianului.” Adrian Popescu are dreptate: dacă să fii preocupat în poezie de realitatea invizibilului înseamnă anacronism, atunci e de preferat să fii anacronic. De citit Recomandăm din revista 22 (nr. 28, 16-22 iulie) dezbaterea, care a avut loc în cadrul Târgului
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3437_a_4762]
-
revărsări de termeni nefirești. A-l citi în această formă duce la o inevitabilă scîrbire de exercițiul filosofic. Noica a simțit pericolul de a repudia cartea din cauza asperității indigeste a limbii, și de aici imboldul de-a o povesti ocolind crusta respingătoare a codului. Ce a rezultat sînt două comentarii a căror calitate amintește de ambiția tînărului Hegel din fragmentul privitor la idealismul german: adevărul filosofic poate fi spus în chip estetic, într-o limbă în care profunzimea și frumusețea încetează
Capitolele vieții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3810_a_5135]
-
natură credincioasă, Paștina are aderență la fundament, adică aplecare spre latura ominoasă a existenței, convingerea că pretutindeni există un temei spiritual împrumutîndu-i optica unui cercetător care vede efigia duhului peste tot: în crucile unui cimitir, în silueta unui salcîm, în crusta pîinii, în conturul scaunului, într-o cană cu trei garoafe. E în Paștina o natură rustică, iubind asperitățile concrete și simple, cu înclinație htonică spre făpturi de pămînt: ceramică, livezi, cîmpuri, alături de atracția pentru prezențe lemnoase: biserici, ferestre, trunchiuri de
Armonie inversă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3624_a_4949]
-
sau suficiente. Un scriitor nedrept abandonat, celebrat formal și analizat fragmentar, un scriitor, în ciuda aparențelor, „puțin citit, puțin cunoscut, în opera căruia s-au aruncat pînă acum doar cîteva sonde și asupra căruia încep să se fixeze, sufocante ca o crustă, prejudecățile”. Bref, o „redesțelenire” a lecturii care merită cunoscută și care ar putea deveni un reper în perspectiva necesarei „schimbări de paradigmă a receptării” lui Fănuș Neagu.
Povestiri magice din spațiul Bărăganului by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3270_a_4595]
-
domeniu. Creatorii, în marile lor experiențe și drame poetice, au încercat să-i recupereze și să-i constituie metaforei câmpuri ontice, ca de pildă situându-se și deschizând creația în viziuni, sau să-i îndepărteze prin demers „reflexiv”, uneori ironic, crustele hrănițe și sporite cu seva din marele proces al conotației și să facă, uneori, din această îndepărtare, “subiect” pentru avansările poetice. Ori să împingă reflexivitatea în aerul rarefiat și plin de traseele teoreticului, din preajma universalului. Însă o altă cale, și
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
mecanism alcătuit din sînge, mațe, unghii menite să zgîrie zidurile, organe interne și diverse secreții. Altfel spus, idealul frumuseții feminine nu mai constă, așa cum știm din antichitate în armonia corpului, nu se mai află la vedere, s-a mutat sub crusta de piele. Ființele umane arată în viziunea poetei ca niște cadavre disecate cu organele la vedere, nimic din ceea ce oamenii se căznesc îndeobște să ascundă sau despre care evită să vorbesacă nu rămîne neobservat. Viziunea poetică a Elenei Vlădăreanu este
Viața în negru by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10734_a_12059]
-
sînt prețioase...), în Cartea cu EURI vin pe lume și copii. Două jurnale de maternitate, unul electronic și antrenant, al Ancăi Stanciu, celălalt pe zile și pe hîrtie, clasic-ordonat, al Otiliei Torsan, răspund cum pot la veșnica întrebare (aia din Crusta lui G.N.) pe care feluriții copii (mari) din carte nu contenesc să și-o pună. Cum m-am născut? Uite așa, în chinurile (postmoderne) ale planificărilor date peste cap, ale programărilor încurcate la doctori care sîcîie, cu omnisciența lor, neprevăzutul
De-ale gurii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10843_a_12168]
-
ales Restaurant Prato. Ce de obicei, aproape toate mesele erau ocupate, dar am avut noroc să găsim loc și fără rezervare. L-am rugat pe ospătar să ne facă o recomandare și așa ne-a fost servit Bibanul file în crustă de cartofi, cu spanac baby tras în unt și la desert, Baton de ciocolată umplut cu cremă de vanilie și tonka. În cca. 20 de minute am primit comanda cu un plating apetisant. Peștele preparat la cuptor a fost suculent
Ușor și bun la Prato [Corola-blog/BlogPost/96761_a_98053]
-
pentru o apocalipsă a interiorului (în loc de epilog) este dedicată celui de-al treilea postulat enunțat la începutul acestui articol. Mai mult decît atît, ultimul poem al volumului se numește chiar Luciditate: " luciditatea asta cronică stă încolăcită pe mine ca o crustă de carne/ pe întuneric scrijelesc pe dinăuntru o mandală fără centru/ și mă simt ca-n pojghița apoasă dintre pui și coaja de ou// (...)// trăiesc într-un creier ca o spiră neagră/ mă ghemuiesc aici ca un fetus în borcan
Apocalipsul acum by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10754_a_12079]
-
întregime de răni, un trup în care se ascundea un spirit despre care nu știam dacă mai seamănă cu cel pe care mi-l aduceam aminte. Tot ce recunoșteam erau ochii lui, care păreau încă mai deschiși la culoare în mijlocul crustelor întunecate ale rănilor care îi acopereau obrazul, ochii lui care mă priveau cu un fel de spaimă indiferentă - pe care o puneam pe seama durerilor și a calmantelor - fără măcar să-mi dea prin minte că așa cum el nu mai semăna cu
Ușile date de perete by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/3069_a_4394]
-
care umpleau un dulap întreg , diferind între ele doar prin nuanțele țesăturilor). Ei bine, Bunica cea de la 15 ani era aproape identică Bunicii de la 65 și la fel de misterioasă, după cum tata cel în rochie de fetiță și Tata cel acoperit de crustele arsurilor era la fel de necunoscut. N-am știut niciodată dacă acel costum purtat de Mamana o viață întreagă reprezenta o modă din tinerețea ei sau costumul mai mult sau mai puțin popular al uneia dintre populațiile Banatului. Deși era țărancă româncă
Ușile date de perete by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/3069_a_4394]
-
întrevedem trăsăturile unui destin supraindividual: „Bineînțeles/ s-ar putea face ceva/ cum s-a mai și făcut/ în tot felul cum/ zicerea asta antică/ Panem et circenses/ cu obsedantul ei (sub)înțeles - / să zicem ea/ poate fi actualizată/ decojită de crusta-i de acum peste/ două mii cinci sute de ani/ ce s-ar auzi căzînd/ ușor pocnitor pe dușumea ca/ dintre dinții rozători ai veveriței/ o coajă de alună” (Polcă și politică). Uneori această umoare șugubeață se îndreaptă asupra marilor autori
Poezia lui Leo Butnaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3096_a_4421]
-
atunci în viziunea lui Schopenhauer asupra lumii. Condiția lumii e divizarea ei în subiect și obiect, ceea ce înseamnă că lumea e reprezentarea pe care omul șio face despre ea. În cadrul acestei reprezentări, obiectul nu e nimic altceva decît un fenomen, crustă aparentă prinsă în tiparul a patru constrîngeri imediate: timpul, spațiul, cauzalitatea și materia. Numai că sub această crustă se află izvorul din care pornesc toate, adică esența intimă a lumii. Și cum intimul e superlativul de la interior, gradul suprem de
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
că lumea e reprezentarea pe care omul șio face despre ea. În cadrul acestei reprezentări, obiectul nu e nimic altceva decît un fenomen, crustă aparentă prinsă în tiparul a patru constrîngeri imediate: timpul, spațiul, cauzalitatea și materia. Numai că sub această crustă se află izvorul din care pornesc toate, adică esența intimă a lumii. Și cum intimul e superlativul de la interior, gradul suprem de interioritate a lumii e numenul, adică lucrul în sine, care la Schopenhauer e totuna cu voința. Tot ce
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]