167 matches
-
acuze neroade, dușmanii neamului nostru creștin și ai Bisericii lui Hristos, ascunzișuri murdare, vor distrugerea surselor de conștiință națională, de unitate și demnitate, Mișcarea Legionară, asmuțiri zadarnice. Duhul legionar izvorât din adâncul pământului românesc, apă sfântă, curge năvalnic, întărește și cuminecă pe cei ce beau, râvnă și temei întru învierea și mântuirea neamului. Câtă agresivitate. Câte acuze dezonorante, fără temei, atacuri grosolane, „mușcături de câini turbați” la adresa Mișcării Legionare, care de aproape nouă decenii a dat Țării și Societății talente și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
S" -scuruș=scoruș domestic (pom fructifer=sorbus domestica); strujac=saltea umplută cu paie (de regulă de ovăz), otavă, talaș lemn; să câșcigă, să cășcigă=1- se pregătește, aranjează pentru a merge undeva, ori a primi pe cineva, 2- se spovedește, cuminecă (se pregătește în ale credinței);straiță= 1 traistă = o sacoșă cu un baier (ață) făcută de regulă din material țesut la război, 2= sacoșă de mers la târg de mărime mică spre mijlocie (de la 20/20 cm la 40/60
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
rozmarin. Lazlăul este purtat de un băiat care are amândoi părinții, numit lăzlăuș. Acesta îl joacă în timp ce se merge după mireasă și se înapoiază la casa mirelui, unde de obicei are loc nunta. In ziua precedentă mireasa se îmbăiază, se cuminecă. Dimineața mireasa este îmbrăcată de către o femeie pricepută, ajutată de prietenele fetei. Portul vechi al miresei se compunea din poale, spăcel și zadie albă. Pe cap purta o coroniță frumos împodobită. Când e gata îmbrăcată, mireasa iese în prag se
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
ca plopul. In dimineața de Sântoader se face „fumăgar” ca să treacă fumul peste gospodarie spre a o feri de tunet. Se tund vacile între coarne și se afumă cu acel păr ca să nu se facă păduchi. In această zi se cuminecă și se duc „pause” pentru morți. In toate gospodăriile s-a fiert grâu încă din ajun ducându-li-se și celor care nu au, deoarece nu este bine să rămână cineva fără grâu fiert la această sărbătoare, altfel nu va
Zece Hotare, Bihor () [Corola-website/Science/300883_a_302212]
-
I și a II-a ale pronumelui personal, iar la persoana a III-a forma neaccentuată "si" cu varianta "ți": "si ạnsurǫ́" „se însură”, "ạń ți mancă" „mi-e foame” (literal „mi se mănâncă”), "si si cuminică" „să se cuminece”. În cazuri ca cel al ultimului exemplu, pronumele reflexiv poate să cadă: "si si ducă / si ducă" „să se ducă”. În meglenoromână sunt și adjective posesive neaccentuate diferite ca formă de pronumele-adjective accentuate corespunzătoare. Formele accentuate ale adjectivelor posesive sunt
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
datină e încă în vigoare la Ierusalim. Obișnuința slavă a făcut ca toată proscomidia să fie făcută de preot. Proteza simbolizează de obicei ieslea în care ar fi fost culcat Iisus după naștere. Înainte de secolul al IX-lea, când se cuminecau toți credicioșii, se pregătea toată pâinea liturgică (prescura), fără a fi tăiată, apoi se turna în potir vinul și apa. Mai târziu s-a ajuns ca să fie tăiat doar agnețul, un cub extras din prescură, care ajungea pentru cuminecarea clerului
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
și unul peste ambele. Preotul rostește rugăciunea punerii înainte (sau a oferirii), binecuvântând și tămâind darurile. Ceea ce rămâne din prescura decupată se taie în bucăți (numite anafură ori antidoron sau eulogii), ce urmează a fi împărțite credincioșilor ce nu se cuminecă. Slavii folosesc cinci prescuri, iar grecii doar una. Agnețul are patru părți: IC («Iisus») - XC («Christos») - NI - KA (în greacă "nika"= «învinge»). La frângerea pâinii, înainte de cuminecare, părticica IC va fi pusă în potir. Pentru a nu aglomera potirul, liturgiștii
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
părticica IC va fi pusă în potir. Pentru a nu aglomera potirul, liturgiștii contemporani nu pun în potir decât o firimitură smulsă din părticica IC. Părticica XC va fi tiată în atâtea bucăți câți clerici, și cu aceasta se vor cumineca clericii. Părticelele NI-KA vor fi tăiate în mai multe bucățele, pentru cuminecarea credincioșilor. Ceea ce e specific în ritul bizantin: crezul se rostește între aducerea darurilor și anaforă; ofertoriul a fost deja făcut la proscomidie, deci darurile se pun pur
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
și mai ales de la iconostas se acoperă cu fașe violete sau negre. Încă o specificitate: în joia mare, după liturghie, preotul nu consumă ce rămâne în potir și nu spală potirul. Potirul rămâne în fața chivotului, iar în Vinerea Mare vor fi cuminecați bolnavii cu ceea ce ar fi rămas din joia mare. Utrenia sâmbetei mari se cântă în fața mesei "reposorium". Înainte de utrenia Învierii, se descoperă icoanele și crucile, și se sting toate luminile. Poporul așteaptă în curtea bisericii, în întuneric, cu lumânări stinse
Ritul bizantin din Ardeal () [Corola-website/Science/298760_a_300089]
-
drept vin liturgic. De obicei, vinul folosit e fermentat, dar gradul de fermentare n-a fost niciodată o cauză de discuție. Începând cu conciliul tridentin, ritul latin a pus o nouă problemă: credincioșii nu mai aveau dreptul de a se cumineca din potir, acesta fiind rezervat doar clerului. După conciliul Vatican II, se permite din nou împărtășirea sub ambele elemente, dar nu e o obligație. Dacă pâinea liturgică nu mai pune probleme la nivel interconfesional, o problemă acută la nivel ecumenic
Frângerea pâinii () [Corola-website/Science/299509_a_300838]
-
romană. Până la începutul secolului al IV-lea, euharistia avea loc în casele din orașe, în noaptea între sâmbătă și duminică, dar întotdeauna avându-l ca întâistătător pe episcop. În Dacia apar horepiscopii, care slujesc liturghia la sate. Toți creștinii se cuminecau, apoi luau cu sine elementele euharistice, pentru a se cumineca în familie, în timpul săptămânii. După sfârșitul persecuțiilor, se zidesc biserici, iar templele păgâne sunt transformate în biserici. Astfel, euharistia nu se mai săvârșește în case, ci în biserici. La prima
Frângerea pâinii () [Corola-website/Science/299509_a_300838]
-
în casele din orașe, în noaptea între sâmbătă și duminică, dar întotdeauna avându-l ca întâistătător pe episcop. În Dacia apar horepiscopii, care slujesc liturghia la sate. Toți creștinii se cuminecau, apoi luau cu sine elementele euharistice, pentru a se cumineca în familie, în timpul săptămânii. După sfârșitul persecuțiilor, se zidesc biserici, iar templele păgâne sunt transformate în biserici. Astfel, euharistia nu se mai săvârșește în case, ci în biserici. La prima parte a liturghiei participă toți, dar la liturghia altarului participă
Frângerea pâinii () [Corola-website/Science/299509_a_300838]
-
problema cuminecării zilnice. Apusenii, precum și copții, continuă cuminecarea zilnică, dar nimeni nu mai ia cuminecătura acasă, ci se face liturghie zilnic, la biserică. Răsăritenii, în afară de copți, continuă liturghia doar o dată pe săptămână, dar nu se mai permite credincioșilor să se cuminece acasă. Papa Damaschin I, tot în secolul IV, zidește o biserică pe Catacomba Domițiliei. De aici se vor inspira episcopii din lumea întreagă pentru a zidi bisericile pe mormintele martirilor, sau, cel puțin, de a pune moaște sub masa altarului
Frângerea pâinii () [Corola-website/Science/299509_a_300838]
-
înseamnă rugăciunea în cadrul căreia pâinea și vinul ar deveni trupul și sângele lui Iisus, e simțit ca fiind partea cea mai importantă din liturghie. Datorită creșterii numărului de penitenți, în secolul al IX-lea, credincioșii ajung să nu se mai cuminece, ci vin la liturghie doar pentru a se ruga și, eventual, pentru a vedea elementele euharistice în mâinile preotului. Singurele focare unde credincioșii se mai cuminecă des rămân Egiptul, Etiopia și Muntele Athos. În rest, euharistia nu mai e percepută
Frângerea pâinii () [Corola-website/Science/299509_a_300838]
-
numărului de penitenți, în secolul al IX-lea, credincioșii ajung să nu se mai cuminece, ci vin la liturghie doar pentru a se ruga și, eventual, pentru a vedea elementele euharistice în mâinile preotului. Singurele focare unde credincioșii se mai cuminecă des rămân Egiptul, Etiopia și Muntele Athos. În rest, euharistia nu mai e percepută ca un "act" (aspect dinamic), ci ca un "obiect" (aspect static), ca și cum s-ar face confuzie între botez și apa botezului. Evul Mediu va provoca mari
Frângerea pâinii () [Corola-website/Science/299509_a_300838]
-
îndeamnă la smerenie și cugetare: „pentru păcatele voastre mi-am vărsat Sfântulu mieu sânge răsticnindu-mă. Eu sîntu pînea vieței, ușa pocăinței.” Următoarea scenă este aceea a împărtășirii Sfântului Onofrie, care în pocăință, post și rugăciune, viețuind în pustie, a fost cuminecat de îngeri. O scenă deosebită este aceea de pe peretele de răsărit, în interiorul altarului, reprezentând în stil renascentist, occidental, încoronarea Maicii Domnului, care are în dreptul capului Soarele și stelele, iar la picioare Luna și Pământul înconjurat de șarpe. Cu ocazia restaurării
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
Multe cântece frumoase vin din istoria noastră și ne cutreieră, și ne cuminecă, și ne colindă ori de câte ori ne e mai greu.Ia ascultați cum sună versurile acestei doine minunate din Ardeal: „Pe dealul Feleacului/ Trec carăle Iancului/ Nu trec cum trec carăle/ Strălucesc ca soarăle.../ Un car merge-mpiegecat/ Că mi-e Iancul supărat
Este Iancul supărat … by Nicolae Dan Fruntelată () [Corola-website/Journalistic/296297_a_297626]