341 matches
-
Otsu, cu corabia. Petrecând o noapte în capitală, ajunseră la Castelul Takaradera a doua zi. Acesta era câmpul de luptă unde fusese învins Mitsuhide în vara trecută. În locul unde înainte nu fusese decât un sat sărăcăcios, cu un oficiu poștal dărăpănat, acum răsărea un oraș impozant. După ce mesagerii traversară Râul Yodo, putură vedea schelele care înconjurau castelul. Drumul era brăzdat adânc de urmele boilor și ale cailor și tot ce vedeau indica energicele planuri ale lui Hideyoshi. Până și Inuchiyo începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în tabere separate. Astfel se pregătea tragica scenă pentru conflictele sângeroase, care aveau să izbucnească în sânul familiilor. Hideyoshi cunoștea greutățile amarnice pe care le prilejuia războiul. Lumea se afla în război de pe vremea copilăriei lui, când trăia în casa dărăpănată a mamei sale din Nakamura. La fel fusese și de-a lungul numeroșilor săi ani de rătăciri. Odată cu intrarea lui Nobunaga în scenă, suferințele societății deveniseră și mai drastice pentru o vreme, dar le însoțise o anume veselie și bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
faptul că Cloisters nu era hotelul de lux, plin de celebrități la care mă așteptasem. Pentru scurt timp, toată tevatura aceea îngrozitoare cu chestionarul lui Luke mă făcuse să uit de chestia asta. Mă aflam într-un centru de tratament dărăpănat, înțesat de alcoolici și drogați urâți, grași și brutali. Aura celebrității dispăruse. Iar în lipsa sălii de gimnastică, nu mai era nimic care să-mi distragă atenția de la ceea ce era Cloisters în realitate. Furia îndreptată împotriva lui Luke a revenit. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să și-o facă. Când ne-am oprit la un semafor pe roșu, în mod reflex, Randall a apăsat butonul de blocare a portierelor - sigilându-ne astfel în interior. După un minut, Cox și-a parcat Porsche-ul în fața hogeagului meu dărăpănat. Un grup de adolescenți a început imediat să dea târcoale mașinii, de parc-ar fi căzut din afara spațiului terestru. — Nu pot să te las să te dai jos, cu toți golanii ăștia învârtindu-se pe-aici, mi-a declarat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
vreo treizeci de metri, ceea ce o ascundea de privirile automobiliștilor în trecere. Da, locurile de parcare din fața restaurantului erau ocupate, ceea ce însemna că trebuise să lăsăm mașina undeva, în lateral, invizibilă de la cele două ferestre mari tăiate în fațada clădirii dărăpănate, cu un singur nivel. Și da, premiul dublu a constat în faptul că s-a întâmplat ca atât eu, cât și Tom să stăm cu spatele la geam. Dar cum Dumnezeu a putut să gândească suficient de repede ca să transforme prezența unui automat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
spună taximetristului. Dându-se înapoi, îmi oferă o țigară. E surprins când refuz. Toată lumea fumează în Shanghai, zice el. Ai multe de învățat și voi fi onorat să-ți fiu ghid. Intrăm într-un cartier sărac, cotim pe o stradă dărăpănată și ne oprim în fața unei case cu două etaje. Clădirea pare înclinată într-o parte, ca și cum s-ar sprijini pe ea însăși, și e năpădită de funingine. Domnul Shi plătește tricicleta și îmi ia bagajele. Intrăm. Nu e nici o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
turciți sau islamisiți. Se mai spune că acest teritoriu românesc ar fi primit și un nume. Ah, Iancule! Ai auzit tu de vreo țară basarabească rusească? FINAL PASAJ RETRAS Iancu lăsă scrisoarea și privi în jur. Stătea într-o cămară dărăpănată, cu acoperișul nesigur și hârtie trasă prin ulei, apoi lipită în locul geamurilor. Un cotlon strâmt și mizer în care abia încăpeau patul, masa, scaunul și stiva de cărți. Citea mai tot timpul. Ziua, ca să uite unde se afla. Noaptea, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
urmă în livadă, era clar că maimuțele vor dispărea și vor fi nevoiți să repete tot circul acela ridicol în altă zi. Cotiră pe noul drum și, imediat ce înaintară puțin pe traseul plin de găuri, acolo, în fața lor, observară forma dărăpănată și marginile pictate ale dubiței Hungry Hop. — Pinky sau domnișoara Budincă și Tort... Un val de oboseală murdară se înălță și răbufni pe chipurile oamenilor. 25 În livadă, între timp, lucrurile erau remarcabil de liniștite. Într-un colț, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
și privind în jurul lui ca și cum i-ar fi venit greu să creadă ca încă o dată încheiase cu succes nebuneasca odisee de a coborî până la El-Akab și de a se întoarce cu viață. Lăudat fie Domnul! Gacel coborî ultimul, privi zidurile dărăpănate ale bazarului, ce amenințau să-i cadă în cap de cum s-ar fi întețit vântul, și se apropie nedumerit de șofer. — Asta-i capitala? vru să știe. — Oh, nu! veni răspunsul, amuzat. Până aici ajungem noi. Dacă am avea pretenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și Rachel ne-am privit o clipă sugestiv, dar, din fericire pentru Lesley, tocmai ne apropiam de podul de cale ferată și ajunsesem la micuța cafenea pe care o preferam la momentul respectiv și care nu era decât o gaură dărăpănată, dar primitoare, unde se serveau o puzderie de ceaiuri din plante. M-am uitat peste meniu și-am ajuns la amestecul de măceșe și hibiscus, pe care, așa cum se cuvine, l-am și ales. În final, a fost chiar bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ce s-ar fi apropiat de mașină. Dacă la o intersecție vreun individ venea foarte aproape de noi și privea înăuntru, Tonio devenea și el agitat. «Teodorescule, fă pe nevinovatul», era atunci sfatul lui. Clădirile administrate de Toni nu erau mai dărăpănate și mai distruse decât celelalte, însă oricum se aflau într-o stare mizerabilă. Duhoarea din casa scărilor de la noi din bloc e nimica toată în comparație cu mirosurile de acolo. Înălțimea grămezilor de gunoi se putea măsura în metri. Nici gunoierii n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
noastră câteva secunde, apoi s-a întors iar la acel punct. Privindu-i ochii, îți dădeai seama imediat că nu mai avea mult de trăit. Cu greu mai distingeai urme de viață în acel trup vlăguit. Arăta ca o casă dărăpănată, golită complet, care nu mai aștepta decât să fie demolată. În jurul gurii, barba neîngrijită crescuse asemenea buruienilor. A, deci barba mai creștea chiar dacă viața era pe cale să se stingă, gândii eu. Midori l-a salutat pe bărbatul solid, între două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
atât de sufletist, zice Davey. Urcăm spre Exmouth Market. Iubesc străduța asta. În ciuda faptului că e aproape în centru, lângă King’s Cross, are o atmosferă caldă, familiară, de străduță de cartier: o mulțime de restaurante drăguțe și de baruri dărăpănate. Nu s-au prea strecurat restaurante mari aici - este un Pizza Express, dar, deși este parte dintr-un lanț de restaurante, a reușit să evite renumele prost de care se „bucură“ acestea. Ne ducem la barul pe care-l frecventăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
unul de altul: cine vine la cine. În trepte mici, m-am mutat la Adelina - un apartament de două camere la parter, stația Straja, lângă Piața Reșița, cartier Berceni. Făceam ce făceam și ajungeam tot în adunătura asta de blocuri dărăpănate, azvârlite parcă din avion. Nici blocul ei nu făcea excepție: patru etaje în ruină, instalațiile mereu înfundate. Pe banca din fața intrării în bloc, o ciurdă de babe tuciurii supravegheau puradeii care se jucau printre sticlele de plastic și resturile menajere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vremuri albă (probabil, cam prin zilele când armatele lui Hannibal traversaseră Alpii, spre însorita Italie), în prezent suficient de infectă și de îngălată, însă, pentru a nu mai trezi, cuiva, te miri ce gânduri șucare, de curățenie. Dintr-un difuzor dărăpănat, Hora staccato a lui Grigoraș Dinicu biciuia anacronică și voioasă terasa cu umbrele decolorate, ciudat de încremenită și de pustie la ora aceea, a unui anotimp torid, canicular, când alte asemenea bombe și bombițe de cartier, din zona semicentrală a
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Apostatul, Poetul, Fratele și Boss se-mping să se adăpostească, șold lângă șold și umăr lângă umăr, cu frunțile-aplecate, ca puii de mangustă, transfigurați de cea mai teribilă emoție. În față, ca la vreo sută de metri distanță, către gardul dărăpănat al Uzinelor "1 Mai", se propagă amețitor o linie de fractură telurică, ca un pleznet de bici, eliberând din străfunduri emanații sulfuroase, fumarole, trosnituri, pârâituri, huruituri și niște irizații stranii, halucinante, nebulos-roșietice. Spiritele focului! Se deschide riftul! Portalul! le strigă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
anume, ori pe calcane de case singuratice. Perechile de șine se multiplicau, se apropiau, se întretăiau. Roțile pocneau tot mai des peste încrucișări, treceau de pe o linie pe alta, cu o siguranță mașinală. Pe urmă se iviră suburbiile murdare, case dărăpănate, ulițe desfundate, contrastând violent cu sclipirile ce vesteau mai încolo palatele. După ce umplu cu bagajele-i prețioase locurile libere de pe canapele, după ce scoase și pe coridor vreo două coșuri ce nu mai încăpuseră înăuntru, arendașul se ghemui cum putu pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Marioara se cărăbăni la școală, iar doamna Gavrilaș se apucă să spele vasele. Plecă și Titu acasă la el, să se pregătească pentru masa de la Enache. Locuința lui era chiar în corpul de case de alături. O poartă de lemn dărăpănată dădea într-o curte lungă, murdară, cu sumedenie de cămăruțe, toate închiriate. Apartamentul dinspre stradă, două odăi cu antreu la mijloc, era ținut de doamna Elena Alexandrescu, femeie trecută de patruzeci de ani, încă arătoasă, văduva unui ofițer pe care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de ață i se carbonizase de mult. Deodată, ca și cum s-ar fi trântit cu putere o ușă, cele două focuri bufniră într-o explozie de scântei și se stinseră. Nici măcar jarul nu mai ardea. Totul era cenușă și fum. Sala dărăpănată se umpluse de un fum înțepător, greu de respirat. Prin colțul dărâmat al zidului se vedea un sfert de lună, albăstrind cerul în jur. Totul se destrămase și ne găseam acum, la miezul nopții, într-o clădire ruinată: niște fetițe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și fumegau la lumina monstruoasă a pătlăgelelor roșii. Am ieșit pe poartă și curând alergam pe câmp, pe cărarea spre foișor. Am străbătut acel drum ca dintr-un singur pas - și brusc m-am regăsit față-n față cu magazia dărăpănată în care se găsea REM-ul. Fără să ezit nici o secundă, am scos cheia de aur și am împlîntat-o în lacătul ruginit. Așa cum mă așteptasem, se potrivea perfect, se răsucea voluptuos, ca în unt. Am aruncat lacătul cât colo și-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deoparte. D-aia tot poți să zici c-a făcut un lucru bun pe lumea asta și madam Ioaniu ! Și d-aia nu po’ să m-apropiu de casa asta și s-o văz în halu-n care e, și cu chioșcu dărăpănat, și cu păru ăla uscat, de l-a umplut omizile, și cojită p-afară, și s-o văz și pe Ivona asta, slabă și gălbejită și numa oase nșirate, că parcă nu știu ce-mi vine... Parcă nu știu ce-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Colorado, fiorul singuratic al zăpezii în noapte și plopii tremurători roșii, apoi liliachii, și lumina, dar cel mai mult cred că-mi plac orașele fantomă. Nu natura sălbatică, nici orașele mari, ci ruinele? Da... locurile acelea părăsite... casele vechi, pustii, dărăpănate, vechile instalații miniere și camioanele părăginite, roțile care zac în iarbă... pentru că totul pare atât de recent și totodată atât de sfârșit și apus pentru totdeauna... totul pare mai impresionant și mai mort și totuși mai intens și mai... real
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lumină nu licărea dincolo de canal sau dincolo de vegetația, zdrențuită, mărăcinoasă, gunoioasă, care nu putea fi numită câmp și care separa canalul de case. De partea astălaltă, dincoace de grilaje și de garduri, un labirint de curți părăsite și de magazii dărăpănate, aparținând unor făbricuțe, și câteva clădiri de cărămidă despărțeau canalul de strada (cunoscută sub numele de „Calea comercială“), care ducea spre Victoria Park. Un câine lătra. George închise ochii și respiră încet și adânc. Simțea că-l năpădește iarăși acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fără să mai aibă remușcări. Dar atunci de ce nu acceptăm, mi-am zis, că și noi sîntem pentru destin niște bieți păianjeni și atît? Am ieșit pe străzi și m-am trezit la marginea orașului. Acolo era un zid vechi, dărăpănat. Privindu-l, m-am gândit că totdeauna în viața mea a existat un zid. Mai demult, când am fost prima oară la școală, zidul era în spatele meu. Stăteam în curtea școlii, în prima recreație, și mă uitam la ceilalți copii
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe care calci mereu, ca pe șopârle, sau "azi". Voi continua azi. Atunci, ca și acum, stam fie în sala de așteptare, fie pe peron. În spatele gării nu mi-a plăcut de la început să mă duc. Acolo zidurile arată mai dărăpănate, gata să se surpe, accentuând senzația de pustiu, de gol și de moarte. Tencuiala a căzut și bălăriile aproape înăbușă zidul descărnat. Te și vezi înmormîntat de bălării, împreună cu ruinele gării. Dar cel mai mult mă indispune faptul că acolo
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]